Direcţia greşită a educaţiei
de Andrei Marga
Mulţi oameni calificaţi din ţară au formulat rezerve faţă de direcţia educaţiei consacrată în legi prost făcute, în dispoziţii agramate şi măsuri anapoda. Neînţelegându-se pluralismul opiniilor - care este fie redus la o multitudine de voci gălăgioase ce cred, fiecare, că e însuşi adevărul, fie este asumat formal -, opinia alternativă este practic ignorată. De aceea, referindu-mă acum la direcţia educaţiei, tot mai perceptibil greşită, nu o să evoc opinia mea, ci opinia unei personalităţi a lumii actuale, cu care sunt, desigur, de acord.
După ce a examinat în amănunt, cu largă stăpânire a culturii şi cu viziune de lungă bătaie, evoluţia modernă a universităţilor europene, Prefectul pentru educaţie al Vaticanului, Zenon Cardinal Grocholewski (într-o impresionantă conferinţă „Theologie im Bologna Prozess", 2010), a indicat eroarea de orientare a universităţii europene actuale. M-am bucurat să observ citate în repetate rânduri, de către ilustrul fost judecător suprem din Biserică, două dintre analizele mele: prima, studiul „University and Relativism", publicat în revista Vaticanului, şi discursul meu de la Paris, intitulat „Valorile universităţii europene" - texte reactive la relativism în numele unui universalism reconstruit. Dar nu opinia mea are aici importanţă, cât opinia Prefectului educaţiei.
Această opinie constă în observarea unei neaşteptate reveniri a punctului 20 din Programul NSDAP, ca şi a unor idei din cuvântările liderului studenţilor nazişti de atunci, Baldur von Schirach, şi din scrierile ideologului şef al partidului nazist, Alfred Rosenberg. Acel Program al partidului, din 1934, prevedea, de pildă: „Pentru a face posibilă capacitatea de a atinge o educaţie mai înaltă şi, cu aceasta, accesul la poziţii de conducere pentru fiecare, statul trebuie să se îngrijească de o construcţie temeinică a întregului sistem de educaţie. Programele de învăţământ ale tuturor unităţilor de învăţământ superior trebuie să se adapteze la cerinţele pieţei muncii". Programul mai prevedea ridicarea şcolilor profesionale superioare la rang de universităţi, introducerea reprezentanţilor intereselor din jur (stakeholders, în limbajul actual) în conducerea universităţilor şi a unităţilor de învăţământ, înlocuirea „valorilor" din educaţie cu „principii", conceperea „libertăţii de gândire" ca ceva opus oricărei religii sau metafizici şi altele. Volumul lui Alfred Rosenberg, „Weisen, Grundsätze und Ziele der NSDAP..." (München, 1938), este edificator cu privire la optica nazistă asupra educaţiei.
După o amplă analiză, Cardinalul Zenon Grocholewski a tras concluzia corectă: „Este de necontestat că prăbuşirea Germaniei [în urma dominaţiei naziste, 1933-1945 nn] a fost pregătită, nu în cele din urmă, pe planul politicii educaţionale şi universitare" (p. 56 din manuscris). În esenţă, este vorba de politici orientate - aşa cum anunţa, cu emfază, Alfred Rosenberg - contra oricărei culturi orientate spre valori universale, crezându-se că s-a ajuns, cu nazismul, la „sfârşitul oricărui sistem universalist".
Unde se petrece acum reluarea punctului 20 din Programul partidului lui Hitler? Cu deplină înţelegere pentru diferenţa de context şi acceptând că mijloacele pot sluji scopuri diferite, în noi situaţii, Prefectul pentru educaţie al Sfântului Scaun nu ezită să pună degetul pe rană, adică pe ceea ce nu ar trebui pierdut, luând în seamă tocmai experienţa funestă a dominaţiei naziste. Este vorba de câteva nevoi şi învăţături: „căutarea universalităţii este o constantă de bază a universităţii" (p. 7); rămâne mereu necesară contragreutatea la „înţelegerea comercialistă a universităţii" (p. 11); universitatea europeană continuă să fie credincioasă tradiţiei majore şi viabilă numai ca „universitas" (p. 13), aşadar ca instituţie străbătută de cultură şi spirit în orizont larg („Europa este caracterizată nu doar de multiplicitate, ci şi de puterea ei mereu confirmată de sinteză", p. 14). În alte cuvinte, nu doar materiile prime, diviziunea muncii sau capitalul, ci şi oamenii sunt factorul decisiv al bunei stări, iar „know how"-ul atât de invocat astăzi ca scop în educaţie nu se reduce la „capacităţi" sau „competenţe", ci include cunoştinţe, priceperi şi vederi culturale mai largi, orientate de valoarea „adevăr". „Cunoaşterea (Kennen)", „înţelegerea (Verstehen)" şi „puterea de a face (Können)" rămân calificările de bază ale persoanei şi ale oamenilor în întregime.
Pe scurt, politicile educaţiei, în particular, politica universitară au ajuns sub controlul unui „utilitarism" mărginit, încât reiau, poate inconştient, direcţia greşită a educaţiei din anii dominaţiei naziste, ce a dus Germania la prăbuşire. Ca urmare a acestei direcţii, încă o distanţă prea mare între „competenţele" ce se propun studenţilor de legile prost făcute de astăzi, şi chiar între „abilităţile de bază (Grundkompetenzen)" ce se concep în sistemul european actual drept un fel de „pregătire transversală", pe de o parte, şi „formarea caracterelor", pe de altă parte. Numai repunând în faţa programelor „formarea caracterelor" educaţia se poate întoarce de pe direcţia greşită - care a mai ispitit-o în trecut şi a dus societăţile la prăbuşire - şi poate reveni la ceea ce ea trebuie să rămână în orice împrejurare: o educaţie în orizontul valorilor universale, care se interesează continuu de „adevăr" şi „bine", adică o educaţie pentru cultură bine însuşită.
După ce a examinat în amănunt, cu largă stăpânire a culturii şi cu viziune de lungă bătaie, evoluţia modernă a universităţilor europene, Prefectul pentru educaţie al Vaticanului, Zenon Cardinal Grocholewski (într-o impresionantă conferinţă „Theologie im Bologna Prozess", 2010), a indicat eroarea de orientare a universităţii europene actuale. M-am bucurat să observ citate în repetate rânduri, de către ilustrul fost judecător suprem din Biserică, două dintre analizele mele: prima, studiul „University and Relativism", publicat în revista Vaticanului, şi discursul meu de la Paris, intitulat „Valorile universităţii europene" - texte reactive la relativism în numele unui universalism reconstruit. Dar nu opinia mea are aici importanţă, cât opinia Prefectului educaţiei.
Această opinie constă în observarea unei neaşteptate reveniri a punctului 20 din Programul NSDAP, ca şi a unor idei din cuvântările liderului studenţilor nazişti de atunci, Baldur von Schirach, şi din scrierile ideologului şef al partidului nazist, Alfred Rosenberg. Acel Program al partidului, din 1934, prevedea, de pildă: „Pentru a face posibilă capacitatea de a atinge o educaţie mai înaltă şi, cu aceasta, accesul la poziţii de conducere pentru fiecare, statul trebuie să se îngrijească de o construcţie temeinică a întregului sistem de educaţie. Programele de învăţământ ale tuturor unităţilor de învăţământ superior trebuie să se adapteze la cerinţele pieţei muncii". Programul mai prevedea ridicarea şcolilor profesionale superioare la rang de universităţi, introducerea reprezentanţilor intereselor din jur (stakeholders, în limbajul actual) în conducerea universităţilor şi a unităţilor de învăţământ, înlocuirea „valorilor" din educaţie cu „principii", conceperea „libertăţii de gândire" ca ceva opus oricărei religii sau metafizici şi altele. Volumul lui Alfred Rosenberg, „Weisen, Grundsätze und Ziele der NSDAP..." (München, 1938), este edificator cu privire la optica nazistă asupra educaţiei.
După o amplă analiză, Cardinalul Zenon Grocholewski a tras concluzia corectă: „Este de necontestat că prăbuşirea Germaniei [în urma dominaţiei naziste, 1933-1945 nn] a fost pregătită, nu în cele din urmă, pe planul politicii educaţionale şi universitare" (p. 56 din manuscris). În esenţă, este vorba de politici orientate - aşa cum anunţa, cu emfază, Alfred Rosenberg - contra oricărei culturi orientate spre valori universale, crezându-se că s-a ajuns, cu nazismul, la „sfârşitul oricărui sistem universalist".
Unde se petrece acum reluarea punctului 20 din Programul partidului lui Hitler? Cu deplină înţelegere pentru diferenţa de context şi acceptând că mijloacele pot sluji scopuri diferite, în noi situaţii, Prefectul pentru educaţie al Sfântului Scaun nu ezită să pună degetul pe rană, adică pe ceea ce nu ar trebui pierdut, luând în seamă tocmai experienţa funestă a dominaţiei naziste. Este vorba de câteva nevoi şi învăţături: „căutarea universalităţii este o constantă de bază a universităţii" (p. 7); rămâne mereu necesară contragreutatea la „înţelegerea comercialistă a universităţii" (p. 11); universitatea europeană continuă să fie credincioasă tradiţiei majore şi viabilă numai ca „universitas" (p. 13), aşadar ca instituţie străbătută de cultură şi spirit în orizont larg („Europa este caracterizată nu doar de multiplicitate, ci şi de puterea ei mereu confirmată de sinteză", p. 14). În alte cuvinte, nu doar materiile prime, diviziunea muncii sau capitalul, ci şi oamenii sunt factorul decisiv al bunei stări, iar „know how"-ul atât de invocat astăzi ca scop în educaţie nu se reduce la „capacităţi" sau „competenţe", ci include cunoştinţe, priceperi şi vederi culturale mai largi, orientate de valoarea „adevăr". „Cunoaşterea (Kennen)", „înţelegerea (Verstehen)" şi „puterea de a face (Können)" rămân calificările de bază ale persoanei şi ale oamenilor în întregime.
Pe scurt, politicile educaţiei, în particular, politica universitară au ajuns sub controlul unui „utilitarism" mărginit, încât reiau, poate inconştient, direcţia greşită a educaţiei din anii dominaţiei naziste, ce a dus Germania la prăbuşire. Ca urmare a acestei direcţii, încă o distanţă prea mare între „competenţele" ce se propun studenţilor de legile prost făcute de astăzi, şi chiar între „abilităţile de bază (Grundkompetenzen)" ce se concep în sistemul european actual drept un fel de „pregătire transversală", pe de o parte, şi „formarea caracterelor", pe de altă parte. Numai repunând în faţa programelor „formarea caracterelor" educaţia se poate întoarce de pe direcţia greşită - care a mai ispitit-o în trecut şi a dus societăţile la prăbuşire - şi poate reveni la ceea ce ea trebuie să rămână în orice împrejurare: o educaţie în orizontul valorilor universale, care se interesează continuu de „adevăr" şi „bine", adică o educaţie pentru cultură bine însuşită.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu