de Andrei Marga
British Council a organizat o reuniune mondială a învăţământului superior la Hong Kong (10-12 martie 2011) spre a explora internaţionalizarea învăţământului superior în era globalizării. Titlul conferinţei a fost „Going Global 2011", iar tema „Educaţia: noua centrală energetică a lumii (World education: the new powerhouse)". Prin relativ numeroasele paneluri ale reuniunii a străbătut o abordare a educaţiei universitare din punctul de vedere economic (investiţia în educaţie şi recuperarea investiţiei) şi din cel al consolidării pregătirii culturale a studentului. „Parteneriatul" cu industriile, în mentalitatea tipic britanică, a fost, de asemenea, o axă a reuniunii. Ideea generală care s-a conturat a fost, însă, aceea a nevoii de schimbare a universităţilor, iar China a oferit exemplul clar al schimbării profunde, chibzuite şi izbutite.
Nu se poate face uşor un rezumat al ideilor noi prezentate în reuniunea de la Hong Kong. Trei evenimente se detaşează prin importanţa lor istorică. Primul este lansarea platformei electronice britanice de informare universală asupra învăţământului superior. British Council a luat iniţiativa realizării unei baze de date noi, complete şi fiabile, privind învăţământul superior, pe care o pune, începând cu mai 2011, la dispoziţia celor interesaţi. Marea Britanie operează global şi vrea să ofere informaţii în orizont global („intelligence" pentru toţi, nu doar pentru britanici). Proiectul vrea să ofere „world class information – platform" şi are toate premisele să o facă, plecând de la o observaţie care ar trebui să pună pe gânduri într-o Românie în care se falsifică la tot pasul (examene, diplome, mai nou programe europene etc.): „Avem nevoie de piaţă a informaţiilor acurate (we need accurate market intelligence". Iar din dezbaterile, precise şi competente, care au avut loc, s-au desprins trei idei majore: creşte importanţa, nu doar suprafaţa, „educaţiei transnaţionale (transnational education)", „competiţia dintre universităţi este mereu mai agresivă", iar „internaţionalizarea a devenit o practică cotidiană". British Council subliniază, însă, peste toate, importanţa crucială a unor „guverne responsabile", dacă este ca „abordarea globală" să fie una de succes pentru o ţară sau alta.
Cum se poate supravieţui, ca universitate relativ puţin profilată în plan universal, poate chiar mică, în condiţiile competiţiilor erei globalizării? Întrebarea a fost preocupantă, iar pentru o ţară ce rămâne de la o zi la alta în urmă, precum România, graţie incompetenţei ajunse să o domine, este o întrebare foarte actuală. Aşadar, ce este de făcut? Clarvăzători analişti din Asia de Sud-Est şi America au enumerat factorii, plecând de la observaţia că şi dacă eşti bun, ca universitate, recunoaşterea este tot mai anevoioasă! Aceşti factori sunt: intrarea în parteneriate ce aduc prestigiu, extinderea E-learning, respingerea compromisurilor profesionale, un marketing inteligent; crearea de reţele (networks) cu firme puternice, crearea de experienţe variate, în diferite universităţi şi ţări, pentru propriii studenţi; marketingul pe care o ţară şi-l face este foarte important (la noi, chiar preşedintele şi ministrul de resort blamează, necunoscând situaţia şi, se ştie, în mod iresponsabil, universităţile şi şcolile din ţară!). Politicile educaţionale angajate de guverne rămân, mereu, esenţiale.
China a arătat, din nou, prin calificaţii ei responsabili, cât de importantă este o politică orientată spre reforme reale de punere în mişcare a capacităţilor existente în sistem. Marea ţară de la Răsărit face reforma universitară având trei „obiective strategice": „modernizarea", o „societate a învăţării", o „naţiune puternică cu resurse umane asigurate". Atingerea obiectivelor se bazează pe câteva „principii", precum „înalta prioritate pentru educaţie", „cultivarea studentului ca centru al educaţiei", orientarea spre inovaţie, echitate, ameliorarea calităţii. „Sarcinile" majore sunt delimitate cu grijă - „coordonarea educaţiei", „avansare pe front larg", „adâncirea reformei", „întărirea capacităţii de construcţie a cadrelor didactice", „deschiderea" hotărâtă spre lume.
Cooperările cu lumea sunt urmărite de China actuală pe cinci paliere. Se practică o concepţie de largă respiraţie, ferită de orice restricţie, axată pe interacţiunea cu lumea („a comprehensive framework") în forme noi, cu mecanisme noi. SUA, Rusia, ţările europene sunt în vizorul expansiunii rapide a cooperărilor. Mobilitatea studenţilor (cu 350.000 de studenţi străini în China şi cu peste 1,3 milioane de tineri chinezi care studiază în alte ţări) are dimensiuni cu totul noi. Autorităţile chineze au în vedere un management mai bun al fluxurilor studenţeşti, capabil să „asigure calitatea" (unul din refrenele principale ale reformei chineze!), încurajarea firmelor să ofere burse de studii în străinătate şi burse de studii pentru studenţii veniţi în China, trecerea la „modele noi de cultivare a talentelor studenţilor" (credit transfer, joint degrees, dual degrees etc.). Cooperarea internaţională se bazează pe „programare sistematică (systematic planning)", ce integrează programe strategice locale şi regionale. China măreşte programatic efectivul de profesori aduşi din străinătate şi apelează la actuali şi foşti rectori şi decani, la talentele manageriale din diferite ţări, într-un efort de a aduce cultura profesională veritabilă a lumii între propriile ei graniţe. Învăţarea limbilor are ca suport o politică inspirată (China având acum o populaţie de persoane care învaţă engleză ce întrece numeric populaţia SUA!), orientată spre însuşirea temeinică a limbilor lumii. Institutele Confucius asigură învăţarea limbii chineze (cea mai vorbită limbă din lume astăzi) de către străini. Se încurajează formarea de China Study Centers, în diferite universităţi din lume.
SURSA : cotidianul.ro
Nu se poate face uşor un rezumat al ideilor noi prezentate în reuniunea de la Hong Kong. Trei evenimente se detaşează prin importanţa lor istorică. Primul este lansarea platformei electronice britanice de informare universală asupra învăţământului superior. British Council a luat iniţiativa realizării unei baze de date noi, complete şi fiabile, privind învăţământul superior, pe care o pune, începând cu mai 2011, la dispoziţia celor interesaţi. Marea Britanie operează global şi vrea să ofere informaţii în orizont global („intelligence" pentru toţi, nu doar pentru britanici). Proiectul vrea să ofere „world class information – platform" şi are toate premisele să o facă, plecând de la o observaţie care ar trebui să pună pe gânduri într-o Românie în care se falsifică la tot pasul (examene, diplome, mai nou programe europene etc.): „Avem nevoie de piaţă a informaţiilor acurate (we need accurate market intelligence". Iar din dezbaterile, precise şi competente, care au avut loc, s-au desprins trei idei majore: creşte importanţa, nu doar suprafaţa, „educaţiei transnaţionale (transnational education)", „competiţia dintre universităţi este mereu mai agresivă", iar „internaţionalizarea a devenit o practică cotidiană". British Council subliniază, însă, peste toate, importanţa crucială a unor „guverne responsabile", dacă este ca „abordarea globală" să fie una de succes pentru o ţară sau alta.
Cum se poate supravieţui, ca universitate relativ puţin profilată în plan universal, poate chiar mică, în condiţiile competiţiilor erei globalizării? Întrebarea a fost preocupantă, iar pentru o ţară ce rămâne de la o zi la alta în urmă, precum România, graţie incompetenţei ajunse să o domine, este o întrebare foarte actuală. Aşadar, ce este de făcut? Clarvăzători analişti din Asia de Sud-Est şi America au enumerat factorii, plecând de la observaţia că şi dacă eşti bun, ca universitate, recunoaşterea este tot mai anevoioasă! Aceşti factori sunt: intrarea în parteneriate ce aduc prestigiu, extinderea E-learning, respingerea compromisurilor profesionale, un marketing inteligent; crearea de reţele (networks) cu firme puternice, crearea de experienţe variate, în diferite universităţi şi ţări, pentru propriii studenţi; marketingul pe care o ţară şi-l face este foarte important (la noi, chiar preşedintele şi ministrul de resort blamează, necunoscând situaţia şi, se ştie, în mod iresponsabil, universităţile şi şcolile din ţară!). Politicile educaţionale angajate de guverne rămân, mereu, esenţiale.
China a arătat, din nou, prin calificaţii ei responsabili, cât de importantă este o politică orientată spre reforme reale de punere în mişcare a capacităţilor existente în sistem. Marea ţară de la Răsărit face reforma universitară având trei „obiective strategice": „modernizarea", o „societate a învăţării", o „naţiune puternică cu resurse umane asigurate". Atingerea obiectivelor se bazează pe câteva „principii", precum „înalta prioritate pentru educaţie", „cultivarea studentului ca centru al educaţiei", orientarea spre inovaţie, echitate, ameliorarea calităţii. „Sarcinile" majore sunt delimitate cu grijă - „coordonarea educaţiei", „avansare pe front larg", „adâncirea reformei", „întărirea capacităţii de construcţie a cadrelor didactice", „deschiderea" hotărâtă spre lume.
Cooperările cu lumea sunt urmărite de China actuală pe cinci paliere. Se practică o concepţie de largă respiraţie, ferită de orice restricţie, axată pe interacţiunea cu lumea („a comprehensive framework") în forme noi, cu mecanisme noi. SUA, Rusia, ţările europene sunt în vizorul expansiunii rapide a cooperărilor. Mobilitatea studenţilor (cu 350.000 de studenţi străini în China şi cu peste 1,3 milioane de tineri chinezi care studiază în alte ţări) are dimensiuni cu totul noi. Autorităţile chineze au în vedere un management mai bun al fluxurilor studenţeşti, capabil să „asigure calitatea" (unul din refrenele principale ale reformei chineze!), încurajarea firmelor să ofere burse de studii în străinătate şi burse de studii pentru studenţii veniţi în China, trecerea la „modele noi de cultivare a talentelor studenţilor" (credit transfer, joint degrees, dual degrees etc.). Cooperarea internaţională se bazează pe „programare sistematică (systematic planning)", ce integrează programe strategice locale şi regionale. China măreşte programatic efectivul de profesori aduşi din străinătate şi apelează la actuali şi foşti rectori şi decani, la talentele manageriale din diferite ţări, într-un efort de a aduce cultura profesională veritabilă a lumii între propriile ei graniţe. Învăţarea limbilor are ca suport o politică inspirată (China având acum o populaţie de persoane care învaţă engleză ce întrece numeric populaţia SUA!), orientată spre însuşirea temeinică a limbilor lumii. Institutele Confucius asigură învăţarea limbii chineze (cea mai vorbită limbă din lume astăzi) de către străini. Se încurajează formarea de China Study Centers, în diferite universităţi din lume.
SURSA : cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu