joi, 18 august 2011


Erori în serie

 

Românii s-au obişnuit, din păcate, cu erori în serie ale celor care îi conduc acum. Premoniţia cunoscutei publicaţii „The Economist", care, deja la sfârşitul anului 2008, scria că România va suferi mai mult în criza ce vine, din cauza „incompetenţei decidenţilor", pare mai curând să-i fi acomodat, paradoxal, cu şirul de erori ce avea să urmeze. O insensibilitate faţă de prostii s-a instalat până şi în presa specializată: se evocă măsuri dar, lipsind cultura comparaţiei, nu se mai sesizează eroarea şi nu se întrevăd consecinţele grave.
Să luăm câteva exemple. „Monitorul Oficial" nr. 551, din 3 august 2011, publică Hotărârea Guvernului nr. 681, „Codul studiilor universitare de doctorat". Aceasta înlocuieşte hotărârea nr. 567 din 2005, care a birocratizat mai mult decât orice altă hotărâre în materie şi a subminat studiile doctorale în România. Aşa cum am arătat, la timpul potrivit, devenise posibil ca un doctorand să parcurgă examene şi referate cu brio, fără să facă vreo cercetare ştiinţifică, şi să devină doctor în ştiinţe fără rezultate de cercetare. Numai că Hotărârea de Guvern nr. 681, din 2011, aduce erori şi mai mari.
Prima constă în birocratizarea studiilor doctorale pe o scară fără precedent în România şi în Europa. Bunăoară, conducătorul ştiinţific al doctorandului este asistat (inutil!) de „comisia de îndrumare" a doctorandului (art. 30), şcoala doctorală are un „consiliu" (art. 14), iar instituţia organizatoare de studii doctorale are alt „consiliu" (art. 9). Se calcă, evident, pe picioare consilierii de pe capul sărmanului doctorand!
A doua constă în preluarea superficială a unui sistem (din Germania, de pildă), în cadrul căruia pentru bursa doctorandului concurează nu doctorandul însuşi, cum este normal, ci conducătorul de doctorat (cum nu se petrec lucrurile nicăieri!) sau şcoala doctorală (art. 52). O nouă sursă de corupţie se instalează astfel pe faţă!
A treia constă în prevederea „prezenţei efective" în facultate a doctoranzilor (art. 43), care face ca, de pildă, un economist dintr-o bancă, un profesor de liceu, un inginer dintr-o firmă, un procuror sau judecător activ şi mulţi alţii să nu mai poată face studii doctorale, fiind angajaţi. În plus, doctoranzii din străinătate, care sunt deja angajaţi de firme, instituţii, companii, nu mai sunt îngăduiţi.
A patra eroare rezidă în aceea că reglementarea de guvern pretinde formarea de „competenţe" ale doctoranzilor, lăsând în afară ceea ce constituie scopul major al studiilor doctorale: creaţia în forma descoperirii experimentale, conceptualizării, inovaţiei tehnologice, elaborării metodologice etc. Or, un sistem de studii doctorale care nu stimulează creaţia este doar o şcoală de alt nivel.
Monitorul Oficial" nr. 448, din 27 iunie 2011, a publicat ordinul privind „standardele minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice" de conferenţiar şi profesor universitar. Trec peste cvasitautologia din titlu („necesar şi obligatoriu"), căci, evident, logica nu-i caracterizează pe responsabilii textului. Trec şi peste cercul vicios de la articolul 3: pot concura pentru posturi doar cei care satisfac „standardele", după ce este clar că satisfacerea se stabileşte abia prin concurs. Nu insist asupra faptului că autorităţile din alte ţări lasă „standardele" în seama competiţiei candidaţilor, ocupându-se de atragerea de candidaţi valoroşi, mai curând decât de blocarea unor candidaţi (restricţionând în parte un drept - acela de a te înscrie la un concurs). Acest ordin are alte hibe majore. Voi aminti aici doar două.
Prima constă în discrepanţele dintre titlurile universitare pe domenii. De pildă, la Matematică se pretind „contribuţii originale", în vreme ce la Fizică, Chimie, Ştiinţele pământului, Biologie etc. se pretind nu atât „contribuţii originale", cât publicaţii în anumite reviste. Oare n-ar trebui apropiate aceste pretenţii, fiind vorba de titlul de „profesor universitar", indiferent de domeniu? În plus, la inginerie şi medicină pretenţiile slăbesc, încât, de exemplu, biologul de universitate este taxat exigent, totul relaxându-se când este vorba de medicina umană şi de medicina veterinară.
A doua hibă majoră este aceea că nicăieri nu se pune problema descoperirii ştiinţifice, a noutăţii conceptuale, a inovaţiei tehnologice, a înnoirii metodologice, a creaţiei artistice. Problema creaţiei este înlocuită în reglementările autohtone, aproape pretutindeni (cu uşoara excepţie a Matematicii), cu publicarea în reviste. Şi aici se petrec o mistificare şi o inducere în eroare a publicului: în loc să se încurajeze creaţia, se stimulează publicarea ca scop în sine, trecând sub tăcere fapte alarmante. De pildă, avem în România autori de articole ISI, dar industria chimică dispare treptat, avem autori de publicaţii, dar inovaţia tehnologică stagnează, avem texte tipărite, dar operele propriu-zise sunt rare ş.a.m.d. Nu ar trebui ca cei responsabili să se alarmeze observând în ce direcţie stearpă şi înfundată împing această ţară? Ar fi destul ca ei să citească recentele documente ale European University Association pentru a-şi da seama de izolarea la care duce optica lor greşită.
„Monitorul Oficial" nr. 569 din 10 august 2011 publică hotărârea de guvern privind metodologia clasificării universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii. Nu insist asupra împrejurării că în materie sunt deja practici elocvente (în Germania, Rusia, China etc.), care puteau fi folosite. Nu mă opresc asupra faptului că acea clasificare şi acea ierarhizare s-au făcut deja de minister, doar că acum s-a dat hotărârea de guvern care să acopere o operaţiune deja făcută. O operaţiune făcută - trebuie spus - cam după ureche şi politizată până la exces: dovadă este chiar ezitarea vădită şi întârzierea în a comunica rezultatele. După cum se observă bine în hotărârea de guvern (art. 4, art. 7), bazele de date sunt de la început nesigure şi accesibile falsificatorilor pe care autorităţile îi menajează din considerente politice. Pe deasupra, hotărârea de guvern are prevederi nerealiste. De pildă, se prevede (art. 13) evaluarea anuală a programelor de studii. În plus, cercetarea ştiinţifică care este considerată în criteriile de clasificare şi ierarhizare este redusă la publicaţii, inovaţia fiind lăsată în afară. Nu avem oare, chiar în publicaţiile ISI etalate de tot felul de nulităţi intelectuale, o cantitate de trivialităţi care ar trebui să pună pe gânduri? Peste toate, şi această hotărâre de guvern atestă că, în condiţiile actualei administraţii a ţării, România nu are priorităţi şi nu face decât să se plieze, cu nepricepere şi politizare agresivă, la o tendinţă europeană de salutat.
Atunci când s-a discutat funesta lege a educaţiei din 2011, mulţi au spus că nu au încredere în calificarea şi morala autorilor legii şi, prin implicaţie, în articolele lor. Astăzi vedem confirmată premoniţia. Încă o dată se învederează un fapt: fără competenţă, fără cultură, fără disponibilitatea de a învăţa, fără bun-simţ nu iese nimic durabil. Acum unii dintre cei care au indus prostii nenumărate în documentele incompetentei puteri de astăzi mimează că se dau la o parte. Oamenii de bună credinţă speră că va veni ora la care cineva va trebui să răspundă pentru erorile în serie care împovărează această ţară în învăţământ şi în restul activităţilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu