luni, 17 noiembrie 2014


marți, 16 septembrie 2014

Nemuritorul Eminescu, cel mai bun sfetnic la ceas de cumpănă.


Glossă (1883)

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.


Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine



joi, 21 august 2014

Bogdan Diaconu : AJUNGE !

Mi-am dat demisia din PSD, un gest de conștiință și de consecvență pe care îl voi continua printr-o angajare și mai puternică în lupta pentru apărarea demnității românești. Această demisie este dovada că nu am renunțat la principiile pentru care lupt de 4 ani și jumătate, iar cei care au sperat că îmi vor închide gura într-un fel sau altul vor avea o mare surpriză: de acum înainte voi vorbi și mai tare!
În ce situație suntem în clipa de față. România trece printr-o criză morală profundă în care politica a devenit locul minciunii absolute, locul în care ce spui în Opoziție nu mai e valabil când ajungi la Putere, iar ce ai făcut când ai ajuns la Putere este uitat și iertat pentru că ai ajuns din nou în Opoziție.
AJUNGE! Mi-am dat demisia din PSD pentru a protesta față de acest joc duplicitar și pentru că, de patru ani și jumătate de când activez în viața publică, eu nu mi-am schimbat opiniile și atitudinile, iar ce am spus în 2010 spun și astăzi și voi spune și peste 10 ani, am spus și cât am fost în PSD și voi spune la fel de răspicat și de azi înainte.
Clasa politică din ultimii 25 de ani a distrus România în toate felurile posibile, economic, moral, demografic, și ne-a adus în situația în care nu mai suntem un stat suveran, iar în curând, dacă nu ne vom împotrivi puternic, nu vom mai fi nici stat național unitar și indivizibil.
AJUNGE cu minciuna și cu promisiunile deșarte de campanie electorală, cu schimbarea de formă a puterii cu opoziția în timp ce trădarea și furtul continuă netulburate.
AJUNGE cu disprețul față de cetățenii României și față de dorințele lor firești, în timp ce țara este vândută pe nimic la bucată, iar românii nu mai au nimic: nu mai au păduri, nu mai au pământ, nu mai au industrie, nu mai au drumuri, nu mai au un sistem viabil de educație și, mai ales, nu mai au respectul nimănui.
AJUNGE cu ușurința cu care se aruncă banii țării pe fereastră, iar în viața românilor nu se simte nimic, în timp ce România devine pe zi ce trece o țară de tip sud-american cu miliardari și săraci, în care cetățeanul nu este nici protejat, nici recunoscut ca atare, iar drepturile sale sunt călcate în picioare.
Pentru a pune capăt acestei minciuni în care trăim și care ne-a adus la ruină, plec din PSD pentru a fonda un nou proiect politic bazat pe credința în valorile românești și în puterea noastră ca națiune. Îi chem pe toți cei care doresc să salvăm România de marasmul ultimilor 25 de ani și de continua trădare a partidelor de până acum să se alăture Partidului România Unită, formațiunea care îi va uni pe români pentru a le apăra binele, spre deosebire de toți cei care până acum i-au dezbinat ca să-i înșele și să-i sărăcească.
Partidul România Unită crede în români și crede în puterea națiunii noastre de a se lepăda de mizeria clasei politice din ultimii 25 de ani pentru a-și construi o țară demnă și respectată, o țară în care bunăstarea să nu mai fie un vis, respectul legii să nu mai fie o utopie, iar un trai decent să fie la îndemâna tuturor.
Partidul România Unită va trezi energiile dezamăgite și răsfirate ale poporului român și le va uni într-un scop unic: recâștigarea țării. Să spunem lucrurilor pe nume, așa cum nimeni nu mai are curaj să o facă: România de azi nu le mai aparține românilor. Ne vrem țara înapoi! Ne vrem țara întreagă! Ajunge cu risipirea, cu distrugerea, cu nepăsarea clasei politice, cu minciuna ridicată la rang de strategie politică.
Pentru ca toate acestea să înceteze, iar România să renască din cenușa în care au prăbușit-o partidele de după 1990, este nevoie de Partidul România Unită, care să-i alăture pe români, nu să-i împrăștie și să-i alunge de la decizia care le aparține în mod suveran.
Este timpul pentru unitate, pentru muncă și pentru reconstrucția a tot ce s-a distrus. Înființez Partidul România Unită pentru că România este amenințată cu desființarea, iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze și să ne mobilizeze.
Îi chem pe toți cei care gândesc și simt românește să vină în acest partid nou, caracterizat din punct de vedere doctrinar prin național-democrație, iar din punct de vedere programatic prin justiție socială, protecționism economic, eradicarea corupției, păstrarea și apărarea identității naționale.
Prin fondarea acestui partid îmi propun să ofer soluția pentru rezolvarea celor trei crize majore de care suferă România: criza morală, criza de identitate și criza demografică. Iar aceste crize pot fi rezolvate doar prin consolidarea celor trei piloni ai societății: sănătatea, educația și siguranța cetățenilor.
În România a devenit o rușine să ai valori românești, să iubești tradițiile, cultura și istoria acestui neam. Partidul România Unită este partidul celor care sunt mândri de trecutul lor, de originea lor și de valorile pe care acest neam le-a produs de-a lungul istoriei dar este, în egală măsură, și partidul celor care doresc să fie mândri și de prezentul, dar și de viitorul pe care îl construiesc pentru urmașii lor. Este partidul care se naște din dezgustul față de minciună și trădare pe care le vrea înlocuite de decență, profesionalism și pasiune pentru acest pământ.
Clasa politică aflată la guvernarea României în ultimii 25 de ani se face vinovată de distrugerea deliberată a economiei naționale, de prăbușirea nivelului de trai și de transformarea românilor în chiriași în propria lor țară. Iar dacă nu intervenim acum, din chiriași vom deveni sclavi. Din cauza unei clase politice lacome și care nu are nimic sfânt ne aflăm acum, ca stat și ca națiune, într-una din cele mai dramatice situații din istoria noastră. AJUNGE!
În România nicio formațiune politică nu mai crede în nimic, nu mai are idealuri și nu își mai dorește altceva decât practicarea cu succes a incompetenței, necinstei, hoției și trădării, așa cum au făcut toate partidele de după 1990. Chiar dacă nu toată lumea va fi de acord cu ceea ce propunem, între Partidul România Unită și orice alt partid există o diferență fundamentală: noi credem în ceva!
Partidul România Unită este un proiect al credinței și al speranței adresate românilor care s-au săturat de politica duplicitară vizavi de extremismul maghiar, la fel cum s-au săturat de corupție, de taxe, de incompetență și de umilințe. Îi invit pe cei care doresc ridicarea din genunchi a Neamului Românesc să mi se alăture, pentru că milioane de români doresc altceva decât au trăit, au văzut și au votat până acum. Partidul România Unită este un proiect de generație și este adresat tuturor celor care mai cred în România, în binele acestui popor și în valorile lui.
Partidul România Unită nu are nimic împotriva comunității maghiare din România, respectă drepturile minorităților și buna conviețuire dintre etnii, dar nu poate tolera ruperea teritoriului național și transformarea românilor în minoritari și în exilați în propria lor țară. Dușmanii comunității maghiare din România sunt politicienii acesteia și păpușarii lor din Ungaria, după cum dușmanii României sunt politicienii care sunt români doar cu numele pentru că își disprețuiesc și își distrug țara.
Partidul România Unită crede că a venit timpul să nu ne mai rușinăm de cuvintele națiune, iubire de țară și românism, însă avem datoria să le conferim acestor termeni conținut și substanță. Mai presus de toate, românii trebuie să se unească pentru a-și recupera țara, bunăstarea și demnitatea.
Săptămâna viitoare voi detalia programul noului partid, precum și componența Comitetului de Inițiativă care se ocupă deja de înființarea formațiunii. Și-au anunțat dorința de implicare atât parlamentari, cât și persoane din societatea civilă, dar mai ales mii de cetățeni români care s-au săturat să fie umiliți în propria lor țară.
Pentru cei care doresc mai multe amănunte despre demisia mea din PSD, am considerat că înainte a fi membru de partid, deputat ales în Parlament sau orice altceva, sunt român şi aşa trebuie să acționeze orice cetățean al României. În virtutea acestui principiu, am demisionat din PSD pentru că nu mai pot face parte dintr-un partid care încurajează UDMR în acțiunile sale separatiste și girează astfel destrămarea României.
Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi măcar să aibă curajul de a scăpa de acest cancer al politicii românești manevrat de la Budapesta, care este la rîndul ei dirijată de Moscova pentru a fărâmița statul român. Dar, în continuare, UDMR, acceptat ca participant la conducerea României, pregătește un proiect de lege al autonomiei teritoriale care va crea în România o enclavă etnică pe modelul separatist rus din Ucraina.
AJUNGE!
Ajunge cu toleranța pe care clasa politică românească și societatea în ansamblu o manifestă față de acest pericol la integritatea statului român.
Ajunge cu felul în care partidele extremiste maghiare, în frunte cu UDMR, se folosesc de banii și pârghiile statului român pentru a-l distruge din interior.
Niciun politician din România nu a fost constant și consecvent în această privință. Atunci când au nevoie de UDMR, partidele din România se înmoaie, când intră în opoziție descoperă brusc pericolul extremismului maghiar. Timp de 4 ani şi jumătate, am luat constant atitudine publică împotriva UDMR şi, în general, a pericolului reprezentat de extremismul maghiar, indiferent dacă făceam parte oficial din opoziție sau dintr-un partid aflat la putere și indiferent de relația partidului din care făceam parte cu UDMR.
Acum, în 2014, ne găsim în aceeaşi situaţie în care UDMR foloseşte calităţile oficiale ale liderilor săi, dar şi banii bugetului de stat pentru a conspira împotriva integrităţii ţării. În tot acest timp nu am renunţat niciodată să cred şi să mă exprim public cu privire la faptul că toate partidele şi formaţiunile din România ar trebuie să respecte Constituţia, ceea ce, evident, UDMR nu are de gând să facă.
Într-un moment în care UDMR se pregătește să depună la Parlament un proiect de lege al autonomiei teritoriale pe care l-am dezvăluit de acum două luni ca fiind o tentativă de a crea o enclavă separatistă în mijlocul României, iar această formaţiune încă este păstrată la guvernare, singura opţiune corectă a fost să mă despart de PSD în semn de protest.
Îmi păstrez mândria de a fi român, dar aceasta a devenit incompatibilă cu un partid care stă la masă cu separatiștii maghiari. Înainte de a face politică, am fost român și vreau să rămân astfel și după ce nu voi mai face politică, iar acest lucru face imposibile compromisurile care au ca preț integritatea țării. Este vremea ca România să ridice fruntea din pământ și să-și afirme dreptul de a fi respectată în lume și suverană aici, acasă.
Cât timp politica României se decide la Budapesta, iar politica Budapestei se decide la Moscova, nu cred că țara noastră mai este suverană.
Voi continua să lupt pentru redobândirea independenței reale a României și pentru renunţarea la iluzia unui sprijin politic din partea unor politicieni maghiari care nu au ce căuta în spațiul de decizie al României.
Am plecat din PSD din proprie convingere și pentru că îmi respect principiile în care nu mai crede nimeni. Am jurat acum patru ani și jumătate că voi lupta pentru a lăsa urmașilor noștri o Românie întreagă și nu una ciuntită și îmi respect acest jurământ. Este adevărat că am încercat să conving PSD că se află pe un drum greșit (același pe care au mers, din păcate, și ceilalți care au condus țara după 1989), dar UDMR a fost mai importantă. Voturile UDMR sunt, la această oră, mai presus de stabilitatea României, mai presus de integritatea teritorială și mai presus de viitorul țării noastre.
Nu voi renunța la luptă. Nu mă retrag, nu dispar, nu tac, nu dau înapoi, așa cum a încercat UDMR să mă determine pe toate căile. Dimpotrivă, lupta cu extremismul maghiar abia acum începe să capete proporții! UDMR nu are ce căuta în politica românească și, de aceea, una din misiunile pe care mi le asum este scoaterea formațiunilor extremiste maghiare în afara legii, pentru totdeauna. E timpul ca acelora care lucrează subteran sau fățiș împotriva Constituției și a demnității acestui stat să le fie frică. Diplomația și-a epuizat resursele. E timpul pentru acțiune. Românii vor dovedi încă o dată că toleranța lor are limite și că, atunci când acestea sunt depășite, ei sunt gata să își ia soarta în propriile lor mâini.
Ne-am săturat de toate minciunile și trădările și de distrugerea sistematică a României. AJUNGE!


sâmbătă, 5 iulie 2014

Cei care au tăiat salariile profesorilor ne spun acum că cine nu trece un examen nu trebuie să aibă nicio șansă în viață !

Atât Traian Băsescu, cât și aliații lui din PDL, continuă un discurs care face rău educației - acela că trebuie să îi abandonăm total pe cei care nu trec un examen! Ei au făcut asta, dar noi nu o vom face niciodată!
                     Una dintre promisiunile pe care am făcut-o atunci când am preluat guvernarea a fost aceea de a face din acest domeniu o prioritate. Aceasta înseamnă creșterea treptată a finanțării și așa s-a ajuns la reîntregirea salariilor tăiate, la creșterea salariilor pentru profesorii debutanți, la achiziționarea de microbuze școlare, la majorarea bu​rselor pentru olimpici sau la investiții în lucrări de modernizare a școlilor. În același timp, scoaterea educației din zona gri în care a fost aruncată de guvernarea PDL a presupus și măsuri de reparare a unor greșeli majore făcute în trecut, greșeli care își au sursa în Legea educației naționale. Așa s-a ajuns la elaborarea și adoptarea OUG nr. 49/2014, un act normativ rezultat al dialogului social, care vine să corecteze o lege adoptată pe genunchi, în spatele ușilor închise, fără legătură cu realitatea din sistemul educațional și din societatea românească.
                     Această ordonanță este expresia unei viziuni despre educație bazată pe principiile echității, solidarității și responsabilității. Este vorba despre o abordare total diferită față de cea a regimului Băsescu, care a promovat constant ideea că cei slabi, ce săraci, cei aflați în dificultate, cei care nu trec un examen nu merită nicio șansă în viață. Conform acestei viziuni a popularilor din România, cei mai slabi trebuie marginalizați, eventual eliminați din societate. Traian Băsescu și acoliții săi sunt cei care au tăiat salariile profesorilor, au închis multe școli, i-au trimis pe dascăli să muncească în afara țării și au decredibilizat un întreg sector. Tot ei sunt acum cei care, cu ipocrizie, contestă măsurile reparatorii pe care profesorii, elevii, studenții și părinții și le doresc.

                     OUG nr. 49/2014 aduce foarte multe lucruri bune pentru profesori și pentru beneficiarii sistemului de învățământ. Ea oferă un sprijin elevilor care nu trec examenul de Bacalaureat, vizând astfel atingerea de către România a obiectivelor Strategiei Europa 2020, oferă recunoaștere cadrelor didactice cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I, susține învățământul profesional, țintește reducerea abandonului școlar și întărește autonomia universitară. Actul normativ propune o abordare sistemică de modernizare și dezvoltare graduală a sistemului de educație.


Dan ȘOVA
Purtător de cuvânt PSD

vineri, 27 iunie 2014

E timpul pentru Unirea celor două state româneșt

romania unita

Republica Moldova și-a semnat actul de dezlipire de Est, dar cea mai bună și mai sigură cale pentru viitorul românilor de dincolo de Prut este reunificarea cu România. Avem în față nu doar un ideal sau o dorință, ci și o oportunitate istorică, plus necesitatea de a-i proteja astfel pe românii de dincolo de Prut și de a le oferi calea rapidă spre integrarea în UE.
Să nu desfacem șampania înainte de vreme. Asocierea cu UE înseamnă un drum lung și anevoios al Republicii Moldova, timp în care Rusia nu va sta degeaba. Hai să ne suflecăm mânecile pe ambele maluri ale Prutului și să trecem la Unire ca singură soluție realistă și corectă pentru acest neam care trebuie să fie întreg și împreună.
Există, la nivel public, o ambivalență a pozițiilor cu privire la reunificarea celor două state românești, o timiditate, de parcă am dori ceva ce nu ar fi corect istoric, legal sau din orice alt punct de vedere.
Un neam nu va fi niciodată respectat dacă nu se respectă el însuși și dacă nu-și apără în fața lumii dreptul de a fi întreg, neîmpărțit.
Hai să renunțăm la ambiguități și să afirmăm public că reunificarea este un deziderat pentru împlinirea căruia suntem pregătiți să depunem toate eforturile necesare. Dacă noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, suntem hotărâți să ne reîntregim, nimeni nu ni se va putea opune cu succes. Ne vom recăpăta astfel nu doar dreptul de a trăi într-o Românie Unită, ci și demnitatea și respectul tuturor. Un neam nu va fi niciodată respectat dacă nu se respectă el însuși și dacă nu-și apără în fața lumii dreptul de a fi întreg, neîmpărțit.

Bogdan Diaconu, Deputat PSD

Elevii de clasa a 8-a, batjocoriți la proba de limba română. Până când ?! - Scrisoarea unei profesoare

Ar trebui să schimbăm ceva, cât încă se mai poate. Aud mereu discursuri despre cât de bine și de mult învățam noi sau alții mai în vârstă decât noi pe vremea comunismului și despre cum nu învață generațiile actuale, care nu au moral și prințip... De fapt, generațiile actuale sunt mult mai inteligente decât noi și e vina noastră, părinți și profesori, că nu le oferim ce le trebuie. Priviți-vă copiii, să nu-mi spuneți că nu știu mult mai multe decât știați voi la vârsta lor...
Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni. Sunt profund dezamăgită de subiecte și de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta și la cât o să fie de dezamăgiți. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei și la mulți alții, care, probabil, vor lua note sub așteptările lor și mai mici decât nivelul lor real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învățământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun „proști" pentru că așa suntem mai ușor manipulabili.
Așadar, copiilor li s-a dat să-și spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăț să-și exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu știu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învățat. Așadar, viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea", înțelege...
Apoi, li s-au dat sinonime... pentru „fiindcă", copilul a scris „deoarece", dar și „pentru că". Numai că această expresie nu apărea în barem și multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuțiune". Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alții nu. La fel, pentru „cer": în barem apăreau „solicit", „pretind", dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ți cer?" –, copilul a scris „vreau", „te rog", cum mi se pare și firesc. În fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie neprihănit... A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alții nu.
Următorul exercițiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația era că apărea „o construcție în cazul vocativ". Dar mulți copii au scris „construcție incidentă". N-au luat cele 6 puncte, deși, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.
Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viața ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore...
Și, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ și participiile și gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul, prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziție simplă"!
La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc înțelegerea textului, așa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți copii n-au formulat enunțuri corecte, pentru că au fost induși în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea...
La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condițională, dar și ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu și acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la..." ca și „îl încurajează pentru a înțelege".
Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un șoricel la prezentarea cărții marelui scriitor, sedus de mirosul de cașcaval al unei cărți culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.
E, așadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și suntem parte a lui, și eu îmi cer iertare față de Cristi, Alberto și toți ceilalți copii „ai mei" că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în fața inteligenței lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimați cu care vor privi notele. O să-i privim și pe aceștia plecând în alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori, și ingineri...
Și astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi spuneți că nu vă interesează, pentru că și copiii voștri o să crească.

Carmen Stoica, profesoară la Școala 99, București

sâmbătă, 10 mai 2014

Orban declară război Europei post-Trianon pentru 10 miliarde de euro

Bogdan Diaconu, Deputat PSD
orban-putin2
Îndemnul premierului abia reales, Viktor Orban, la autonomia care trebuie conferită maghiarilor din afara Ungariei, reprezintă o declarație de război la adresa Europei post-Trianon, pentru că pune în discuție granițele din regiune și suveranitatea statelor naționale apărute în urma primului război mondial. Dar popularii europeni l-au susținut pe Orban în alegeri, așa că dorința sa declarată de a a transforma enclavizarea etnică într-o problemă a întregii Europe s-ar putea să fie agreată. Și atunci Europa s-ar trezi direct pe urmele lui Putin, lăsând Ungaria să folosească pretextul unei minorități aflate în diaspora pentru a distruge suveranitatea teritorială a altor state. Așadar, îl va pune cineva de la Bruxelles la punct pe Viktor Orban? Dacă popularii europeni câștigă alegerile europarlamentare și își impun o Comisie Europeană pe gustul lor, probabil că nu. Poate că, dimpotrivă, vor găsi util să folosească pretențiile Ungariei la enclave etnice maghiare pe teritoriul altor state ca să slăbească suveranitățile naționale și să își pună mai ușor în practică planul federativ european.
Cât valorează așadar să pui Kievul în încurcătură ca să-i dai eventual o lovitură de grație, creând un precedent secesionist maghiar într-o zonă ucraineană  în care Rusia să facă pe nevinovata, dar și să faci praf unitatea Europei și stabilitatea în câteva țări din UE, printre care și România? Prețul e oficial: 10 miliarde de euro.
România însă are datoria de a-i potoli imediat aspirațiile neo-horthyste lui Orban măcar în ceea ce privește teritoriul nostru național, și sunt convins că și celelalte state vizate, fie că e vorba de Slovacia sau Serbia, vor ști să pună la punct elucubrațiile Budapestei. Mai periculoasă este situația Ucrainei căreia Orban îi cere direct autodeterminarea maghiarilor, exact ce-i lipsea Kievului în aceste zile de haos. Dar aici probabil că este deja vorba de prietenia ruso-maghiară, iar Orban nu poate rămâne dator pentru cele 10 miliarde de euro împrumutate de Budapesta de la Putin. Cât valorează așadar să pui Kievul în încurcătură ca să-i dai eventual o lovitură de grație, creând un precedent secesionist maghiar într-o zonă ucraineană  în care Rusia să facă pe nevinovata, dar și să faci praf unitatea Europei și stabilitatea în câteva țări din UE, printre care și România? Prețul e oficial: 10 miliarde de euro.

SURSA : stiripesurse.ro

luni, 28 aprilie 2014



LECTIE DE ISTORIE"
 

                  de Radu Pietreanu
     

Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
     
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
  
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
 
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei

Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează

Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează

Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide

Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide
     
Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți

Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți

Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază

Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează

Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș

Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaș

Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii

Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?

Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate

Si ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate

Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși

Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?

Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată

Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
     
Fara paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc

Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!

Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine

N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!

Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă

Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!

Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
     
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul

Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți

Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți

Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni

Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români”

Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma si necazul

Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul

Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați

Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați

Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință

Am trecut peste milenii cu speranță si credință

Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi

Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci...


Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară

Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru țară?

Groșii și libidinoșii, snobii si analfabeții,

Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții

Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre

Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre

Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții

Si-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții

Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți

Si să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți

Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
     
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale

Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume

Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?

Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul

De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?

Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni și responsabili

Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?

Creierele geniale sunt trimise la străini

Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini

Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară

Să fim pentru haimanale animale de povară
     
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar

Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar

Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
     
Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”

Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente
     
Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente

Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghisee

Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee

Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie

Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie

Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte

Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte

Si vor face curățenie printre cei ce ne-au furat

Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat! 



FEBRUARIE 2014

vineri, 14 martie 2014

În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie


Preşedintele Clubului de la Roma, pe Europa

Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în dezvoltarea durabilă. Între 1997 şi 2013 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013 este preşedintele Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop este să supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei. Acuzat că urmăreşte regionalizarea şi unificarea întregii lumi, în realitate Clubul s-a răzvrătit împotriva „ignoranţei sinucigaşe” a omenirii cu privire la adevărata ei condiţie. Dr. Călin Georgescu, deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, nu a uitat că e român, şi încă unul dedicat cauzei naţionale. A elaborat strategia de dezvoltare durabilă a României pe următorii 30 de ani. Strategie din care nu s-a pus în operă nici măcar un paragraf. Nu întâmplător, d-l Georgescu a fost propus, la începutul lui 2012, să-l înlocuiască pe Emil Boc în fruntea guvernului României, dar interese obscure s-au opus. A fost o şansă pierdută de toţi românii. Reproducem, în cele ce urmează, pledoaria de tip clasic, „prin noi înşine”, a domnului Georgescu, pentru schimbarea României.
„Acum, în România, omul devine «resursă umană»”
Aţi detectat, în scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume şi din România. Cum arată acest război?
Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri, pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi menţin în continuare criza. Lăcomia marii finanţe a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere, ci de roboţei care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile. Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului - accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?! Se pare că da... În România, ca şi în alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul este stăpânit prin frică. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea“ miracole, confundăm credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă, nu-ţi poţi lua zborul către orizontul demnităţii. Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 şi aşa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate! Spun încă o dată: acum, în România, se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa creştinească, se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Şi atunci omul devine „resursă umană“ - un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii. Alimentele procesate industrial conţin substanţe care acţionează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul, fără să se hrănească. Mintea, sufletul şi inima îi devin captive. Sistemul educational de stat contribuie şi el din plin la încătuşarea minţii şi a spiritului. După ce sunt şcoliţi conform prejudecăţilor cultivate de adulţi, denumite eufemistic „programe naţionale”, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acţioneze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor… Eu, în aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.
Aţi identificat „reţeta” şi „cheia” succesului României: micul producător, ţăranul. Pe ce vă bazaţi în acest scenariu?
A te baza pe micul producător, pe ţăranul care a dat identitatea românilor, înseamnă să contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să gândeşti. Ţăranul îşi organizează singur propria producţie. Te salvezi tu, ca ţară, şi îi mai ajuţi şi pe alţii care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul producător contribuie la însănătoşirea României. Graţie lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în ţara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului.
„Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Sunt nişte mutanţi, o altă specie”
Ce „definiţie” ne oferă politicienii care au condus ţara în ultimii 25 de ani?
Prădătorii care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt nişte mutanţi, o altă specie! Din păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot. Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos“, ca să nu „deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviţi la culoarea cenuşie ca la un simbol al cuminţeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea şi viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
Dar „Ion” şi „Gheorghe” sunt ignoraţi, statul român ascultă de alte „glasuri”... Care este contextul internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile proprii, naturale?
Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuţiei albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima ţară unde aceste insecte excepţionale aproape că au dispărut. Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România mai deţine încă posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii; dacă un stat colapsează, se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul fiind confruntat cu o situaţie de anarhie ca cea din Somalia. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale şi de istoria neamului. Când statul serveşte „corectitudinea politică“ şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum se întâmplă la Pungeşti –, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!
„200 de companii multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”
Românii din Pungeşti şi din alte localităţi se luptă cu una sau mai multe corporaţii. Acolo s-a ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?
Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie. România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greşi, că destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanşa un nou Război Rece între Rusia şi SUA. Un „război ascuns“ mocneşte deja în Asia, între China şi principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică, încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europene“ în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deşeurilor“, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş). Practic, România se află sub asediul marilor corporaţii. Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?
„România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă!”
Unde se află astăzi ţara noastră pe harta financiară şi economică a lumii?
România are nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În ţara noastră bătrânii sunt umiliţi, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credinţa strămoşească este călcată în picioare – iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preş. Se dau cifre, care de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am ieşit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu bunurile şi serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se arunca cu bani în stânga şi în dreapta?! Cheltuielile bugetului general consolidat, cu bunuri şi servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB, apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB. Se impune o simplă constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment, care trăieşte pe datorie.
Ce fel de stat este statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire la propria dezvoltare?
Statul român actual este un stat slab. Acţionează conform unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de propriile dorinţe). Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune, perspectivă. Statul român actual nu mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.
Aţi afirmat că redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înşine“. Mai putem invoca acest concept în epoca globalizării?
Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi trădare. Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi transpusă în practică de către cei care duşmănesc România. Sunt ţări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înşine“. În anii ’70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globalişti, cu reţetele lor neoliberale, dar şi-a revenit spectaculos când ţara a adoptat modelul „prin noi înşine“. Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor“ internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine înseamnă în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante din lume, iar în ţara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i tânărului mândria pentru istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la şcoală de Mihai Viteazul, de Ştefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi şi doream, noi, copiii, să facem la fel pentru ţara noastră. Numai aşa va deveni tânărul responsabil. Din păcate, istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare generaţie făureşte istoria celor următoare.
„Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale”
Vorbiţi, alături de mulţi alţi futurologi, de marea criză alimentară şi a apei. Dar Chevron forează pentru gaze de şist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?
Criza apei şi a hranei, din zona anilor 2020, va fi mult mai serioasă şi mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm? Aceasta este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile geomorfologice excepţionale ale ţării noastre. Politic vorbind, e nevoie să ştii să cânţi la orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să poţi conduce o ţară. Pentru că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în alte locuri. Prevenţia, anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriaşă de apă din Dobrogea. Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se permite această afacere a Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieţii. Este un exemplu tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei corporaţii. Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie şi de viziune, un uriaş cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deşi, în ultimii doi ani, în toată California, persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de şist.
În context economic global, cu ce valori naturale vine România în concertul naţiunilor?
România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă! Ştiinţific, din 9 regiuni bio-geografice ale Terrei, România deţine 5, având cea mai importantă eco-regiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai sălbatici ca natură, sunt în ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari ale Europei sunt în România. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile – un tezaur. Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale. Şi, în special, de baza genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puţinele ţări din Europa care deţin aşa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de pădure virgină, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, aflat cu predilecţie în Dobrogea, se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de resursele naturale pure. Sub acest aspect, România se înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic pentru ţările care au doar resurse financiare, dar nu şi pe cele naturale. Sau au pădure, dar nu au codru. Lumea occidentală este disperată să aibă hrană şi apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii ei. Doar astfel îşi asigură continuitatea ca neam. Toţi sunt conştienţi de pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri şi aducătoare de boli pe care medicina actuală nu le poate trata.
„Ţăranul român reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale”
Între factorii care subminează identitatea românească şi viitorul naţiunii române aţi numit distrugerea ţărănimii. Ce mai reprezintă ţăranii? Mai sunt ei un element identitar al românilor?
Ţăranul român reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului. Ţăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă şi de supermarketurile care s-au înmulţit enorm la nivelul întregii ţări. Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost jefuit orbeşte, s-a vândut pe nimic resursa naturală primară. Prin urmare, eu nu aş promova industria alimentelor bio, ci gospodăria ţărănească tradiţională. Prin ea am ajunge la bio în mod natural. România, ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată! Roşia românească – cultivă această roşie în Germania. Pune-l pe neamţ să o facă! Ei bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că nu are pământul ţării noastre, care este cel mai roditor. Şi, peste asta, este un pământ sfânt. Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de grâne româneşti se vor face nu pe bani, ci contra aur.
În acest caz, de ce nu sprijină băncile din România ţărănimea?
Cum să sprijine băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor româneşti s-a făcut cu bună ştiinţă. Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea românească este cea legată de putere. Problema este că, atunci când deţii puterea şi nu ştii ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai propus, intri în impas. Ieşirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin cultivarea profesionalismului autentic. Acelaşi lucru este valabil şi în cadrul sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile-mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populaţiei, şi nu de dezvoltare. S-a ajuns la situaţii absurde: dacă „economiseşti” la o bancă, ajungi să retragi, la sfârşit, mai puţin decât ai depus! România ar trebui să aibă o instituţie de credit agricol, aşa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul 3000“, încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!
Se ştie că aţi elaborat Strategia de dezvoltare durabilă a României. Cum ar trebui să fie şi ce puncte ar trebui să alcătuiască această strategie?
În primul rând, trebuie să gândeşti Adevărul, să spui Adevărul şi să iubeşti Adevărul. Cheia succesului în dezvoltarea ţării stă în dragoste, unire, întărirea familiei şi micul producător. Restul sunt detalii. Strategia ţării se poartă în inimă şi are câteva puncte, care încap pe o pagină: 1. Întărirea legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere. 2. Lansarea cercetării şi dezvoltării cu implicarea universităţilor. 3. Politici monetare şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro! 4. Dezvoltarea căilor de transport. 5. O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii. 6. Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească. Protecţia pădurilor şi conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă – concept naţional. 7. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică stabilă. România deţine Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD) încă din 2008, dar nu s-a pus în practică nici o propoziţie din acest document. SNDD este un pas spre civilizaţie, este strategia interesului comun, care ar trebui să primeze asupra confruntărilor politice şi momentelor electorale. SNDD stabileşte cadrul de manifestare a ambiţiei de dezvoltare, care nu poate fi programată şi garantată decât pe termen lung. Dificultăţile în elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în efortul de a scăpa de cele vechi. Un ultim aspect esenţial este politica demografică, neglijată total de toate forţele politice din ţară. Pierderea demografică a însumat, între 1990 şi 2014, peste 3 milioane de oameni. Aceasta a făcut să avem 19 milioane de cetăţeni acum, iar consecinţele pe viitor, dacă nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.
„Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”
V-aţi opus economiei extractive. Guvernanţii actuali se grăbesc să demareze o serie de proiecte miniere, crezând că asta va genera dezvoltare şi locuri de muncă. Ce propuneţi în schimb?
Pe plan economic, avem nevoie de măsuri pentru a pune în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea regimului proprietăţii şi încurajarea iniţiativei antreprenoriale. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 latifundiari în agricultură, ci de 500.000 de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce ştii să faci? Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să folosim noi resursele – asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înşine! Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de milioane de euro. Dar se vrea aşa ceva? S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani, există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un dialog real, de o conciliere naţională.
V-aţi declarat îngrijorat că statul român s-a privatizat. Ce presupune această privatizare?
După 1990, statul român s-a privatizat şi nu mai poate răspunde corpului social, pentru că nu mai are ce vorbi cu el decât atunci când îi cere voturile. Cine deţinea, înainte de 1989, controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca comunistă în cea a capitalismului extractiv, însuşindu-şi, prin „privatizare“, ceea ce deţinea sub control în comunism. Şi nimeni nu spune nimic. Laşitatea conduce România! Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
„România este un vultur închis într-o colivie”
Astăzi, toţi politicienii noştri sunt profesori, de regulă la universităţi private. Ce părere aveţi despre nivelul ştiinţific al acestor universităţi?
Conducătorii vremelnici ai României au distrus ţara. Iar puţinii profesori adevăraţi pe care îi mai avem au mâinile legate. Şcoala românească actuală este în suferinţă. Dacă vrei să înrobeşti o ţară, îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă ai educaţie performantă, eşti, ca popor, liber. România este un vultur închis într-o colivie, din care nu poate să-şi întindă aripile, să zboare. Universităţile particulare ar trebui desfiinţate, fără excepţie. Sunt doar o industrie de diplome fără acoperire, urmărind doar profitul şi spălarea creierelor. Au fost viciate, evident, şi universităţile de stat. La Medicină, înainte de ’89, se tragea linia sub ultimul intrat la 9,80. Acum se intră şi cu 4. Cum să mai comentezi aşa ceva? Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria poporului român este cumva alternativă? Geografia ţării este cumva alternativă? Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la adevărurile morale? Mai toţi politicienii noştri, da, sunt „profesori“ – nu de gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea lui Spiru Haret, ca să obţii titlul de profesor, treceai prin examene foarte dure, trebuia să înveţi pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege. Astăzi, învăţământul superior din România scoate pe bandă rulantă absolvenţi interesaţi doar de diplomă. Se citeşte foarte puţin. 1,5% din adolescenţi citesc cel mult 2 cărţi pe an. Camera Deputaţilor a votat 28 de milioane de euro pentru cumpărarea de stick-uri de memorie pentru calculatoarele şcolare, în condiţiile în care 50% din şcoli nu au apă caldă şi căldură. Totul este absurd în România!
Analizând sfertul de veac de când suntem liberi, ce puteţi spune? Am câştigat sau nu libertatea? Am ajuns să iubim competiţia între valori, şansa de a alege?
Competiţia minţilor din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive. S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţara asta se ascund frauda şi manipularea cea mare. România nu este o ţară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată. Mulţi şi-au vândut, pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara. Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să fie liberi, învaţă-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar afacerişti.
„Roşia Montană şi gazele de şist nu sunt proiecte, ci afaceri murdare, antinaţionale şi jefuitoare de suflete”
La capitolul „realizări“, în cei 25 de ani de democraţie, consemnăm alarmaţi retrocedările de proprietăţi, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât şi cum s-a retrocedat?
„În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca. Pentru pământul ţării, eroii neamului şi-au dat viaţa, iar contemporanii noştri îşi vând sufletul pentru un pumn de arginţi. Instituţia proprietăţii este dinamitată în România. Democraţie fără proprietate privată nu există, iar proprietatea privată fără instituţia care să o înregistreze şi să o apere, şi anume cadastrul general, nu există nici ea. De 25 de ani, nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de haos. Unde este haos este şi interes, pentru că, în toţi aceşti ani, statul a retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri, în valoare de peste 60 de miliarde de euro! Legea 247 şi Legea 1 din 2000 au distrus pădurile ţării. Încă mai sunt valabile ordonanţe ale lui Horthy, din 1940.
În acest context, cum vor ajuta proiectele Roşia Montană şi gazele de şist, în caz de realizare, economia românească?
În primul rând, nu sunt proiecte, ci afaceri murdare ale celor de la Gold Corporation şi Chevron, în strânsă legătură cu clasa politică românească ticăloasă. Iar Chevron este unul din cei mai mari poluatori privaţi din istorie, urmat de Exxon şi British Petroleum. Sunt afaceri antinaţionale şi jefuitoare de suflete, pentru că i-au aruncat pe oameni în război, român contra român, în propria lor ţară. Nu au nici o substanţă ştiinţifică şi sunt total non-ecologice şi distrugătoare de vieţi prin consecinţele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un lucru: aceste intenţii nu se vor pune în aplicare. Punct. Şi Roşia Montană, şi Pungeşti sunt pământ românesc şi aşa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi. Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care nu este al generaţiei mele, ci al urmaşilor mei şi al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul vecilor! Cea mai jalnică este prestaţia clasei politice. Pe 2 decembrie trecut, la Pungeşti, se loveau românii pe români cu ciomegele, dar în Bucureşti era bal cu toalete de mii de euro, purtate de cocotele politice şi corporatiste. Este greţos! Şi un ultim aspect: unde este poziţia BOR faţă de situaţia de la Pungeşti? Cum au fost susţinuţi cei câţiva preoţi şi monahi care s-au opus cu mare curaj fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea este un nărav vechi al clerului.
Este pământul ţării de vânzare? Se pare că politicienii şi unii proprietari români nu au nimic împotriva vânzării pământului către străini.
Pământul ţării este sfânt prin eroii, martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, spunea părintele Iustin Pârvu. Nu este de vânzare nimănui şi nicicând. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie, politicienii români au dat drumul să se vândă! Dacă nu iubesc glia străbună şi nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La fel este şi cu oamenii: îţi dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă pentru putere. Or, o ţară care are 12% analfabeţi şi încă până la 20% analfabeţi ştiinţific, persoane care citesc, dar nu înţeleg nimic, este uşor de manipulat. Guvernanţii au nevoie de o masă amorfă, care să pună ştampila pe buletinul de vot; în acest scop, populaţia este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen ulei, zahăr şi pui.
Ce aţi dorit să spuneţi prin afirmaţia făcută într-o conferinţă: „românii au uitat să trăiască vertical“?
Ne-am uitat tradiţiile şi de unde am venit. Suntem vânduţi corporaţiilor, care vor doar să cheltuieşti, fără să înţelegi de ce. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute, şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el. Pierderea verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul nostru şi de înţelegere a rostului neamului românesc. Spre exemplu, SUA au transmis de curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai, ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi? Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu. Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor, până ce bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire şi dorinţă neîmplinită. Pentru menţinerea verticalităţii, familia este de bază. Şi aici s-a săpat adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara ţării şi trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile s-au înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi sufleteşte şi moraliceşte.
„Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii”
De ce credeţi că România este o ţară „condamnată la neputinţă”?
Statul nu pune în practică ce spune sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituţiile statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună în aplicare. Cum să ai încredere în cineva care te fură şi te umileşte permanent? Politicul în România stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării, pentru a se menţine la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au acelaşi scop anticreştin. Iar efectele se văd nu doar în sărăcia şi umilinţa trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării. De multă vreme, „român“ este în Occident un calificativ depreciativ, şi nu denumirea unui neam demn de stimă. Supremaţia politicului este în România un semn de pierdere a orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit un fel de mântuire socială. Compromisul în gândire şi vorbă, nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească.
Ce nădejde aveţi în refacerea României? Cum vedeţi viitorul ei?
Sunt oameni pregătiţi în această ţară să facă istorie, şi nu spectacol ieftin. La ora actuală, în România este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între văicăreală şi atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloşia clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire şi schimbare. Nu puneţi, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche, pentru că se rupe, şi nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală. Conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm aminte, vremea refacerii se apropie! Speranţa este mare numai pentru cel ce are credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostura par astăzi de neînvins, greu de înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei strămoşeşti. Trebuie doar să îndrăznim!
Ion Longin Popescu
Publicat Miercuri, 05 martie 2014
SURSA : Cotidianul.ro

duminică, 9 februarie 2014

ROMÂNIA, ULTIMUL BAL
de Adrian Paunescu
În loc să fim o ţară numai fraţi,
Simţim, în noua epocă barbară,
C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi
S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

Din tot ce facem, nu avem nimic,
Ne macină străine interese,
Făina noastră n-are spor nici pic,
Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

Trăim acelaşi tragic simţământ,
Sub politicieni şi sub contabili,
Că noi, ca neam, avem destinul frânt
Şi suntem de prisos şi nerentabili.

Umili, ne cerem scuze de la toţi,
Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
Şi ne conduc nişte fanarioţi,
Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
De zici că eşti din neam ce nu se lasă,
Când am ajuns în ţara noastră slugi
Şi suntem cerşetori la noi acasă?

Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
Dispuşi să emigreze se arată,
Mormintele se pregătesc de drum,
În România deromânizată.

Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
Vorbim şi limba noastră-n altă limbă.

Şi-acum se-aude clopotul fatal,
Vin vremuri de urgie şi de grindeni
Şi este seara ultimului bal,
Din zori, vom fi români de pretutindeni.


Probabil, mâine-aici va fi pustiu
Şi toţi în pribegie vom porni-o,
Drum bun, popor pierdut la un pariu,
Adio, mamă patrie, adio!