miercuri, 29 aprilie 2015

Iată de ce drapelul României este roşu, galben şi albastru

Începând cu anul 175 după Hristos, stindardul dac s-a impus ca stindard al majorităţilor legiunilor romane, triumfând şi în a doua jumătate a secolului al IV-lea, cu prilejul vizitei la Roma a împăratului Flavius Iulius Constantinus, fiul împăratului Constantin I ( după istoricul Ammien Marcellius).
Ce-i interesant de abia de acum apare, căci conform datelor cuprinse în Notitia Dignitarium, un document militar al arhivelor imperiale romane, stindardul de luptă al dacilor purta culorile roşu, galben şi alabastru, aceleaşi culori de la primele legiuni geto-dace cantonate în Bretania şi Capadocia, în care fruseseră recrutaţi ca mercenari luptătorii daci. După căderea Imperiului Roman de Apus, stindardul dacilor a fost preluat şi folosit de armatele bizantine până la finele secolului X.
Împăratul bizantin Justinian, a înfinţat în anul 535 după Hristos, două cetăţi dunărene, Recidava şi Literatta, locuite de luptători descendenţi ai dacilor care şi-au păstrat emblema stindard de luptă a strămoşilor. Ca un semn de preţuire a efectului moral exercitat asupra războinicilor, stindardul folosit în legiunile romane şi ulterior bizantine era împodobit cu aur şi pietre preţioase.
În anul 1185, fraţii valahi Petru, Asan şi Caloian, au condus o armată contra bizantinilor, ai cărei oşteni aveau pe suliţe flamuri cu reproducerea dragonului-lup al dacilor, plus cele trei culori.
Culorile stindardului au străbătut veacurile fără nicio altă menţionare documentară, părând pierdute pentru totdeauna.
Dar iată că în anul 1821, culorile roşu, galben şi albastru se regăseau pe drapelul de luptă al lui Tudor Vladimirescu, iar în anul 1848 au devenit culorile drapelului de stat, cunoscute şi astăzi.
Ce înseamnă memoria ancestrală a unui popor, şi cum nu poate fi ea ştearsă nici de atotputernicul Timp.
Stăm şi astăzi sub semnul lui Zamolxes, chiar dacă unii dintre noi nu avem habar de asta.
Nicu Pârlog

Organizațiile țigănești și maghiare nu au loc de români

 Bogdan Diaconu, Președintele Partidului România Unită
 29/04/2015
Organizațiile țigănești și maghiare se simt discriminate prin însuși faptul că existăm ca români. De altfel, toate imperiile și puterile din jurul nostru au trăit această imensă ”discriminare”, doar de aceea au încercat să ne transforme în altceva. ONG-urile țigănești nu au altă treabă decât să se numească ”romi”, asta este marea problemă a etniei lor. Reprezentanții maghiarilor se simt discriminați dacă nu au autonomie și dacă nu sunt stat în stat.
Faptul că ONG-urile țigănești și cele maghiare au același comportament de impunere în fața majorității prin construcția unei tiranii a minorității are o explicație simplă: au fost antrenate similar, provin de la aceeași sursă și funcționează după același manual. Cine a fost primul care a atacat proiectul meu de lege, depus la Parlament, prin care etnia romă să revină la denumirea de țigănească? Csaba Asztalos (foto), reprezentant al UDMR, președintele celebrului Consiliului Național de Combatere a Discriminării, de fapt un Consiliu de Combatere a Națiunii Române. Același Consiliu și același președinte care m-au amendat pe mine în urmă cu ceva ani pentru că m-am împotrivit ca pe un liceu din România să troneze stema Ungariei de pe vremea ocupației samavolnice a Transilvaniei. Vă dați seama că m-am făcut vinovat de discriminare pentru că nu am fost de acord ca însemnele unui stat cotropitor care a ucis și împilat românii secole de-a rândul să fie blazonul unei instituții de învățământ din România. Eu am fost amendat de CNCD, stema agresivă a rămas. Nu e minunată România pentru minorități?
Dar să revenim la manualul comun țigano-maghiar care prevede încălecarea majorității și autovictimizarea. E săracă etnia țigănească? Românii sunt de vină. De ce, nu mai stăm să explicăm, dar e clar: românii se scaldă în aur și îi țin pe țigani în mizerie. E mare infracționalitatea în rândurile etniei țigănești? Românii sunt de vină, pentru că discriminează (de exemplu, nu dau de bună voie tot ce au). Despre țiganii care controlează centrul Timișoarei nu vorbim, nici despre averile clanurilor interlope, nici despre banii maneliștilor. Aceste chestiuni nu fac obiectul de studiu și atac al ONG-urilor țigănești. La fel și cu ONG-urile maghiare. Nu au județele cu mulți maghiari drumuri și locuri de muncă? Românii sunt de vină, chiar dacă ele sunt conduse de zeci de ani de politicieni maghiar care fură în neștire. E sărăcie în Covasna și Harghita? Românii sunt de vină.Despre averile liderilor UDMR și despre banii pe care îi învârt ONG-urile țigănești nu vorbim. Nici despre corupția din rândurile politicienilor maghiari sau despre milioanele de euro șmenuite de reprezentanții țiganilor și care trebuiau să fie investiți în integrarea țiganilor, dar care i-au îmbogățit pe unii dintre cei care se numesc liderii lor.
Așadar, cum am putea să nu-i discriminăm pe țigani și pe maghiari în România, de departe cea mai intolerantă și mai xenofobă țară pentru că nu i-a putut face pe toți etnicii milionari în euro, ci doar pe liderii lor? Simplu, să ne dăm la o parte. Să le dăm denumirea noastră, casele din centru (valabil și pentru unii și pentru alții, ambelor etnii le plac foarte mult centrele orașelor din România), fonduri fără număr, autonomie și orice ni se mai cere. Plus să ne punem cenușă în cap că nu le-am dat destul. Pentru că niciodată nu le va ajunge. Nu numai organizațiile maghiare vor autonomie, ci și cele țigănești. Autonomia de a trăi după cum vor, fără respectarea regulilor. Autonomia de a da drumul tare la manele sau de a afișa peste tot steaguri secuiești. ONG-urile pentru țigani, ca și cele pentru maghiari, nu au nicio preocupare pentru normalitatea și integrarea etniei pe care se laudă că o reprezintă, ci cu integrarea românilor în etnia lor. De mult timp nici nu se mai pune problema ca noi să tolerăm anumite comportamente, NOI SUNTEM CEI TOLERAȚI! Mergeți în mijlocul etniilor amintite și veți vedea cine este toleratul în această țară.
Iar dacă vrem să ne luăm țara înapoi, denumirea și identitatea, comitem un păcat de moarte. Pentru că deja nu ne mai aparțin. România nu mai este a românilor, este proprietatea exclusivă a liderilor de maghiari, de ”romi”, de ”discriminaţi”, este marca înregistrată a acestor ONG-uri care toate vor ca statul să fie numai pentru ele și să aibă reguli proprii, în care restul să nu se bage că deranjează. Ce ne-a mai rămas nouă, românilor, în ţara care era a noastră? Vinovăţia că suntem români…
Așadar, dacă o lege care să ne redea denumirea de români numai nouă, românilor, îi discriminează pe țigani, și dacă a stipula România ca stat național, unitar și indivizibil este un atentat la identitatea maghiară, ce mai avem de făcut? Să ne cerem iertare că existăm și că avem o țară, după care să o cedăm definitiv… Țiganii și maghiarii simpli nu vor câștiga însă nimic de pe urma cedării noastre, ei vor rămâne la fel ca și până acum, folosiți ca masă de manevră. Maghiarii vor fi tot săraci, dar cu o sărăcie autonomă, dacă asta înseamnă ceva. Țiganii vor fi tot neintegrați, dar se vor numi romi, de parcă asta le schimbă viața.
În schimb, așa numiții lor reprezentanți își vor freca mâinile: alte clădiri, păduri și milioane de euro de învârtit în numele sfânt al minorităților…

duminică, 26 aprilie 2015

Un film care trebuie vizionat. De actualitate in România !



vineri, 24 aprilie 2015

Toate-s vechi si noua toate

Pilotii orbi

 Pilotii orbi – Mircea Eliade, articol publicat de Mircea Eliade, in ziarul Vremea, 1937.

  Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine “puterea” politica, de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia  nationala, in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate  contra fiintei neamului nostru ar putea – dupa marea  victorie finala – sa fie iertate.
  Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.
  Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate, la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.
  Intr-una dintre cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa – luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.
  Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.
    Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice, care au pierit in mai putin de o suta de ani, fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie.
  In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt inghititi de popoare vecine.Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de cea capitala: instinctul statal.
  Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara “puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces, numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze[…]
  Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii imi vor spune ca “administratia” e proasta – iar altii imi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate l-au putut impiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor, macelarind 100.000 de greci in Anatolia. Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate, cand au inchis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu inchisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!
  Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, incurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu-le sa-si creeze un stat in stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce inseamna un stat, nu mai vede.
    Pe mine nu ma supara cand aud evreii tipand: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvazatori, isi apara primatul economic si politic, pe care l-au dobandit cu atata truda, risipind atata inteligenta si atatea miliarde. Ar fi absurd sa te astepti ca evreii sa se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupa ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atatea posturi de comanda. Evreii lupta din rasputeri sa-si mentina deocamdata pozitiile lor, in asteptarea unei viitoare ofensive – si, in ceea ce ma priveste, eu le inteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.Tristetea si spaima mea isi au, insa, izvorul in alta parte. Pilotii orbi!
  Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana in maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar daca le spui ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor – ei te socotesc in slujba nemtilor sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale.Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru, odata cu introducerea secarei (la sfarsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (in Moldova se bea, pana in secolul XVI, bere), austriecii in Ardeal si “cultura” in Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.
  Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul, indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.
  Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita, care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara, de acum cateva veacuri. In Moldova si in Basarabia cad, chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin in loc de tuica.
  Noi n-am inteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunaoara. Ne laudam ca “tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e in acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni intregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar  trebui sa ne dea de gandit.
…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu-se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.
  Uneori, cand sunt bine dispusi, iti spun ca n-are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot in tara. Daca asa stau lucrurile, nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam in care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini – nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are insa dreptul sa se masoare cu istoria…Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.
Autor : Mircea Eliade, 1937

luni, 20 aprilie 2015

Cristian Pârvulescu, reacții virulente față de modificările propuse de Kovesi: ”Asistăm la un asalt asupra drepturilor omului de nedescris”

de  - 
1049
În cursul zilei de luni, în spațiul public, a apărut un document semnat  șefa Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, în care regăsim două propuneri controversate de modificare a Constituției în sensul în care arestul preventiv să fie mărit de la 24 la 72 de ore și respectiv limitarea imunității parlamentare doar la declarații politice.
Pornind de la aceste două propuneri făcute de Direcția Națională Anticorupție, PSnews.ro l-a contactat pentru un punct de vedere pe profesorul Cristian Pârvulescu, președintele asociației Pro Democrația.
Politogul a punctat pentru PSnews.ro că, în primul rând, nu știe în ce calitatea DNA face astfel de propuneri și că din punctul său de vedere, DNA, alături de CSM, par să își depășească binișor prerogativele constituționale.
Cristian Pârvulescu a mai precizat că există o problemă serioasă în ceea principiul separației puterilor în stat și s-a întrebat dacă în România există ”puteri sau autorități”.
”Totul este drastic, nu numai propunerile DNA pe care nu știu în ce calitate le face, dacă mă întrebați. Dar și propunerile CSM care, din punctul meu de vedere, își depășește binișor prerogativele constituționale arată că în România avem, în momentul de față, o dezechilibrare a raporturilor între puteri, o dezechilibrare care a fost evidențiată și de ultima decizie a Curții Constituționale publicată vineri și care de atunci a făcut prima pagină a presei. De ce? Pentru că acolo este evident o tensiune constituțională între puteri și autorități în stat.
Dacă veți citi decizia Curții Constituționale, veți vedea că, deși începe prin citarea art. 1 alin. 4 din Constituție care introducea în 2003 principiul separației puterilor în stat, în momentul în care se pune problema conflictului dintre Justiție, Înalta Curte și ministerul Public și Senat, se vorbește despre autorități.
Deci, avem o problemă serioasă din acest punct de vedere. Avem puteri sau avem autorități în acest stat? Puterile și autoritățile sunt diferite și am să vă explic de ce. Autoritatea se exercită în numele unei puteri iar în 1991 în viziunea constituționaliștilor de atunci, a adunării constituante, puterea era emanată la popor și era exercitată de președinte, prin intermediul autorităților. Din 2003 lucrurile s-au schimbat. Există separația puterilor în stat. Ei, și dacă există separația puterilor în stat, DNA ce putere reprezintă? DNA reprezintă puterea executivă. Parchetul reprezintă Justiția. Ministerul Public, așa cum îl veți găsi în Constituție, reprezintă interesul Executivului și după cum foarte bine știți, DNA funcționează în cadrul ministerului Public, nu este puterea judecătorească.
Ca urmare, cererile DNA, din punctul meu de vedere, sunt, dincolo de aspectul evident securitar al lor, faptul că denotă o viziune ultra conservatoare în ceea ce privește societatea în care reținerea și arestarea sunt instrumente principale, care din punctul meu de vedere, pun în discuție drepturi esențiale ale omului, unul dintre ele este dreptul la libertate. Noi trebuie să protejăm drepturile și libertățile cetățenești. Viziunea cu care vine DNA este o viziune conservatoare în care drepturile trebuiesc limitate la maximum, pentru că oamenii sunt suspecți. Oamenii, eu, dumneavoastră, cei care ne vor citi, suntem suspecți. Și pentru că suntem suspecți, organele care exercită controlul trebuie să aibă la dispoziție un timp suficient pentru a ne verifica.”, a precizat liderul Pro Democrația într-o reacție oferită pentru PSnews.ro.
De asemenea, Cristian Pârvulescu a punctat că în condițiile ”mizarabile și nedemne” existente în aresturile preventive din România 24 de ore este un timp suficient.
”Deci, 24 de ore, știți foarte bine că am scăzut de la 48 de ore la 24 ore, mi se pare un timp suficient. Dacă mă întrebați pe mine, arestul preventiv în condițiile mizerabile și nedemne din România vreme de 6 luni de zile, cât se poate prelungi maximum, este deja foarte mult și că aceste metode ar trebui să fie aplicate cu, mă rog, respectarea prezumției de nevinovăție și protejarea drepturilor omului, ceea ce nu se întâmplă.
Deci, mie mi se pare că asistăm la un asalt asupra drepturilor omului de nedescris, făcut în numele luptei împotriva corupției, pe care pe mine nu mă convinge. Adică, nu cred că lupta împotriva corupției se duce cu DNA, cred că e o luptă mult mai complex, e o luptă culturală, educațională și trebuie făcută pe o perioadă mult mai lungă, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie combătută corupția, Doamne ferește, ea trebuie combătută, dar limitându-ne doar la un joc de putere cum vedem în momentul de față situația este destul de problematică.
De ce joc de putere? Fiindcă DNA cu CSM, care reprezintă parțial interesele DNA, nu face altceva decât să pună Parlamentul în defensivă. Adică, să vină cu o propunere maximală, e o strategie de negociere de 72, CSM a propus 48 de ore, ca în final, să se ajungă la o creștere a duratei de reținere de la 24 la 48 de ore în condițiile în care nu s-ar putea face, oare, ca arestul preventive să dureze un an? Sau doi. Constatați că e vorba de dreptul la un proces corect. Aici discutăm despre drepturi și libertăți care au fost consolidate în Occident pe parcursul a câtorva secole de luptă împotriva abuzurilor Executivului. La noi, confuzia care există în momentul de față în ceea ce privește Parchetul și DNA, duce la o astfel de situație, care ar pune în primejdie protecția unor drepturi ale omului. Există riscuri ca unii să scape, de exemplu, din cauza unor prevederi mult prea liberale, și subliniez asupra acestei viziuni, mult prea liberale, dar acest risc este mai mic decât acela de a degrada, de a pune persoane nevinovate într-o situație umilitoare. Nu știu cine poate, acum, în mod plenar, această situație, decât cineva care nu are niciun fel de respect față de drepturile și libertățile omului.”, a explicat politologul Cristian Pârvulescu pentru PSnews.ro.
Întrebat cum crede că românii vor primi o astfel de propunere venită din partea DNA și care vizează mărirea termenului de 24 de ore privind arestul preventiv la un număr de 72 de ore, Cristian Pârvulescu a precizat următoarele:
”Eu vă spun așa. Dacă supunem astăzi sondajelor de opinie publică sau referendumului interzicerea Parlamentului, cu siguranță se va ajunge la o situație gravă pentru democrația liberală. În plus, Parlamentul României este constituțional protejat împotriva acestor forme de presiune publică.
De aceea, există două instituții esențiale care definesc Parlamentul: imunitatea, pe care DNA vrea s-o desființeze, aici să știți că suntem într-o situație foarte gravă, pentru că sunt obligați să respecte Constituția în vigoare iar Constituția în vigoare prevede imunitatea. Mai mult decât atât, dacă îmi dați exemplu o simplă Constituție democratică din lume care nu prevede imunitatea, eu mă retrag din viața publică. N-o să găsiți așa ceva. Al doilea element important este interzicerea mandatului imperativ. Nimeni, DNA, CSM, partid politic, președintele României, oameni de pe stradă nu pot impune unui parlamentar sau Parlamentului în întregime, ideile lui.
Un parlamentar este om în același timp și are aceleași drepturi ca orice ființă umană și în plus el este trimis acolo pentru a ne reprezenta, nu pentru a devein un simplu instrument. Deci, ceea ce vor cei de la DNA, unii de la DNA, e să transforme Parlamentul într-un fel de .. Oricum, există suspiciunea de vinovăție parlamentară. Ați văzut, dacă cineva, o procuroare, poate să spună că trebuie desființată imunitatea și nicio instituție din țara asta nu sesisează că suntem în plină neconstituționalitate”, a punctat Cristian Pârvulescu pentru PSnews.ro.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

De 150 de ani imunitatea parlamentară e înscrisă în toate Constituțiile României. De ce trebuie s-o scoatem acum?
Autor: Ion Cristoiu | joi, 16 aprilie 2015 | 26 Comentarii | 907 Vizualizari
Mă întreb uneori de ce dracu l-am dat pe Stalin de a berbeleacul, l-am împușcat pe Nicolae Ceaușescu și ne zicem cetățeni ai unei țări membre a Uniunii Europene, dacă ne lipsește mai departe capacitatea de a supune spiritului critic borhotul pe care ni-l dau zilnic Manipulatorii pe post de caviar.

Să luăm, de exemplu, aserțiunea sădită în spațiul public de  Binomul SRI-DNA, cel care conduce de fapt țara, președintele jucînd rolul Tabloului cu nădragi, iar Parlamentul, rolul Turmei de oi de tinichea, și îngrijită ca să înflorească de Divizia Presă a Binomului:
Imunitatea parlamentară trebuie eliminată din Constituție.
Nu cred să existe în ultimul timp politruc, gurist de presă scrisă sau gurist de televizor, membru al așa-zisei societăți civile care să nu repete, ca un papagal înscris în cor, această aserțiune propagandistică, fără a o supune minimului spirit critic, cel care deosebește un cetățean european de un vițel importat din CSI.
Aprinsă de la abila manipulare poreclită măreț Luptă împotriva corupției, în realitate, o cruntă răfuială între bandele mafiote din politică și din instituțiile de forță ale democrației noastre de hîrtie creponată, eliminarea imunității parlamentare e una dintre acele teze pupate-n fund de toată lumea, acceptate automat și repetate papagalicește de toți, fără o minimă dezbatere. Ca și în cazul votului uninominal, ca și în cazul despăgubirilor, orice tentativă de a avertiza că se impune o atentă cîntărire a argumentelor pro și contra, dar mai ales o dezbatere scutită de emoțiile  de moment, e rapid  descurajată cu hîrdaie de rahat mediatic.
Adept al dezbaterii pro și contra în legătură cu orice subiect, pentru că văd măreția democrației tocmai în dreptul de a te îndoi public pînă și de axiome, voi prezenta pentru cititori reglementarea imunității în toate Constituțiile României de la cea din 1866 (am exclus ”Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” din 1864) pînă la cea din 2003.
Constituția din 1866
Art. 51. Nici unul din membrii uneia sau celei-alte Adunări nu pote fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de densul în cursul esecrițiului mandatului seu. 
Art. 52. Nici un membru al uneia sau celei-alte Adunări, nu poate în timpul sesiunei, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decît cu autorizațiunea Adunării din care face parte, afară de cazul de vină vădită. Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celei-alte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunie, dacă Adunarea o cere. 
Constituția din 1923
Art. 54. Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de dînsul în cursul exercițiului mandatului său. 
Art. 55. Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie nici urmărit, nici arestat în materie de represiune, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.
Dacă a fost arestat preventiv sau urmărit în timpul cînd sesiunea era închisă, urmărirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobării Adunării din care face parte, îndată după deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.
Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere. 
Constituția din 1938
Art. 56. Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunări nu poate fi urmărit pentru opiniunile și voturile de el emise în cursul exercițiului mandatului.
Art. 57. Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie urmărit sau arestat pentru vine penale, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de flagrant delict.
Detențiunea sau urmărirea vreunuia din membrii Adunărilor este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.
Constituția din 1948
Art. 59. Nici un deputat nu poate fi reținut, arestat sau urmărit, fără autorizarea Marii Adunări Naționale a R. P. R., în timpul sesiunilor, sau a Prezidiului Marii Adunări Naționale a R. P. R., între sesiuni, pentru orice fapte penale, afară de cazurile de flagrant delict, cînd se va cere de îndată aprobarea Marii Adunări Naționale a R. P. R. sau a Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R.
Constituția din 1952
Art. 34. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi trimis în judecată și nu poate fi arestat fără încuviințarea Marii Adunări Naționale, în timpul sesiunilor, iar între sesiuni – a Prezidiului Marii Adunări Naționale.
Constituția din 1965
Art. 61. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu poate fi reținut, arestat sau trimis în judecată penală, fără încuviințarea prealabilă a Marii Adunări Naționale în timpul sesiunii, iar între sesiuni, a Consiliului de Stat.
Numai în caz de infracțiune flagrantă, deputatul poate fi reținut fără această încuviințare.
Constituția din 1991
Articolul 69: Imunitatea parlamentară
1. Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut, arestat, percheziționat sau trimis în judecată, penală ori contravențională, fără încuviințarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competența de judecată aparține Curții Supreme de Justiție.
2. În caz de infracțiune flagrantă, deputatul sau senatorul poate fi reținut și supus percheziției. Ministrul justiției va informa neîntârziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Articolul 70: Independența opiniilor
Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
Constituția din 2003
Articolul 72: Imunitatea parlamentară
1. Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
2. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați, reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție. Competența de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
3. În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției. Ministrul justiției îl va informa neîntîrziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.”
Ce ne arată această trecere în revistă?
1. De 150 de ani, imunitatea parlamentară e o axiomă a tuturor regimurilor, chiar și a celui stalinist din 1952. Nu pentru a face din Parlament un scut anti-Justiție, ci pentru a  recunoaște Parlamentului rolul de principală instituție a țării.
2. Excepție făcînd perioada comunistă, cînd nu se punea problema votului de conștiință, toate Constituțiile deosebesc între răspunderea juridică pentru voturi și declarații politice și  imunitate în general. De precizat că formula Răspundere juridică nu se referă la o infracțiune penală, ci la o posibilă dare în judecată a unui parlamentar pentru o declarație în plen considerată calomnie.
3. Dintre toate Constituțiile, cea din 2003 exclude din imunitate urmărirea penală a parlamentarului. A fost cedarea lui Adrian Năstase la campania dusă în numele luptei împotriva corupției, cedare cu temeiul în credința fostului premier că el va ajunge președinte și nu va avea nevoie de imunitate pentru a nu fi urmărit penal.
De ce sunt supuse votului și cererile de începere a urmăririi penale în cazul unor parlamentari?
Răspunsul trimite la Legea răspunderii ministeriale din 28 iunie 1999 care prevede prin articolul 12:
”Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvîrșite în exercițiul funcției lor.”
Actualii parlamentari care sunt acuzați pentru fapte ca foști membri ai Guvernului nu beneficiază de o imunitate constituțională, ci de o imunitate depinzînd de o lege. Sunt de acord că e vorba de o anomalie:
Parlamentarul nu poate  fi scutit de verificarea adevărului prin Justiție de calitatea sa de fost ministru.
Legea impune o inegalitate între parlamentari. Cei care n-au fost miniștri sau mai precis nu sunt acuzați de fapte din perioada ministeriatului lor pot fi urmăriți penal fără aprobarea Parlamentului.
Anomalia poate fi înlăturată prin modificarea Legii răspunderii ministeriale, operațiune infinit mai simplă decît modificarea Constituției.
Rămîne în aceste condiții Imunitatea la percheziție, reținere sau arestare.
E o imunitate care se regăsește în toate cele opt Constituții din cei aproape 150 de ani de Istorie a României moderne.

Înainte de a o elimina, cum cere Binomul SRI-DNA și cum face propagandă Divizia Presă a Binomului, n-ar fi oare înțelept, european, să ne întrebăm de ce a fost pusă imunitatea în toate constituțiile, inclusiv în cea Stalinistă?

vineri, 17 aprilie 2015

Să cunoaștem și să respectăm legile țării.

Legea nr. 14/2003Legea partidelor politice are o prevedere exterm de clară, neinterpretabilă, cu privire la situațiile în care un partid politic poate fi dizolvat prin hotărâre judecătorească:   Art. 46. -   (1) Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească în următoarele condiţii:
a)    ………
b)    ……….
c) când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice;  ”
 Ne aflăm astăzi în situația în care dosare instrumentate de DNA au trimis în fața instanței (existând deja condamnări care confirmă supozițiile procurorilor)  persoane presupus vinovate de finanțarea ilegală a campaniilor prezidențiale și/sau a unor partide politice.Se naște o întrebare legitimă : au de gând procurorii să ia în calcul și prevederile legii citate mai sus și să acționeze pe cale de consecință, sau va trebui să ne împăcăm cu ideea că „justiția independentă” încă acționează conjuctural ?!
Personal, am convingerea că procurorii se vor autosesiza și vor acționa pentru aplicarea și respectarea legii. Desigur, decizia finală le va aparține judecătorilor, cu condiția ca ei să fie, la rândul lor, sesizați.

Sa fim mandri !

Române, spune lumii cine eşti!

9.000 de ani de istorie îţi cer asta

un articol de Valentin Roman

Se încearcă tot mai mult ca identitatea naţională a românilor să fie ştearsă, mascată, ascunsă, ca parte din amplul process de globalizare pe care băieţii “deştepti” l-au demarat de ceva vreme.
Raportandu-ne strict la ţara noastră, avem exemplu concret de cum funcţionează propaganda, de cum se aplică strategiile ce au ca rol menţinerea poporului într-o stare de necunoaştere, de anihilare a oricărui sentiment sau manifestare naţionale.
Toate au ca scop final crearea contextului în care românii nu vor mai fi stăpâni în ţara lor, în care toate resursele pământului vor fi exploatate de alţii şi în care cei venetici de neam şi ţară vor putea să se aşeze pe terenurile cumpărate stupid de ieftin de la românii sărăciţi inteţionat în ani şi ani de zile.

Ceramică de Cucuteni…vechime 7.000 de ani, pe când Europa…”dormea”
Căci un popor fără identitate este asemeni unui orfan pentru care uşile orfelinatului se deschid la 18 ani, iar el este pur şi simplu aruncat în vâltoarea vieţii fără părinţi care să-i ghideze paşii, fără un sistem de valori construit, singur şi expus.
Aşadar criza identitară este cea mai gravă situaţie în care se poate afla un popor. “Tăierea” rădăcinilor de către cei ce ne scriu istoria, promovarea intensă prin canalele media a elementelor subculturale, lipsa de susţinere a culturii, a inventatorilor, a olimpicilor, a scriitorilor şi artiştilor, toate la un loc contribuie la distrugerea României şi românismului în genere.
Şi totuşi, oricât ar încerca “EI”, noi încă existăm. Şi nu doar vieţuim, ci suntem mlădiţe ale unui trecut incredibil, suntem copii ai unui pământ plămădit cu oasele, sângele şi sudoarea a sute de generaţii de strămoşi, ce coboară în vechime până în vremuri imemoriale. Căci despre noi nu se poat spune c-am fi venit de undeva…noi suntem D’ACIA!
Noi avem un bunic sau o bunică în fiecare Vasile, Ion, Gheorghe, Ana, Safta sau Mărioara din orice sat al României.
Iar tu, român de-al meu, călător pe alte meleaguri, spune-le celor ce te vor întreba cine eşti şi de unde vii, că palmele înaintaşilor tăi au creat ceramica de Cucuteni, cea mai veche formă de artă elaborată a Europei, că mâinile lor au fost primele de pe acest continent care au folosit coarnele plugului şi care au cultivat solul.

Măria sa Ştefan cel Mare, domnul Moldovei
Spune-le ca agricultura la noi, creşterea animalelor, meşteşugurile şi tot ce înseamnă sedentarism şi rădăcini în pământul natal au început în mileniul VII î.Hr., în timp ce în restul Europei era beznă, abia 1.500-2.000 de ani mai târziu aceste practici fiind atestate în vestul considerat azi a fi „zona civilizată”
Mai spune-le străinilor că Bucureştiul românilor nu are măreţia şi grandoarea arhitecturală a Parisului, Romei, Madridului sau Londrei pentru că noi ne-am construit oraşele cu propriile mâini şi resurse, nu prin munca sclavilor şi cu bunurile jefuite de imperiile coloniale antice şi medievale.
Spune-i spaniolului, de pildă, că palatele madrilène sunt constuite cu plata de robie şi sânge a incaşilor şi cu aurul furat de la aceştia. Iar englezului să-i spui că al lor Richard Inimă de Leu a fost doar un aventurier în căutare de glorie personală, care şi-a falimentat ţara pentru a-şi susţine campaniile dezastruoase din Orient, comparativ cu al nostru Ştefan, care, prin acţiunile sale, a fost un “Athleta Christi” întru apărarea întregii creştinătăţi…
Tot străinilor, când te vor privi arogant, spune-le că îşi datorează bunăstarea şi gradul de confort şi civilizaţie nouă, care secole de-a rândul am stat pavăză în calea otomanilor, tătarilor, în faţa întregului puhoi asiatic ce s-a revărsat după jaf şi crimă în această parte de lume.
Tu, române, nu ai de ce să ţii capul plecat în faţa nimănui, niciodată, pentru că tu pe pământul tău ai stat, nu pe al altora, tu l-ai muncit şi făcut să rodească, tu ai stat cu o mână pe plug şi alta pe sabie şi nu ai râvnit niciodată la bunul altuia.
Cum să fi creat tu cultura Vestului, când toată istoria ta a trebuit să lupţi împotriva jefuitorilor şi să munceşti pentru a pune un boţ de mămăligă şi o bucată de brânză pe masă, la copii?
Şi totuşi, chiar şi în atare condiţii, pământul nostru a dat un Creangă şi un Eminescu, pui de ţărani români, dar care pot sta la loc de cinste în panteonul culturii universale, alături de un Lord Byron sau un Shakespeare.

Dor…dragoste…pământ…viaţă
Nu ai avut de ce să o faci, pentru că 9.000 de ani de sedentarism pe pământul tău au făcut ca, între tine şi el, vene solide, din sânge, pământ şi apă, s-au creat. Nu ai avut de ce să o faci pentru că munţii, câmpiile, râurile, dealurile, marea, toate câte sunt ale tale şi-au oferi tot ce avai nevoie.
Ridică-ţi ochii şi priveşte-l pe străin în ochi, căci eşti din neam vechi, eşti copil de oameni buni, frumoşi, harnici, credincioşi, curaţi, ospitalieri, cinstiţi, răbdători, dar şi viteji, aprigi şi neînfricaţi atunci când Ţara o cere. Lumea să ştie românul nu înseamnă şatră, nu înseamnă manea…
Ştiu că acum eşti trădat de tot ce înseamnă politicieni, dezamăgit de tot ce înseamnă liderii tăi, furat, minţit, sărăcit pe zi ce trece tot mai tare, obligat să munceşti pentru străini, departe de tot ce îţi este drag ţie, dar va veni o vreme, frate român al meu şi soră româncă a mea, când buciumul de schimbare, cel ce va chema pe toţi copiii României, va suna din nou.
Va veni o vreme când nu va mai trebui să fi umilit în ţara ta de minoritari sau să plăteşti credite pe 30 de ani pentru o garsonieră, în timp ce alţii îţi împodobesc cu zeci de turnuleţe palatele ostentative, construite pe furt.
Va veni o vreme când nu te vei mai simţi ca având mai puţine drepturi, în mod paradoxal, decât cei ce sunt străini de acest pământ şi va veni o vreme când aurul, apele, pădurile, holdele şi însăşi soarele de pe cerul României vor fi iarăşi ale tale.
Să auzim de bine, române! Şi nu uita că pe lumea asta nu ne avem decât unii pe alţii, toti ai noştri, cei ce suntem fraţi!


PSD face primul pas spre incurajarea dezmembrarii României


transilvaniaTransilvania, reprezentata direct la nivelul UE. Initiativa apartine PSD

 A. Dumitrescu, Redactor - Stiripesurse.ro
 11:17
Eurodeputații PSD Victor Negrescu și Emilian Pavel lansează la Bruxelles Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului – proiect care va asigura reprezentare directă la nivelul Uniunii Europene a zonei de vest a României. Delegația va promova valorile culturale și oportunitățile economice prin evenimente periodice, după modelul folosit de landurile din Germania.
Lansarea va avea loc pe 25 aprilie în cadrul festivalului organizat de comunitatea românească din Belgia, aflat la a 10-a ediție, intitulat „Festivalul Primăvara Românească la Bruxelles” și având tematica „Din Transilvania, Crișana, Banat și Maramureș în inima Europei”. La festival vor lua parte artiști, artizani, jurnaliști, oficialități din toată zona și oameni de cultur, se arat intr-un comunicat de presa.
„Zona de Vest a României are un potențial cultural, turistic și economic care trebuie fructificat. O reprezentare directă pe lângă Uniunea Europeană va permite acestor regiuni să fie mai bine cunoscute de către instituțiile europene și va crea premisele pentru o mai bună promovare, dar și fructificare a oportunităților oferite de apartenența la Uniunea Europeană. Un exemplu de astfel de oportunități sunt fondurile europene, o parte dintre acestea fiind accesibile direct de la Bruxelles. De altfel, în acest sens am lansat deja portalul GranturiEuropene.ro, care îi ghidează pe cei interesați către obținerea acestor finanțări.
Alături de colegul Emilian Pavel am inițiat acest proiect, însă nu suntem singurii susținători din partea României. Ne dorim o largă susținere și îi invităm pe toți cei preocupați de interesele zonei să se alăture proiectului”, a subliniat europarlamentarul Victor Negrescu.
„Rolul regiunilor la nivelul UE este unul din ce în ce mai important, iar noi credem că regiunea noastră trebuie să fie bine reprezentată la Bruxelles. Regiunile trebuie să mențină un contact permanent cu instituțiile europene, trebuie sa fie în mod esențial proactive, să se promoveze, să atragă investiții și să creeze bunăstare. Printr-un proces permanent de informare vor crește automat și șansele regiunii noastre de a atrage fonduri europene direct de la Bruxelles. Ne dorim mult acest lucru”, a afirmat în context eurodeputatul Emilian Pavel.
Cei doi inițiatori susțin că, după modelul regiunilor din Spania, al provinciilor din Polonia sau al landurilor din Germania care au o reprezentare directă la nivelul instituțiilor europene, la fel și nou înființata Delegație își propune să promoveze oportunitățile oferite de zona Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului.
Delegația va organiza periodic la Bruxelles, considerată adesea „capitala Europei”, evenimente și conferințe în cadrul instituțiilor europene, va promova brand-uri locale și va susține inițiative locale în domeniul cultural, turistic sau economic. Potrivit inițiatorului Victor Negrescu, un prim brand local este „Ambasada Țării Moților”, care va urmări popularizarea acestei regiuni din centrul Munţilor Apuseni.

duminică, 12 aprilie 2015

România a ieșit plină de aur din război. Cum l-a manipulat Antonescu pe Hitler


Hitler a avut 20 de întâlniri cu Antonescu. Mai multe decât cu orice alt șef de stat sau conducător militar. Iar Mareșalul a știut să profi te din plin FOTO: AGERPRES
A fost un miracol economic unic printre țările beligerante: rezervele de aur s-au dublat și nivelul de trai a crescut. Este meritul combinației de dârzenie și abilitate a Mareșalului cu geniul economic al lui Mircea Vulcănescu. A fost unul dintre cei mai străluciți intelectuali pe care i-a dat această țară. Filosoful, sociologul, omul de litere, profesorul de Etică și teologul Mircea Vulcănescu a fost și un economist redutabil. A lucrat ca subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor, între 27 ianuarie 1941 și 23 august 1944, în guvernarea Antonescu.

Grație inteligenței sale, sprijinită de combinația de dârzenie și abilitate cu care Mareșalul a manevrat în relațiile cu Hitler, a reușit performanța uluitoare de a face din România o țară mai prosperă decât era la începutul războiului. O țară care și-a dublat rezervele de aur (lucru nereușit de nici un alt stat beligerant), care a reușit să stocheze armament pentru recucerirea Ardealului de Nord, o țară în care nu doar hrana a fost din abundență, dar în care a crescut și consumul obiectelor de lux. Sărăcia, foamea, cartelele au venit odată cu ocupația sovietică.
Cum a fost posibilă o asemenea performanță, unică printre statele beligerante, explică amă nunțit Mircea Vulcănescu însuși în procesul celui de-al doilea lot al foștilor membri ai Guvernului Antonescu, în care a fost acuzat de „hitlerism” și de „declararea și continuarea războiului contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.

 FOTO: Mircea Vulcănescu, frumos și elegant, în tinerețe
Pledoaria sa din 15 ianuarie 1948, în fața Curții de Apel București, Secția a IX-a Criminală, care a durat patru ore, este un document excepțional. Aici se găsesc explicațiile Miracolului Economic al României, pe timp de război și sub ocupația germană de facto. Pentru documentare, am folosit Mircea Vulcănescu - Ultimul cuvânt, Ed. Humanitas, 1992.

„Statul sunt eu!”
Primul detaliu lămuritor este organizarea Guvernului, condus cu mână forte de Mareșalul Antonescu. Acesta impune să fie singurul care face politică efectivă, restul membrilor Cabinetului trebuind să fie experți care să propună măsuri. 
Deciziile și răspunderile și le asuma exclusiv Antonescu.
Iată ce spune Mareșalul într-o ședință de Consiliu din 1941: „Când veți fi chemați să răspundeți de ceea ce ați făcut, eu sunt acela care va răspunde pentru dvs. toți. De aceea pretind să știu tot ce faceți în sectoarele dvs. de activitate. Pentru că numai eu guvernez în țara asta.” Pentru ca în ședința din 12 septembrie 1941, să repete: „Politică face Mareșalul!”
Antonescu era un om orgolios, obsedat de disciplină, dar care știa să asculte:
„Îndrăznind să-l întrerup, într-un Consiliu de Miniștri în care expusese un lucru inexact, pentru a restabili adevărul, miam atras din partea lui replica aspră: «Când te-ai născut dumneata, ca să îndrăznești să tai cuvântul din gura mareșalului Antonescu?» Ceea ce remarc că, în speță, era just. Faptul nu m-a putut însă împiedica să revin, îndată ce furtuna s-a potolit, pentru a spune ceea ce aveam de spus.”
Rezultatele economice excepționale ale României se datorează și unei grile de principii de colaborare cu Germania aplicate cu strășnicie.
Iată care erau principiile colaborării industriale:
1.„Nu se colaborează decât în domeniile unde dezvoltarea întreprinderilor românești nu este asigurată în timp de pace, fie din lipsa materiilor prime, fie din aceea a debușeurilor.”
2. „Nu se colaborează decât dacă partenerul străin aduce industriei românești: materia primă, utilajul tehnic, priceperea tehnică (specialiști, licențe, brevete), finanțare sau comenzi - pe care industria românească nu și le poate procura din interior.”
3. „Și numai dacă colaboratorul străin se angajează să formeze personalul tehnic românesc la dânsul în întreprinderi.”
4. „Nu se alienează fondul bogățiilor românești, în sensul că nu se cedează majoritatea acțiunilor întreprinderii.”
5. „Nu se cedează conducerea generală a întreprinderilor din mâinile românești.”
Iată și principiile colaborării economice:
1. „Nu se exportă nimic în Germania decât după ce se rezervă cantitățile necesare consumului intern și după ce se rezervă și cantitățile de export necesare pentru acoperirea importurilor trebuitoare țării, pe care aceasta nu și le poate procura din Germania.”
2. „Schimburile se fac în mod echilibrat, la prețuri fixe; fiecare spor de preț dintr- o parte trebuie compensat de un spor corespunzător de cealaltă. Se admit depășiri momentane într-un sens sau altul, dar ele trebuie să fie compensate în cursul anului contractual.”
3. „În acoperirea exporturilor, se primesc mărfuri necesare pieței și investițiilor statului; unelte agricole, mașini, piese de schimb, dar și rente, averi mobiliare și răscumpărări de datorii externe.”
4. „Petrolul, materialul necesar războiului, se exportă pe armament.”
5. „Efortul net de finanțare, făcut din interior pentru aceste schimburi se acoperă cu aur și devize libere.”
Tot Germania a fost scoasă datoare
Drept urmare, România este secătuită. Dimpotrivă. Exporturile sunt mult mai mici decât înainte de război. Astfel, dacă în perioada interbelică exportam între 100 și 300.000 de vagoane de grâne anual, „în patru ani (1941 - 1944), România exportă în total 85.000 de vagoane (...) Pentru a ne da seama de situație, ajuge să spunem că după 23 august 1944, în nouă luni, până la capitularea Germaniei, România a furnizat aliaților, oficial 63.000 de vagoane cereale”, arată Vulcănescu. Începuse „frăția” cu URSS.
Exporturile de lemn în Germania sunt nici 10% din cele interbelice. La fel se întâmplă și pentru produsele alimenta-trebuia să alimenteze mașina de război germană, exporturile au scăzut, de la 7 milioane de tone în 1936, la o medie anuală de 3 milioane. De notat, consumul intern crește de la 1,7 la 2,5 milioane tone anual.
În schimb, cresc importurile, care permit economiei românești să funcționeze. Cu excepția produselor coloniale, interceptate de blocada aliată, unde importurile scad cu o zecime, la țesături și pielărie - reduse cu un sfert, respectiv o treime - celelalte importuri cresc. Se înregistrează importuri record la cocs, fier în bare, vehicule etc.
Pâinea albă, zahărul, săpunul se vând la liber, fără cartelă. Toate produsele se ieftinesc. Doar la bijuterii sau ceasuri elvețiene se înregistrează creșteri de prețuri. Ceea ce spune multe despre nivelul de trai din România.
Dar abilitatea formidabilă a României a fost ca, în condițiile acestui flagrant dezechilibru între importuri și exporturi, să iasă cu balanța financiară dreaptă. Cheia a reprezentat-o jocul prețurilor: prețurile medii ale produselor românești exportate au crescut de cca 5 ori la produsele de bază, în vreme ce, la import, prețurile produselor metalurgice și materiilor prime (baza importurilor) abia s-au dublat față de 1938. Acesteia i s-a adăugat și jocul decontărilor și al sistemului de cliring (troc) care opera în paralel între cele două țări. Astfel, la 23 august, tot Germania era datoare României, cu 56 miliarde de mărci germane.
„Să nu ne răzbunați!”
Mircea Vulcănescu fusese condamnat pe 9 octombrie 1946, în primă instanță, la opt ani temniță grea.
Excepționala sa pledoarie se dovedește inutilă, iar în ianuarie 1948, Curtea de Apel menține pedeapsa. Strălucitul spirit enciclopedist, sufletul grupării Criterion, în care fusese coleg cu Mircea Eliade, Cioran, Mihail Sebastian, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Eugen Ionescu, Dan Botta, Emil Botta, Petru Comarnescu, Haig Acterian, Eugen Jebeleanu sau Constantin Noica, se vede aruncat din nou în temniță, ca urmare a trei legi ticăloase (312/1945, 455/1946 și 29/1947) semnate de Regele Mihai la presiunea comuniștilor, și cărora le-a căzut victimă toată floarea intelectualității românești.
Cu câțiva ani în urmă, același Rege îl decora pe Vulcănescu.


FOTO: Mircea Vulcănescu și soția sa Margarita: o dragoste care a supraviețuit morții filosofului

Devine deținutul K9320 de la Aiud, „Pușcăria Intelectualilor”. Acolo avea să moară la numai 48 de ani. După o trecere pe la Jivala care îi va fi fatală. Prietenul și colegul său de celulă John Halmaghi povestește în 1977, în revista „Discursul contemporan” de la Paris:
„A apărut un gardian şi l-a scos pe el şi grupul său afară, în curtea interioară a Fortului Jilava, unde au fost bătuți cu ciomege și bastoane de cauciuc până la leșin. Apoi, i-au dezbrăcat până la pielea goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula Neagră; căci, fără nici o lumină, întunericul din Celula Neagră era absolut. Parcă uitați, acolo au stat, între urină și fecale, trei zile și trei nopți. Nemâncaţi, în frig, în umezeală. N-aveau nici scaune, nici masă, nici vreun pat. Alergau toți prin murdărie, de la un colț la altul, spre a se încălzi și spre a nu lăsa trupurile să se prăbușească. Mircea Vulcănescu a fost cel care i-a încurajat cel mai mult şi le-a întreţinut treaz spiritul. Până când el însuşi şi-a dat seama de tragicul situaţiei în care se găseau.
«Nu există nici o scăpare pentru noi, decât dacă se întâmplă ceva, care să forțeze administrația la o măsură de salvare, dacă o salvare mai există. Eu nu mai pot rezista fizicește. Mă simt epuizat de toată energia. Mă voi așeza jos, pe pântece, în ultimele clipe ale vieții mele și în felul acesta voi veți avea un loc să vă odihniți, pe trupul meu. Rog pe Dumnezeu să primească sufletul meu și să vă ajute pe voi să supraviețuiți…»”.
Se îmbolnăvește de pleurezie, dar i se refuză transferul la Spitalul Penitenciar Văcărești și este trimis înapoi la Aiud. Pe 28 octombrie, moare la numai 48 de ani, lăsând ca testament zguduitoarele cuvinte: „Să nu ne răzbunați!”
Cum a fost pregătit Momentul Ardeal
În perioada 1941 - 23 august 1944, România a reușit să-și răscumpere creanțe din străinătate și să-și procure, tot din străinătate, aur și devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½ vagoane.
„Este o situație unică, nemaiîntâlnită în nici o altă țară, chiar victorioasă, cum e cazul Angliei, care nu a putut să-și acopere nevoile decât cedând din aurul și portofoliile străine pe care le poseda în alte țări, rămânând și îndatorată”, arată Vulcănescu în fața instanței.
Ca urmare a acestei realități, prin rezervele acumulate, prin cantitățile importate de armament german importate și netrimise pe front, România devine o bază importantă de aprovizionare a aliaților pentru războiul dus în Vest, după 23 august.
Într-un raport realizat Institutul Românesc de Conjunctură - condus de comuniști, printre care Lucrețiu Pătrășcanu -, se arată: „Convențiile economice, aparent defavorabile, au jucat, în realitate, în favoarea României.”
Însuși Hitler i-a reproșat asta lui Antonescu la ultima lor întrevedere (5-6 august 1944): „Contribuția economică a României către Axă a fost meschină.”
În raportul unei Legații neutre (neprecizată), interceptat de serviciile secrete românești și citat în instanță, se spune: „Ceea ce România a izbutit să obțină de la nemți în cursul negocierilor economice cu Germania ține de domeniul miracolului.”
Antonescu dorea ca, după înfrângerea Germaniei, România să fie pregătită de un nou război, cel al eliberării Ardealului. Iată ce declară generalul Sănătescu, premier din 23 august și șeful Statului Mahor în timpul războiului împotriva Germaniei din 1944- 1945:
„Campania împotriva nemților și ungurilor a putut să fie dusă de țara noastră cu materialul de război ce ne-a rămas de la predecesorii noștri (...) După 23 august, țara nu a fost în stare să creeze, nici să procure nici un fel de armament și chiar din cel existent am fost nevoiți să dăm o bună parte.”
În stenograma ședinței Consiliului din 25 iulie 1942, ministrul de Externe Mihai Antonescu arată ce răspuns a fost împuternicit să-i dea lui Martin Luther, reprezentantul diplomației germane, la oferta unor compensații teritoriale în Răsărit.
„Așezat de veacuri în Carpați, poporul român nu e un popor de stepă și leagănul neamului nostru nu poate fi un obiect de schimb. Nici Mihai Antonescu, nici în trecut și nici azi, și nici Mareșalul n-au renunțat la Ardealul de Nord. Aceasta constituie o poziție ireductibilă.”


SURSA :  EVENIMENTUL ZILEI