Hitler a avut 20 de întâlniri cu Antonescu. Mai multe
decât cu orice alt șef de stat sau conducător militar. Iar Mareșalul a știut să
profi te din plin FOTO: AGERPRES
A fost un miracol economic unic
printre țările beligerante: rezervele de aur s-au dublat și nivelul de trai a
crescut. Este meritul combinației de dârzenie și abilitate a Mareșalului cu
geniul economic al lui Mircea Vulcănescu. A fost unul dintre cei mai străluciți
intelectuali pe care i-a dat această țară. Filosoful, sociologul, omul de
litere, profesorul de Etică și teologul Mircea Vulcănescu a fost și un
economist redutabil. A lucrat ca subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor,
între 27 ianuarie 1941 și 23 august 1944, în guvernarea Antonescu.
Grație inteligenței sale, sprijinită de combinația de
dârzenie și abilitate cu care Mareșalul a manevrat în relațiile cu Hitler, a
reușit performanța uluitoare de a face din România o țară mai prosperă decât
era la începutul războiului. O țară care și-a dublat rezervele de aur (lucru
nereușit de nici un alt stat beligerant), care a reușit să stocheze armament
pentru recucerirea Ardealului de Nord, o țară în care nu doar hrana a fost din
abundență, dar în care a crescut și consumul obiectelor de lux. Sărăcia,
foamea, cartelele au venit odată cu ocupația sovietică.
Cum a fost posibilă o asemenea performanță, unică
printre statele beligerante, explică amă nunțit Mircea Vulcănescu însuși în
procesul celui de-al doilea lot al foștilor membri ai Guvernului Antonescu, în
care a fost acuzat de „hitlerism” și de „declararea și continuarea războiului
contra Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice”.
FOTO: Mircea Vulcănescu, frumos și elegant, în
tinerețe
Pledoaria sa din 15 ianuarie 1948, în fața Curții de
Apel București, Secția a IX-a Criminală, care a durat patru ore, este un
document excepțional. Aici se găsesc explicațiile Miracolului Economic al
României, pe timp de război și sub ocupația germană de facto. Pentru documentare,
am folosit Mircea Vulcănescu - Ultimul cuvânt, Ed. Humanitas, 1992.
„Statul sunt eu!”
Primul detaliu
lămuritor este organizarea Guvernului, condus cu mână forte de Mareșalul
Antonescu. Acesta impune să fie singurul care face politică efectivă, restul
membrilor Cabinetului trebuind să fie experți care să propună măsuri.
Deciziile și răspunderile și le asuma exclusiv
Antonescu.
Iată ce spune Mareșalul într-o ședință de Consiliu din
1941: „Când veți fi chemați să răspundeți de ceea ce ați făcut, eu sunt
acela care va răspunde pentru dvs. toți. De aceea pretind să știu tot ce faceți
în sectoarele dvs. de activitate. Pentru că numai eu guvernez în țara asta.” Pentru
ca în ședința din 12 septembrie 1941, să repete: „Politică face Mareșalul!”
Antonescu era un om orgolios, obsedat de disciplină,
dar care știa să asculte:
„Îndrăznind să-l întrerup, într-un Consiliu de
Miniștri în care expusese un lucru inexact, pentru a restabili adevărul, miam
atras din partea lui replica aspră: «Când te-ai născut dumneata, ca să
îndrăznești să tai cuvântul din gura mareșalului Antonescu?» Ceea ce remarc că,
în speță, era just. Faptul nu m-a putut însă împiedica să revin, îndată ce
furtuna s-a potolit, pentru a spune ceea ce aveam de spus.”
Rezultatele economice excepționale ale României se
datorează și unei grile de principii de colaborare cu Germania aplicate cu
strășnicie.
Iată care erau principiile colaborării industriale:
1.„Nu se colaborează decât în domeniile unde
dezvoltarea întreprinderilor românești nu este asigurată în timp de pace, fie
din lipsa materiilor prime, fie din aceea a debușeurilor.”
2. „Nu se colaborează decât dacă partenerul străin
aduce industriei românești: materia primă, utilajul tehnic, priceperea tehnică
(specialiști, licențe, brevete), finanțare sau comenzi - pe care industria
românească nu și le poate procura din interior.”
3. „Și numai dacă colaboratorul străin se angajează să
formeze personalul tehnic românesc la dânsul în întreprinderi.”
4. „Nu se alienează fondul bogățiilor românești, în
sensul că nu se cedează majoritatea acțiunilor întreprinderii.”
5. „Nu se cedează conducerea generală a
întreprinderilor din mâinile românești.”
Iată și principiile colaborării economice:
1. „Nu se exportă nimic în Germania decât după ce se
rezervă cantitățile necesare consumului intern și după ce se rezervă și
cantitățile de export necesare pentru acoperirea importurilor trebuitoare
țării, pe care aceasta nu și le poate procura din Germania.”
2. „Schimburile se fac în mod echilibrat, la prețuri
fixe; fiecare spor de preț dintr- o parte trebuie compensat de un spor
corespunzător de cealaltă. Se admit depășiri momentane într-un sens sau altul,
dar ele trebuie să fie compensate în cursul anului contractual.”
3. „În acoperirea exporturilor, se primesc mărfuri
necesare pieței și investițiilor statului; unelte agricole, mașini, piese de
schimb, dar și rente, averi mobiliare și răscumpărări de datorii externe.”
4. „Petrolul, materialul necesar războiului, se
exportă pe armament.”
5. „Efortul net de finanțare, făcut din interior
pentru aceste schimburi se acoperă cu aur și devize libere.”
Tot Germania a fost scoasă datoare
Drept urmare, România este secătuită. Dimpotrivă.
Exporturile sunt mult mai mici decât înainte de război. Astfel, dacă în
perioada interbelică exportam între 100 și 300.000 de vagoane de grâne anual,
„în patru ani (1941 - 1944), România exportă în total 85.000 de vagoane (...)
Pentru a ne da seama de situație, ajuge să spunem că după 23 august 1944, în
nouă luni, până la capitularea Germaniei, România a furnizat aliaților, oficial
63.000 de vagoane cereale”, arată Vulcănescu. Începuse „frăția” cu URSS.
Exporturile de lemn în Germania sunt nici 10% din cele
interbelice. La fel se întâmplă și pentru produsele alimenta-trebuia să
alimenteze mașina de război germană, exporturile au scăzut, de la 7 milioane de
tone în 1936, la o medie anuală de 3 milioane. De notat, consumul intern crește
de la 1,7 la 2,5 milioane tone anual.
În schimb, cresc importurile, care permit economiei
românești să funcționeze. Cu excepția produselor coloniale, interceptate de
blocada aliată, unde importurile scad cu o zecime, la țesături și pielărie -
reduse cu un sfert, respectiv o treime - celelalte importuri cresc. Se
înregistrează importuri record la cocs, fier în bare, vehicule etc.
Pâinea albă, zahărul, săpunul se vând la liber, fără
cartelă. Toate produsele se ieftinesc. Doar la bijuterii sau ceasuri elvețiene
se înregistrează creșteri de prețuri. Ceea ce spune multe despre nivelul de
trai din România.
Dar abilitatea formidabilă a României a fost ca, în
condițiile acestui flagrant dezechilibru între importuri și exporturi, să iasă
cu balanța financiară dreaptă. Cheia a reprezentat-o jocul prețurilor:
prețurile medii ale produselor românești exportate au crescut de cca 5 ori la
produsele de bază, în vreme ce, la import, prețurile produselor metalurgice și
materiilor prime (baza importurilor) abia s-au dublat față de 1938. Acesteia i
s-a adăugat și jocul decontărilor și al sistemului de cliring (troc) care opera
în paralel între cele două țări. Astfel, la 23 august, tot Germania era datoare
României, cu 56 miliarde de mărci germane.
„Să nu ne răzbunați!”
Mircea Vulcănescu fusese condamnat pe 9 octombrie
1946, în primă instanță, la opt ani temniță grea.
Excepționala sa pledoarie se dovedește inutilă, iar în
ianuarie 1948, Curtea de Apel menține pedeapsa. Strălucitul spirit
enciclopedist, sufletul grupării Criterion, în care fusese coleg cu Mircea
Eliade, Cioran, Mihail Sebastian, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Eugen Ionescu,
Dan Botta, Emil Botta, Petru Comarnescu, Haig Acterian, Eugen Jebeleanu sau
Constantin Noica, se vede aruncat din nou în temniță, ca urmare a trei legi
ticăloase (312/1945, 455/1946 și 29/1947) semnate de Regele Mihai la presiunea
comuniștilor, și cărora le-a căzut victimă toată floarea intelectualității
românești.
Cu câțiva ani în urmă, același Rege îl decora pe
Vulcănescu.
FOTO: Mircea Vulcănescu și soția sa Margarita: o
dragoste care a supraviețuit morții filosofului
Devine deținutul K9320 de la Aiud, „Pușcăria
Intelectualilor”. Acolo avea să moară la numai 48 de ani. După o trecere pe la
Jivala care îi va fi fatală. Prietenul și colegul său de celulă John Halmaghi
povestește în 1977, în revista „Discursul contemporan” de la Paris:
„A apărut un gardian şi l-a scos pe el şi grupul său
afară, în curtea interioară a Fortului Jilava, unde au fost bătuți cu ciomege
și bastoane de cauciuc până la leșin. Apoi, i-au dezbrăcat până la pielea
goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula Neagră; căci, fără nici o
lumină, întunericul din Celula Neagră era absolut. Parcă uitați, acolo au stat,
între urină și fecale, trei zile și trei nopți. Nemâncaţi, în frig, în
umezeală. N-aveau nici scaune, nici masă, nici vreun pat. Alergau toți prin
murdărie, de la un colț la altul, spre a se încălzi și spre a nu lăsa trupurile
să se prăbușească. Mircea Vulcănescu a fost cel care i-a încurajat cel mai mult
şi le-a întreţinut treaz spiritul. Până când el însuşi şi-a dat seama de
tragicul situaţiei în care se găseau.
«Nu există nici o scăpare pentru noi, decât dacă se
întâmplă ceva, care să forțeze administrația la o măsură de salvare, dacă o
salvare mai există. Eu nu mai pot rezista fizicește. Mă simt epuizat de toată
energia. Mă voi așeza jos, pe pântece, în ultimele clipe ale vieții mele și în
felul acesta voi veți avea un loc să vă odihniți, pe trupul meu. Rog pe
Dumnezeu să primească sufletul meu și să vă ajute pe voi să supraviețuiți…»”.
Se îmbolnăvește de pleurezie, dar i se refuză
transferul la Spitalul Penitenciar Văcărești și este trimis înapoi la Aiud. Pe
28 octombrie, moare la numai 48 de ani, lăsând ca testament zguduitoarele
cuvinte: „Să nu ne răzbunați!”
Cum a fost pregătit Momentul Ardeal
În perioada 1941 - 23 august 1944, România a reușit
să-și răscumpere creanțe din străinătate și să-și procure, tot din străinătate,
aur și devize convertibile în aur de cca. 11 vagoane (din care 8 ½ din
Germania). Ca urmare, stocul de aur al BNR s-a dublat, de la 13 ½ la 24 ½
vagoane.
„Este o situație unică, nemaiîntâlnită în nici o altă
țară, chiar victorioasă, cum e cazul Angliei, care nu a putut să-și acopere
nevoile decât cedând din aurul și portofoliile străine pe care le poseda în
alte țări, rămânând și îndatorată”, arată Vulcănescu în fața instanței.
Ca urmare a acestei realități, prin rezervele
acumulate, prin cantitățile importate de armament german importate și netrimise
pe front, România devine o bază importantă de aprovizionare a aliaților pentru
războiul dus în Vest, după 23 august.
Într-un raport realizat Institutul Românesc de
Conjunctură - condus de comuniști, printre care Lucrețiu Pătrășcanu -, se
arată: „Convențiile economice, aparent defavorabile, au jucat, în realitate, în
favoarea României.”
Însuși Hitler i-a reproșat asta lui Antonescu la
ultima lor întrevedere (5-6 august 1944): „Contribuția economică a României
către Axă a fost meschină.”
În raportul unei Legații neutre (neprecizată),
interceptat de serviciile secrete românești și citat în instanță, se spune:
„Ceea ce România a izbutit să obțină de la nemți în cursul negocierilor
economice cu Germania ține de domeniul miracolului.”
Antonescu dorea ca, după înfrângerea Germaniei,
România să fie pregătită de un nou război, cel al eliberării Ardealului. Iată
ce declară generalul Sănătescu, premier din 23 august și șeful Statului Mahor
în timpul războiului împotriva Germaniei din 1944- 1945:
„Campania împotriva nemților și ungurilor a putut să
fie dusă de țara noastră cu materialul de război ce ne-a rămas de la
predecesorii noștri (...) După 23 august, țara nu a fost în stare să creeze,
nici să procure nici un fel de armament și chiar din cel existent am fost
nevoiți să dăm o bună parte.”
În stenograma ședinței Consiliului din 25 iulie 1942,
ministrul de Externe Mihai Antonescu arată ce răspuns a fost împuternicit să-i
dea lui Martin Luther, reprezentantul diplomației germane, la oferta unor
compensații teritoriale în Răsărit.
„Așezat de veacuri în Carpați, poporul român nu e un
popor de stepă și leagănul neamului nostru nu poate fi un obiect de schimb.
Nici Mihai Antonescu, nici în trecut și nici azi, și nici Mareșalul n-au
renunțat la Ardealul de Nord. Aceasta constituie o poziție ireductibilă.”
SURSA : EVENIMENTUL
ZILEI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu