vineri, 4 noiembrie 2011

Văicăreală generală


Clasa politică românească este incapabilă să deseneze un model propriu. E incapabilă să definească scopuri şi mijloace.
Ne văităm şi cerşim de 20 de ani încoace. Dezbrăcată de vorbe, doar atât rămâne din politica românească. Cerem altora bani, sfaturi, modele, consultaţii, soluţii, imităm şi copiem. Altfel, avem personalitate, suntem mândri şi puternici. Românii au talent, dovadă e originalul „rapper" din Focşani. La fel de emoţional şi superficial ne alegem şi căpitanii. Fie ei tembeli sau demenţi, noi îi urmăm ca oile şi apoi îi înjurăm cu înverşunare. Mimăm democraţia şi apoi îi lăsăm să-şi facă de cap. Ajunşi prin diverse scaune, trebuie să lase impresia că mişcă. Aplică toţi, fără excepţie, celebra reţetă cu licuriciul: „dă şi mie, că sunt mic şi prost" în afară, drept şi pieptos înăuntru. Competenţa, inteligenţa şi creativitatea nu sunt la preţ.
Am cochetat timid cu modelul suedez, ne compatibilizăm birocraţia cu tristul model social european. Punem petice franţuzeşti pe găurile legislaţiei româneşti, înghiţim pe nerăsuflate condiţiile FMI şi risipim banii repede pe prostii. Când auzim despre reformele curajoase şi eficiente ale altora, le împuşcăm repede în aripă, „ăia's ţară mică, domnule!" sau „ăia's mari, nu ne comparăm cu ei!". Nu ne întrebăm de ce economiile de tradiţie anglo-saxonă au evoluat în ultimii douăzeci de ani de două ori mai repede decât cele continentale. Ne amăgim cu luminiţe false, la capătul unor tuneluri prin care alergăm ca bezmeticii.
Târâţi de orgoliile şi necunoaşterile unora şi altora, ne autoflagelăm cu criteriile de adoptare ale monedei unice. În lupta fără sens cu inflaţia, pe care oricum o importăm, folosim din 1990 „ancora" cursului de schimb. Nota de plată a jocului formal cu statistica se duce, desigur, către economia reală.
Totodată, ne batem singuri în tălpi cuiele convergenţei fiscale. Inconştienţi, le arătăm cât suntem de disciplinaţi celor de zece ori mai bogaţi. Visăm că o să împartă cu noi. Avem iluzia că o să ieşim din prăpastie prin conformarea agriculturii la regulile europene şi că milioane de turişti se vor îmbulzi pe drumurile comunale, ca să guste din bunătăţile  porcului sacrificat cu blândeţe. Alergăm după morcovi falşi, mânaţi cu băţul de interesele altora.
Clasa politică românească este incapabilă să deseneze un model propriu. E incapabilă să definească scopuri şi mijloace. Creşterea rapidă a capitalului activ şi, implicit, a veniturilor, care, la rândul lor, stimulează consumul, este prioritatea.  Cadrul legislativ general, politica fiscală, dar şi cea monetară trebuie adaptate corespunzător. Nu putem deveni prosperi fiind un vagon în coada unui tren intrat pe o linie moartă în competiţia globală. Sub ameninţarea comunismului, Europa a semnalizat dreapta şi a virat la stânga. Astăzi suportă consecinţele. Se destramă.
Spania guvernată de socialişti e în pragul falimentului. Portugalia, unde tot spectrul politic este de stânga, e deja acolo. În Franţa, fiica naţionalistului Le Pen ameninţă poziţia lui Sarkozy, un stângaci de dreapta. În Italia, stânga e răvăşită complet şi chiar populistul Berlusconi e contestat de o dreaptă mai radicală. Germania, modelul perfect al statului paternalist, gâfâie din greu să-şi finanţeze imperiul - piaţa de desfacere. Chiar şi în Suedia, după 70 de ani de guvernare, socialiştii au fost trimişi în Opoziţie de o societate sătulă de egalitarism. Reacţia devine chiar agresivă. Ungaria adoptă o constituţie conservatoare, naţionalistă şi creştină.
Toate acestea sunt semne pozitive. Poate ne vine mintea la cap tuturor şi Europa se transformă dintr-un conglomerat birocratic într-un spaţiu al libertăţii individuale, al unor state minimale şi astfel redevine un jucător global.
Acum câţiva ani, când liberalii cochetau cu democraţii, am sperat că acea alianţă nu se va face şi că măcar unul dintre bastioanele fostului FSN va cădea în ruină. Aveau 7%, erau cu un picior în mormânt. După ce l-au revitalizat inconştienţi pe primul, astăzi liberalii s-au aliat cu celălalt bastion al FSN-ului, sub absurda etichetă de „social-liberali". De data asta am sperat că, învăţând din prima lecţie, vor şti să-şi domine partenerii, oricum doar o maşinărie electorală fără personalitate distinctă, gloată de strânsură prin însăşi istoria ei. Ar putea să o facă prin lideri puternici şi hotărâţi, purtătorii unui mesaj cu adevărat liberal. Societatea românească este pregătită pentru a-l accepta. Au imensul avantaj de a putea fi diferiţi de toţi ceilalţi. De ce să nu credem că, treptat, dar rapid, România ar putea ajunge în următorii 15 ani una dintre primele cinci ţări europene.
Articolul a fost publicat în ediţia din 29 aprilie a ziarului „Adevărul".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu