PC: Propunem sa-i acordam domnului Funeriu premiul "Marian Vanghelie"

Coordonatorul Departamentului de Sănătate a PC, Silviu Morariu, a propus acordarea premiului “Marian Vanghelie” ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, pentru greşelile gramaticale făcute de acesta cu o zi înainte, în plenul Senatului. Trăiesc încă sub impresia neplăcută creată de acest ministru care ne oferă aproape zilnic dovada incompetenţei şi a erorilor care au fost făcute numindu-l în funcţia care ar trebui să gestioneze cea mai importantă activitate a unui popor şi anume educaţia. Noi propunem să-i acordăm domnului Funeriu premiul \'Marian Vanghelie\' şi titlul de violator şef al limbii române. Acesta a ţinut să îi atragă atenţia Ministrului Educaţiei că doar boul este consecvent, iar lapsus este un cuvânt care se referă la incapacitatea momentană a cuiva de a-şi aduce aminte un lucru bine ştiu. Este o eroare, o inadvertenţă comisă din neatenţie de o persoană care vorbeşte sau scrie ceva iar \'lapsus\' nu înseamnă prostie, nu înseamnă lipsă de cunoştinţe, nu înseamnă idioţenie. Argumentaţia cu care a încercat să justifice acea eroare nu a demonstrat decât lipsă de cunoştinţe şi faptul că nimic nu-l recomandă să conducă acest minister cu atât mai mult cu cât a fost făcut într-un moment destul de sensibil, organizarea examenului de Bacalaureat. Ca un paradox domnia sa nu are diplomă de bacalaureat. Dr. Morariu a mai spus că s-ar putea să nu fi fost o greşeală de limba română afirmaţia respectivăpentru că se referea la colegii lui, maneliştii, pentru că aceia sunt colegii lui şi atunci la acel nivel putem să facem acorduri în registrul în care dânsul le face. (Agerpres)

Degradarea învăţământului în România actuală

Răspuns la întrebările presei (Întrucât, din raţiuni de program, nu am putut răspunde la timp, am notat întrebările şi răspund acum la ele, pe rând)
1. Este răspândit în societate şi exprimat de autorităţi - de la preşedinte la ministrul de resort - sentimentul unei degradări a învăţământului românesc. Preşedintele ţării spunea că învăţământul generează „proşti", iar ministrul că diplomele româneşti vor fi valabile peste o generaţie. Cum stăm, de fapt?
Andrei Marga: Învăţământul din România s-a degradat, într-adevăr, din 2005 (când s-au adoptat cele mai greşite măsuri ale ministerului, privind studiile master şi doctorat) încoace, iar 2009-2011 este perioada erorilor aproape zilnice ale autorităţilor. Trăim, de fapt, ziua şi prostia, în învăţământ, iar exemplele abundă. Degradarea provine din incompetenţa actualilor decidenţi. Pentru a da un reper, să amintesc că, în 1998, România era, alături de Brazilia, cea mai reformatoare (în sens bun) ţară în învăţământ. În mai 2000 se reuneau la Bucureşti miniştrii Educaţiei din Europa ca semn de recunoaştere a valorii reformei 1996-2000 din ţara noastră. În iunie 2000, România închidea cu succes, graţie reformelor făcute („reforma Marga" cum îi place lui Băsescu să spună!), primul capitol în negocierile de aderare la Uniunea Europeană, de la Bruxelles. România din 1997-2000 a atras ultimele, cronologic vorbind, evaluări internaţionale pozitive în învăţământ. Ulterior, s-a intrat într-un proces de deformare a reformelor şi de decizii prosteşti, care au culminat cu Legea educaţiei din 2011. S-a spus, pe drept, de către un moldovean perspicace: „Tot ceea ce este valabil în această lege este plagiat din măsuri vechi, tot ce este nou este absurd". În acest punct ne aflăm, aşadar, astăzi.
Diplomele româneşti sunt recunoscute de mulţi ani, graţie acordurilor de la Lisabona (1995) şi numeroaselor acorduri de echivalare a diplomelor semnate, de minister, cu multe ţări, în 1997-2000. În plus, absolvenţii români se califică individual, ca orice alt absolvent din lume. Nu trăim o criză a recunoaşterii diplomelor, dar aceasta nu ne scuteşte să observăm continua degradare a şcolii româneşti de astăzi, ca urmare a incompetenţei autorităţilor şi politizării primitive a învăţământului. În fapt, schimbările adesea prosteşti din România plasează ţara noastră, din nefericire, la nivelul politicii educaţionale, printre ţările cele din urmă din actuala Europă. După 2000 nu mai există vreo evaluare internaţională serioasă, pozitivă, a ceea ce se decide la Bucureşti, în materie de învăţământ.
2. Autorităţile actuale cultivă devize precum descentralizarea învăţământului, axarea învăţământului pe „competenţe", întinerirea personalului, intrarea câtorva universităţi în primele cinci sute de universităţi din lume. Nu sunt acestea devize demne de salutat?
Andrei Marga: Nici una dintre devizele amintite nu este nouă. Se pot consulta documentele reformei 1996-2000 pentru a se observa că toate devizele erau în acele programe şi erau mai bine realizate. Ceea ce este nou este faptul că, mai ales în 2009-2011, fiecare deviză este folosită propagandistic şi duce la contrariul. De pildă, s-a proclamat „descentralizarea", dar ceea ce a rezultat a fost cel mai centralist sistem în învăţământ după 1989. S-a recurs la „competenţe" ca axă a învăţământului, dar nu numai că, datorită inculturii, concepţia ministerului se apropie de optica programelor naziste din 1934 (fapt semnalat pe plan internaţional), ci a dus şi duce direct la scăderea competenţelor multor absolvenţi. Întinerirea personalului - care este firească şi inevitabilă - a devenit o ţintă pur politică, ce face ca tot felul de impostori profesionali, sfertocalificaţi şi plagiatori să ajungă să ia decizii în dauna specialiştilor veritabili ai acestei ţări. Proiectul intrării unor universităţi în primele cinci sute din lume a însemnat, până acum, tăieri bugetare, scăderi salariale, blocarea de trei ani a posturilor şi alte măsuri stupide. Se poate spune, fără teama de a greşi, că toate devizele nobile ale învăţământului european duc, în mâna autorităţilor de la Bucureşti, datorită nepriceperii şi relei credinţe, la contrariul lor în ţara noastră.
3. Autorităţile vor să interzică locurile cu taxă în învăţământul superior de stat. Care este opinia Dvs.?
Andrei Marga: Intenţia se cuplează cu măsura recentă a ministerului de a limita locurile de studii la Admiterea 2012, conform cifrelor înscrise în documentele ARACIS. În fapt, aceste cifre erau pur convenţionale, pro forma, încât nimeni nu le-a luat vreodată în serios. Desigur, capacitatea de şcolarizare este de luat în serios, dar ea trebuie stabilită riguros, nu „după ochi", cum este acum. Luând însă în seamă acest cuplaj, consecinţele intenţiei autorităţilor, la care vă referiţi, vor fi două, ambele negative: se va reduce efectivul de studenţi admişi în universităţi, iar unii studenţi vor fi împinşi spre universităţi care aveau locuri în ultimii ani, dar nu mai atrăgeau candidaţi. Erau de fapt universităţi muribunde. Or, România - după toate analizele - trebuie să sporească efectivul celor cu studii superioare în populaţia ţării şi să asigure studii superioare de calitate. Intenţia la care vă referiţi trădează ambele obiective ale ţării.
4. Aţi acuzat, la timpul potrivit, reducerea şanselor de studii superioare în România ca efect al Legii educaţiei (2011). Vă menţineţi opinia?
Andrei Marga: Din nefericire pentru ţara noastră, opinia mea se confirmă. În loc să lărgească condiţiile de studii de calitate, autorităţile din învăţământ reduc şansele de studiu pentru tineri. Am dat adineauri un exemplu. Pot să aduc în discuţie şi altele. De pildă, reducerea, prin artificii birocratice, a programelor de master, desfiinţarea studiilor doctorale la fără frecvenţă sau tot felul de opriri ale tinerilor la concursuri pentru posturi. Numai România actuală recurge, în sistemul european, la împiedicarea tinerilor să studieze. Numai aici legislaţia şi reglementările sunt orientate, precum în Italia mussoliniană, spre interdicţii şi opriri, mai curând decât spre încurajarea iniţiativei. Orientarea spre interdicţii a legislaţiei ar trebui să-i alarmeze pe cetăţeni.
5. Clasificarea universităţilor a stârnit multe discuţii. Ce merite şi lacune are ea?
Andrei Marga: Clasificarea universităţilor este, oriunde şi oricând, un instrument de stimulare, ce poate fi util dacă metoda este validă. Pentru România, urgenţa era însă stabilirea profilului universităţilor (învăţământ şi cercetare avansată, învăţământ master şi bachelor, învăţământ bachelor), care ar trebui să preceadă clasificarea. În situaţia dată, s-a trecut direct la clasificare, fără o metodă dezbătută cu specialişti reali şi fără un control precis al datelor pe care catedrele sau facultăţile din diferite universităţi le-au introdus în platforma organizată. Clasificarea, se vede bine, este condusă de persoane fără calificare, care se descurcă după cum se dau telefoane. Nu poate ieşi ceva serios atunci când datele se umflă propagandistic, iar abordarea se politizează. Din păcate, aceste fapte se petrec sub ochii autorităţilor actuale, care nu se pricep la operaţii atât de delicate şi, în plus, nu sunt asistate de veritabili cunoscători ai tehnicii ierarhizărilor din Europa.
6. Posturile didactice în învăţământul superior sunt blocate din 2009. Ce puteţi face în această situaţie?
Andrei Marga: Numai sub Ceauşescu s-a mai recurs la absurda blocare a concursurilor pe posturi în universităţi. Efectele sunt, ca de obicei, dezastruoase. Din nou, autorităţile comit greşeli elementare (de exemplu, ignoră faptul că universităţile finanţează multe posturi din venituri proprii, încât nu sunt „bugetare" în înţelesul curent) sau introduc reguli la care nici ceauşismul nu s-a gândit (precum aprobarea de către minister a intrării unui candidat în concurs pentru a deveni asistent, de pildă). Peste toate, autorităţile nu şi-au asigurat resursele de finanţare, iar tentaţia de a controla politic accesul la posturi (după ce această tentaţie a fost descurajată în decembrie 1989) şi-a făcut din nou apariţia. Ca universitate ce se pregătea pentru evaluarea internaţională, contractată cu o cunoscută instituţie specializată din Germania, Universitatea Babeş-Bolyai nu a mai putut angaja profesori şi conferenţiari universitari, încât plătim costuri grele ale blocării posturilor de către autorităţi în ultimii trei ani.
7. Atragerea de studenţi, inclusiv doctoranzi străini, este un indicator european de clasificare a universităţilor. Cum stăm cu acest indicator?
Andrei Marga: Anvergura şi forţa unei universităţi se măsoară în multe feluri, inclusiv în atractivitatea printre candidaţii din alte ţări. Înainte de 2009, acest indicator îl îndeplineam tot mai bine, în pofida erorilor din reglementările studiilor master şi ale studiilor de doctorat date de minister în 2005-2006. Acum, acest indicator este afectat grav de greşitele măsuri ale ministerului în materie de studii master şi de încă mai greşita desfiinţare a doctoratului fără frecvenţă, prin legea pomenită. Pot să vă spun că, în acest moment, avem câteva sute de candidaţi, la master sau doctorat, care se află oarecum la frontieră, în aşteptarea unei schimbări a stupidelor reglementări din învăţământul românesc.
8. Ministerul actual nu ascunde intenţia de a deplasa examenul de admitere la master pentru toamnă, în locul lunii iulie, cum era până acum. Agreaţi această măsură?
Andrei Marga: Este o altă măsură nechibzuită a ministerului actual. Efectul ei de primă instanţă va fi plecarea candidaţilor de vârf spre alte ţări, ştiut fiind faptul că este plin astăzi în lume de burse master sau burse de doctorat. Care candidat bun va sta mult pe gânduri? Soluţia ar fi fost sesiunea de examene de admitere la studii master în iulie şi, la nevoie, în toamnă.
9. Profesorii universitari şi cercetători ştiinţifici din universităţi au protestat faţă de alocarea resurselor financiare pentru cercetare ştiinţifică doar institutelor care au personalitate juridică. În acest fel, institutele de cercetare din universităţile din ţară au fost excluse. Ce aveţi de gând să faceţi?
Andrei Marga: Deciziile autorităţilor române actuale se iau - se vede bine - mai mult pe apucate, şi nu pe baza unei cugetări responsabile. De aceea, un grupuscul şi-a impus optica, în dauna majorităţii celorlalţi, universitari şi cercetători. Să fim limpezi: cercetarea universitară rămâne, ca volum şi relevanţă, în primul plan, oriunde în Europa. Fără ea, nici o ţară nu se poate dezvolta, nu numai în cunoaştere, ci şi în materie de soluţii tehnologice, administrative, culturale. De aceea, institutele, centrele de cercetare şi laboratoarele universitare ar trebui încurajate, nu discriminate. Evident că acestea fiind în universităţi, personalitatea juridică revine universităţilor, care sunt proprietarii de drept ai acestor institute, centre şi laboratoare. Nu ar trebui ca în faţa accesului la resursele financiare să se pună criteriul personalităţii juridice, care este, evident, de altă natură. Ar trebui ca performanţa şi capacitatea institutului, centrului, laboratorului respectiv să conteze. Sunt solidar cu protestul amintit şi vom lupta pentru schimbarea în bine a criteriilor de acces la finanţare.
10. În România, mai ales la cei care formează acum grupul conducător la minister, se consideră că doar publicaţiile ISI sunt de luat în seamă. Pe de altă parte, intelectuali de prim plan din ţară văd în aceasta o optică sectară, păgubitoare. Care este opinia Dvs.?
Andrei Marga: Sunt multe de spus în legătură cu acest triumf momentan al unei abordări antiştiinţifice şi inculte a ştiinţei din România. Mă rezum aici la patru observaţii. Prima este aceea că optica pe care o menţionaţi este a unor persoane care au ceva publicaţii ISI la activ, dar pe care nici o universitate, din ţară sau din afară, nu le-a angajat (astfel de „specialişti" fiind cu sutele de mii în lume!). Asemenea persoane tind să jupoaie o ţară care are nevoie de politici chibzuite, competente, înţelepte. A doua este aceea că publicaţiile ISI (în ţară sau în afară) sunt foarte importante dacă conţin inovaţii tehnologice, descoperiri ştiinţifice, creaţie intelectuală. La noi, aceste publicaţii au devenit, tot prin deformare din partea grupului menţionat, un scop în sine, încât trebuie pusă întrebarea: ce inovaţii, descoperiri, creaţii sunt în publicaţiile ce se avantajează? Vom vedea că recolta este foarte săracă. În definitiv, s-a ajuns să avem publicaţii ISI în chimie, de exemplu (domeniu în care, într-o facultate, de pildă, funcţionează un „laborator de produs articole ISI"), pe când industria chimică indigenă aproape a dispărut. Nu ar fi cazul ca cineva să răspundă? A treia este aceea că trebuie mai bine înţeles şi în România sensul ştiinţei, al cunoaşterii, în general. Publicarea este indispensabilă, publicarea în reviste ISI are importanţă crucială pentru vizibilitate, dar ştiinţa, cunoaşterea în general, nu se încheie cu publicarea. Răspândirea, după recunoaşterea profesională calificată, a cunoştinţelor şi aplicarea sunt cel puţin la fel de importante. A patra observaţie se referă la nevoia urgentă pentru România de a avea o bine elaborată politică a cercetării, ca parte a politicii dezvoltării. Elaborarea politicii cercetării nu stă, însă, în chip evident, în capacitatea actualelor autorităţi.
Vreau să menţionez şi alt aspect. Unii se aventurează în filosefome şi consideră că în ştiinţele experimentale cercetările sunt mai sigure şi mai demne de recunoaştere decât în ştiinţele sociale. În această situaţie, trebuie observat că se înşală amarnic cei care trag de aici concluzia că cercetătorii din ştiinţele sociale stau mai rău în ierarhizările internaţionale decât ceilalţi. Iată o probă: autorii de lucrări de istoria Transilvaniei, istoria evreimii în România, istoria filosofiei contemporane, religia în era globalizării, geografia regională, exegeza biblică, demografie transilvană, managementul firmelor clujene etc. - ca să iau câteva exemple la îndemână din universitatea din care fac parte - se plasează, în cel mai rău caz, între primii 100 din lume (inclusiv din motivul că este vorba de teme specifice). Avem în România vreun experimentalist care intră între primii o sută din lume? Nu pot şi nu vreau să dau răspunsul. Vreau, însă, să îndemn evaluatorii la moderaţie şi precizie în evaluări ale cercetării ştiinţifice din diferite domenii. Din păcate, la noi nu a pătruns încă o conştiinţă reflexivă a ştiinţei (care este înţeleasă mecanic şi incult, fără pregătire logico-epistemologică a cercetătorului, după calapoade de acum 90 de ani!). Nu se înţelege că unitatea ştiinţei stă pe o diversitate a ştiinţelor (empiric-analitice, strategic-analitice, istorico-hermeneutice, reflexive etc.), încât rareori putem vorbi de ştiinţă la singular. Adesea, cei care pretind că fac ştiinţă nu au cultură ştiinţifică (decum cultură teoretico-filosofică, rămasă prea slabă la noi). O cultură ştiinţifică având ca obiect ştiinţa a devenit indispensabilă pentru specialiştii din România actuală.
11. Parlamentarii reprezentând comunităţile evreieşti şi reprezentanţii germani au protestat pe lângă guvern acuzând pericolul distrugerii, prin criteriile folosite de actualul minister al educaţiei, a programelor de studii iudaice, studii germane şi alte studii internaţionale. Ce puteţi face?
Andrei Marga: Protestele evreieşti şi germane, ca şi nemulţumirile exprimate de diplomaţi francezi şi de alţi reprezentanţi europeni, sunt justificate. Din incompetenţă, ministerul distruge achiziţii culturale importante (programe de studii, învăţarea limbilor străine, instituţii internaţionale) obţinute de universităţi după 1989. La minister bate un vânt nu doar antiştiinţific, ci şi anticultural, care ar trebui stopat, din curate raţiuni de patriotism, cel puţin. În ceea ce ne priveşte, continuăm cooperarea cu parlamente, guverne, ministere europene şi neeuropene, într-un efort de a salva acele achiziţii culturale. Iar lacunele semnalate în scrisoarea congresmenilor americani, adresată Parlamentului României, privind legislaţia educaţiei din România actuală - etatizarea proprietăţilor universitare, discriminarea pe criterii de vârstă, desfiinţarea autonomiei universitare - sunt adevărate şi lovesc în învăţământul românesc. Ele merită să stea în atenţia fiecărui cetăţean onest.
12. De unde vine, în definitiv, acest curent antiştiinţific şi anticultural ce se resimte în deciziile ministerelor?
Andrei Marga: Pe de o parte, curentul vine din calitatea joasă a decidenţilor. Thomas Mann semnala la timpul său cât de dramatică devine situaţia unei societăţi când aceasta intră sub controlul celor mai puţin pregătiţi şi mai corupţi. Pe de altă parte, curentul este susţinut, din păcate, de tot felul de conferenţiari şi lectori fără operă, care cred că o carieră universitară constă din funcţii administrative şi din pierderea timpului în comitete şi comisii, care s-au înmulţit la noi ca ciupercile. Aceştia ţin isonul măsurilor greşite şi păgubitoare pentru România - ţară care-şi cheltuie energii mai mari ca oricând şi bani mai mulţi ca altădată ţinând pe drumuri sute şi sute de „evaluatori", „inspectori", „membri" etc., care ar face mult mai bine, pentru ei şi pentru universităţi, să revină în biblioteci şi laboratoare. Un universitar care nu "vede" măcar trei cărţi noi pe zi în domeniul său şi alte două în domenii învecinate este condamnat la descompunere, orice ar pretinde.
13. Sunt programele europene o soluţie în împrejurările din România?
Andrei Marga: Resursele financiare nerambursabile sunt, în multe ţări, instrumente excelente de dezvoltare. Putem sesiza uşor în Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria efectele lor benefice. Dar nu numai absorbţia acestor resurse este o problemă în România, ci şi folosirea cu rezultate a resurselor europene după absorbţie. Folosirea a devenit în ţara noastră un teren al corupţiei fără seamăn. Cauza stă în cel puţin două erori politice. În loc ca aceste resurse financiare să fie rulate prin bănci (care ştiu ce înseamnă banii şi cât de important este să faci ceva cu ei aşa cum s-a petrecut în ţările vecine), guvernul rulează programele prin autorităţi naţionale politizate şi corupte. Pe de altă parte, în România, spre deosebire de Europa, nu s-a dat un cod de acces la programe, încât de la miniştri (Botiş nu e singurul!) la slujbaşi oarecare intră în programe până şi odraslele, soacre, cumnaţi şi, de fapt, orice rudă, oricât de necalificată. Pe deasupra, tot felul de SRL-uri căpuşează instituţiile de învăţământ. În plus, sunt persoane care intră în cel puţin paisprezece programe, de la inginerie, trecând prin management şi economie mondială, la vindecarea ficatului şi repararea auzului. Suplimentar, se fură pur şi simplu pe programe formal pasabile, având rapoarte ingenioase, fără ca din toate acestea să iasă altceva decât socializări, deplasări, conferinţe insipide, vorbe goale etc. Vedem, în schimb, alături (deunăzi a fost la noi grupul unui program KAndrei nowledge and Policy, dirijat de Universitatea „Ludwig Maximilians" din München, excelent ca organizare, rigoare, rezultate!), programe europene veritabile. În loc să fie - conform destinaţiei lor - mijloace la dispoziţia oricărui cetăţean spre a-şi ameliora educaţia şi situaţia, programele europene au devenit sursă de stors bani şi mituire, fără efort profesional şi consecinţe sociale, pentru 5-6% dintre cetăţeni. Comisia Europeană şi concetăţenii europeni s-ar îngrozi dacă ar cunoaşte inventivitatea carpatică în ale coruperii acestor programe. România are nevoie urgentă de o cu totul altă abordare a accesului la programele europene şi a folosirii acestor resurse importante. Pentru aceasta este însă nevoie de alţi responsabili la nivelul ţării.

Andrei Marga

Sursa : Cotidianul.ro

Bacalaureatul la romana, o bataie de joc nationala

Circa 200 000 de elevi fără apărare au fost expuşi săpămîna aceasta unei imposturi şi bătăi de joc fără precedent, sub pretextul că îşi susţin bacalaureatul la limba română. Examenul a fost un exemplu de cum să nu formulezi subiecte, să propui bareme care arată ştiinţific, dar nu pot fi decît discreţionare dată fiind natura subiectelor, şi cum să stabileşti arbitrar ce se punctează şi ce nu. Ca în vechiul banc, cine absolvă trebuie să mulţumească şcolii nu că l-a făcut om, ci că nu l-a ruinat intelectual cu desăvîrşire. Reformismul se vădeşte din nou o formă fără fond la români, cu noi şi noi generaţii de sacrificiu.

Prima probă a celebrului examen, ( aştept de la Minister să ni se spună cine a făcut subiectele, cine le-a validat şi cine a selectat pe cei care le-au făcut - că trebuie toţi daţi afară) era un pasaj dintr-un roman de Eliade (nu mai comentez locul supraevaluat al lui Eliade ca prozator în română, există Călinescu pe tema asta). Nu contează asta. Să vedeţi ce trebuie să faceţi ca să absolviţi în viaţa reală la optsprezece ani cu certificat că înţelegeţi şi comunicaţi în română cît să performaţi în restul vieţii dvs. Trebuie să fiţi capabil să explicaţi «rolul punctelor de suspensie în secvenţa: căci toate sunt zădărnicii omeneşti ale pământului... » (de ce e asta o secvenţă şi nu un fragment ? ca să deprindem elevii cu folosirea improprie a limbii române chiar în subiectele de bac ?) ; să construiţi un «  enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul gând », să transcrii « două cuvinte din text care aparţin câmpului semantic al creaţiei », să notaţi « două motive literare din textul dat ».

Dacă reuşiţi să faceţi toate astea, cert nu o să vă faceţi înţeles în mod neambiguu în conversaţie, nici nu veţi scrie vreo română decentă şi demnă de Eminescu, cel mult veţi deveni un aspirant la categoria critic literar român pretenţios şi semidoct. Şi deşi nimeni nu aspiră la aşa ceva, asta e de fapt cerinţa probei 1 la bacalaureat. 30 de puncte dacă te conformezi şi nu ştergi geamurile cu foaia asta aşa cum ar merita.

Subiectul doi e şi mai tare. Aici, tot pentru 30 de puncte, bieţii elevi trebuiau să « scrie un text de tip argumentativ de 15-30 de rânduri despre cunoaşterea de sine, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nichita Stănescu: A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă ». Ca lămurire, se indica să » să redactezi conţinutul adecvat argumentării pe o temă dată: formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente », cu precizarea « Atenţie! Formulările de tipul Sunt/ nu sunt de acord cu afirmaţia... / Autorul are dreptate când afirmă că.../ Afirmaţia autorului este corectă..., neînsoţite de enunţarea propriei opinii, nu se consideră ipoteză. »

Simpatic, nu ? În realitate, selecţia e de aşa natură că nimeni nu ar putea scrie argumentativ pe tema dată, cel mult speculativ, oricum asta e specialitatea casei, datul în bobi şi bătaia cîmpilor filosofici la români. Ca autor de texte argumentative traduse în multe limbi obiectez puternic şi la temă, şi la explicaţii. Ce caută folosirea cuvîntului ipoteză în context ? Nu poate fi vorba de ipoteză decît acolo unde există o întrebare, nu e cazul aici, nu e nimic falsificabil în afirmaţia lui Nichita ca să ne putem poziţiona faţă de ea în termeni de corect /incorect, în general e o idee foarte proastă să iei de la un poet un citat să fie folosit pentru probarea gîndirii argumentative, poeţii nefolosind limbajul argumentativ, ci metaforic, etc.

Alte 30 de puncte pe care corectorii nu se ştie cum le vor da, dat fiind nonsensul întregului demers. Numai pentru formularea paragrafului de sub Atenţie ! sau a punerii unuiu slash/ între opinie şi ipoteză şi autorul subiectelor merită descalificat.
Subiectul trei şi ultimul nu se dezice. El cere elevilor « un eseu de două-trei pagini, despre particularităţile de construcţie a personajului dintr-un text dramatic studiat, aparţinând unuia dintre autorii canonici: I.L. Caragiale, Camil Petrescu sau Marin Sorescu », cu specificarea « ilustrarea a patru elemente de structură şi compoziţie ale textului dramatic ales, semnificative pentru tipologia personajului (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, indicaţii scenice, tehnici specifice, limbaj, final etc.) »

Ce e formularea asta pretenţioasă şi absurdă de autori canonici ? Ce şcoală e asta la care nu studiem Skapeaspeare, dar Marin Sorescu e autor canonic ? De ce se studiază în şcoală obligatoriu teatrul lui Sorescu, abstract şi inadecvat adolescenţilor  şi i se dă aşa o importanţă ? De ce nu se spune explicit genul dramatic, ci doar textul dramatic, ca să prindem ieftin pe copii în capcană (cînd o majoritate crede că şi proza e inclusă înseamnă că formularea nu a fost clară. Nu că toţi elevii sînt cretini. Şi transcriptul emisiunii lui Mircea Badea poate fi considerat text dramatic. Bine că s-a făcut precizarea superfluă de canonici, dar nu cea clară că e vorba de teatru). Sînt autor dramatic, dar rîd de mă stric cînd citesc asemenea pretenţioşenii în limba de lemn a unei critici literare de mult apuse.

"Subiectul este clar, baremul este clar, corectorii trebuie să respecte baremul şi sunt convins că o vor face cu maximum de profesionalism. Elevii care au învăţat vor lua notă bună, ceilalţi vor lua note mai mici", a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu pentru Evenimentul zilei. Îl invit în direct şi la o oră de vîrf la orice televiziune să discutăm foarte clarul subiect doi, sau să vedem dacă avem aceeaşi părere despre punctele de suspensie din proza lui Mircea Eliade. Dar mai ales, despre care e rolul bacalaureatului. Pentru că eu cred că acest examen, dacă va mai exista, trebuie să testeze într-adevăr vocabularul (ce înseamnă holocaust, genocid, arierate, dobîndă, argument, speculaţie, etc) şi capacitatea de a construi sau înţelege un argument. Si nu pe cea de a deveni un critic literar ratat, ca autorul acestor subiecte.

Dar poate începem dezbaterea reală. Cui servesc legi noi, cînd oamenii sînt tot vechi? De ce nu înlocuim balacaureatul cu un test gen SAT, online, pe care elevii să-l poata da începînd cu a zecea dacă sînt precoci, cînd există peste o sută de ani experienţă pozitivă cu asemenea teste, la care corectarea e automată şi nu discreţionară? De ce nu a deschis dezbaterea comunitatea profesorilor de română, sau a scriitorilor, şi trebuie să o fac eu, profesor universitar într-o ţară străină ? Cît o mai ţinem cu autori de subiecte idioţi, baremuri fictive şi circul cu copiatul la examen ? Cînd vom promova de la un sistem în care elevii sînt puşi să învăţe doar ca să treacă examenele, nu ca să ştie, şi nu îi vom mai tutui în subiectele de examen, ci ne vom adresa lor cu dvs, ca în orice ţară civilizată.

Alina Mungiu Pippidi
Sursa : www.romaniacurata.ro

După şaptezeci de ani (1941-2011)

Cu şaptezeci de ani în urmă, la 22 iunie 1941 în zori, Wehrmacht-ul declanşa ofensiva împotriva Uniunii Sovietice pe toată întinderea graniţei comune.
Tot atunci, armata română intra în acţiune pe linia Prutului şi în nordul Bucovinei. Conducătorul statului, generalul Ion Antonescu (mareşal din august 1941), avea autoritatea juridică deplină să decidă intrarea în război. Opinia publică în covârşitoarea ei majoritate era de partea sa. Cu un an în urmă (28 iunie-3 iulie), Uniunea Sovietică ocupase prin ultimatum Moldova dintre Prut şi Nistru - teritoriu pe care-l revendica din 1918 -, dar şi nordul Bucovinei, care nu aparţinuse vreodată Imperiului Rusiei.
În zorii zilei de 22 iunie 1941, radioul şi presa au difuzat repetat proclamaţia conducătorului statului:
„Ostaşi, vă ordon, treceţi Prutul!
Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi miazănoapte. Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună".
Din perspectiva istoriei româneşti, campania era deplin întemeiată.
I s-a adăugat şi o motivare ideologică, lupte împotriva bolşevismului, opus valorilor tradiţionale europene.
Grupul de armate „General Antonescu" cuprindea 20 de divizii de infanterie, 3 brigăzi de munte, 4 brigăzi de cavalerie, 2 de fortificaţii, 550 de avioane, 22 de nave maritime şi 17 fluviale. În dispozitivul basarabean opera şi armata XI germană.
La 26 iulie 1941, întreaga Moldovă dintre Prut şi Nistru şi partea de nord a Bucovinei erau eliberate.
Comunicatul Cartierului General român anunţa:
„Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la răsărit s-a terminat.
Din Carpaţi şi până la Mare, suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune.
Lupta pentru asigurarea dezvoltării noastre, pentru salvarea credinţei, pentru ordine şi civilizaţie, continuă.
Trupele germano-române au înaintat adânc dincolo de Nistru".
Accentul cădea acum pe lupte pentru păstrarea credinţei şi a civilizaţiei. Angajarea unităţilor române la răsărit de Nistru în teritoriul sovietic s-a efectuat treptat, în urma a două cereri scrise ale cancelarului Adolf Hitler către generalul Ion Antonescu şi acceptate de acesta.
Angajarea României în conflictul germano-sovietic intra acum într-o fază nouă.
Dacă între Prut şi Nistru acţiunea armatei române fusese legitimă, depăşirea hotarului de pe Nistru însemna participarea României la agresiunea Reich-ului împotriva Uniunii Sovietice.
Consideraţii militare şi politice pot explica înaintarea în continuare pe teritoriul sovietic. Dar din punct de vedere juridic şi al faptelor, forţele române participau acum la agresiunea Wehrmacht-ului împotriva URSS.
Au fost ocupate teritoriul dintre Nistru şi Bug şi Odessa - după asediu cu mari pierderi. Apoi înaintarea a continuat pe litoralul nordic al Mării Azov şi în Crimeea.
Mareşalul Ion Antonescu şi-a dat seama la început de noiembrie 1941 că războiul fulger plănuit de conducerea Reich-ului nu şi-a atins obiectivele.
Ministrul Statelor Unite la Bucureşti trimitea o telegramă la Washington D.C. (15 noiembrie) care relata discuţia mareşalului Antonescu cu un lider politic român. Iată cuprinsul telegramei:
„Un prieten care invariabil îmi dă informaţii exacte şi de actualitate, a stat recent de vorbă cu Mareşalul Antonescu, timp de două ore. L-a găsit în excelentă condiţie fizică, deşi foarte îngrijorat de viitor. După propria formulare a mareşalului, situaţia internă şi externă îl preocupă mult.
Mareşalul a indicat-o limpede, a spus că (el) ştie că Germania va pierde în cele din urmă războiul, dar că este obligat să continue colaborarea cu această ţară şi că nădăjduieşte spre cât mai bine, de vreme ce nu are altă cale deschisă pentru sine".
„Cele ce urmează . continuă Mott Gunther . rezumă observaţiile mareşalului (Antonescu) privind anume probleme, aşa cum mi-au fost relatate de prietenul meu...
(2) Situaţia în Est. Ambele armate, germană şi rusă, sunt «înglobate într-o jumătate de metru de noroi», de la frontiera finlandeză şi până la Marea Neagră. Această situaţie a făcut posibilă ca şi germanii şi ruşii să-şi retragă un număr apreciabil de trupe de pe frontul de Est.¹
Spre nenorocul germanilor, ei n-au fost în stare să cucerească Rusia potrivit planului (lor); cu atât mai mult cu cât nu se poate prevala, cu oarecare exactitate, cum s-ar dezvolta operaţiile (militare) când ele vor fi din nou posibile, la primăvară.
Soldatul rus a luptat splendid, iar echipamentul şi organizarea militară rusă au fost excelente. Dacă Rusia ar câştiga războiul, ea ar fi în curând în situaţia de a domina lumea întreagă".²
Mărturia aceasta pare cu totul autentică.
A urmat, în decembrie 1941-februarie 1942, contraofensiva Armatei Roşii, cu retragerea Wehrmacht-ului de pe frontul central.
Tot în decembrie 1941, Marea Britanie a declarat război României, iar guvernul de la Bucureşti a comunicat la Washington că „România ea însăşi se află în stare de război cu Statele Unite..."!!
Astfel, prin mecanismul inexorabil al conflictului dintre marile puteri, România s-a aflat intrată în conflagraţia mondială. Războiul pentru eliberarea Basarabiei şi nordului Bucovinei - obiectiv sprijinit de majoritatea covârşitoare a ţării - se transformase în participarea armatei române la agresiunea Wehrmach-ului împotriva Sovietelor; şi la starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite!

*

Cu toate că şeful Statului Major român, generalul Iosif Iacobici, a fost de părere - în două memorii din ianuarie 1942 - ca participarea armatei române la ofensiva din 1942 să fie cât „mai minimă posibil", mareşalul a hotărât altfel, pentru raţiuni care nu sunt deplin lămurite.
La ofensiva Wehrmacht-ului declanşată în iunie 1942 pe aripa sud a frontului de Est au participat 26 de divizii româneşti şi anume: 11 - spre Don şi Stalingrad; 7 - în Stepa Calmucă; 6 - în Caucaz; 2 în Crimeia.
În noiembrie 1942 se aflau la răsărit de Nistru 463.395 de militari români, din care 380.103 pe front şi restul în Ucraina şi Transnistria. În ţară se mai aflau mobilizaţi 323.445 de ostaşi.
Forurile militare române au avertizat din timp şi în scris comandamentul suprem al Wehrmacht-ului că, pe frontul de pe Don, armata a 3-a română nu poate rezista unui atac masiv. Avertismentele nu au fost luate în seamă de Înaltul comandament german.
Urmarea este prea bine cunoscută. Contraofensiva sovietică de pe Don şi din Stepa Calmucă a dus la încercuirea şi dezastrul Wehrmacht-ului de la Stalingrad şi la retragerea treptată a frontului german (până în martie 1943) cam pe aliniamentele din noiembrie 1941!
O estimare a pierderilor armatei române (cifrele variază) pentru intervalul 15 noiembrie 1942-15 martie 1943 se ridică la 15.566 de morţi, 67.183 de răniţi şi 98.692 de dispăruţi (prizonieri, morţi?), în total 181.441.
Există şi o mărturie (neconfirmată de altă sursă) că mareşalul Antonescu, după o întrevedere cu Adolf Hitler la 6 octombrie 1942 la cartierul general de la Vinniţa, a declarat în trenul cu care se întorcea spre România: „Germania a pierdut războiul. Acum trebuie să ne concentrăm (eforturile) să nu-l pierdem pe al nostru".

*

Succesele Armatei Roşii au continuat în tot anul 1943 şi în primele luni din 1944, aşa încât, la începutul lunii aprilie 1944, partea de nord a Moldovei era ocupată şi frontul se stabilizase, temporar, pe aliniamentul: nord Paşcani, Tg. Frumos, Iaşi, sud Orhei, apoi pe Nistru până la Cetatea Albă. Între timp, şi Crimeea a fost eliberată de sub ocupaţie.

*

Participarea armatei române la operaţiunile împotriva Uniunii Sovietice în 1941-1943 este atipică din perspectiva istoriei româneşti. Am luptat constant pentru apărarea teritoriului propriu, inclusiv în Primul Război Mondial.
Din perspectiva celor şapte decenii - 1941-2011 -, cum apare această campanie militară cu o durată de trei ani şi o înaintare în teritoriul Sovietelor de peste 1.000 km (în linie dreaptă)?
A fost totul pornit dintr-o greşită şi enormă nesocotire a raporturilor reale de forţe dintre Wehrmacht şi Armata Roşie care, în cele din urmă, şi-a dovedit întâietatea.
Rămâne întrebarea: hotărârea mareşalului Antonescu de a angaja în continuare efective atât de importante în 1942 a avut drept urmare numai pierderile foarte mari în oameni şi suferinţele a zeci de mii de familii?
Această hotărâre a mareşalului de a continua alături de Reich - în proporţiile arătate - a mai avut însă o consecinţă de maximă însemnătate: a asigurat autonomia statului român şi a comandamentului său militar, în aria dominată de Reich.
Când frontul sovietic a înaintat în Moldova, unităţile armatei române, deşi încadrate în dispozitivul general al forţelor germane în acest sector, s-au aflat din nou sub comanda directă a Marelui Stat Major român.
În plus, participarea armatei române alături de Wehrmacht în 1942-1944 (şi probabil raporturile personale cu mareşalul Antonescu) vor fi fost factori care l-au determinat pe cancelarul Adolf Hitler să contramandeze planul Margareta II de ocupare militară a României în martie 1944 (ocupaţie similară cu aceea a Ungariei, efectuată în martie 1944).
Îmbinarea acestor factori a făcut posibilă - după declanşarea ofensivei sovietice pe frontul din Moldova (20 august 1944) - întoarcerea armelor la 23-24 august 1944 ordonată de Regele Mihai I. Armata română a acţionat fără nici o defecţiune şi a îndeplinit integral ordinul Suveranului (cu tot caracterul improvizat, de ultim moment, al operaţiunii în sine).
Consecinţele întoarcerii armelor:
a) un salt spre vest şi sud-vest de cca. 500-600 km al armatelor sovietice în mai puţin de trei săptămâni, fără să întâmpine o rezistenţă şi cu bariera Carpaţilor ţinută deschisă de forţele române.
„În douăsprezece zile de înaintare - subliniază istoricul militar britanic Lidell Hart -, tancurile sovietice au acoperit 400 km. În următoarele şase zile au înaintat circa alţi 300 km atingând frontiera iugoslavă la Turnu Severin, pe Dunăre. O mare parte a forţelor germane a rămas încercuită în intrândul din Basarabia sau a fost anihilată pe când încercau să se retragă. Întreaga armată a 6-a, douăzeci de divizii în total, a fost pierdută. Înfrângerea a fost dezastruoasă, ca aceea de la Stalingrad" (din volumul său Istoria militară a celui de-al Doilea Război Mondial).
b) dezintegrarea întregului dispozitiv german în Europa de Sud-Est. Wehrmacht-ul a evacuat în câteva săptămâni, Bulgaria, Grecia, Macedonia, Albania şi o mare parte din Serbia;
c) colaborarea armatei române cu Armata Sovietică în eliberarea Transilvaniei de nord şi nord-est ocupată de Ungaria în urma arbitrajului-dictat de la Viena (august 1940).
Întoarcerea armelor a fost posibilă fiindcă România îşi păstrase autonomia în cadrul sistemului controlat de Reich. Evoluţiile ulterioare - participarea armatei române alături de Armatele Sovietice în ofensiva din Ungaria şi Cehoslovacia şi instalarea guvernului Groza la 6 martie 1945 - au fost, foarte probabil, factorii care ne-au adus sprijinul direct al Uniunii Sovietice la tratativele pentru încheierea tratatului de pace de la Paris în 1946. Intervenţia delegaţiei sovietice - condusă de Andrei Ianuarievici Vîşinski - a adus recunoaşterea frontierei de vest a României pe traseul din 1938.
Tratatul de pace semnat la 10 februarie 1947 a reprezentat a doua recunoaştere internaţională - Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie şi statele asociate - a unirii Transilvaniei cu România.

*

Au trecut 70 de ani de la începutul confruntării germano-sovietice, la 22 iunie 1941 (cu participarea României şi Finlandei de partea Reich-ului).
Astăzi, România este membră a alianţei militare NATO şi a Uniunii Europene. Care este situaţia prezentă?
Raporturile cu Federaţia Rusă sunt strict convenţionale, formale, fără conţinut; normal ar fi ca aceste raporturi să fie constant amicale, de cooperare pe multiple planuri. Se vede că factorii de decizie de la Bucureşti nu au reflectat îndeajuns la învăţămintele celui de-al Doilea Război Mondial şi nici la ponderea Federaţiei Ruse în lumea de astăzi. Raporturile, cu Federaţia Rusă ar trebui să constituie o constantă de politică externă, aşa cum procedează Germania şi Franţa.
Raporturile cu Republica Chineză - a doua putere economică a lumii - nu prea există: de luni de zile România nu a numit un ambasador la Beijing.
Nu cunoaştem politica regimului de la Bucureşti faţă de India, nici faţă puterile emergente în ansamblu.

*

Pe un plan mai general, participarea României la NATO şi Uniunea Europeană aduce ţării un spor de securitate, de stabilitate?
Răspunsul este mai ales în funcţie de evoluţiile interne. În ultimii 5-6 ani se desfăşoară o campanie susţinută pentru constituirea unei regiuni autonome maghiare în mijlocul ţării, care să includă judeţele Covasna, Harghita (cu majoritate absolută maghiară cca. 80% şi peste) şi Mureş (60% români, 40% maghiari).
Guvernul de la Bucureşti cedează treptat şi nu îşi apără prerogativele statale. Sunt multiple semne şi desfăşurări, a căror enumerare depăşeşte cadrul articolului de faţă. Cea mai recentă - şi foarte actuală - manifestare este proiectul de lege privind statutul minorităţilor. Dacă este aprobat de majoritatea aritmetică din Cameră şi Senat, teritoriul României se transformă într-o multitudine de autonomii teritoriale-culturale conduse de un parlament propriu şi rezemate, pe de o parte, pe judeţele Covasna şi Harghita - în prezent reprezentate în Casa Ungariei de la Bruxelles - şi pe de altă parte pe autonomiile culturale până la frontiera de vest - judeţele Satu Mare, Bihor şi Sălaj.
În plus, UDMR insistă ca planul său de regionalizare să fie adoptat. El prevede decuparea teritoriului Transilvaniei pe o linie nord vest-sud est, de la sud de Oradea până la nord de Braşov. Regiunea de circa 50.000 km² o reproduce pe aceea trasată prin arbitrajul-dictat de la Viena (30 august 1940).
Statul român a încetat aproape să-şi mai apere prerogativele şi atributele sale suverane. Dacă va continua tot aşa, teritoriul său se va fragmenta efectiv.
Transilvania, reîntregită prin sacrificiul a zeci şi zeci de mii de militari români, va înceta oare să fie în mod efectiv un teritoriu unitar al statului român?
Majoritatea aritmetică din Parlament chiar nu-şi dă seama de realitate? Şi de ceea ce va urma dacă autonomiile teritorial-culturale iau fiinţă?

*

Aflaţi în plin război 1941-1945 am reuşit, în cele din urmă, să restabilim integritatea teritoriului transilvan şi a hotarului de vest aşa, cum era în 1938.
Integraţi în NATO şi Uniunea Europeană suntem oare pe cale să pierdem integritatea teritorială a României?

DINU GIURESCU

Sursa : Cotidianul.ro

Emisiune (chat) - Ziare.com - 28.06.2011

http://www.ziare.com/tv/legea-educatiei-a-fost-modificata-tacit-in-camera-deputatilor-afla-ce-se-va-schimba-767-inregistrare-emisiune

O noua proba de „gramatica” ministeriala

In cadrul unei emisiuni la TVR2, referindu-se la initiativa de modificare a Legii Invatamantului, „specialistul” Funeriu a declarat : „ In subsidiar contine alte elemente care se doreste a fi trecute”.  Quod erat demonstrandum !

Scrisoarea deschisa a lui Radu F. Alexandru catre Traian Basescu

SCRISOARE DESCHISĂ

DOMNULE PREŞEDINTE,

Am simţit nevoia imperioasă să vă scriu în clipa în care am auzit declaraţiile pe care le-aţi dat pe postul B1, în emisiunea din 22. 06. 2011. Nu am făcut-o; pe de o parte, de teama de a nu mă pronunţa prea abrupt sub şocul emoţional al comentariilor pe care aţi găsit cu cale să le faceţi – pe de altă parte, cu speranţa prostească că veţi găsi de cuviinţă, într-o proximă ocazie, să corectaţi ceva din gravele erori de care consider că v-aţi făcut vinovat. 

Discursul ţinut în faţa Parlamentului ar fi fost cu siguranţă cadrul cel mai potrivit să îndreptaţi ce se mai putea îndrepta. Nu v-aţi dovedit capabil de un asemenea gest. În această situaţie, mă simt îndreptăţit şi obligat să declar public că apreciez opiniile Dumneavoastră despre Istoria modernă a României ca incalificabile şi impardonabile, probe ale unei ignoranţe ce vă descalifică. (Prefer să vorbesc despre ignoranţă pentru că încă refuz să vă suspectez de rea-credinţă, un păcat infinit mai periculos, când cel în cauză ocupă cea mai înaltă demnitate în Stat)

Domnule Preşedinte,

Pornind de la ideea ”că noi (românii – notă R.F.A.) încă nu ne aşezăm corect valorile” v-aţi hazardat într-o rapidă şi sumară judecată în finalul căreia aţi concluzionat că Regele Mihai ”a fost slugă la ruşi” şi abdicarea ”a fost un act de trădare a interesului naţional al României”, în vreme ce ”pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria şi nu ştiu ce”.

 Pentru a elimina orice dubiu asupra viziunii Dumneavoastră asupra evenimentelor, la întrebarea dacă la vremea respectivă aţi fi dat ordin armatelor române să treacă Prutul nu v-a trebuit nici o clipă de reflecţie ca să răspundeţi categoric DA. Un ”DA” motivat, la fel ca şi Ion Antonescu în urmă cu 70 de ani, de respectul şi datoria faţă de un ALIAT şi de dorinţa de a recupera teritoriul pierdut în urma unui rapt. În goana după un răspuns ”eroic”, cu impactul cel mai puternic asupra telespectatorilor, aţi trecut însă peste un ”amănunt” esenţial: cine era ALIATUL. Adolf Hitler! Aliatul pe mâna căruia a mers Ion Antonescu şi căruia i-a rămas fidel până în ultima clipă, trăgând România în cea mai dezastruoasă aventură din Istoria ei, s-a numit Hitler şi Germania nazistă. Respectarea obligaţiei faţă de un asemenea aliat îl poate absolvi pe Ion Antonescu de judecata neiertătoare a Istoriei? Şi puteţi declara astăzi fără să vă cutremuraţi că împărtăşiţi fără rezerve opţiunea lui Antonescu şi că, în locul lui, aţi fi procedat la fel? Chiar nu ştiţi nimic din tot ce a însemnat ”programul politic” al Führer-ului şi nu ştiţi că teritoriu românesc pierdut în urma Acordului între Hitler şi Stalin (”Ribbentrop-Molotov”) şi care trebuia recuperat nu se întindea decât până la Nistru şi că la eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, în iunie 1942, Maniu şi Brătianu, împreună cu alţi fruntaşi ai partidelor istorice, l-au conjurat pe Antonescu să se oprească la graniţa recunoscută a României? Sunteţi în stare să realizaţi măcar şi pentru o clipă imaginea apocaliptică a lumii, dacă victoria finală i-ar fi aparţinut lui Hitler şi aliatul lui Ion Antonescu?! Care ar fi după Dumneavoastră poziţia bine-meritată a lui Ion Antonescu într-o Istorie în care s-ar face dreptate şi s-ar proceda la o ”aşezare corectă a valorilor”?

Domnule Preşedinte,

Încercarea de reabilitare a ”victimei” Ion Antonescu, pe care nu pot să cred că sunteţi în stare s-o continuaţi, aţi simţit nevoia să o trataţi în antiteză cu imaginea unui ”profitor”, al unui fals ”erou” al Istoriei: Regele Mihai.

 Nu am să insist nici o clipă asupra limbajului inacceptabil cu care vă permiteţi să vorbiţi până şi despre Rege. Ce mă oripilează este capacitatea de a răstălmăci şi nesocoti fapte asupra cărora Istoria, prin documente şi analize produse de personalităţi ştiinţifice de necontestat, din întreaga lume, s-a pronunţat în modul cel mai limpede şi cel mai argumentat.

 Decizia Regelui Mihai, covârşitoare ca importanţă în derularea operaţiunilor în finalul celui de Al II-lea Război Mondial, de a-l aresta pe Ion Antonescu şi de a rupe alianţa cu Hitler a marcat o şansă de ultimă oră pentru ca România să atenueze într-un fel oprobriul de care s-a acoperit în momentul în care s-a înregimentat în rândurile Axei.

 Încercarea Dumneavoastră de a minimaliza importanţa istorică a rolului jucat de Rege în împlinirea actului de la 23 august şi de a-i arunca în cârcă culpa abdicării, ca şi cum ar fi existat sacrificiu la îndemâna oricărui muritor care ar mai fi putut opri mersul implacabil al cotropirii Ţării de regimul impus de la Moscova, dincolo de stupoare cred că obligă orice cetăţean conştient al României să-şi dea un răspuns ferm la întrebarea: ”Mai pot să am încredere în discernământul şi în dreapta-judecată a  preşedintelui Ţării?”

În ceea ce mă priveşte, cu o amărăciune pe care nu vi-o ascund, răspunsul este NU.

Radu F. Alexandru

28. 06. 2011

Daniel Funeriu: Cuvântul COLEG e de gen neutru!

Daniel Funeriu: Cuvântul COLEG e de gen neutru! Publicat acum 7 ore de Ioska (IOSIF BUBLE) - www.pesurse.com PUBLICAT ÎN DANIEL FUNERIUSENATUL ROMÂNIEILEGEA EDUCAŢIEI NAŢIONALE Ministerul Educaţiei a dat azi cu mucii în fasole în plenul Senatului României. A declarat ritos că potrivit DEX-ului cuvântul COLEG e de gen neutru. El a dat această explicaţie halucinantă după ce fusese pus la punct de preşedintele Senatului care i-a cerut să aibă grijă cum se adresează senatorilor, deoarece el este doar ministru şi a venit în Senat doar pentru a susţine un punct de vedere şi nu "să fie coleg cu domnii senatori". gafă marca funeriu- în limba română, cuvântul -coleg- este 00:-01 Imediat după ce a scos perla cu pricina, toţi senatorii erau pe jos de râs. S-a râs în hohote, iar Severin Georgică de la PSD şi Puiu Haşotti de la PNL au ţinut cu tot dinadinsu să îi explice ministrului că acest cuvânt COLEG e de gen masculin :))), iar colegul său de partid senatorul PDL Vasile Blaga, care l-a îndemnat pe ministrul Educaţiei să nu-şi mai "pună Senatul în cap".De remarcat că la balconul Senatului erau şi un grup de vizitatori printre care mulţi copii care s-au distrat copios pe seama domnului ministru. Ministrul Educaţiei a fost în senat pentru a susţine un punct de vedere la o iniţiativă care îşi dorea să modifice Legea Educaţiei şi a părăsit Senatul în grabă prin spatele plenului. Comentarii : 14 , vizite : 807

Publică pe Wall în Facebook

Traian Băsescu: „Tricolorul trebuie purtat în suflet, eu acolo îl am“

Preşedintele Traian Băsescu

 

Preşedintele României a participat, duminică dimineaţă, la ceremonia prilejuită de Ziua Drapelului, din Piaţa Tricolorului, în faţa Cercului Militar Naţional din Capitală.

Traian Băsescu s-a aflat alături de mai mulţi oameni politici din România, printre care şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi primarul Capitalei, Sorin Oprescu. Preşedintele a ţinut un discurs în cadrul căruia a vorbit despre importanţa tricolorului, dar şi despre faptul că suntem într-un moment în care avem nevoie de solidaritate.„Tricolorul ne însoţeşte astazi militarii în Afganistan, îi însoţeşte pe militarii români căzuţi la datorie. Tricolorul este definiţia noastră, în tricolor regăsim pământul ţării, istoria noastră şi viitorul nostru. Suntem într-un moment în care nu părem a înţelege că avem nevoie de solidaritate mai mult decât oricând", a spus Băsescu.

Şeful statului le-a urat românilor „La mulţi ani“ şi a precizat că tricolorul trebuie purtat în suflet. „Tricolorul trebuie purtat în suflet, eu acolo îl am. Astăzi, de Ziua Tricolorului, le urez românilor «La mulţi ani» şi salut armata şi Biserica", a încheiat preşedintele.

SURSA : ADEVARUL.RO

În 14 ani de guvernare UDMR nu a făcut nimic pentru etnicii maghiari

„Har-Cov" este zona cu cel mai mare somaj, cele mai mici salarii, cea mai slabă activitate economică. Şi asta în condiţiile în care UDMR s-a aflat la guvernare timp de 14 ani din ultimii 21.
Noua propunere a preşedintelui Traian Băsescu, privind împărţirea României în opt mari judeţe, pe structura actualelor regiuni de dezvoltare, plus alte două mai mici, Harghita şi Covasna - organizare cu care UDMR nu pare a fi mulţumită - va duce doar la crearea a două zone condamnate economic şi social. Dincolo de dezbateri politice, etnice sau bazate pe orgolii, Har-Cov este, întâi de toate, o zona subdezvoltată, scrieFinanciarul.
Salariul mediu în Harghita nu depăşeşte 1.000 de lei, în contextul în care media la nivel naţional este aproape de 1.500 de lei. Somajul, de 8,3%, este cu mult peste media naţională, de 6,6%, iar numărul de pensionari îl depăşeşte cu 13.000 pe cel al angajaţilor: 73.800, comparativ cu 60.800. Pensia medie este de 717 lei, deşi la nivel naţional se apropie de 750 de lei. În judeţ există doar 18 mari companii cu afaceri anuale de peste 10 milioane de lei fiecare, în care lucrează numai 10.000 de oameni. Printre firmele cu rezonanţă naţională se pot aminti doar Romaqua Grup şi Perla Harghitei.
Nici Covasna nu stă mai bine. Cu una dintre cele mai mari rate ale somajului - 9,6% - şi cu un salariu mediu net de 1.087 lei, judeţul se clasează printre ultimele din ţară. Cu doar 43.400 de salariaţi la 44.400 de pensionari, cu o pensie medie de numai 718 lei, Covasna este unul dintre judeţele cu cea mai slabă activitate economică. Aici funcţionează doar 13 firme cu cifra de afaceri mai mare de 10 milioane de lei pe an, care ruleaza doar 1,15 miliarde de lei şi totalizează numai 8.134 de angajaţi. Companii cu rezonanţă la nivel naţional pot fi considerate Covalact, Domo şi El-Co.

SURSA : Cotidianul.ro

Teodora Ţugui

Locurile cu taxă, excluse din facultăţile de stat.

Camera Deputaţilor a aprobat tacit un proiect de modificare a Legii Educaţiei prin care centrele universitare de stat nu vor mai înmatricula studenţi pe locuri cu taxă.

Pentru ca legea să se aplice, mai trebuie să primească votul Senatului şi apoi să fie promulgată de Preşedinţie.

Iniţiatorii acestui proiect, care, în opinia rectorilor de la instituţiile de stat ar aduce în faliment învăţământul superior public, sunt deputatul Cătălin Croitoru şi senatorul Petru Filip.

Proiectul a fost depus în Camera Deputaţilor în 9 mai, iar până pe 15 iunie a primit avizele comisiilor de specialitate. "Nu au introdus acest proiect pe ordinea de zi, pentru că. probabil, au considerat că nu este important. Dar aşa s-a ajuns să fie aprobat în mod tacit de Camera Deputaţilor", ne-a declarat Gheorghe Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti.

"Prostituţie universitară"

Rectorul de la ASE critică dur acest proiect. "Dacă va trece şi de Senat, intrăm în prostituţie universitară, pentru că în acest moment universităţile particulare nu sunt la fel de valoroase ca cele de la stat. Probabil sunt alte interese", a fost declaraţia lui Gheorghe Roşca.

În schimb, unul dintre iniţiatori consideră că doar aşa se poate face reformă în mediul universitar. "Universităţile de stat primesc finanţare publică de 1.200 de euro, în medie, pentru fiecare student de la buget. În schimb, pentru un student de la taxă iau 500 de euro. Asta înseamnă că iau din banii de la stat pentru a susţine studenţii cu taxă. Ei sunt privaţi pe banii statului", a explicat Cătălin Croitoru.

Faptul că iniţiatorii legi sunt salariaţi ai unor universităţi particulare, naşte şi o serie de suspiciuni privind interesele din spatele proiectului. Cătălin Croitoru este lector universitar la Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" Bucureşti.

La rândul său, Petru Filip încasează bani de la Universitatea Agora din Oradea şi de la Universitatea “Dimitrie Cantemir".

"Putem să ne prefacem că totul este în ordine"

"Ar trebui să-mi fie ruşine că lucrez la privat? Asta este o mentalitate comunistă. Pentru că vin din privat, ştiu care sunt problemele. Dacă vrem un învăţământ universitar particular de calitate trebuie schimbat actualul sistem. Dacă vrem să păstrăm salariile imense din facultăţile de stat ale rectorilor, putem să ne prefacem că totul este în ordine", a mai declarat Croitoru.

 Marian Păvălaşc - Evenimentul Zilei - evz.ro

Imnul României 1866-1948

Apel pentru apărarea unităţii şi integrităţii teritoriale a României

Comunicat
Sorin Ilieşiu - membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989

Apel pentru apărarea unităţii

şi integrităţii teritoriale a României

Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României

Domnule Preşedinte,

Acum câteva zile s-au împlinit 91 de ani de la semnarea de către Ungaria şi Puterile Aliate printre care şi România, a Tratatului de la Trianon din 1920 care a consfinţit România Mare creată în 1918 prin voinţa populară exprimată democratic în Transilvania (1 Decembrie 1918), în Basarabia (27 Martie 1918) şi în Bucovina (28 Noiembrie 1918).

Având în vedere:

(a) necesitatea ca maghiarii şi românii, împreună cu celelalte popoare din Uniunea Eurpeană, să adopte la nivel statal şi comunitar o politică de coexistenţă în Uniunea Eurpeană în spiritul respectării legitimităţii, legalităţii, valorilor creştinismului şi civilizaţiei europene, antişovinsmului şi antixenofobiei,

(b) contestarea – de către lideri maghiari şi de către organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale din România şi Ungaria – a legitimităţii Tratatelor de pace semnate inclusiv de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, precum şi contestarea consecinţelor acestor tratate,

(c) acţiunile cu conotaţie iredentistă şi revizionistă ale respectivilor lideri şi organizaţii,

(d) pericolul apariţiei în Transilvania a unor diversiuni şi a unor conflicte violente interetnice româno-maghiare,

(e) pericolul izbucnirii unui conflict între România şi Ungaria, state membre ale UE şi NATO,

(f) pericolul destrămării teritoriale a României după modelul Dictatului de la Viena din 1940 instrumentat de Hitler, Mussolini şi Horthy, sau după alte modele,

(g) pericolul degenerării conflictelor interetnice şi a reeditării masacrelor bestiale antiromâneşti înfăptuite în Transilvania în 1940-1944 de autorităţi maghiare horthyste cu implicarea unei părţi a populaţiei locale maghiare, în localităţile Trăznea, Ip, Sărmaşu, Moisei, Nuşfalău, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie, Mihai Bravu, Ciumărna, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmăşd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireş, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiş, Şincai, Turda, Ozd, Gădălin,

în numele celor care s-au sacrificat pentru unirea legitimă şi legală a Transilvaniei cu România, vă cerem imperativ următoarele:

1). Să solicitaţi autorităţilor de stat din Ungaria şi reprezentanţilor minorităţii maghiare din România să adopte cât mai curând posibil declaraţii oficiale:  (a) de adoptare la nivel statal şi comunitar a unei politici de coexistenţă în Uniunea Eurpeană în spiritul respectării legitimităţii, legalităţii, valorilor creştinismului şi civilizaţiei europene, antişovinsmului şi antixenofobiei, (b) de dezavuare a contestării – de către lideri maghiari şi de către organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale din România şi Ungaria – a legitimităţii Tratatelor de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, precum şi a legitimităţii consecinţelor lor,  (c) de dezavuare a acţiunilor cu conotaţie iredentistă şi revizionistă ale respectivilor lideri şi organizaţii, având ca posibil scop destrămarea teritorială a României după modelul Dictatului de la Viena din 1940 instrumentat de Hitler, Mussolini şi Horthy, sau după alte modele, (d) de angajare pentru prevenirea eficientă a oricăror forme de contestare a legitimităţii tratatelor de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, precum şi împotriva manifestărilor şi atitudinilor cu conotaţie iredentistă şi revizionistă, (e) de regret şi de dezavuare a masacrelor bestiale antiromâneşti înfăptuite în Transilvania în 1940-1944 de autorităţi maghiare horthyste cu implicarea unei părţi a populaţiei maghiare din Transilvania, (f) de angajare pentru prevenirea eficientă şi responsabilă a oricăror forme de violenţă interetnică care ar putea reedita masacrele de acum 70 de ani.

2). Să cereţi conducerii Uniunii Europene şi NATO, să solicite, solidar cu România, Ungariei şi reprezentanţilor minorităţii maghiare din România, să adopte cât mai curând posibil declaraţii oficiale precum cele menţionate mai sus.

O pace durabilă în Transilvania şi în Uniunea Europeană este posibilă numai după adoptarea unor asemenea declaraţii care sunt în consens cu toate normele şi principiile Uniunii Europene. De altfel, asemenea declaraţii trebuiau făcute imediat după căderea comunismului. Ele ar fi evitat violenţele interetnice de la Târgu-Mureş din martie 1990.

Liderul maghiar din România Laszlo Tokes, vicepreşedintele Parlamentului European, a afirmat într-un comunicat din 15 Martie a.c.: „La cea de a 90-a aniversare de la semnarea Tratatului de la Trianon - care a dus la ruperea naţiunii noastre - ne-am propus demararea unui proces de vindecare - Vindecarea Trianonului. (...) Acum a venit şi momentul înfăptuirii unităţii maghiare într-un spirit demn de secolul XXI, o unitate maghiară în Uniunea Europeană.”

Conform Constituţiei, “preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării”.

Domnule Preşedinte, aţi jurat pe Biblie “să apăraţi unitatea şi integritatea teritorială a României”. “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” - aţi spus.

Respectaţi-vă jurământul, domnule Preşedinte!

Bucureşti, 16 Iunie 2011

Sorin Ilieşiu - autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

Americanii cer schimbarea Legii Educaţiei. Vezi de ce...

Iata ca initiativa mea legislativa de amendare si completare a unor articole din noua Lege a Educatiei este sustinuta de congresmeni americani. Numai unii colegi de partid din Comisia de invatamant s-au simtit ofensati ca „mi-am permis” sa propun modificari ale „Legii perfecte” adoptata prin asumarea raspunderii de catre Guvern. Oare in ce tara vrem sa traim? Ne intoarcem in anii '50?!

SURSA : pesurse.com ( Iosif Buble)

http://www.pesurse.com/#/2011/6/6/americanii-cer-schimbarea-legii-educaiei-vezi-de-c/#news

DE TINUT MINTE

Nota 10 pentru demnitate prim-ministrului australian Kevin Rudd

SURSA : COTIDIANUL.RO

Musulmanilor din Australia, care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca aceasta tara, in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.
Citat:
"IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.
"IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.
Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.
Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!
Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.
Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in ar moni e si bucurie pasnica.
Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.
Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o."
Prime Minister Kevin Rudd - Australia

"Strada, scoala si spital 2011-06-05"

http://www.realitatea.net/emisiuni/stradascoalaspital.html

Testamentul Maresalului Ion Antonescu dupa 65 de ani de la executie

• Miercuri, 1 iunie 2011 15:11
 
• |
 
• 949 vizualizari
 
• |
 
• Opinii

Pe 1 iunie 2011 se implinesc 65 de ani de la moartea maresalului Ion Antonescu, iar pe 2 iunie se implinesc 129 de ani de la nasterea sa. AIM va prezinta ultimele cuvinte scrise de maresal inainte de a fi executat la Jilava. 

"Scump popor roman, sunt mandru ca am facut parte dintr-o natie cu dubla ascendenta, romana si daca, a carei istorie a fost luminata de stralucitoarea figura a lui Tarian si de jertfa marelui Decebal!

Am luptat in doua razboaie pentru gloria ta!

Sunt fericit sa cobor cu cateva clipe mai devreme langa martirii tai. Toti au luptat pentru dreptatea ta! Fostii mei colaboratori au incercat sa se desolidarizeze de mine. Eu nu ma desolidarizez de greselile lor. Las Tarii tot ce a fost mai bun in guvernarea mea. Tot ce a fost rau iau asupra mea, in afara de crima! Acest razboi care s-a sfarsit cu infrangerea Germaniei hitleriste, nu va pune capat conflictului mondial deschis in 1914.

Prevad un al treilea razboi mondial, care va pune omenirea pe adevaratele ei temelii sociale. Ca atare, Dv si urmasii Dv veti face maine ceea ce am incercat sa fac eu astazi, dar am fost infrant! Daca as fi fost invingator, as fi avut statui in fiecare oras al Romaniei. Cer sa fiu condamnat la moarte si refuz dinainte orice gratiere. In felul acesta voi fi sigur ca voi muri pe pamantul Patriei, in schimb voi, ceilalti, nu veti fi siguri daca veti mai fi aici cand veti fi morti.

Am terminat. Dar, inainte de a incheia, vreau sa va reamintesc:

Scipio Africanul a urmarit pe Hanibal peste campurile Frantei, ale Spaniei, ca sa-l infranga pe nisipurile fierbinti ale Africii, la Zama, razind de pe suprafata pamantului marea Cratagina. Astfel, el a pus bazele stralucirii Romei. Ca si Temistocle si Vespasian, care si-au servit tara, si el a murit in exil.

Imi vin in minte, in aceste clipe tragice ale vietii mele, fara sa ma gindesc ca as putea fi comparat cu ilustrul general roman, cuvintele pe care el, pornind in exil, le-a adresat, de pe puntea corabiei, poporului sau:

„Tie, popor ingrat, nu-ti va ramane nici cenusa mea”.

SURSA : http://www.agentia.org