duminică, 21 februarie 2021

Popor Român ! Ne-Au Furat, Ne-Au Înrobit, Ne-Au Vândut Si Tu Taci !


 

vineri, 19 februarie 2021

MARCH1ST

 


marți, 16 februarie 2021

Ascultati mesajul acestui om simplu dar iubitor de patrie. Parlamentul Romaniei 2021.


 

Ce bani ASCUND parlamentarii sub falsul “pensiilor speciale” - SPUTNIK


POLITICĂ
Sa primesc un link scurt
23440

Actualii parlamentari au tot interesul să ASCUNDĂ un mare adevăr – că propun niște tăieri minore, care să își păstreze VENITURILE lor MARI, mult prea MARI! Dar, iată ce economie s-ar putea face, neîncălcând legea

BUCUREȘTI, 16 feb – Sputnik. Cu sindicatele și pensionarii în stradă, cu probleme bugetare uriașe, cu morții din spitale, cu criza vaccinării (inclusiv de credibilitate), dar și după ce presa a dezvăluit minciunile din Buget - USR și chiar PNL au o problemă ”gravă”:  ”pensiile speciale” ale parlamentarilor!

De mai mult timp tot se pune pe tapet problema ”eliminării” lor, deși chestiunea este un fals grosolan, o minciună și o manipulare! Și, evident, o FUMIGENĂ pentru ca atenția opiniei publice să fie abătută de la problemele reale și grave, cum sunt cele mai sus menționate.

De, fapt, parlamentarii nu primesc ”pensii speciale”, ci este vorba de indemnizații de vârstă, care nu sunt plătite automat, ci NUMAI la cererea foștilor parlamentari – și NUMAI după ce împlinesc vârsta de 65 de ani. Deci, cei care vor să nu le ia, pur și simplu nu depun cerere pentru a beneficia – NU era nevoie de circul demisiei cu câteva zile înaintea mandatului.

Apoi, aceste indemnizații NU sunt plătite din sistemul de pensii, deci NU afectează în vreun fel BASS, iar ele NU se constituie în vreun drept pentru urmașii parlamentarului.

Cuantumul pensiei este, în medie ponderată, de circa 4000 de lei – adică: aproximativ 2600 pentru 1 mandat, circa 5000 pentru 2 mandate și circa 7500 pentru puținii care au avut de la 3 mandate în sus. La ora actuală sunt circa 600 de beneficiari, după 31 de ani de parlamentarism, cifră care se va menține din cauza firescului deces al unor beneficiari.

Per total, suma totală pentru cei 600 de beneficiari cu o medie de 4000 de lei este infimă la nivelul Bugetului sau al bugetului Parlamentului. (Ca un exemplu, prin achitarea datoriei pe care o avea fosta televiziune de la care Rareș Bogdan făcea campanie contra acestor „pensii”, s-ar fi putut plăti toate indemnizațiile de vârstă timp de vreo 15 ani!) 

Apoi, problema este… europeană! În toate statele UE – dar și din afara Uniunii - există o asemenea formă de recompensare a activității parlamentare – muncă de o importanță socială deosebită și care impune multe restricții și responsabilități în perioada mandatului. (Restricții asemănătoare cu cele din Justiție sau Armată în privința obținerii altor venituri).

Inclusiv la nivel Parlamentului European există pensie pentru foștii europarlamentari – plătită din contribuțiile statelor membre – și care, atenție, în cazul decesului fostului europarlamentar – se plătește soțului văduv toată viața, dar și copiilor, până la 26 de ani, dacă urmează studii.

Deci, România s-ar găsi într-o situație unică în UE eliminând aceste indemnizații, care oricum nu aduc vreo pagubă Bugetului – ceea ce duce la concluzia enunțată mai sus: că totul e o minciună și o perdea de fum!

Dar, mai e o problemă: parlamentarii de azi își ascund și își protejează PROPRIILE venituri foarte mari – mult mai mari decât cele ale parlamentarilor care au introdus prevederea europeană a indemnizațiilor de vârstă!

De fapt, parlamentarii care azi cer eliminarea ”pensiilor speciale”, nu vor să se vorbească de veniturile mari pe care EI le încasează acum de la Parlament!

Per total, cu impozite, un parlamentar actual costă statul circa 50.000 lei lunar, de peste două ori mai mult față de perioada în care ”pensiile speciale” au fost introduse!Concret, dacă pe vremea introducerii indemnizațiilor de vârstă, indemnizația parlamentarului era de circa 4200 lei, acum este de 9000 de lei! Suma forfetară, care atunci era de 8000 de lei, acum este de 22.000 lei! Cazarea era 2500 lei, acum este 4000 de lei. Plus altele…

Întrebare logică – merită ei asta? Nu intru în detalii dar… La vremea introducerii, mandatul 2004-2008 a fost una dintre cele mai grele legislaturi, pentru că a suportat tot greul modificării/armonizării legislației cu cea europeană, România intrând în 2007 în UE. Deci volumul de muncă a fost comparabil doar cu cel al mandatului noii Constituții și intrării în NATO (2000-2004) și cel al Constituantei (1990-1992).

Oare de ce trebuie să aibă parlamentarii de azi aceste venituri uriașe, mai ales că, așa cum a constatat și presa, procesul de legiferare a fost ridicol de mic – iar majoritatea de acum este ”de dreapta”. Păi tocmai ”dreapta” se înghesuie la banii statului?!

Ce ar însemna re(a)ducerea veniturilor la nivelul celor din perioada în care s-au introdus hulitele ”pensii speciale” - adică, reducând la jumătate, deși ar trebui mai mult?

Socoteala e simplă: circa 25.000 lei X peste 500 de parlamentari! Total? De circa 6 ori mai mare decât ”pensiile speciale” actuale!

Concret, păstrând indemnizațiile de vârstă (model UE) și reducând la jumătate veniturile parlamentarilor de azi, s-ar face o economie de CINCI ORI mai mare decât dacă se taie „specialele”, dar se lasă veniturile actuale ale parlamentarilor!În afară de asta, indemnizația de vârstă este un model european, pe când cuantumul (nivelul) veniturilor parlamentarilor NU este! Adică fiecare parlament își pune ce nivel venituri (indemnizații, forfetare, diurne etc) consideră și votează, nu există un model UE! Eventual, dacă sunt așa de devotați poporului, parlamentarii ar putea renunța complet la indemnizații – sau trăi pe modelul Ludovic Orban, cu 2000 de lei pe lună de familie, inclusiv întreținere, benzină și cățel!

De fapt, asta NU VOR parlamentarii de azi să se știe – această mărire de venituri pe care vor să o ascundă! Și cei din USR, și PNL și PSD Ciolacu și alții!

Așa că lăsați ipocrizia și manipularea și tăiați-vă veniturile nemeritat de mari… la cât ”de dreapta” sunteți… și la cât bateți câmpii în toate direcțiile.

Iar dacă vreți să ajutați Bugetul, pentru că sunt cu adevărat probleme, reduceți-vă indemnizațiile, forfetarele și celelalte încasări – și asta o faceți repede, fără procese, fără contestații la Curtea Constituțională – mai ales o faceți pe pielea voastră! Ce, e ușor să dai zece bice pe spatele altuia – dar să nu cumva să te atingă pe tine cineva?...



Read more: https://ro.sputnik.md/politics/20210216/33659535/Ce-bani-ASCUND-parlamentarii-sub-falsul-pensiilor-speciale.html