duminică, 31 iulie 2011


Social - 31 iulie 2011 17:19 - 25 vizualizări - 0 comentarii

Cătălin Croitoru: Clasificarea universităţilor, realizată de “băieţii deştepţi” din învăţământul superior

de Laurentiu Musoiu - PUTEREA


Clasificarea universităţilor este realizată în lipsă de transparenţă pentru a servi intereselor unor persoane care controlează învăţământul superior românesc, a declarat pentru ziarul “Puterea”vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie din Parlament, Cătălin Croitoru.


Surse oficiale din Ministerul Educaţiei ne-au mărturisit că sunt 90% şanse ca nici o universitate particulară să nu mai aibă dreptul de a organiza doctorate. 


Vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie din Parlament, Cătălin Croitoru (PDL) atrage atenţia că proiectul de clasificare a universităţilor este realizat pe baza intereselor “băieţilor deştepţi”din învăţământul superior. “În primul rând, această clasificare ar fi trebuit realizată transparent. Una scrie în lege şi alta se face. A existat şi o notă a Asociaţiei Universităţilor Europene prin care anunţau că s-au retras din proiect. Într-adevăr nu au nici o competenţă în clasificarea universităţilor. Dacă nici o universitate particulară nu va mai putea organiza doctorate, atunci se ridică anumite semne de întrebare. Sunt universităţi private din România mai bune decât cele de stat. În opinia mea, această clasificare este făcută pentru a aservi interesele «băeieţilor deştepţi» din învăţământul superior. Din surse am înţeles că ar fi două persoane care realizezază această clasificare”, ne-a declarat Cătălin Croitoru.
După clasificarea universităţilor, nici o instituţie de învăţământ superior particulară nu va mai avea dreptul să organizeze programe de doctorat, au declarat pentru ziarul “Puterea”surse oficiale din cadrul Ministerului Educaţiei. Zvonul a fost confirmat şi de conducerea Asociaţiei EDU CER. “Într-adevăr, sunt zvonuri cum că numai 12 universităţi vor putea organiza doctorate. Cu toate că domnul ministru spune că este doar zvonistică, sunt informaţii plauzibile. Noi am făcut un calcul şi am spus că este rezonabil dacă 10 universităţi vor mai putea organiza doctorate. Sunt slabe şansele ca între acestea să fie şi universităţi particulare. A mai fost realizată o ierarhizare a universităţilor din ţara noastră (n.r. - de către o asociaţie particulară), tot cele de stat erau pe primele locuri. Este o realitate dură, dar asta este”, ne-a declarat preşedintele EDU CER, Ştefan Vlaston.
Doar 12 universităţi ar putea primi dreptul de a organiza doctorate, începând din anul academic 2011-2012, după clasificarea instituţiilor de învăţământ superior, potrivit unor surse oficiale. "Este vorba despre cele mai performante universităţi. Doar acestea vor putea organiza doctorat. Numărul acestora este mic, probabil 12 instituţii de învăţămînt superior vor fi acreditate pentru studii doctorale", au precizat surse oficiale pentru Mediafax.
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a terminat evaluarea universităţilor şi a anunţat că premiază instiuţiile care acceptă fuziunea. Raportul privind evaluarea a fost prezentat experţilor Asociaţiei Europene a Universităţilor, "probabil cea mai respectată voce la nivel european", după cum afirmă autorităţile. Totodată, conducerea MECTS a făcut precizarea că doctoratele aflate în derulare vor continua până la finalizarea ciclului de pregătire, chiar dacă universitatea va pierde din august dreptul de a mai organiza alte doctorate. Mai mult, conducătorii de doctorate de la instituţii de învăţământ superior, care nu figurează printre cele 12 universităţi, vor putea să conducă acest tip de pregătire postuniversitară, dacă universitatea lor creează un consorţiu cu alte instituţii acreditate pentru studii doctorale. Pentru luna septembrie vor fi scoase la concurs 3.500 de locuri la doctorat.


Comentariu C.C. : După cum se poate vedea minciuna are picioarele la fel de scurte ca si mintea celor din minister care declara: „Raportul privind evaluarea a fost prezentat experţilor Asociaţiei Europene a Universităţilor”. Reiese clar ca evaluarea a fost facuta tot de „expertii” romani si nu de un organism extern asa cum prevede legea. Dar cred ca ne-am lamurit deja ca legea nu este si pentru Funeriu si acolitii sai.

MESAJ PESTE TIMP DE LA MIHAI EMINESCU


MIHAI EMINESCU - DIN "EDUCAŢIE ŞI CULTURĂ" - MANUSCRISUL 2257

"...un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune poate să fie c-un cerc restrâns de cunoştinţe, pe când din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot să fie cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă. [...] Noi nu ne pretindem culţi ci numai cultivabili, nu avem pretenţii mari, noi, ăştia. Am dormit cam mult, ce-i drept, doi evi şi mai bine, dar somnul nostru a fost sănătos şi ne simţim minunat de bine [...]. După noapte vine ziua, vine pentru că trebuie să vină. Şi dacă somnul nostru a fost lung, cu atât mai puternică va fi manifestaţia vieţii noastre.
E pietroasă şi-ncovoiată calea dreptăţii, dar e sigură. Ştiu că ne-aţi închide gura de-aţi putea [...] Nu se ucid lesne naţiunile, domnii mei, şi, mai cu seamă, cea română nu."