miercuri, 31 iulie 2013

Sunt invitat vineri, la 18.30, în Piața Universității. Nu vin!
Sunt invitat, pe căile comunicării electronice, vineri, la 18.30, în Piața Universității. Să fac, ce? Să strig ”Jos Băsescu!”? Am mai fost. Am fost mereu, de când suia în cer elicopterul lui Ceaușescu și apoi când se striga ”Jos Iliescu!”. Am fost fugărit de mineri, alergat de soldați deghizați, mereu deghizați, ai unor forțe pe care nu le știu, dar le bănuiesc. Hai cu noi, îmi strigau niște tineri care mergeau spre centru pe Kiseleff, în decembrie 89, înainte ca elicopterul să se suie în cer, spre moartea cuplului adesea regretat. Merg cu voi am zis, și eu mergeam într-adevăr cu ei dar spre Casa Scânteii unde, cu o mână de oameni am scos un ziar, Tineretul liber, în care am scris, pe pagina primă, ”Jos comunismul!”, ”Jos Ceaușescu!” ”Libertate!”.
Atunci am scris cu folos. Libertatea a venit. Ziarul pe care l-am împrăștiat pe străzi era smuls din mână în mână. Am fost mereu în Piața Universității. Nu mai vin. Nu doar pentru că nu mai cred în forța poporului meu de a se descătușa de cătușele pe care și le pune singur, dar începe să-mi fie lehamite. Atunci libertatea a venit. Azi se închide, ca o cătușă, cercul. Atunci credeam în forța noastră de a ne elibera și mântui de păcate. Azi nu mai cred, cu toate că nu garantez că mâine aș putea fi iar pe metereze. Dar am început să mă satur.
De ce să vin? Scriu de 20 de ani, de când l-am aflat ca politician la Transporturi, mic, coțcar, șmecher, uns cu toate alifiile, ”Jos Băsescu!”. Și? Și nimic! Va ieși de 20 de ori la televizor și se va pupa cu târgoveți amețiți sau neamețiți în iarmarocuri și se face iar ce e. I-am scris lui Ponta că și-a donat, prin acel pact imbecil, demnitatea, electoratul și deodată cu el viitorul politic. L-am avertizat că nimeni nu-i va mai da înapoi ce-a avut iar primul călcat în picioare, de un Băsescu reîmpiciorogat, va fi chiar el. Ei, și? Ponta se face că luptă, USL e doar pe foaia de vacanțe a stațiunilor lumii, imbecili găunoși se fac că sunt ce nu sunt. La prima ploaie cu găinați băsiști, balega groasă a celor 70 la sută s-a făcut apă de canal.
De ce să vin eu în Piața Universității, vineri, la 18.30? Mai întâi că ora respectivă se cheamă Băsescu. Poporul român e ocupat să se uite la pulovărul lui. E confiscată de el așa cum e confiscată de el suflarea nației. L-ați dat, l-am dat jos pe Ceaușescu. Forța de a sparge pereți o avem o dată la o sută de ani. Mamuții intrau se zice în erecție la un așa interval. Românilor li se scoală o dată la o sută de ani. Trăim vremuri în care măciuna se face elastic și atârnă spre glezne. Berbecul național nu mai poate sparge uși de cetăți, iar pentru poarta Cotrocenilor, unde e nevoie doar de un deget, nu mai există forțe sufletești și erectil-revoluționare. Nu, eu nu vin. Mă uit la voi. Dacă veți fi cinci, cinci mii sau cinci milioane, să fiți sănătoși. Nu m-ar mira ca în fruntea luptei pentru dărâmarea regimului Băsescu să apară în final, ultimul pe listă, Băsescu însuși, convingător ca o lăptucă adormitoare, antibăsist feroce și voi să-l puneți pe soclu, comandant și erou. Nu, nu vin. Mergeți, dacă aveți chef, voi. Vă văd, prima dată în 23 de ani, doar la televizor.
de Lucian Avramescu
sursa: ampress

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu