Ca
urmare:
A
nerezolvării problemelor semnalate în memorandumul justiției din 2009 și a
adăugării unor probleme suplimentare,
A
scăderii dramatice a încrederii în justiție într-un singur an cu 13%,
A
viziunii reductive a justiției, văzută doar prin prisma “luptei împotriva
corupției”, eroare preluată și în MCV,
A
refuzului actualului Consiliul Superior al Magistraturii de a-și îndeplini
efectiv misiunea de garant al independenței justiției, inclusiv atunci când
acest lucru a fost cerut de corpul magistraților, în situații precum limitele
anchetei disciplinare sau penale având ca obiect pronunțarea unor hotărâri
judecătorești, criticile aduse de actori importanți în actul de justiție,
inclusiv de DNA, unor hotărâri definitive sau lămurirea interferenței dintre
justiție și serviciile de informații,
A
nerezolvării promovării într-un mod transparent în funcțiile de conducere și la
Înalta Curte de Casație si Justiție,
A
inexistenței unui instrument legal de revocare a membrilor CSM aleși,
A
numirilor politice în funcțiile de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie,
A
subfinanțării sistemului de justiție, bugetul alocat justiției pe cap de
locuitor fiind cu mult sub media alocată în statele UE (e.g. suma acordată de
stat pentru salariul unui judecător de fond pe dosar soluționat este sub 100 de
lei, mai puțin de jumătate din minimul alocat ca onorariu unui avocat din
oficiu),
A
inexistenței în multe instanțe si parchete a spațiilor proprii pentru magistrați
și personalul auxiliar,
A
folosirii în instanțe si parchete de aparaturi uzate fizic și moral, supuse
oricând riscului unui blocaj definitiv,
A
problemei resurselor umane în continuare acută, în lipsa suplimentării
schemelor conform memorandumurilor asumate de Guvern din perspective
implementării noilor coduri,
A
salarizării inechitabile și discriminatorii dintre magistrații aflați în
poziții similare,
A
păstrării instanțelor sub autoritatea financiară a Ministerului Justiției,
instituție cu evidentă conotație politică,
A
zecilor de mii de litigii cauzate de un cadru legislativ incoerent (e.g.
salarizare ori taxa auto/timbru de mediu) ce au implicat atât un efort
extraordinar pentru instanțe cât și costuri financiare semnificative pentru
stat și cetățeni,
A
disfuncționalităților create de aplicarea noilor coduri, în special în materie
penală,
A
supraaglomerării instanțelor de fond (la un program de 8 ore pe zi, un
judecător de fond ar trebui să aloce un timp mediu de soluționare pe dosar de
mai puțin de 2 ore, durată absolut imposibilă),
A
problemelor ridicate de modul de acțiune al Inspecției Judiciare în ceea ce
privește respectarea independenței judecătorului în pronunțarea hotărârilor și
unitatea de măsură în acțiune,
A
temerii instaurate de Inspecția Judiciară prin modul arbitrar și abuziv în care
au fost cercetați magistrații cu privire la soluțiile pronunțate,
A
mutării actului de judecată din instanțe în spațiul public prin expunerea
mediatică excesivă a persoanelor arestate preventiv, a scurgerilor de
informații repetate de la parchete, neurmate de anchete serioase și prin
informarea incompletă a publicului în anchetele penale, fiind omise soluțiile
favorabile persoanelor acuzate,
A
nesocotirii importanței dreptului la apărare, inclusiv din perspectiva
recunoașterii confidențialității client – avocat,
A
perpetuării în spațiul public a unei justiții primordial represive,
A
nerezolvării situației fostului serviciului secret SIPA, care a urmărit și
șantajat magistrați,
A
nepublicării procedurii efective urmare de CSAT, când s-a verificat situația
ofițerilor acoperiți în rândul magistraților,
A
neclarificării de către CSM și alte instituții a interferenței dintre justiție
și servicii de informații, în condițiile în care justiția a fost calificata ca
fiind “câmp tactic” pentru SRI, a lipsei de explicații privind modul în care
serviciile de informații cooperează cu sistemul judiciar în cadrul anchetelor
penale, precum și faptul că SRI face verificări anterioare numirilor în
funcțiile publice,
Având
în vedere că toate aceste aspecte afectează în mod direct independența
justiției, Adunările Generale ale judecătorilor și procurorilor din România
adoptă în intervalul 5 septembrie – 16 septembrie 2016 prezentul Memorandum
prin care solicită respectarea independenței sistemului judiciar și
implementarea următoarelor măsuri:
1.
Justiția trebuie să aibă ca și preocupare esențială protecția, promovarea și
garantarea tuturor drepturilor și libertăților cetățenești. În fața
judecătorului cetățeanul este egal cu statul.
2.
Celelalte puteri trebuie să asigure o independență reală a justiției, lipsită
de orice tip de influențe, directe sau indirecte, un cadrul legislativ coerent,
stabil și accesibil, suport financiar, logistic și uman suficient pentru o
justiție eficientă, modernă și de calitate.
3.
Respectarea independenței instanțelor, a principiului separării puterilor în
stat, a forţei obligatorii a hotărârilor definitive ale instanţei, precum și a
egalităţii de arme dintre acuzare și apărare.
4.
Garantarea şi respectarea statutului magistraților, independenței acestora,
inclusiv prin remunerarea corespunzătoare și asigurarea unor condiţii de muncă
decente în sistemul judiciar.
5.
În exerciţiul funcţiilor lor, judecătorii şi procurorii trebuie să fie şi să
apară independenţi unii de ceilalţi, conform rolului ce revine fiecaruia.
6.
Proceduri transparente în numirea în funcțiile de conducere din Ministerul
Public. Eliminarea factorului politic din numirile în funcțiile de conducere
din Ministerul Public.
7.
Publicarea de către Comisia Europeană a metodologiei pe care o urmează în
redactarea raportului privind MCV, a numelui experților consultați și a tuturor
ONG-urilor și instituțiilor consultate cu privire la sistemul de justiție din
România.
8.
Asigurarea unei finanțări corespunzătoare bunei funcționări a justiției ca
serviciu public. Înlăturarea imediată a discriminărilor în materie salarială.
9.
Preluarea efectivă a atribuțiilor referitoare la gestionarea bugetelor
instanțelor de către ÎCCJ, așa cum prevede legea.
10.
Adoptarea urgentă de măsuri legislative în ceea ce privește procedura de
revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum și alte
măsuri de natură a eficientiza activitatea acestei instituții.
11.
Revizuirea competențelor Inspecției Judiciare pentru a se înlătura
posibilitatea afectării independenței magistraților și vicierea actului de
justiție prin exercitarea/declanșarea unor verificări similare controlului
judiciar.
12.
Asigurarea unei transparențe depline în cooperarea instituțională cu serviciile
de informații, respectarea strictă a cadrului legal și asigurarea unui control
jurisdicțional și civil efectiv asupra activității acestora.
13.
Crearea unui corp de poliție judiciară sub autoritatea exclusivă a Ministerului
Public și crearea prin lege a unei autorități civile de interceptare, care să
permită respectarea deplină a standardelor CEDO, în privința garanțiilor
tehnice și legale.
14.
Respectarea standardelor europene în materia prezumției de nevinovăție în acord
cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului, aprobată la data de 12
februarie 2016 de miniștrii statelor membre ale UE prin consolidarea
legislației interne.
15.
Garantarea independenței funcționale a procurorului, atât față de Executiv cât
și în raport de ierarhia internă, în conformitate cu statutul acestuia de
magistrat și de reprezentant al autorității judecătorești.
16.
Relația dintre justiție și orice altă putere sau instituție a statului trebuie
să fie stabilită prin legi ori protocoale care sunt publice, motiv pentru care
CSAT trebuie să desecretizeze și să publice toate hotărârile acestei instituții
care au efect asupra activității procurorilor sau judecătorilor.
17.
Publicarea de către CSAT a procedurii urmate în vederea verificări concrete în
ce privește existența unor persoane infiltrate în sistemul judiciar,
angajați / colaboratori / informatori ai serviciilor de informații.
„Magistrații
își rezervă dreptul de a apela la toate formele democratice de acțiune pentru
ca aceste solicitări să fie puse în practică.", se anunţă în memorandum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu