marți, 17 noiembrie 2015

Discursul lui Calin Popescu Tariceanu sustinut in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului:

"Stimati colegi parlamentari,
Domnule prim-ministru si domnilor ministri desemnati,
Onorata asistenta,
Chiar daca vorbesc de la acest microfon, azi ma voi adresa dumneavoastra si opiniei publice mai degraba in calitate de presedinte al Senatului, si mai putin in calitate de copresedinte al ALDE. Doresc sa subliniez ca un partid poate sa creasca sau sa scada in preferintele electoratului. Indiferent de aceste fluctuatii si inainte de orice, noi, ca parlamentari, si, in mod deosebit, eu, ca presedinte al Senatului, avem datoria sa aparam Constitutia, democratia parlamentara si statul de drept.
Am fost avertizat in ultima vreme ca ar fi mai bine sa renunt la anumite teme ce par sa deranjeze o serie de oameni si institutii. Stiu, deci, ca prin acest discurs imi asum o serie de riscuri, dar mai stiu ca votul pe care l-am primit din partea electoratului in 2012 si increderea cu care am fost investit de colegii senatori in functia de presedinte al Senatului imi creeaza obligatii si responsabilitati la care nu am intentia sa renunt.
Domnule prim-ministru desemnat,
Vreau sa stiti ca va bucurati de aprecierea mea si a multor colegi pentru modul in care v-ati indeplinit in trecut obligatiile oficiale in Romania si la Bruxelles. Vreau sa mai stiti ca nu ma indoiesc de buna dumneavoastra credinta si nici nu va pun la indoiala intentiile.
Dar trebuie sa mai stiti ca persoana dumneavoastra, impreuna cu reputatia si prestigiul pe care le-ati castigat, este – poate fara voia si fara stiinta dumneavoastra – parte a unui plan elaborat in urma cu un an si care si-a propus sa inlature cu orice pret un Guvern ales democratic si investit prin respectarea tuturor procedurilor parlamentare. Acest plan implica institutii ale statului si urmareste denigrarea Parlamentului si golirea de continut a democratiei reprezentative, acapararea Justitiei si anihilarea statului de drept, atata cat exista in Romania stat de drept. Scopul final si marturisit este 'schimbarea de paradigma', altfel si mai precis spus, schimbarea regimului politic democratic.
Planul acesta, care se executa sub privirea ingaduitoare a Presedintelui Romaniei, are doua componente: pe de o parte, subordonarea Justitiei unei vointe exterioare autoritatii judecatoresti, obiectiv indeplinit aproape in intregime si, pe de alta parte, investirea 'Guvernului meu', obiectiv pe cale sa se implineasca.
Daca veti primi votul de investitura, nu peste multa vreme, veti constata ca marja dumneavoastra de manevra ca premier este incorsetata si extrem de ingusta, si nu din cauza Parlamentului, ci a celor care vor pretinde sa va controleze si sa va dirijeze in permanenta.
Oricare ar fi riscul de a rosti public acest adevar, am obligatia in calitate de presedinte al Senatului sa lupt cu toate mijloacele democratice si legale pe care le am la dispozitie impotriva acestui plan.
Cred, stimate domnule prim-ministru desemnat, ca, dupa perioada lunga in care ati lucrat in strainatate, departe de realitatile si mentalitatile romanesti, sunteti pe cale sa intrati intr-un joc ale carui reguli si consecinte nu le cunoasteti inca.
O sa detaliez in continuare prima componenta a planului.
In Romania, sub pretextul combaterii coruptiei – actiune binevenita ce trebuie neaparat continuata in deplinul respect al legii si garantiilor constitutionale – s-a constituit, in afara Constitutiei si in vederea incalcarii independentei Justitiei, un cartel institutional netransparent, cunoscut ca binomul SRI-DNA. Asa rezulta din declaratiile publice ale domnului Dumbrava, general SRI activ, cu o functie inalta, care a spus ca SRI participa la derularea anchetelor DNA pana la finalizarea actului de Justitie, ea insasi tratata drept 'camp tactic' pentru serviciile speciale.
In Romania, contrar legii, serviciile secrete si-au infiltrat ofiteri acoperiti in Justitie si in Ministerul Public, asa cum au reclamat asociatiile profesionale ale magistratilor cu care am avut de curand intalniri directe, in numele Senatului, pentru o informare reciproca si pentru a actiona impreuna pentru a face din Romania un stat de drept, asa cum nu este in prezent.
In Romania, prezumtia de nevinovatie este anulata in fapt de DNA, care, prin scurgerile premeditate de informatii catre presa din dosare selectate cu grija, dar aflate in faza de instrumentare, serveste anumite interese politice de moment si creeaza o presiune publica inacceptabila asupra judecatorilor care urmeaza sa se pronunte.
In Romania, DNA ancheteaza oportunitatea deciziilor politice luate de membri ai Guvernului sau de parlamentari. Colegii parlamentari stiu cat de numeroase sunt cazurile de acest tip.
In Romania, DNA si CSM impreuna cu Inspectia Judiciara s-au transformat in actori care influenteaza scena politica sau ii determina si ii conditioneaza agenda.
In Romania, sub pretextul protejarii independentei Justitiei, Inspectia Judiciara a CSM cenzureaza declaratiile critice si justificate ale unor decidenti politici, dar nu reactioneaza atunci cand procurorul sef al DNA critica in public hotarari definitive ale instantelor judecatoresti.
In Romania, un cetatean obisnuit, asa cum demonstreaza cazul 'Rarinca', poate fi incarcerat si abuzat in cele mai teribile moduri, singura sa culpa fiind aceea ca a indraznit sa-si ceara drepturile tocmai de la presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
In Romania, sunt judecatori care sunt anchetati, terorizati si pedepsiti de Inspectia Judiciara a CSM. Asa s-a intamplat in cazul 'Rarinca', asa s-a intamplat cu judecatorii care de curand nu au acceptat arestarea preventiva a primarului Sectorului 4 din Bucuresti. Asa cum arata Justitia in acest moment, ea este mai degraba ca un cazan sub presiune.
Ar mai fi multe de spus privitor la faptul ca Romania este departe de a fi un stat de drept.
Iata, acum, si cea de-a doua componenta a planului: instalarea 'Guvernului meu'.
Pe fondul unor manifestatii de strada potentate de emotia publica a tragediei de la clubul 'Colectiv', primul ministru, Victor Ponta, si-a prezentat demisia pe 4 noiembrie, asumandu-si responsabilitatea politica pentru o tragedie provocata de inconstienta criminala a unor particulari, favorizata de neglijenta si eventual, de coruptia unor autoritati locale. Criza politica, a fost generata de refuzul principalelor partide de a-si asuma responsabilitatea constitutionala in vederea formarii unei majoritati parlamentare prin negocieri cu celelalte partide si de a ii prezenta Presedintelui Romaniei un candidat pentru functia de prim-ministru.
Mai mult chiar, liderii PNL au calificat, fara niciun temei, Parlamentul drept ilegitim si au cerut, tot fara vreun temei, dizolvarea acestuia.
Fuga de raspunderea care le revenea i-a permis Presedintelui sa declanseze o criza de regim. O criza artificiala, fara nicio premisa de ordin politic, economic sau social.
Actualul Parlament a fost ales de noua milioane de cetateni pentru un mandat constitutional de patru ani. In Parlament exista grupuri politice coerente, capabile sa negocieze si sa formeze o majoritate guvernamentala. Acest lucru nu s-a intamplat din pacate, in pofida faptului ca Romania inregistreaza de trei ani cea mai constanta si solida crestere economica din Uniunea Europeana. Gradul de satisfactie al unor largi sectiuni ale societatii este justificat de un spor al veniturilor insotit de o scadere a preturilor de consum. Cu toate acestea, Presedintele a ales ca in numele unei minoritati vocale, pe care a numit-o 'strada', sa propuna un candidat pentru functia de prim-ministru din afara Parlamentului si a partidelor, candidat ce ar urma sa conduca un guvern de tehnocrati.
Intr-o democratie reprezentativa, majoritatea cetatenilor castiga dreptul de a guverna prin intermediul partidelor ce s-au bucurat la vot de cea mai mare incredere.
Intr-o democratie reprezentativa, minoritatile, de orice natura, sunt respectate si ascultate, dar nu au vocatia de a conduce guvernul si de a-si impune agenda. Demersul Presedintelui Romaniei se arata a fi unul nedemocratic, in afara spiritului Constitutiei si prezinta riscul de a se transforma oricand intr-o formula politica antidemocratica.
Am vazut deja, domnule prim-ministru, in programul de guvernare pe care l-ati prezentat ieri, ca va asumati trei masuri guvernamentale ce exced flagrant cadrul constitutional si care nu pot fi imaginate decat printr-o revizuire a legii fundamentale. Cum veti proceda? Si, mai ales, cum oare v-ati propus sa adoptati asemenea masuri impotriva Constitutiei?
Daca acest guvern de tehnocrati va trece de votul Parlamentului, democratia reprezentativa va fi destituita.
O singura persoana, chiar si aleasa, fie ea si presedintele Romaniei, isi va impune vointa luand drept pretext programul antipolitic, antidemocratic si antiparlamentar al unei minoritati ce pretinde statutul de 'societate civila', dar nu poate invoca vreo reprezentativitate civica, politica sau macar statistica. Niciuna dintre lozincile, revendicarile sau scandarile 'strazii' nu a inclus in zilele trecute cuvantul democratie.
Sa recunoastem cu luciditate: asa cum se prezinta astazi in fata Parlamentului, tehnocratia ucide democratia.
Instalarea unui guvern prezidential, 'guvernul meu', va marca trecerea la un regim politic care goleste de continut democratia reprezentativa, la un regim politic ce va excede principiile constitutionale, care va pune in pericol drepturile si libertatile cetatenesti, valorile democratice si statul de drept, dar care mai presus de toate va transforma Parlamentul intr-o forma fara fond.
Pentru mine, ca presedinte al Senatului, aceasta este o perspectiva inacceptabila si ma voi lupta impotriva ei folosind toate mijloacele legale si regulamentare, asa cum ma voi lupta si pentru instaurarea unui adevarat stat de drept din care abuzurile sa fie eliminate si in care calitatea drepturilor si libertatilor individului sa fie maxima. Dupa 'Pas cu pas' si 'Primul pas', sper ca discursul meu sa nu conduca la un nou 'pas' al presedintelui Iohannis intitulat: 'Parlamentul meu'.
Avand in vedere argumentele prezentate, grupurile ALDE nu vor vota in favoarea investirii Cabinetului Ciolos.
Luand in considerare declaratiile facute doar de liderii PSD, PNL si UNPR, Cabinetul Ciolos va intruni o majoritate confortabila pentru a fi investit.
Daca aceasta problema pare a fi rezolvata, se naste o alta problema mult mai profunda: acceptam noi de bunavoie, ca Parlament, sa ne autodelegitimam, acceptam noi sa cedam din atributiile noastre, transformand Parlamentul intr-o forma fara fond, acceptam noi sa ne asezam la remorca altor institutii?
Ca presedinte al Senatului, am facut eforturi notabile pentru reechilibrarea puterilor in stat. Imi este greu sa fac un bilant: cat am reusit si cat a fost in zadar. Pot totusi sa va spun: faptul ca nu o majoritate parlamentara a dat premierul desemnat este o infrangere pentru Parlament si pentru democratie. Este un semnal limpede si trist ca echilibrul puterilor in stat este departe de a se fi realizat, fiind net defavorabil Parlamentului. Ne aflam intr-o situatie pe care n-o accept acum si pe care n-o voi accepta nici in viitor.
In incheiere, as vrea sa il felicit totusi pe domnul prim-ministru pentru ca a retras candidatul de la ministerul Justitiei. Cand am vazut acest lucru, dar si celelalte audieri, mi-am dat seama ca Romania nu a progresat aproape deloc de 115 ani. In anul 1900, Raymond Poincare, fost prim-ministru si presedinte al Frantei, in vizita la Bucuresti, in calitate de avocat insa, a spus in franceza 'Que voulez-vous? Nous sommes ici aux portes de l'Orient, ou tout est pris a la legere'. 'Ce vreti?', zice, 'Aici suntem la Portile Orientului, unde totul este luat cu usurinta'. 'Easy going', cum zic englezii. Pai, audierile de ieri, lista ministrilor, programul care ne-a fost prezentat, sunt demonstratia elocventa ca nu ne-am schimbat de 115 ani. Va rog sa trageti dumneavoastra concluziile.

Va multumesc!"

joi, 22 octombrie 2015

VIITORUL SUNĂ BINE !



marți, 29 septembrie 2015

Președintele care a mărturisit adevărul. Cu prețul vieții !



O scrisoare emotionanta a unei tinere studente plecata la studii in Londra rastoarna lacrimi pe intreg Internetul.

Viziunea romancei noastre despre Occident: un loc fara identitate, cu traditii care se pierd incet-incet din cauza globalizarii, in care cetatenii se tem permanent de extremismul islamic, in care nimanui nu-i pasa ce gandesti sau ce doresti. Este inutil sa va spunem ca scrisoarei tinerei se bucura de o audienta incredibila pe retelele de socializare.

“Sunt studenta in Londra la una dintre cele mai bune universitati europene. Sunt mandra ca am reusit sa ajung aici si le voi fi recunoscatoare parintilor mei pt educatie si efortul material extraordinar pe care l-au depus pentru a ma trimite la studii de calitate mereu.

Dar ma deranjeaza teribil intrebarea tuturor „Te mai intorci?” Si uimirea clara la auzul unui ferm „da”. Acest DA nu era atat de ferm inainte de a ma muta in Londra.  Inainte era un „mi-as dori, daca voi avea unde sa ma intorc ma voi intoarce”.

Suntem o generatie crescuta intr-o scarba pentru patrie, am crescut cu Badea care injura tara mereu, am crescut fiind educati sa admiram valorile occidentale „superioare” si „ideale”.
Credem ca politica, cultura si educatia cat mai internationala este foarte benefica, credem In globalizare, suntem de acord cateodata ca Romania e frumoasa dar pacat ca e locuita si parca tot mai bine e in Londra… Romani scumpi, cat putem sa ne inselam…

Ce este Occidentul….?

Un loc care nu mai are identitate, globalizarea ii distruge incet incet toate traditiile, cenzura comunismului bolsevic s-a transformat in a fi <politic corect>, traiesti cu riscul ca un islamist extremist poate sa bombardeze pentrut Allahul lui locuitorii unei tari in care el s-a mutat, istoria nu mai poate fi spusa pt ca poate jigni anumite popoare, copiii pot fi ucisi in pantece de catre propria lor mama – avortul fiind vazut ca o metoda contraceptiva in loc sa i se spuna crima, Craciunul si Pastele precum si alte traditii stravechi subt doar un prilej de marketing , aici nu exista nici un pic de profunzime,; relatiile dintre oameni sunt pur profesionale, prietenia, iubirea sunt toate o afacere, tot ce facem e pentrut CV si cand vrem sa ne casatorim gasim noi pe perfectmatch.com ceva nu?

Lumea discuta oameni, nimanui nu ii pasa ce gandesti, ce simti ce iti doresti.

Putini mai stiu sa iubeasca, feminismul distruge relatiile barbat femeie tot mai mult, gender role este considerat invatat asa ca nu mai invatam copiii de mici sa se comporte ca baietei sau fetite ci ii lasam pe ei sa isi aleaga ce sex vor sa aiba, ajungandu-se la un nr imens de homosexuali creati de societate, Dumnezeu a fost ucis de Occident.

De ce oare admiram atat de mult haosul Europei vestice?

Noi avem oameni, noi stim sa traim, noi radem ca fugim cu nasu de acasa o saptamana in munti cu corturile.

Noi ne salutam cu „Doamne ajuta!”

Noi avem un pamant binecuvantat de oasele si sangele atator martiri… De ce s-au sacrificat atatia romani pt viitorul nostru si noi fugim ca vitele in Occident?

De ce acceptam ca Securistii comunisti sa ne conduca in continuare prin politica si educatie?

De ce acceptam ideile occidentale cu bratele deschise?

De ce acceptam ca barbatii nostri sa fie carne de tun pt NATO dar nu suntem in stare sa ne recuperam Moldova de peste Prut dupa atatia ani de la caderea comunismului?

De ce acceptam ca in continuare memoria luptatorilor anticomunisti sa fie calcata in picioare si la 22 de ani de la aparenta schimbare a regimului inca nu le sunt recunoscute meritele?
De ce esti drogata scumpa Romanie cu iluzii occidentale?

In Occident unde pleaca bietii romani sa faca o paine, germanii, francezii, englezii ii trateaza ca pe niste sclavi, fiind roman esti privit ca o subrasa, in Anglia un non-european are mai multe drepturi si privilegii doar datorita faptului ca a trait sub dominatia imperiului pt decenii…

Si noi romanii care avem o tara superba, un pamant fertil, plin de zacaminte, Rosia montana, delta, Carpatii, Dunarea, Marea Neagra stam sa cersim si sa ne umilim pt o paine prin Anglia, Italia si Spania….

Imi plange inima cand vad cum sunt tratati pe pamant strain cand acasa la ei puteau manca din belsug, daca nu ar fi fost lacomia hotilor de la putere… care au vandut tara pe nimic.

VREAU SA MA INTORC IN ROMANIA cu toate ca nu voi avea niciodata banii pe care i-as avea lucrand aici. Dar cum spunea tatal lui Nicolae Steinhardt : vei avea zile frumoase dar noptile iti vor fi ingrozitoare.

Omul nu are numai trup de hranit, mai e si sufletul. Si mai distrugatoare este setea si foamea sufletului indepartat de pamant si de neam decat foamea trupeasca…

Asa ca romani, plecati, plecati la studii, plecati ca sa vedeti in ce hal a ajuns occidentul liberal, plecati si invatati sa va iubiti tara si realizati ce frumusete ati lasat in urma.

Si apoi ne vom intoarce cu totii, valuri valuri, cu si mai multa forta si dorinta de schimbare, si dupa 68 de ani de asuprire, Romania va fi a romanilor din nou, asa sa ne ajute Dumnezeu!”


Cristiana Maria Marcu

joi, 24 septembrie 2015

Momentul trezirii neamului se apropie !

PLINGERE IMPOTRIVA STATULUI ROMAN SI A AUTORITATIILOR STATULUI, PENTRU DISTRUGEREA SPIRITUALITATII ROMANESTI SI A SENTIMENTULUI DE DRAGOSTE DE TARA (AUTOR: SERB MARCEL)
Plangerea a fost transmisa Presedentiei Romaniei, Guvernului Romaniei si Avocatului Poporului.

Constatind ca in ultima vreme, spiritualitatea si sentimentul dragostei de tara este din ce in ce mai estompat in rindul cetatenilor, pe fondul recudescentei actiunilor iredendismului maghiar, si constatind pericolul iminent ce pindeste NATIUNEA ROMANA, adresez aceaste acuzatii STATULUI ROMAN SI AUTORITATILOR SALE.
ASTFEL :
1. Statul Roman si autoritatiile sale au facilitat atacurile la adresa NATIUNII ROMANE, in vederea distrugerii spiritualitatii romanesti si a sentimentului de dragoste de tara prin:
– Distrugerea economiei tarii, a capacitatilor industriale si agricole, aducand cetatenii ROMANIEI intr-un stadiu de mizerie, prin cresterea somajului, lipsa acuta de locuri de munca, indatorarea populatiei la banci, lipsa aproape totala a protectiei sociale.
– Distrugerea sanatatii si natalitatii populatiei, prin inchiderea de spitale, determinarea personalului medical sa emigreze in afara tarii, lipsa medicamentelor si vaccinurilor, creearea unui sistem medical corupt si ineficient.
– Distrugerea culturii nationale, prin provarea nonvalorilor culturale (manelizarea populatiei), prin acceptarea diverselor activitati culturale lipsite de moralitate si valoare. Acceptarea unor atentate la patrimoniul istoric, acceptand distrugerea arheologica prin “aprobari de descarcare istorica” a unor vestigii ale identitatii noastre nationale.
– Distrugerea educatiei nationale, prin diverse programe si experiente scolare. (strigator la cer, acceptarea in facultati a studentilor fara examen de bacalaureat, inceperea anului de invatamint fara manuale scolare)etc.
– Distrugerea sistemului de aparare, prin diminuarea efectivelor armatei (stagiul militar nefiind obligatoriu), diminuarea capacitatilor de lupta (inchiderea multor fabrici si uzine cu caracter militar), politica de aparare fiind aservita intereselor straine, mai precis NATO.
– Inactivitatea institutilor statului din domeniul securitatii nationale, care permit atacurile iredentist –soviniste din HARGHITA SI COVASNA, alte activitati ostile ce intra sub incidenta Codului Penal, savirsite de persoane infractoare.
– Distrugerea securitatii alimentare a populatiei, prin acceptarea patrunderii pe pietele romanesti a diferitelor produse nesanatoase de pe piata externa, si obstructionarea produselor alimentare autohtone, prin birocratie si alte modalitati de descurajare.
2. Manipularea si dezinformarea populatiei in scopul distrugerii spiritului national si a dragostei de tara, astfel :
– Inmultirea publicatilor cu caracter pornografic, imoral, antinational.
– Inmultirea posturilor si programelor de radio-televiziune cu caracter politic manipulator, sau acelora care promoveaza emisiuni si spectacole de prost gust, imorale, pornografice, antinationale, etc.
– Politizarea si subordonarea CNA, in scopul aservirii trusturilor de presa, puterii si intereselor antiromanesti.
3. Invrajbirea populatiei tarii, prin :
– Creearea de partide si organizatii politice si separarea populatiei in functie de interesele partinice a acestora.
– Incurajarea activitatilor sectelor religioase si intoleratei religioase
– Acceptarea fenomenelor iredentist –soviniste, a partidelor etnice.
– Omisiunea de a lua masuri impotriva acelora care aduc atingere istoriei noastre nationale, imaginii si monumentelor eroilor nostri, atacurile la adresa Constitutiei Romaniei, in special a art. 1
– Invrajbirea populatiei cu ocazia campanilor electorale, prin adunari si sedinte cu profund caracter partinic, lipsite de spiritul si dragostea fata de patrie.
Plingerea mea ar putea continua cu multe exemple prin care statul si autoritatiile sale contribuie la distrugerea SPIRITUALITATII ROMANESTI SI A DRAGOSTEI DE TARA, dar prefer sa ma opresc aici, stiind ca numai judecata CONSTIINTEI NEAMULUI si a ISTORIEI, o sa o judece si probabil o sa scoata la iveala vinovatii, pedepsiindu-i prin cuvantul “RUSINE ! “
Sustinind tot ce am afirmat, inclusiv …RUSINE !
Astazi 23.09.2014 SERB MARCEL-GHEORGHE
Autor: Serb Marcel
Sursa: Facebook


miercuri, 16 septembrie 2015

SCHIMBAREA

Fără îndoială, lumea, așa cum o știm noi, va trebui să se schimbe rapid și radical. Este condiția fără de care nu va mai putea continua!

miercuri, 9 septembrie 2015

Pentru trădătorii de țară !

Le doresc vizionare plăcută și prelungită, până le vine mintea la cap, tuturor acelor nemernici antiromâni și trădători de țară care interzic veteranilor de război să pună steagul românesc pe primărie în semn de aducere aminte și de cinstire a sacrificiului armatei române și pentru toți veneticii care încercă să ne oblige să ne renegăm istoria și ne amenință că vom fi declarați legionari și vom fi pedepsiți dacă vom înrăzni să mai purtăm costumul național.

marți, 30 iunie 2015

O mișcare ce merită tot interesul românilor


PAS CU PAS… SPRE RENAȘTEREA NAȚIONALĂ!
Dacă observăm cu atenție istoria acestei țări, derulată din 1859 încoace, constatăm că cei care s-au perindat la conducerea ei în această perioadă au reușit, este drept cu anumite fluctuații și excepții, următoarele:
1. Pas cu pas… ne-au distrus identitatea națională, tradițiile și obiceiurile!
2. Pas cu pas… ne-au distrus… Educația, Cultura!
3. Pas cu pas… ne-au distrus… Sănătatea!
4. Pas cu pas… ne-au distrus… Economia!
5. Pas cu pas… ne-au distrus… Armata, capacitatea de apărare a țării!
6. Pas cu pas… ne-au distrus… valorile tradiționale, valori în care neamul nostru a crezut mii de ani: credinţa, iubirea de aproape, de familie, de neam, de țară, de națiune și de Dumnezeu!
Au fost acțiuni bine coordonate și susținute constat în România, de-a lungul timpului, de către oculta mondială prin „uneltele” ei interne și externe. Acțiuni care sunt, de altfel, în plină desfășurare și în ziua de astăzi.
Nu voi explica în detaliu  cele afirmate. Asta ar însemna să lungesc nepermis de mult acest articol.  Am reușit, între timp, să învăț faptul că, dacă mesajele sunt lungi, pur și simplu, în general, nu sunt citite.
Prin urmare, datorită faptului că o explicație a modului în care acționează această „ocultă” mondială, prin „sucursalele” ei din țară și nu numai, asupra fibrei ființei naționale, ar fi una destul de greoaie, mă voi rezuma în a vă prezenta, succint,  soluțiile pe care le-am găsit la situația redată mai sus.
Sunt absolut convins de faptul că singura modalitate prin care s-ar putea rezolva toate cele șase mari neajunsuri fundamentale, pricinuite țării și poporului nostru este RENAŞTEREA NAŢIONALĂ!
O Renaștere pe care noi, cei din Mișcarea Focul Dacic, ne-o dorim din tot sufletul și o susținem cu toată puterea și cu toată convingerea.
Concret, în privința celor șase aspecte, suntem deciși să acționăm astfel:
1. Pas cu pas… promovăm și vom promova constant redobândirea identității naționale prin:
a) stabilirea adevărului istoric cu privire la descendența țării noastre și a poporului nostru, editarea și omologarea unei cărți de istorie în această direcție;
b) recunoașterea oficială internă și externă a faptului că românii sunt descendenți ai geto-dacilor și România este urmașă a Daciei;                                                                                        c)  schimbarea numelui țării din România în Dacia.
d)  schimbarea imnului țării cu unul ales prin concurs și referendum național;
e) unirea țării cu Republica Moldova ( dar numai în condițiile în care va exista o voinţă comună în această direcţie, izvorâtă din patriotism şi nu una produsă de manipulări de tot felul );
2. Pas cu pas… susținem ferm refacerea din temelii a Educației și a Culturii naționale, prin:
a) renegocierea clauzelor de aderare in Uniunea Europeană,  în ceea ce privește capitolul „Educație;”                                                                                                                                                      b) introducerea unui articol în Constituţie care să consfinţească faptul că Educaţia este parte a Siguranţei naţionale;
c) implementarea în toate structurile ei a principiilor de competență, moralitate, echitate dreptate, adevăr, a iubirii de neam și țară;
d) consolidarea școlilor profesionale;
d)  reintroducerea examenelor pentru admitere în licee și facultăți;
e) introducerea unui cod etic obligatoriu pentru dascăli și elevi, valabil în toate instituțiile Educației;
f) reanalizarea programei școlare și a materiilor de predare la toate nivelele de învățământ, scoaterea informațiilor de tip „balast”, adică a acelor informații care nu folosesc practic niciodată în lumea reală nici măcar la capitolul „cunoaștere generală”;
g)  alocarea efectivă a minim 6% din PIB pentru Educaţie;
h) remunerarea cadrelor didactice la un nivel corespunzător cu importanţa acestora în societate; salariul minim a unui invățător /profesor să fie mai mare cu cel puțin 50% față de salariul minim pe economie la nivel național.
3. Pas cu pas… susținem cu hotărâre refacerea sistemului de Sănătate, prin:
a) renegocierea clauzelor de aderare in Uniunea Europeană,  în ceea ce privește capitolul „Sănătate;”                                                                                                                                                   b) introducerea unui articol în Constituţie care să consfinţească faptul că Sănătatea este parte a Siguranţei naţionale;
b) implementarea unei noi strategii prin care medicina alopată să colaboreze cu medicina alternativă consacrată și verificată în ceea ce privește eficiența tratamentelor;
c) declanșarea unui amplu și îndelungat proces de educație sanitară primară elementară, de combatere și de prevenire a îmbolnăvirilor, desfășurat în toate instituțiile de învățământ de medicii și asistentele medicale din sistem;
d) finanţarea eficientă a sistemului sanitar prin alocarea a minim 6% din PIB pentru Ministerul Sănătăţii şi separarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate de bugetul național consolidat.
e) mărirea substanțială a salariilor celor care lucrează în sistem;
f) asanarea morală a întregului sistem sanitar, redefinirea noțiunii de mal-praxis la nivelul conceptului și principiilor existente în statele avansate în domeniu, înăsprirea pedepselor împotriva celor care încalcă jurământul lui Hipocrate;
g) micșorarea orelor de muncă și creșterea protecției sociale a celor care lucrează în locuri cu grad ridicat de periculozitate, stres, contaminare sau în chirurgie.
4. Pas cu pas… sprijinim ferm toate reformele necesare refacerii Economiei naționale, prin:
a) renegocierea clauzelor de aderare in Uniunea Europeană,  în ceea ce privește capitolul „Economie;”
b) introducerea unui articol în Constituţie care să consfinţească faptul că Economia este parte a Siguranţei naţionale;                                                                                                                    
cnaţionalizarea tuturor resurselor naturale ale ţării;
d)  promovarea unei noi legi a agrare prin care să se consfinţească dezvoltarea unei agriculturii moderne „curate”, tradiționale;
e) dezvoltarea industriei ușoare non poluante precum și a industriei grele însoțită de măsuri drastice de protecție a mediului;
f)  dezvoltarea industrie „producătoare și exportatoare de produse finite”;
g)  dezvoltarea turismului și a serviciilor din domeniu;
h) exploatarea non poluantă a resurselor naturale (care pot fi concesionate şi nu vândute) în care Statul sau companiile românești să dețină majoritatea în orice fel de asociere;
5. Pas cu pas… milităm și vom milita în mod ferm pentru refacerea Armatei, a capacitatea de apărare a țării, prin următoarele măsuri:
a)  întărirea și consolidarea sistemului de apărare a țării;
b) armata țării trebuie să fie alcătuită, în mod fundamental, din trupe de elită, profesioniste, dotate și antrenate pentru luptă la cel mai înalt nivel;
c)  armata țării să slujească, în mod prioritar, intereselor de apărare;
d) alocarea de minim 2% din PIB acestui domeniu.
6. Pas cu pas… vrem să trezim conștiințe și să reaprindem în sufletele oamenilor iubirea de aproape, de familie, de neam, de țară, de națiune și de Dumnezeu!
a) vrem să atragem în Mișcarea Focul Dacic patrioți adevărați, oameni care pot „trezi” acest neam, oameni care au ceva de spus în această direcție și care pot să o facă;
b) vrem să susținem și să promovăm lideri de opinie veritabili, de o înaltă ținută morală și profesională, de la care poporul nostru să aibă, întradevăr, ce învăța;
c) vrem să scoatem din anonimat conducători patrioți, competenți, oameni realizați din punct de vedere material și profesional, care să scoată România din mocirla în care au adus-o cei fără de neam și țară; aceștia nu au fost și nu  pot fi români adevărați; decât cu numele; sunt, din acest punct de vedere, doar niște falsuri triste;
c) vrem să mergem printre oameni și să le amintim că acest neam a fost puternic și de neclintit doar atunci când a manifestat cele expuse mai sus, la punctul 6;
d) vrem să mergem printre oameni și să le spunem că nu pot fi fericiți împreună cu familiile lor, trăind în mijlocul unui popor nefericit și într-o țară tristă;
Toate acestea le putem însă realiza NUMAI împreună cu voi!
Împreună cu toți cei care s-au săturat să mai privească pasivi la suferințele acestui popor și ale acestei țări.
Și… pas cu pas!
Adică, cu multă răbdare, înțelepciune, inteligență, perseverență, profesionalism, competență și nu în ultimul rând… pașnic.
PS. Îl rog pe Președintele României să mă scuze că am împrumutat de la domnia sa această expresie („pas cu pas”) dar am considerat-o cea mai potrivită trecutului, prezentului dar și viitorului acestei țări.
Trecut în care, pas cu pas, țara noastră a fost pur și simplu demolată din toate punctele de vedere (chiar dacă în unele situații nu ar părea așa), prezent și viitor în care pas cu pastrebuie să renaștem ca națiune.
M-aș bucura, de altfel, dacă Domnul Președinte al României ar  susține, în mod deschis, realizarea celor arătate în acest articol, în spiritul în care sunt ele prezentate.
Ioan Toroican
Președinte al Asociației Mișcarea Focul Dacic.
TOTUL PENTRU NAŢIUNE! TRĂIASCĂ NAŢIUNEA!
VENIȚI ÎN ASOCIAŢIA MIȘCAREA FOCUL DACIC!


sâmbătă, 16 mai 2015

ROMÂNIA NU UITA, BASARABIA E A TA !



30.000 de participanți la Marșul Unirii din Chișinău. S-a scandat : "România nu uita, Basarabia e a ta", "Trăiască, Trăiască, Trăiască şi înflorească, Moldova, Ardealul şi Ţara Românească", "Un singur gând mă chinuie când peste Prut privesc,Basarabia Pământ Românesc", "România Mare în vechile hotare", "Basarabia e România", "Toată lumea trebuie să ştie: Chişinăul Vrea Unire", "Uniţi, Uniţi, Uniţi sub tricolor"

În timp ce românii de peste Prut se trezesc și fac manifestații de o asemenea anvergură, la București și în țară se pare că adormim cu toții. 

miercuri, 13 mai 2015

Ar trebuie să luăm și noi exemplu? Viktor Orban, în Parlamentul European: “NU voi accepta să îmi transformaţi ţara într-o COLONIE”

Nesupunerea premierului ungar, Viktor Orban, continuă să dea mari bătăi de cap Uniunii Europene. Tentativele repetate ale Guvernului Orban de a modifica Constituţia sunt urmărite cu mare atenţie şi îngrijorare de liderii europeni.
orban
Dar Viktor Orban a calificat raportul eurodeputatului portughez Rui Tavares, adoptat în iunie de comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, din Parlamentul European, ca fiind nedrept. Raportul Tavares cerea autorităţilor ungare, cu precădere, restaurarea deplină a statului de drept, respectarea independenţei justiţiei şi garantarea libertăţii de expresie, a libertăţii presei, a libertăţii cultelor religioase, a dreptului la proprietate, ca şi respectarea drepturilor minorităţilor. “Nu îmi fac iluzii. Ştiu că socialiştii, liberalii şi verzii vor vota împotriva Ungariei, iar prietenii noştri ne vor fi alături. Am venit în faţa dumneavoastră să vă transmit respectul meu. Am depus sub forma unui memorandum răspunsul Guvernului ungar la jignirile grave care s-au adus ţării noastre. Sunteţi profund incorecţi faţă de Ungaria şi poporul maghiar. Folosiţi în mod public dubla măsură, nu recunoaşteţi, ne subestimaţi şi luaţi în derâdere munca maghiarilor de a-şi reînnoi patria, deşi am depus eforturi consistente şi am muncit din greu ca să depăşim falimentul din startul crizei economice. Am început de foarte de jos, economia Ungariei prăbuşindu-se încă dinainte de cea a Greciei”, le-a spus Orban europarlamentarilor.
“Ungaria se autofinanţează”
“Doar două ţări au reuşit să îşi plătească datoriile, Ungaria este una dintre acestea. Ţara noastră se autofinanţează deja din pieţele financiare, în timp ce datoria de stat şi şomajul sunt în continuă scădere. Noi nu vrem să trăim din banii altor contribuabili europeni, ci vrem să stăm pe picioarele noastre, prin propria noastră economie. Ungaria a lucrat mereu în contravântul Parlamentului European. Uniunea Europeană vrea să impună un sistem de monitorizare care ar aduce un stat membru sub tutela ei. Este o direcţie periculoasă. Eu am trăit soarta Europei Centrale. Ştiu ce înseamnă să nu fim propriii noştri stăpâni, fiindcă departe, într-o altă ţară, alţii decid soarta noastră. Ştiu ce înseamnă să trăim drept cetăţeni de rang inferior. Timp de decenii am suportat ca cei puternici să abuzeze de puterea lor. Noi ştim ce înseamnă ca independenţa şi libertatea ţării noastre să nu fie respectate. M-am aliat cu cei care luptau împotriva comunismului pentru a pune capăt unui astfel de regim şi niciodată să nu mai fim nevoiţi să retrăim astfel de lucruri”, a declarat Orban în cadrul discursului său, citat de Hirtv.
Doleanţe
“În consecinţă, am venit să vă transmit că noi maghiarii nu vrem o Europă în care ţările de succes sunt pedepsite în loc sa fie premiate, nu vrem o Europă în care majoritatea de două-treimi este condamnată, în loc să fie respectată. Nu vrem o Europă în care suntem ţinuţi sub tutelă, iar libertatea ne este îngrădită, în loc să fie asigurată. Nu vrem o Europă în care cel puternic abuzează de puterea sa. Nu vrem o Europă în care se foloseşte dubla măsură, unde doar cel mic trebuie să îl respecte pe cel mare. Astfel, noi ne vom lupta cu toţi cei care aplică dubla măsură, abuzează de puterea lor şi care vor să ne transforme în cetăţeni de rang inferior. Ne vom lupta şi cu cei care vor să transforme Uniunea Europeană într-un imperiu. Noi facem parte din acea categorie de milioane de oameni din Europa care nu susţin o supunere a Europei, ci pe cea a naţiunilor libere din Europa. Trăiască Uniunea Europeană a naţiunilor libere”, a mai spus Orban în cadrul discursului său.