De 150 de ani imunitatea parlamentară e
înscrisă în toate Constituțiile României. De ce trebuie s-o scoatem acum?
Autor: Ion Cristoiu | joi, 16 aprilie 2015 | 26 Comentarii
| 907 Vizualizari
Mă întreb uneori de ce dracu l-am dat pe Stalin de a berbeleacul, l-am
împușcat pe Nicolae Ceaușescu și ne zicem cetățeni ai unei țări membre a
Uniunii Europene, dacă ne lipsește mai departe capacitatea de a supune
spiritului critic borhotul pe care ni-l dau zilnic Manipulatorii pe post de
caviar.
Să luăm, de exemplu, aserțiunea sădită în spațiul
public de Binomul SRI-DNA, cel care conduce de fapt țara, președintele
jucînd rolul Tabloului cu nădragi, iar Parlamentul, rolul Turmei de oi de
tinichea, și îngrijită ca să înflorească de Divizia Presă a Binomului:
Imunitatea parlamentară trebuie eliminată din
Constituție.
Nu cred să existe în ultimul timp politruc, gurist de
presă scrisă sau gurist de televizor, membru al așa-zisei societăți civile care
să nu repete, ca un papagal înscris în cor, această aserțiune propagandistică,
fără a o supune minimului spirit critic, cel care deosebește un cetățean
european de un vițel importat din CSI.
Aprinsă de la abila manipulare poreclită măreț Luptă
împotriva corupției, în realitate, o cruntă răfuială între bandele mafiote din
politică și din instituțiile de forță ale democrației noastre de hîrtie
creponată, eliminarea imunității parlamentare e una dintre acele teze pupate-n
fund de toată lumea, acceptate automat și repetate papagalicește de toți, fără
o minimă dezbatere. Ca și în cazul votului uninominal, ca și în cazul
despăgubirilor, orice tentativă de a avertiza că se impune o atentă cîntărire a
argumentelor pro și contra, dar mai ales o dezbatere scutită de emoțiile
de moment, e rapid descurajată cu hîrdaie de rahat mediatic.
Adept al dezbaterii pro și contra în legătură cu orice
subiect, pentru că văd măreția democrației tocmai în dreptul de a te îndoi
public pînă și de axiome, voi prezenta pentru cititori reglementarea imunității
în toate Constituțiile României de la cea din 1866 (am exclus
”Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris” din 1864) pînă la cea din
2003.
”Constituția
din 1866
Art. 51. Nici unul din membrii uneia sau celei-alte
Adunări nu pote fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de
densul în cursul esecrițiului mandatului seu.
Art. 52. Nici un membru al uneia sau celei-alte
Adunări, nu poate în timpul sesiunei, să fie nici urmărit, nici arestat în
materie de represiune, decît cu autorizațiunea Adunării din care face parte,
afară de cazul de vină vădită. Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia
sau celei-alte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunie, dacă Adunarea o
cere.
Constituția din
1923
Art. 54. Nici unul din membrii uneia sau celeilalte
Adunări nu poate fi urmărit sau prigonit pentru opiniunile și voturile emise de
dînsul în cursul exercițiului mandatului său.
Art. 55. Nici un membru al uneia sau celeilalte
Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie nici urmărit, nici arestat în
materie de represiune, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară
de cazul de flagrant delict.
Dacă a fost arestat preventiv sau urmărit în timpul
cînd sesiunea era închisă, urmărirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobării
Adunării din care face parte, îndată după deschiderea sesiunii Corpurilor
legiuitoare.
Detențiunea sau urmărirea unui membru al uneia sau
celeilalte Adunări este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o
cere.
Constituția din
1938
Art. 56. Nici unul din membrii uneia sau
celeilalte Adunări nu poate fi urmărit pentru opiniunile și voturile de el
emise în cursul exercițiului mandatului.
Art. 57. Nici un membru al uneia sau celeilalte
Adunări nu poate, în timpul sesiunii, să fie urmărit sau arestat pentru vine
penale, decît cu autorizarea Adunării din care face parte, afară de cazul de
flagrant delict.
Detențiunea sau urmărirea vreunuia din membrii
Adunărilor este suspendată în tot timpul sesiunii, dacă Adunarea o cere.
Constituția din
1948
Art. 59. Nici un deputat nu poate fi reținut,
arestat sau urmărit, fără autorizarea Marii Adunări Naționale a R. P. R., în
timpul sesiunilor, sau a Prezidiului Marii Adunări Naționale a R. P. R., între
sesiuni, pentru orice fapte penale, afară de cazurile de flagrant delict, cînd
se va cere de îndată aprobarea Marii Adunări Naționale a R. P. R. sau a
Prezidiului Marii Adunări Naționale a R.P.R.
Constituția din
1952
Art. 34. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu
poate fi trimis în judecată și nu poate fi arestat fără încuviințarea Marii
Adunări Naționale, în timpul sesiunilor, iar între sesiuni – a Prezidiului
Marii Adunări Naționale.
Constituția din
1965
Art. 61. Nici un deputat al Marii Adunări Naționale nu
poate fi reținut, arestat sau trimis în judecată penală, fără încuviințarea
prealabilă a Marii Adunări Naționale în timpul sesiunii, iar între sesiuni, a
Consiliului de Stat.
Numai în caz de infracțiune flagrantă, deputatul poate
fi reținut fără această încuviințare.
Constituția din
1991
Articolul 69: Imunitatea parlamentară
1. Deputatul sau senatorul nu poate fi reținut,
arestat, percheziționat sau trimis în judecată, penală ori contravențională,
fără încuviințarea Camerei din care face parte, după ascultarea sa. Competența
de judecată aparține Curții Supreme de Justiție.
2. În caz de infracțiune flagrantă, deputatul sau
senatorul poate fi reținut și supus percheziției. Ministrul justiției va
informa neîntârziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției.
În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere,
va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Articolul 70: Independența opiniilor
Deputații și senatorii nu pot fi trași la răspundere
juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea
mandatului.
Constituția din 2003
Articolul 72: Imunitatea parlamentară
1. Deputații și senatorii nu pot fi trași la
răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în
exercitarea mandatului.
2. Deputații și senatorii pot fi urmăriți și trimiși
în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile
politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziționați,
reținuți sau arestați fără încuviințarea Camerei din care fac parte, după
ascultarea lor. Urmărirea și trimiterea în judecată penală se pot face numai de
către Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție. Competența de
judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.
3. În caz de infracțiune flagrantă, deputații sau
senatorii pot fi reținuți și supuși percheziției. Ministrul justiției îl va
informa neîntîrziat pe președintele Camerei asupra reținerii și a percheziției.
În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reținere,
va dispune imediat revocarea acestei măsuri.”
Ce ne arată această trecere în revistă?
1. De 150 de ani, imunitatea parlamentară e o axiomă a
tuturor regimurilor, chiar și a celui stalinist din 1952. Nu pentru a face din
Parlament un scut anti-Justiție, ci pentru a recunoaște Parlamentului
rolul de principală instituție a țării.
2. Excepție făcînd perioada comunistă, cînd nu se
punea problema votului de conștiință, toate Constituțiile deosebesc între
răspunderea juridică pentru voturi și declarații politice și imunitate în
general. De precizat că formula Răspundere juridică nu se referă la o
infracțiune penală, ci la o posibilă dare în judecată a unui parlamentar pentru
o declarație în plen considerată calomnie.
3. Dintre toate Constituțiile, cea din 2003 exclude
din imunitate urmărirea penală a parlamentarului. A fost cedarea lui Adrian
Năstase la campania dusă în numele luptei împotriva corupției, cedare cu
temeiul în credința fostului premier că el va ajunge președinte și nu va avea
nevoie de imunitate pentru a nu fi urmărit penal.
De ce sunt supuse votului și cererile de începere a
urmăririi penale în cazul unor parlamentari?
Răspunsul trimite la Legea răspunderii ministeriale
din 28 iunie 1999 care prevede prin articolul 12:
”Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele
României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru
faptele săvîrșite în exercițiul funcției lor.”
Actualii parlamentari care sunt acuzați pentru fapte
ca foști membri ai Guvernului nu beneficiază de o imunitate constituțională, ci
de o imunitate depinzînd de o lege. Sunt de acord că e vorba de o anomalie:
Parlamentarul nu poate fi scutit de verificarea
adevărului prin Justiție de calitatea sa de fost ministru.
Legea impune o inegalitate între parlamentari. Cei
care n-au fost miniștri sau mai precis nu sunt acuzați de fapte din perioada
ministeriatului lor pot fi urmăriți penal fără aprobarea Parlamentului.
Anomalia poate fi înlăturată prin modificarea Legii
răspunderii ministeriale, operațiune infinit mai simplă decît modificarea
Constituției.
Rămîne în aceste condiții Imunitatea la percheziție,
reținere sau arestare.
E o imunitate care se regăsește în toate cele opt
Constituții din cei aproape 150 de ani de Istorie a României moderne.
Înainte de a o elimina, cum cere Binomul SRI-DNA și
cum face propagandă Divizia Presă a Binomului, n-ar fi oare înțelept, european,
să ne întrebăm de ce a fost pusă imunitatea în toate constituțiile, inclusiv în
cea Stalinistă?