Scandalul blasfemierii Sfântului Ardealului

 

Ignorat total de Bănescu, Scandalul blasfemierii Sfântului Ardealului irumpe la Sibiu. Protest oficial al Arhiepiscopiei față de filmul lui Alexandru Solomon "Arsenie. Viața de apoi"

În contextul actual social și economic dificil prin care trece România, libertatea de exprimare câștigată atât de greu cu sângele eroilor Revoluției din 1989 este constant folosită pentru a denigra poporul român, valorile lui spirituale perene și, în mod special, Biserica Ortodoxă. Cu îngrijorare asistăm la o întoarcere periculoasă la metodele de dezinformare și denigrare consacrate de dictaturile bolșevice. Teoria critică a neomarxismului cultural a pătruns adânc în mass-media românească. Se critică instituțiile fundamentale pe care se bazează ființa poporului nostru, începând cu Biserica, cu familia și cu patria. În acest demers neomarxist se încadrează și recenta producție cinematografică a regizorului Alexandru Solomon. Încadrat fals în ciclul documentarelor, filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor și valorile lui spirituale. Viața părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare și jignire a mii și mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe.

Acest film, așa-zis documentar, caricaturizează și profanează memoria Părintelui Arsenie Boca, care încă din timpul vieții a fost numit în evlavia poporului nostru Sfântul Ardealului. Părintele Arsenie a fost un monah de vocație care a format în plan duhovnicesc generații întregi de credincioși. În contextul aridității sociale și spirituale a țării noastre dinaintea și după cel de-al Doilea Război Mondial, slujirea, propovăduirea și activitatea duhovnicească a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar apoi de la Prislop, au constituit un autentic izvor de hrană și învățătură spirituală pentru mii și mii de suflete însetate de har sau rănite de diferite suferințe și încercări. Sunt volume întregi de mărturii despre evlavia și cinstirea deosebită de care părintele Arsenie s-a bucurat și continuă să se bucure în rândul credincioșilor noștri; sutele de pelerini care zilnic merg la Mănăstirea Prislop și cer mijlocirea Părintelui fiind deosebit de expresive în acest sens.

Domnule director general al CNM Astra,

Domnule director al Festivalului Astra Film,

Solicităm prin această scrisoare deschisă ca proiecția acestui film să nu fie permisă în județul nostru, deoarece:

● Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator și jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezența Bisericii Ortodoxe în spațiul public și își propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simțit că mă sufoc; prezența Bisericii era peste tot în viața publică, și emblema acestei influențe era un călugăr chipeș, Arsenie Boca.” – min. 01:10).

● Într-un mod cu totul nesincer a fost obținută și aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se dorește „realizarea unui film documentar despre viața Părintelui Arsenie Boca….”, realizatorii fiind „însoțiți la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriași care merg la pelerinaje în toată țara)”. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinșii pelerini defăimă prin cuvinte și atitudini atât locurile acelea, cât și actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie.

● Viața părintelui Arsenie este grosolan și jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie își permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini și cuvinte explicit ura și antipatia față de personalitatea marelui duhovnic. („Îmi e antipatic (părintele Arsenie, n.n.), lumea spune că a făcut minuni…” – min. 01:05:23). Aceeași atitudine ironică și jignitoare o au toate personajele care joacă în acest film: așa-zișii pelerini atent selectați de către regizor apar în diverse ipostaze purtând căciuli cu chipuri de animale (min. 10:40), schimonosindu-se, făcând lucruri caraghioase în incinta Mănăstirii Sâmbătă, ridiculizând și jignind mii și mii de pelerini care vin la mormântul părintelui Arsenie.

● Textele pe care acești pseudo-pelerini le citesc și le discută provin din diverse surse, unele fiind extrase din notele informative ale securității, iar comentariile ironice făcute pe marginea lor au același caracter jignitor și denigrator la adresa părintelui Arsenie (min. 33:45).

Batjocorirea Bisericii și a valorilor poporului nostru prin acest film fac ca proiectarea lui în spațiul public, la un festival organizat de instituții ale statului român, să aducă un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre.

Din toate aceste considerente credem că un astfel de demers artistic nu face cinste festivalului Astra Film, menit să ridice și să anime prin artă poporul nostru și să îl ancoreze și mai mult în valorile lui tradiționale care l-au consacrat, l-au definit pe parcursul întregii sale istorii.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sibiului"

 

Între Viena și Schengen, naționalizarea OMV

19 septembrie 2023, 14:43 Cornel Nistorescu Editorial 83

Ne-am încurcat în politică și afaceri cum n-am mai făcut-o de mult. Adevărul este că am uitat să jucăm. Și, pentru că am numit la Externe numai figuranți, nu mai contăm pe nicăieri. În guvern, am lăsat loc de decizie unor amatori, unor hrăpăreți și unor aventurieri. Petrom-ul a fost privatizat cu o țară fără petrol și gaz și, fără să ne dăm seama, a devenit levierul extern cu care este controlată economia țării noastre.
Și mai încoace, și politica ei încropită.

Refuzul Austriei de a vota favorabil aderarea României la spațiul Schengen nu este numai o decizie politică. Nu ține numai de numărul refugiaților și de permisivitatea granițelor țării noastre sau ale lor. Austria ne joacă în politica europeană urmărindu-și interesele sale economice cu un dispreț imperial, deși pe plan mondial Austria nu cîntărește mai mult decît o insulă din Oceania. Ne joacă în foi de viță, încercînd să obțină de la țara noastră avantaje economice, financiare și energetice, iar noi nu suntem capabili să răspundem. Fără să ne dăm seama și fără să avem o strategie politică, am căzut și ne zbatem într-o capcană uriașă. Implicarea OMV-ului în producția de energie a României, tolerarea unor interpretări aproximative ale legislației românești, concesiile cerute și mereu acceptate sau obligațiile post privatizare uitate sub preș au fost semne că OMV-ul și statul austriac își folosesc cu cinism controlul asupra resurselor noastre. Acum, după felul în care se poartă Austria și OMV în contractul de exploatare a gazului din Marea Neagră, arătăm ca un animal care este legat cu ștreangul de gît. OMV ne cere condiții financiare mai bune, în vreme ce cancelarul austriac se uită la lună și numără umbrele care i se pare că trec peste graniță.

N-are nici o legătură poziția guvernului austriac în dosarul Schengen cu ce vrea OMV de la premierul român și de la țara noastră? Numai un prost sau un nemernic ar putea răspunde cu un nu hotărît.

„Eu știu că a fost cerută de către cei de la Viena în încercarea de a modifica anumite articole din legea offshore. Eu sunt convins că oficialii români nu vor ceda și nu vor modifica, asta ar fi culmea culmilor să mai cedăm și chestiuni care țin de legea offshore prin care să permitem companiei care va exploata alături de Romgaz să vândă, cam asta e cererea austriecilor din informațiile mele, să le permitem să vândă pe bursă gazul extras din Marea Neagră. În legea offshore lucrurile stau diferit: statul român are prioritate să folosească gazul extras și să direcționeze spre vânzare în funcție de cerere, deci nu compania austriacă să decidă” (europarlamentar român PNL).

Pînă și primul-ministru Marcel Ciolacu avea să spună despre întîlnirea cu președintele OMV lucruri care trimit la înțelegeri dubioase.

”Este o solicitare din partea OMV să se întâlnească şi cu mine şi cu preşedintele Senatului. Eu ştiu că există o Lege Offshore, asumată de către noi. Există nişte litigii şi i-am solicitat preşedintelui OMV să le închidem pe cale amiabilă. Cred că va fi pe agenda de discuții. Eu cel puțin voi aborda acest subiect”.

Rezolvarea diferendumului legat de admiterea României în Spațiul Schengen în amestec cu condițiile economice și financiare ale OMV în țara noastră duc spre o situație extrem de complicată, periculoasă pentru economia țării noastre și pentru independența ei energetică.
Partidul care inițiază naționalizarea OMV cu justă despăgubire are electoral vorbind România la picioare.

 

Cum ar arăta lumea dacă Presa și-ar face Datoria?

DE REDACȚIA  /   OPINII   /   Publicat: Duminică, 17 septembrie 2023, 15:09   /   2 comentarii

 

Cum ar fi fost dacă, în toamna lui 2020, Washington Post ar fi acceptat o copie după conținutul laptopului lui Hunter Biden și ar fi investigat miile de e-mail-uri, imagini, SMS-uri și alte dovezi care îl implicau nu doar pe Hunter ci și pe tatăl său, Joe Biden, în diverse acțiune imorale și infracționale?

Dar CBS, NBC și ABC?

Nu era normal ca noi, în calitate de consumatori de informații, să ne așteptăm ca acești coloși de presă „să livreze informația de o manieră imparțială, fără teamă sau părtinire, indiferent de partide, grupuri sau interese aflate în joc”, așa cum noul proprietar al New York Times declara în 1896?

Cu toate acestea, în octombrie 2020, când New York Post a publicat o serie de articole în care descria corupția familiei Biden așa cum era ea dezvăluită de laptopul lui Hunter, foarte puține organe de presă mari au îndrăznit să preia subiectul.

Mai bine zis, nu „îndrăznit” ci „decis”. Deoarece nu e vorba de nici o îndrăzneală să îți faci treaba în mod corect.

Ai fi tentat să crezi că, atunci când marile rețele sociale, ca Facebook și Twitter, au blocat toate discuțiile despre articolele New York Post, trusturile de presă au sărit în ajutorul colegilor de la NY Post.

Dacă unul dintre acestea ar fi efectuat o anchetă proprie despre laptopul lui Hunter, ar fi continuat Twitter să cenzureze informațiile sub pretextul că este vorba de o dezinformare rusească? Greu de crezut.

Însă nici un mare trust de presă nu a fost dispus să își pună reputația la bătaie pentru a susține libertatea de exprimare – deoarece reputația lor se bazează în totalitate pe faptul că sunt Gardienii Stângii și că a-i proteja pe Hillary, Barack și familia Biden este mai important decât orice corectitudine și onoare.

Iar laptopul lui Hunter Biden nu este decât un simptom.

De la caz la caz, majoritatea presei fie închide ochii la subiectele în care sunt implicați liberali sau democrați în fapte imorale sau ilegale, fie pretind că astfel de subiecte sunt lipsite de importanță.

Exemplele sunt cu grămada, de la spălarea lui Hillary Clinton în plăsmuirea bazaconiei RussiaGate până la lipsa totală de curiozitate față de generosul acord oferit lui Hunter Biden de Departamentul de Justiție, așa-zis independent.

Nu e de mirare că majoritatea opiniei publice este convinsă că nu există nici o dovadă care să justifice o procedură de impeachment împotriva lui Joe Biden pentru mită sau trădare.

Așa se întâmplă atunci când depinzi de surse de informații părtinitoare pentru a-ți forma opiniile.

Mai rău: nu sunt doar surse părtinitoare, sunt și ignorante.

Să luăm de pildă cazul lui Philip Bump de la Washington Post.

Bump, un editorialist și analist prețuit, a fost pus recent în încurcătură de animatorul de podcast Noam Dworman.

Bump a afirmat că nu există nici o dovadă că președintele Biden ar fi săvârșit ceva nepotrivit în legătură cu afacerile fiului său cu parteneri externi.

Când Dworman a citat câteva dovezi importante, dovedind contrariul, Bump s-a ridicat și a plecat.

Interviul s-a terminat când Dworman l-a întrebat pe Bump:

Ce spui despre SMS-ul (lui Hunter) către fiica sa adultă: „Trebuie să îi dau 50% din veniturile mele Tatii”?

Bump, individul familiarizat cu culisele Washingtonului, care modelează opinia spunându-ne ce trebuie să gândim, a răspuns cu voce joasă:

„Nu am nici o idee ce înseamnă asta. Nu știu. Nu am nici o idee ce înseamnă.”

Să fim foarte clari: NU VREA să știe ce înseamnă.

Pentru că Bump nu este un ziarist adevărat: este un propagandist al Democraților, al ideilor și politicilor lor.

Mai mult, când Dworman l-a provocat pe Bump să răspundă cum ar fi procedat un ziarist adevărat – adică să o ia la întrebări pe fiica lui Hunter Biden – ziaristul de la Washington Post a plecat.

Dworman: A întrebat-o cineva?

Bump: Nu știu... Nu știu...

Dworman: Nu crezi că cineva ar trebui să o întrebe?

Drace, nu! Pentru că asta ar însemna că marile trusturi de presă ar sluji interesului public american în loc să îl slugărească pe Joe Biden.

Probabil, însă, că ceva mai nefast decât să protejeze familia Biden a făcut presa alimentând în mod constant opinia publică cu minciuni despre Donald Trump.

În timp ce fostul președinte se confruntă cu 91 de capete de acuzare și 4 dosare penale, cele mai flagrante au fost insistența de a pretinde că Trump a condus o insurecție împotriva guvernului federal sau că a mințit intenționat în privința fraudei electorale.

Încă o dată: la fel ca în cazul laptopului lui Hunter Biden, se presupune că cetățeanul de rând trebuie să accepte cu docilitate relatările pe care i le oferă presa despre neregularitățile electorale, asumând că acesta este purul adevăr.

Iar orice îndepărtare de la „adevărul oficial” este tratată cu tăcere sau cu dispreț.

Avem un exemplu perfect în cazulreportajului-anchetă al The Gateway Pundit de luna trecută, care dezvăluia o fraudă electorală de mari proporții în Michigan , la alegerile din 2020.

Dacă vă scărpinați nedumeriți în cap și vă întrebați despre ce naiba vorbesc, explicația este că sunteți victimele refuzului presei de a aborda orice subiect care i-ar putea fi favorabil președintelui Trump.

Sunt mari șanse să nu fi auzit niciodată despre Gateway Pundit, afară de cazul în care sunteți un conservator convins, care caută surse alternative de informații, contrare narațiunii „mainstream”.

Oricine altcineva ar fi probabil oripilat de caracterizările publice făcute de instituțiile de stânga, cum este Wikipedia, care aplică Gateway Pundit eticheta de „site american de fake news de extremă dreaptă... cunoscut pentru publicarea de minciuni, falsuri și teorii ale conspirației”.

Dar dacă dorești să afli adevărul despre o investigație a poliției care a început în octombrie 2020 și a descoperit că peste 10.000 de identități de alegători – marea lor majoritate false - au fost expediate oficialilor electorali din districtul Muskegon, statul Michigan, atunci trebuie să citești Gateway Pundit.

Sau unul dintre site-urile conservatoare de internet care au preluat acest subiect.

Pentru că era imposibil ca New York Times sau NBC să relateze despre această dezvăluire incendiară.

Și contează prea puțin dacă Gateway Pundit este un site militant conservator sau nu.

Este adevărat, site-ul nu are acreditare de presă, însă cui îi pasă?

Jurnalismul este o instituție în ruină. Nimănui nu îi pasă de acreditare: importantă e credibilitatea.

Ceea ce contează sunt dovezile prezentate de ziariștii site-ului în sprijinul afirmației lor, că mecanismul unei fraude electorale a fost descoperit în Michigan și în alte state americane, înainte de alegerile din 2020, dar a fost mușamalizat.

Iar dovezile sunt numeroase.

Mai mult, ziariștii de la Gateway Pundit au obținut raportul Poliției din Michigan care oferea detalii despre o anchetă preliminară aprofundată, oferind dovezi credibile despre existența unei scheme care urmărea crearea de identități false de alegători.

Din multe puncte de vedere, reprimarea anchetei privind frauda electorală din Michigan seamănă cu tehnicile de reprimare a dezvăluirilor făcute de New York Post despre laptopul lui Hunter Biden.

Căutând pe Google: „Muskegon voter registration police report” („raportul poliției despre înregistrările alegătorilor din Muskegon”), fără ghilimele, veți sesiza ceva interesant.

Mai întâi, absența Gateway Pundit din lista de rezultate Google.

În al doilea rând, tăcerea totală a elitei presei despre un asemenea subiect de o uriașă importanță.

În al treilea rând, un număr de așa-ziși „fact-checkeri” („verificatori de știri”) care minimalizează veridicitatea subiectului.

Singurul lucru care lipsește este oscrisoare de la 51 de oficiali din serviciile secrete – ca în cazul laptopului lui Hunter Biden -care să afirme că totul este o „operațiune de dezinformare rusească”.

Din toată presa „mainstream”, cel mai mult s-a  apropiat de subiect Detroit News, care a publicat o șocantă recunoaștere a Procurorului General din Michigan, Dana Nessel, că faptele sunt reale și că frauda electorală a fost raportată la FBI:

Secretarul de presă al lui Nessel, Danny Wimmer, a declarat că numărul total de formulare frauduloase suspecte expediate funcționarilor (electorali) din Muskegon a fost între 8.000 și 10.000, înaintea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2020.

„Funcționarii din Muskegon au depistat materialele frauduloase și au alertat autoritățile în drept”, a arătat Wimmer într-o declarație.

Mai multe agenții au desfășurat o anchetă atentă în interiorul statului și a stabilit că nu a avut loc nici o fraudă reușită în procesul electoral al statului.

Cu alte cuvinte, pentru că cele 10.000 de înregistrări false au fost descoperite de un oficial electoral, nu există nici un motiv de îngrijorare? Zău?

Mai întâi, o tentativă de fraudă electorală de o asemenea amploare ar trebui să ne îngrijoreze pe toți.

Dar, mai important, nu există nici un motiv să credem că a fost descoperită TOATĂ frauda electorală, doar pentru că a fost descoperit UN escroc electoral.

Raportul Poliției din Michigan despre anchetă a fost amplu redactat. Totuși, la pagina 14, autoritățile au omis să acopere numele GBI Strategies, o companie specializată în scoaterea alegătorilor la vot, apropiată de Partidul Democrat, despre care s-a confirmat că a activat în mai multe state, în 2020.

La percheziția cu mandat a sediului GBI Strategies s-au descoperit 19 vehicule folosite de angajații companiei, cu mult mai mult decât ar fi avut nevoie un angajat solitar.

În plus, femeia care a încercat să depună cele 10.000 de identități electorale false, a declarat poliției că „a lucrat” nu doar în Muskegon, ci și în districtele Detroit, Ypsilanti, Southfield, Flint și Lansing.

În ciuda entuziasmului lui Nessel legat de modul în care au fost descoperite cele 10.000 de înregistrări false de către un funcționar vigilent, nu există nici un motiv să credem că nu au existat alte mii de înregistrări false – nedescoperite – în alte orașe unde GBI Strategies a operat.

Concluzia?

Victoria lui Joe Biden cu 154.000 de voturi în Michigan a fost poate mai puțin detașată decât s-a crezut.

De fapt, poate că nici nu a fost o victorie.

Singurul mijloc de a afla ar fi să se ceară un audit legal al înregistrărilor electorale depuse cu o lună sau două înainte de alegeri.

Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă singura voce care o cere este Gateway Pundit.

Pentru că, așa cum a avut loc o campanie concertată pentru discreditatea New York Post, atunci când a dezvăluit amploarea corupției din sânul familiei Biden, conform laptopului lui Hunter, a existat o campanie la fel de necinstită pentru a discredita Gateway Pundit.

Deși nu veți găsi nici măcar un singur articol publicat de Gateway Pundit atunci când citiți primele 100 de rezultate ale unei căutări pe Google despre raportul poliției din Muskegon privind frauda electorală, nu veți fi surprinși să descoperiți trei „verificări de fapte” care afirmă că e vorba de un fake news.

PolitFact, LeadStories și Newsweek au reușit să își facă loc între primele 100 de rezultate ale căutării pentru a demistifica o dezvăluire despre care Google pretinde că nu există.

Fiecare dintre aceste „verificări de fapte” a urmat aceeași schemă: a repetat dovezile conținute de raportul poliției din Michigan, pe care Gateway Pundit și-a bazat articolul, după care a spus: „Nu are importanță”, pentru că Procurorul General al statului a afirmat că nu a avut loc nici o fraudă.

Serios? Asta se numește în zilele noastre „verificarea faptelor”?

Dar dacă New York Times, CBS, Washington Post și NBC și-ar trimite cei mai buni reporteri de investigații să caute prin înregistrările electorale din Michigan?

De ce nu este căutat CEO-ul GBI Strategies și luat la întrebări despre metodele folosite de compania sa pentru a mări prezența la vot, în ce state a activat în alegerile din 2020 și ce legătură există între GBI Strategies și Partidul Democrat sau echipa electorală a lui Joe Biden?

Dar așa ceva nu se va întâmpla niciodată. De aceea, Gateway Pundit și alte organizații de ziariști-cetățeni sunt necesare.

Poate că nu sunt perfecte, dar oferă un serviciu pe care nu îl putem primi de la majoritatea presei de astăzi. Nu sunt niște papagali care repetă narațiunea oficială pe care ne-o servesc Statul Paralel, Partidul Democrat sau marii donatori.

Și, până când marile trusturi de presă își vor redescoperi interesul de a relata informația „fără teamă și părtinire”, mă voi baza pe Gateway Pundit, Breitbart News sau Citizen Free Press pentru furnizarea informațiilor pe care Puterea vrea să mi le ascundă.