http://www.sperantatv.ro/web/invatamantul-romanesc-8-07-2014/
miercuri, 9 iulie 2014
sâmbătă, 5 iulie 2014
Cei care au tăiat salariile profesorilor ne spun acum că cine nu trece un examen nu trebuie să aibă nicio șansă în viață !
Atât Traian Băsescu,
cât și aliații lui din PDL, continuă un discurs care face rău educației - acela
că trebuie să îi abandonăm total pe cei care nu trec un examen! Ei au făcut
asta, dar noi nu o vom face niciodată!
Una dintre promisiunile pe
care am făcut-o atunci când am preluat guvernarea a fost aceea de a face din
acest domeniu o prioritate. Aceasta înseamnă creșterea treptată a finanțării și
așa s-a ajuns la reîntregirea salariilor tăiate, la creșterea salariilor pentru
profesorii debutanți, la achiziționarea de microbuze școlare, la majorarea burselor
pentru olimpici sau la investiții în lucrări de modernizare a școlilor. În
același timp, scoaterea educației din zona gri în care a fost aruncată de
guvernarea PDL a presupus și măsuri de reparare a unor greșeli majore făcute în
trecut, greșeli care își au sursa în Legea educației naționale. Așa s-a ajuns
la elaborarea și adoptarea OUG nr. 49/2014, un act normativ rezultat al
dialogului social, care vine să corecteze o lege adoptată pe genunchi, în
spatele ușilor închise, fără legătură cu realitatea din sistemul educațional și
din societatea românească.
Această ordonanță este
expresia unei viziuni despre educație bazată pe principiile echității,
solidarității și responsabilității. Este vorba despre o abordare total diferită
față de cea a regimului Băsescu, care a promovat constant ideea că cei slabi,
ce săraci, cei aflați în dificultate, cei care nu trec un examen nu merită
nicio șansă în viață. Conform acestei viziuni a popularilor din România, cei
mai slabi trebuie marginalizați, eventual eliminați din societate. Traian
Băsescu și acoliții săi sunt cei care au tăiat salariile profesorilor, au
închis multe școli, i-au trimis pe dascăli să muncească în afara țării și au
decredibilizat un întreg sector. Tot ei sunt acum cei care, cu ipocrizie,
contestă măsurile reparatorii pe care profesorii, elevii, studenții și părinții
și le doresc.
OUG nr. 49/2014 aduce
foarte multe lucruri bune pentru profesori și pentru beneficiarii sistemului de
învățământ. Ea oferă un sprijin elevilor care nu trec examenul de Bacalaureat,
vizând astfel atingerea de către România a obiectivelor Strategiei Europa 2020,
oferă recunoaștere cadrelor didactice cu o vechime în învățământ de peste 25 de
ani, cu gradul didactic I, susține învățământul profesional, țintește reducerea
abandonului școlar și întărește autonomia universitară. Actul normativ propune
o abordare sistemică de modernizare și dezvoltare graduală a sistemului de
educație.
Dan ȘOVA
Purtător de cuvânt PSD
vineri, 27 iunie 2014
E timpul pentru Unirea celor două state româneșt
Republica Moldova și-a semnat actul de dezlipire de Est, dar cea mai bună și mai sigură cale pentru viitorul românilor de dincolo de Prut este reunificarea cu România. Avem în față nu doar un ideal sau o dorință, ci și o oportunitate istorică, plus necesitatea de a-i proteja astfel pe românii de dincolo de Prut și de a le oferi calea rapidă spre integrarea în UE.
Să nu desfacem șampania înainte de vreme. Asocierea cu UE înseamnă un drum lung și anevoios al Republicii Moldova, timp în care Rusia nu va sta degeaba. Hai să ne suflecăm mânecile pe ambele maluri ale Prutului și să trecem la Unire ca singură soluție realistă și corectă pentru acest neam care trebuie să fie întreg și împreună.
Există, la nivel public, o ambivalență a pozițiilor cu privire la reunificarea celor două state românești, o timiditate, de parcă am dori ceva ce nu ar fi corect istoric, legal sau din orice alt punct de vedere.
Un neam nu va fi niciodată respectat dacă nu se respectă el însuși și dacă nu-și apără în fața lumii dreptul de a fi întreg, neîmpărțit.
Hai să renunțăm la ambiguități și să afirmăm public că reunificarea este un deziderat pentru împlinirea căruia suntem pregătiți să depunem toate eforturile necesare. Dacă noi, românii de pe ambele maluri ale Prutului, suntem hotărâți să ne reîntregim, nimeni nu ni se va putea opune cu succes. Ne vom recăpăta astfel nu doar dreptul de a trăi într-o Românie Unită, ci și demnitatea și respectul tuturor. Un neam nu va fi niciodată respectat dacă nu se respectă el însuși și dacă nu-și apără în fața lumii dreptul de a fi întreg, neîmpărțit.
Bogdan Diaconu, Deputat PSD
Elevii de clasa a 8-a, batjocoriți la proba de limba română. Până când ?! - Scrisoarea unei profesoare
Ar trebui să schimbăm ceva, cât încă se mai poate. Aud mereu discursuri
despre cât de bine și de mult învățam noi sau alții mai în vârstă decât noi pe
vremea comunismului și despre cum nu învață generațiile actuale, care nu au
moral și prințip... De fapt, generațiile actuale sunt mult mai inteligente
decât noi și e vina noastră, părinți și profesori, că nu le oferim ce le
trebuie. Priviți-vă copiii, să nu-mi spuneți că nu știu mult mai multe decât
știați voi la vârsta lor...
Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni. Sunt profund
dezamăgită de subiecte și de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care
au muncit foarte mult anul acesta și la cât o să fie de dezamăgiți. La Gloria,
Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei și la mulți alții,
care, probabil, vor lua note sub așteptările lor și mai mici decât nivelul lor
real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza
viziunii celor care conduc învățământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de
viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proști decât cei din
Occident și că profesorii sunt slab pregătiți, că nu știu să-i învețe, dar
nu-mi spuneți că nu știți copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu
s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme
cu marea cantitate de informații, cu subfinanțarea învățământului, nu cu
deșteptăciunea copiilor noștri. Eu cred că guvernanții noștri ne spun
„proști" pentru că așa suntem mai ușor manipulabili.
Așadar, copiilor li s-a dat să-și spună părerea despre mesajul unui text
liric, la prima vedere – Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult
peste nivelul de vârstă și capacitatea de înțelegere a unui copil de 14 ani,
iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăț să-și exprime opinia
în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu știu asta?
Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care
copiii l-au învățat. Așadar, viața mea depinde de înțelegerea unui text al unui
poet simbolist. De-aș fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce
pot „vedea", înțelege...
Apoi, li s-au dat sinonime... pentru „fiindcă", copilul a scris
„deoarece", dar și „pentru că". Numai că această expresie nu apărea
în barem și multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e
locuțiune". Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu
să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alții nu. La fel, pentru
„cer": în barem apăreau „solicit", „pretind", dar, judecând contextual
– „Ai auzit ce-ți cer?" –, copilul a scris „vreau", „te rog",
cum mi se pare și firesc. În fond, nu soliciți de la Anul Nou să fie
neprihănit... A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele,
alții nu.
Următorul exercițiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicația era
că apărea „o construcție în cazul vocativ". Dar mulți copii au scris
„construcție incidentă". N-au luat cele 6 puncte, deși, conform Gramaticii
Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcția incidentă
cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.
Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect
silabele o dată în viața ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează
singurul exercițiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore...
Și, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei
nimic, pentru că nu știi să le diferențiezi pe acestea de cele provenite din
participiu. Dar, în aceeași Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că
adjectivele propriu-zise includ și participiile și gerunziile adjectivizate. Ce
facem!? Mie mi se pare important ca un copil știe să recunoască adjectivul,
prepoziția, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct,
dacă n-a scris „prepoziție simplă"!
La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor.
I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerințele nu privesc
înțelegerea textului, așa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele
PISA, ci, poate, atenția. Foarte mulți copii n-au formulat enunțuri corecte,
pentru că au fost induși în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii
de-astea...
La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate
diferit. Prima, temporală sau condițională, dar și ultima, indirectă sau de
scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziția a fost clar
subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu și acum?
Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la..." ca și „îl
încurajează pentru a înțelege".
Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească
la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o
întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulți copii n-au scris cele 10-15
rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru,
Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleșu/Pleșa, Mircea Dinescul cu fular alb,
Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar și cu Mihai
Eminescu, Creangă, și i-au pus întrebări și au fost emoționați. Ce-ar fi putut
spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un șoricel la
prezentarea cărții marelui scriitor, sedus de mirosul de cașcaval al unei cărți
culinare. Vina nu e a lor că nu știu niciun nume de scriitor – unii mai știu –,
pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de
cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.
E, așadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem și
suntem parte a lui, și eu îmi cer iertare față de Cristi, Alberto și toți
ceilalți copii „ai mei" că nu i-am învățat altceva, nu știu nici eu ce,
care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei.
Îmi cer iertare în fața inteligenței lor, a zâmbetului lor, a ochilor
înlăcrimați cu care vor privi notele. O să-i privim și pe aceștia plecând în
alte țări, care nu-i vor considera proști, ci buni de muncă. Vor fi și doctori,
și ingineri...
Și astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu
v-am plictisit. Nu-mi spuneți că nu vă interesează, pentru că și copiii voștri
o să crească.
Carmen Stoica, profesoară la Școala 99, București
luni, 16 iunie 2014
duminică, 11 mai 2014
Orban declară război Europei post-Trianon pentru 10 miliarde de euro
Bogdan Diaconu, Deputat PSD
Îndemnul premierului abia reales, Viktor Orban, la autonomia care trebuie conferită maghiarilor din afara Ungariei, reprezintă o declarație de război la adresa Europei post-Trianon, pentru că pune în discuție granițele din regiune și suveranitatea statelor naționale apărute în urma primului război mondial. Dar popularii europeni l-au susținut pe Orban în alegeri, așa că dorința sa declarată de a a transforma enclavizarea etnică într-o problemă a întregii Europe s-ar putea să fie agreată. Și atunci Europa s-ar trezi direct pe urmele lui Putin, lăsând Ungaria să folosească pretextul unei minorități aflate în diaspora pentru a distruge suveranitatea teritorială a altor state. Așadar, îl va pune cineva de la Bruxelles la punct pe Viktor Orban? Dacă popularii europeni câștigă alegerile europarlamentare și își impun o Comisie Europeană pe gustul lor, probabil că nu. Poate că, dimpotrivă, vor găsi util să folosească pretențiile Ungariei la enclave etnice maghiare pe teritoriul altor state ca să slăbească suveranitățile naționale și să își pună mai ușor în practică planul federativ european.
Cât valorează așadar să pui Kievul în încurcătură ca să-i dai eventual o lovitură de grație, creând un precedent secesionist maghiar într-o zonă ucraineană în care Rusia să facă pe nevinovata, dar și să faci praf unitatea Europei și stabilitatea în câteva țări din UE, printre care și România? Prețul e oficial: 10 miliarde de euro.
România însă are datoria de a-i potoli imediat aspirațiile neo-horthyste lui Orban măcar în ceea ce privește teritoriul nostru național, și sunt convins că și celelalte state vizate, fie că e vorba de Slovacia sau Serbia, vor ști să pună la punct elucubrațiile Budapestei. Mai periculoasă este situația Ucrainei căreia Orban îi cere direct autodeterminarea maghiarilor, exact ce-i lipsea Kievului în aceste zile de haos. Dar aici probabil că este deja vorba de prietenia ruso-maghiară, iar Orban nu poate rămâne dator pentru cele 10 miliarde de euro împrumutate de Budapesta de la Putin. Cât valorează așadar să pui Kievul în încurcătură ca să-i dai eventual o lovitură de grație, creând un precedent secesionist maghiar într-o zonă ucraineană în care Rusia să facă pe nevinovata, dar și să faci praf unitatea Europei și stabilitatea în câteva țări din UE, printre care și România? Prețul e oficial: 10 miliarde de euro.
SURSA : stiripesurse.ro
luni, 28 aprilie 2014
LECTIE DE ISTORIE"
de Radu Pietreanu
Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram
Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam
Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moșii mei
Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei
Valuri tulburi de uitare peste morții mei se-așează
Limba nu ne mai e limbă, țara nu mai este trează
Azi ne-nvață imbecilii intereselor perfide
Cum să ne uităm eroii și să venerăm partide
Cum să cântărim istoria și s-o vindem pe bucăți
Cum să facem Mall-uri, vile, scoțând piatra din cetăți
Pe Vlad Țepeș cum să-l facem personaj de film de groază
Capul lui Mihai Viteazul în dolari cât valorează
Ne învață idioții că Bălcescu a fost laș
Si că Decebal batrânul a fost un sinucigaș
Cum de s-a ajuns aicea ca să vină fiii ploii
Nesimțiți cât să-și permită a ne ponegri eroii?
Niște dascăli mediocri ce-au citit minciuni sfruntate
Si ni le aruncă-n față ca pe legi adevărate
Bieți defăimători de stirpe, lacomi si periculoși
Ce-am fi noi fără istorie? Ce-ar fi ei fără strămoși?
Fără urletul lui Horea am fi sclavi și azi pe roată
Iară hunii din pustiuri nobilime elevată!
Fara paloșul lui Ștefan am fi pașalâc turcesc
Robi umili care cu grâne tot Islamul îl hrănesc!
Dacă nu muream in luptă la Neajlov si la Rovine
N-am mai fi avut biserici unde neamul să se-nchine!
Nu trecurăm peste veacuri ca o nație coruptă
Ci cu aspre sacrificii, și cu jertfă, și cu luptă!
Si a trebuit adesea, spre a ne salva norodul
Sângele lui Brâncoveanu să inunde eșafodul
Trupul lui Ioan Cumplitul să se sfâșie-n bucăți
Umărul lui Avram Iancu să se sfarme de cetăți
Plânsul lui Vladimirescu să răsune din fântâni
Ca un preambul la imnul ”Desteptați-vă români”
Fierul scos din pieptul țării ne-a fost arma si necazul
Si coroană pentru Doja, si baltag pentru Viteazul
Munții noștri aur poartă, am putea să fim bogați
Insă nu ne sunt salvare, ci motiv să fim prădați
Biciuiți de monștrii vremii și răpuși de neputință
Am trecut peste milenii cu speranță si credință
Si-am nădăjduit că poate neamul nostru într-o zi
Printre alte mândre neamuri ca o stea va străluci...
Astăzi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca să moară
Pentru sfânta Libertate, pentru neam si pentru țară?
Groșii și libidinoșii, snobii si analfabeții,
Banii mulți și burta plină, pentru ei sunt sensul vieții
Niște lacomi fără școală, niște scârbe, niște javre
Care pentru-o șpagă calcă fără milă pe cadavre
Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentanții
Si-am trimis toți imbecilii, proastele și aroganții
Să ne facă de rușine cerând mită pe la toți
Si să fim priviți prin dânșii ca o nație de hoți
Poticnindu-se-n discursuri insipide și banale
Fără dicție sau noimă, cu greșeli gramaticale
Pițipoanca plângăcioasă sau tribunul făcând spume
Sau ciobanul fără carte să ne reprezinte-n lume?
Unde ne e azi mândria? Unde ne e azi curajul
De-ai lua de ciuf, de guler, si-a spăla cu ei pavajul?
Nu mai sunt eroi in țară, oameni demni și responsabili
Să ia frâiele în mână de la viermii incapabili?
Creierele geniale sunt trimise la străini
Spre-a nu-i încurca la furturi pe-acești avortoni cretini
Cincisprezece milioane, câți am mai rămas prin țară
Să fim pentru haimanale animale de povară
Să muncim pe brânci o lună iar ei să ne dea salar
Cam cât lasă ei pe seară șpagă la vreun ospătar
Nu mai vreau să văd prin blocuri cum ne mor de frig bunicii
Si nici mame disperate, ”ce le dau la ăia micii”
Nu mai vreau să-mi văd părintii dependenți de tratamente
Si cu banii pentru hrană cumpărând medicamente
Nu mai vreau să-mi văd soția umilită la ghisee
Sau copilul dat afară, că-i sărac, de prin licee
Ca o boala fără leacuri, ca un cataclism mă sperie
Cum trăiesc în lux netoții iar capabilii-n mizerie
Eu aștept Reînvierea, când din marile morminte
Vor ieși din nou Eroii înarmați c-un bici fierbinte
Si vor face curățenie printre cei ce ne-au furat
Spre a fi din nou în lume Neamul Binecuvântat!
FEBRUARIE 2014

Abonați-vă la:
Postări (Atom)