vineri, 8 iulie 2016

Selecție de citate de o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră

A fost tinuta in secret o bogata istoriografie referitoare la originea si statalitatea românilor. A fost mai lesne de tinut in lesa un popor care nu-si cunoaste neamul! Dar cea mai mare crima este ca românii nu vor sa stie cine sunt, au pierdut maturitatea de a se pretui si a se respecta reciproc. Românii sunt dusmanii lor, atat in interior cat si in alte zari, gradul lor de incredere s-a restrans la membri familiei si rude apropiate pentru ca au risipit caracteristicile unei societati mature si risca sa decada din statutul de popor in cel de populatie! 
Selecție de citate de o valoare extraordinară pentru istoria și identitatea noastră, adunate de pasionatul cercetător Marius Fincă:
  1. Sumerologul rus A. Kifisim: „Strămoşii rumânilor au exercitat o influenţă puternică asupra întregii lumi antice, respectiv a vechii Elade, a vechiului Egipt, a Sumerului şi chiar a Chinei”
  2. Pitagora (580 î.H – 495 î.H), face zece referiri la valorile superioare ale geţilor. În „Legea 1143” el spune: „Călătoreşte la geţi nu ca să le dai legi, ci să tragi învăţăminte de la ei. La geţi toate pamânturile sunt fără margini, toate pamânturile sunt comune.
  3. Homer:„Dintre toate popoarele geţii sunt cei mai înţelepţi.”
  4. Platon (427 – 347 î.H.), elev a lui Socrate şi profesor al lui Aristotel, surprinde în dialogul „CARMIDES” o discuţie între Socrate şi Carmides, în care profesorul îi spune lui Carmides ce l-a învăţat un medic trac când a fost la oaste: „Zamolxe, regele nostru, care este un zeu, ne spune că după cum nu trebuie a încerca să îngrijim ochii fără să ţinem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit, neţinându-se seama de corp. Tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul, şi iată pentru ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli. Pentru că ei nu cunosc întregul pe care îl au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă căci, toate lucrurile bune şi rele pentru corp şi pentru om în întregul său, vinde la suflet şi de acolo curg ca dintr-un izvor, ca de la cap la ochi. Trebuie deci, mai ales şi în primul rând, să tămăduim izvorul răului pentru ca să se poată bucura de sănătate capul şi tot restul trupului. Prietene, sufletul se vindecă prin descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase care fac să se nască în suflete ÎNŢELEPCIUNEA”. Uimitoare aceasta viziune asupra medicinei lui Zamolxe acum mai bine de 2400 de ani!
  5. Dionisie Periegetul (138 d.H.): „În ceea ce urmează voi scrie despre cea mai mare ţară, care se întinde din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până în SCANDIA, ţara imensă a dacilor.”
  6. Marco Merlini, arheolog italian (n. 1953), spunea referitor la plăcuţele de la Tărtăria: „Oasele ca şi plăcuţele sunt foarte vechi. Acum este o certitudine. Este rândul nostru să gândim că scrierea a început în Europa cu 2000 de ani înaintea scrierii sumeriene. În România avem o comoară imensă, dar ea nu aparţine numai României, ci întregii Europe.”
  7. Friedrich Hayer 1899 – filozof austriac:„Rumunii sunt poporul din Europa care s-a născut creştin” (ambasadorul Vaticanului la Bucureşti spunea în aula Academiei acelaşi lucru, şi asta acum câţiva ani).
  8. Alfred Hofmann 1820 – în Istoria Pământului:„Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit de mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucţie ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanităţii. Şi ca o completare, limba sa este atât de bogată şi armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamânt. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului.
  9. Marija Gimbutas – Profesor la Universitatea California din L.A.-Civilizaţie şi Cultură: „România este vatra a ceea ce am numitVechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocrată, paşnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate, patriarhale, de luptători din epoca bronzului şi epoca fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva milenii pe cea sumeriană. A fost o perioadă de reală armonie în deplin acord cu energiile creatoare ale naturii.”
  10. Louis de la Valle Pousin:„Locuitorii de la nordul Dunării de Jos pot fi consideraţi strămoşii Omenirii.”
  11. Gordon W. Childe:„Locurile primare ale dacilor trebuie căutate pe teritoriul României. Într-adevăr, localizarea centrului principal de formare şi extensiune a indo-europenilor trebuie să fie plasată la nordul şi la sudul Dunării de Jos.”
  12. Eugene Pittard:„Strămoşii etnici ai Rumunilor urcă neîndoielnic până în primele vârste ale Umanităţii, civilizaţia neolitică reprezintă doar un capitol recent din istoria ţării”.
  13. Daniel Ruzzo – arheolog sud-american:„Carpaţii sunt într-o regiune a lumii în care se situa centrul european al celei mai vechi culturi cunoscute până în ziua de astăzi”
  14. William Schiller – arheolog american:„Civilizaţia s-a născut acolo unde trăieşte astăzi poporul rumun, răspândindu-se apoi spre răsărit şi apus”.
  15. John Mandis:„Cele mai vechi descoperiri ale unor semne de scriere au fost făcute la Turdaş şi Tărtăria”.
  16. Olof Ekstrom:„Limba rumună este o limbă-cheie care a influenţat în mare parte limbile Europei”.
  17. Universitatea din Cambridge:– În mileniul V î.H. spaţiul carpatic getic era singurul locuit în Europa;
    – Spaţiul carpatic, getic, valah a reprezentat în antichitate OFFICINA GENTIUM, a alimentat cu populaţie şi civilizaţie India, Persia, Grecia, Italia, Germania, Franța şi aşa-zisul spaţiu slav;
    – VEDELE (RIG VEDA) cele mai vechi monumente literare ale umanităţii au fost create în centrul Europei. Fostul Prim-Ministru al Indiei, Jawaharlal Nehru a scris că: „Vedele sunt opera arienilor care au invadat bogatul pământ al Indiei”.
  18. Bonfini:„Limba rumunilor n-a putut fi extirpată deşi sunt asezaţi în mijlocul atâtor neamuri de barbari şi aşa se luptă să nu o părăsească în ruptul capului, încât nu s-ar lupta pentru o viaţă cât pentru o limbă”.
  19. Ludwig Schlozer (Russische Annalen-sec XVIII):„Aceşti volohi nu sunt nici romani, nici bulgari, nici wolsche, ci VLAHI (RUMUNI), urmaşi ai marii şi străvechii seminţii de popoare a tracilor, dacilor şi geţilor, care şi acum îşi au limba lor proprie şi cu toate asupririle, locuiesc în Valachia, Moldova, Transilvania şi Ungaria în număr de milioane”.
  20. Michelet, Paris 1859, către trimisul lui Cuza:„Nu invidiaţi vechile popoare, ci priviţi pe al vostru. Cu cât veţi săpa mai adânc, cu atât veţi vedea ţâşnind viaţa”.
  21. Andre Armad:„Într-adevăr acesta este unul din cele mai vechi popoare din Europa…fie că este vorba de traci, de geţi sau de daci. Locuitorii au rămas aceiaşi din epoca neolitică – era pietrei şlefuite – până în zilele noastre, susţinând astfel printr-un exemplu, poate unic în istoria lumii continuitatea unui neam”.
  22. D’Hauterive (Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, 1902):„Limba latinească în adevăr se trage din acest grai (primodial), iar celelalte limbi, mai ales rumuna sunt acest grai. LATINEASCA este departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi (aşa zisele limbi latine), aş zice că ea latina, este cea mai nouă dintre toate”.
  23. Huszti Andras:„Urmaşii geto-dacilor trăiesc şi astăzi şi locuiesc acolo unde au locuit părinţii lor, vorbesc în limba în care glăsuiau mai demult părinţii lor”.
  24. Bocignolli (1524):„Rumunii despre care am spus că sunt daci”.
  25. L.A. Gebhardi:„Geţii vorbeau aceeaşi limbă ca dacii şi aveau aceleaşi obiceiuri. Grecii dădeau atât geţilor din Bulgaria, cât şi dacilor din Moldova, Valahia, Transilvania şi Ungaria acelaşi nume şi credeau că şi geţii şi dacii provin de la traci”.
  26. Martin Hochmeister (Siebenburgische Provinziaal Blatter, 1808):„În cele mai vechi timpuri cunoscute, în Transilvania şi în ţările învecinate locuiau dacii, care mai erau numiţi şi geţi şi de la ei a primit actuala Transilvanie împreună cu Moldova, Muntenia şi regiunile învecinate din Ungaria numele de Dacia”.
  27. Abdolonyme Ubicini (Les origines de l’histoire roumaine, Paris, 1866):„Dacii sunt primii strămoşi ai rumunilor de azi. Din punct de vedere etnografic dacii par să se confunde cu geţii, aceeaşi origine, aceeaşi limbă. Asupra acestui punct de vedere toate mărturiile din vechime concordă”.
  28. Universitatea din Cambridge (1922, The Cambridge History of India):„Faza primară a Culturii Vedice s-a desfăşurat în Carpaţi, cel mai probabil, iniţial în Haar-Deal”.
  29. Jakob Grimm (Istoria limbii germane, 1785-1863):„Denumirile dacice de plante, păstrate la Dioscoride (medic grec din perioada împăraţilor Claudius şi Nero) pot fi găsite şi în fondul limbii germane”.
  30. Cronicile spaniolilor 25 (pag.179):„Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii spaniolilor”.
  31. Carol Lundius (Cronica ducilor de Normandia):„Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii popoarelor nordice”.
  32. Leibnitz (Collectanea Etymologica):„Daco-Geţii sunt consideraţi fondatorii teutonilor prin saxoni şi frizieni, ai olandezilor (daci) şi ai anglilor”.
  33. Miceal Ledwith (Consilier al Papei Ioan Paul al II-lea):„Chiar dacă se ştie că latinaesca e limba oficială a Bisericii Catolice, precum şi limba Imperiului Roman, iar limba rumună este o limbă latină, mai puţină lume cunoaşte că limba rumună sau precursoarea sa, vine din locul din care se trage limba latină, şi nu invers! Cu alte cuvinte, nu limba rumună este o limbă latină, ci mai degrabă limba latină este o limbă rumună. Aşadar, vreau sa-i salut pe oamenii din Munţii Bucegi, din Braşov, din Bucureşti. Voi sunteţi cei care aţi oferit un vehicul minunat lumii occidentale”.
  34. Daniel Ruzo (1968):„Am cercetat munţi din cinci continente, dar în Carpaţi am găsit monumente unice dovedind că în aceste locuri a existat o civilizaţie măreaţă, constituind centrul celei mai vechi civilizaţii cunoscute astăzi”.
  35. Carlo Troya (1784-1858, istoric italian):„Nici un popor din cele pe care grecii le numeau barbare nu au o istorie mai veche şi mai certă ca a geţilor sau goţilor. Scopul lucrării mele, Istorie Getică sau Gotică se împarte în două părţi şi una din ele arată că geţii lui Zamolxe şi ai lui Decebal au fost strămoşii goţilor lui Teodoric din neamul Amalilor.”
  36. Harald Haarman (specialist în istoria culturii):„Cea mai veche scriere din lume este cea de la Tărtăria (cu mult înainte de scrierea sumeriană;), iar civilizaţia danubiană este prima mare civilizaţie din istorie.”
  37. Paul Mac Kendrick:„Burebista şi Decebal au creat în Dacia o cultură pe care numai cei cu vederi înguste ar putea-o califica drept barbară”. „Rumunii sunt membri ai unuia din cele mai remarcabile state creatoare ale antichităţii.” „Sus în Maramureş există un loc marcat drept centrul bătrânului continent” (Europa de la Atlantic la Urali).
  38. William Ryan şi Walter Pitman (geologi, 1995):„Locul descris de Vechiul Testament ca fiind inundat de potop este cel al Mării Negre”.
  39. Robert Ballard (explorator, 1999), confirmă cele spuse de Ryan şi Pitman.
  40. Cavasius (De la Administratione Regni Transilvaniae): „În Italia, Spania şi Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche sub numele de lingua rumunească, ca pe timpul lui Cicero”.
  41. G. Devoto, G. Wilkie, W. Schiller:„Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei… Trebuie să merg mai departe şi să arăt lămurit că filozofia greacă a furat din filozofia barbară. Cei mai mulţi şi-au făcut ucenicia printre barbari. Pe Platon îl găsim că laudă pe barbari şi aminteşte că atât el cât şi Pitagora au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari”.
  42. Clement Alexandrinul (Stromatele):„În sfârşit o altă greutate de interpretare cu această metodă a unor învăţături din Scriptură constă în aceea că nu le avem şi în limba în care au fost scrise întâia oară… Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul şi textele le păstrează numai învăţaţii şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare pe care o aveau în stăpânire”.
  43. Emmanuel de Martone (profesor la Sorbona, 1928, în interviul dat lui Virgil Oghină):„Nu pot să înţeleg la rumuni mania lor de a se lăuda că sunt urmaşi ai coloniştilor romani ştiind foarte bine că în Dacia nu au venit romani, nici măcar italici, ci legiuni de mercenari recrutaţi din toate provinciile estice ale imperiului, chiar şi administraţia introdusă de cuceritori avea aceeaşi obârşie. Voi rumunii sunteţi daci şi pe aceştia ar trebui să-i cunoască rumunii mai bine şi să se laude cu ei, pentru că acest popor a avut o cultură spirituală şi morală înaltă”.
  44. Marc Pagel (profesor, şef al laboratorului de bio informatică la Universitatea Reading, Anglia):„Acum 10.000 de ani în spaţiul carpatic a existat o cultură, un popor care vorbea o limbă unică şi precursoare a sanscritei şi latinei”.
  45. Clemance Royer (în Buletin de la Societe d’Antropologie, Paris, 1879):„… celţii, germanii şi latinii vin din estul Europei… iar tradiţiile arienilor istorici din Asia îi arată venind din Occident… noi trebuie să le căutam leagănul comun la Dunarea de Jos, în această Tracie pelasgică a cărei limbă o ignorăm”.
  46. Jean Laumonier (în cartea „La nationalite francaise”, Paris, 1892):„Românul sau dacul modern este adevăratul celt al Europei Răsăritene”.
  47. Andre le Fevre (în lucrarea „Les races et les langues”, Paris 1893):„Celţii bruni cărora etnografia le relevă urma din Dacia pâna în Armric (Bretania) şi Irlanda, galii blonzi… populaţii care vorbeau dialecte indo-europene”.
  48. Împăratul Iosif al II-lea:„Aceşti bieţi supuşi rumuni, care sunt fără îndoială cei mai vechi şi mai numeroşi în Transilvania, sunt atât de de chinuiţi şi încercaţi de nedreptăţi de oricine, fie ei unguri sau saşi, că soarta lor, dacă o cercetezi este într-adevar de plâns…

miercuri, 29 iunie 2016

Scrisoare deschisă adresată domnului Ministru Marius Bostan cu privire la jurământul făcut în fața poporul român

Domnule Ministru,

În ultimele 24 de ore ați primit numeroase reacții cu privire la declarațiile  dumneavoastră  pe marginea educației. Cu toate acestea, păreți să nu înțelegeți încă mesajul de fond. Permiteți-ne ca, în calitate de profesori dedicați educației din România, să vă explicăm de ce declarațiile dumneavoastră sunt greșeli grave pentru un ministru.
i jurat cu mâna pe Constituția României promițând să respectați „Constituția și legile țării”, să apărați „drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”. Declarațiile dumneavoastră cu privire la învățământ arată că ați încălcat jurământul depus în fața poporului român și al Președintelui României.
Ar trebui să mai aflați că dreptul la educație gratuită este prevăzut în Constituția României, pe lângă multe alte tratate și convenții europene sau internaționale la care țara noastră este parte. Constituția României, la art. 32 alin. 4, prevede că "învățământul de stat este gratuit”.
Convenția ONU vorbește despre necesitatea asigurării "unui învățământ obligatoriu și gratuit pentru toți". Constituția - și dreptul la educație gratuită cuprinsă în aceasta - trebuie apărată de însăși Guvernul României. Dumenavoastră ignorați toate aceste detalii care fac parte din activitatea pentru care sunteți plătit de cetățenii României. Iată o mentalitate comunistă.
Declarația conform căreia dascălii își bat joc de meseria lor este inacceptabilă. Nu știm dacă sunteți conștient de acest fapt, dar probabil mai toți oamenii care lucrează în jurul dumneavoastră au fost formați în sistemul de învățământ românesc. Să aveți atâta lipsă de considerație pentru un grup de oameni care aduc un aport important națiunii și fac eforturi uneori supraomenești pentru salarii derizorii înseamnă să aveți o mentalitate lipsită de empatie și mai ales plină de orgoliu - pentru ca nu ați recunoscut cu adevărat greșeala nici la momentul actual.
Domnule Ministru,
Toate cele spuse mai sus împreună cu faptul că emiteți analize gratuite despre un sistem pe care nu îl cunoașteți ne arată că drumul spre maturizarea politică a României este încă lung. Justificările poporului - oricare ar fi acestea - nu sunt imbecile, domnule ministru, pentru că ei sunt plătitorii salariului de care dumneavoastră nu vă plângeți. Ca membru al Guvernului trebuie să aveți responsabilitatea propriilor dumneavoastră declarații și - mai important - să apărați Constituția pe care ați jurat.
Cum credeți că meritați să fiți taxat pentru această ieșire în decor? Priviți spre alte țări din occident și răspundeți singur la întrebarea: este corect să vă păstrați funcția în continuare?
În opinia noastră nu - de aceea vă cerem demisia.
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport

duminică, 22 mai 2016

De ce școala finlandeză are rezultate foarte bune ?

De 25 de ani avem un sport național : „reforma Educației”. Oare de ce nu vrem să acceptăm modele care funcționează și dau rezultate excelente ?!
Poate stiati. Dar daca nu…cititi!
De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 12  clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?  
07:45
– Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare).
Autobuzul trece la fiecare 5 minute.
Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici.
Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala.
Biletul este subventionat de catre municipalitate.
Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.
Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.
09:15
 – Orele de 45 de minute.
Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, in  acord cu profesorii, parintii si elevii.
Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta.
Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic.
Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu „scump” din Spania.
Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante.
Fiecare doi elevi au cite un calculator.
O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire.
Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.
12:00
– Mincare calda, nutritiva si gratuita.
Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii.
Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe.
Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras.
Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.
16:05
– Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic.
Nu exista delincventa, strazile sunt sigure.
Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30
– Cina si   sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina)   sunt momentele in care familia se afla impreuna.
Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor.
Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15
– Temele si la culcare.
Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza.
Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.
– „Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”.
– Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati.
„Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.
– Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii).
Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
– Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei.
Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
– Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi.
Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
– Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara:
„Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”.
– Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data”.
Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
– „Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3.
Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber.
Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice.
Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.
Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera.
Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
– „Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video.
Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde – ” da.”
Dar exista un secret:
Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!

miercuri, 30 martie 2016

Păstrează-ţi principiile, chiar dacă este să pierzi mandatul!

Într-o atmosferă de political correctness, în care conformismul bântuie nestingherit printre lideri politici şi intelectuali, reflecţiile lui Helmut Schmidt erau la polul opus. De aceea, pe piaţa cărţilor s-au înmulţit nu numai evocările biografice ce i se consacră, ci şi interviurile cu fostul cancelar federal. Dintre acestea din urmă se detaşează cel realizat de redactorul şef al săptămânalului Die Zeit, Giovanni di Lorenzo, sub titlul Auf eine Zigarette mit Helmut Schmidt (Kiepenheuer & Witsch, Köln, 2016). Formula aleasă, câte un interviu la o proverbială ţigară, vreme de săptămâni, a dus la etalarea unor vederi deloc convenţionale într-o carte fermecătoare, ce ia distanţă de degradarea actuală a politicii.
Poate că nu întâmplător, volumul debutează cu relatarea celei care a gestionat miile de pagini ale cărţilor lui Helmut Schmidt. Secretara pune în lumină delicateţea autorului. Atunci când întreba la telefon “aţi primit manuscrisul?” trebuia înţeles de fapt “cât de avansată este dactilografierea?”, când întrebarea era “manuscrisul este lizibil?”, trebuia tradus: “aş vrea să primesc textul dactilografiat”. Vis-a-vis de pălăvrăgeala care a umplut interacţiunile oamenilor, la Helmut Schmidt “laudă era atunci când nu spunea nimic (Lob war wenn er gar nichts sagt)” (p.15). La el cuvintele şi tăcerile aveau întotdeauna greutate.
Pentru a-şi scrie cărţile, Helmut Schmidt îşi lua din când în când ceea ce numea “concediu de muncă (Arbeitsurlaub)”. La nouăzeci de ani, continua să sublinieze că încă nu s-a pensionat (p.176) şi-şi vedea secretul în “disciplina de sine (Selbstdisziplin)”. În timp, aceasta a făcut, de pildă, ca discursurile sale parlamentare, rostite de a lungul a treizeci de ani, să poată fi subscrise şi astăzi, fără modificări (p.67). În fapt, Helmut Schmidt a readus raţionarea la rigoare, cuvintele la semnificaţia proprie, înăuntrul unei civilităţi caracteristice.
Interviurile aruncă lumini interesante asupra biografiei lui Helmut Schmidt. Împreună cu tatăl său, a parcurs cu repulsie şi plin de teamă regimul nazismului, unul dintre bunici fiind evreu (p.35). Şcoala, mai mult decât universitatea, l-a făcut capabil să lucreze independent (p.142). A practicat toate sporturile, afară de ski – prea scump pentru cineva din Hamburg (p.81). Din război şi din prizonierat s-a ales cu un reumatism, încât organismul său a fost devreme lovit de suferinţă şi a trebuit să se susţină cu un baston. Deşi cu cinci intervenţii pe cord (p.207), a muncit mult, de fapt cât a trăit. La peste nouăzeci de ani, spunea că a avut „mii de boli“, dar nu a mai răcit de mult, poate din cauza nicotinei (p.71). A preferat meniuri naturale – legume, fructe, enorm de multă cafea cu lapte şi ceai, cu mult zahăr – şi a fost reticent faţă de mesele oficiale (p.56). Concediile le-a petrecut într-un loc izolat din nordul Germaniei, unde, împreună cu soţia, au amenajat o suprafaţă pustie, întreţinând vegetaţia crescută natural, cu seminţe aduse de vânt, grădină care astăzi interesează botaniştii. Nu se considera un exemplu public, fiind fumător înveterat, şi nu dădea sfaturi de viaţă, dacă nu i se cereau (p.125). Aprecia orice contradicţie la ceea ce spunea (p.197). În fiecare seară, înainte de culcare, citea din cărţi de specialitate – istorie, finanţe, ştiinţe (p.112). Relua frecvent lectura scrierilor lui Max Weber. Considera că „cine nu citeşte rămâne prost (jemand, der nicht liest, bleibt dumm)“ (p.114). Socotea că „totul pe lume este risc“, inclusiv „iubirea (Liebe)“ (p.199). Helmut Schmidt s-a lăsat călăuzit de maxima ilustrului teolog Reinhold Niebuhr: să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea puterea de a schimba lucrurile pe care le putem schimba, răbdarea de a suporta lucrurile pe care nu le putem schimba şi înţelepciunea de a face distincţia între cele două feluri de lucruri (p.65).
În cultura actuală, reflecţiile asupra politicii contează în multe cazuri doar pentru că sunt ale unor autori care au ocupat funcţii notorii. Regula nu este valabilă în cazul lui Helmut Schmidt. La el contează, înainte de orice, nu funcţiile deţinute, ci forţa şi relevanţa gândirii proprii. Hannah Arendt susţinea, la nivelul anilor şaizeci, că veracitatea (spunerea a ceea ce se gândeşte, onestitatea, cinstea, cum se zice la noi) nu a fost enumerată printre virtuţile din politică. Helmut Schmidt a corectat-o, pe bună dreptate, cu observaţia că Aristotel a tematizat, totuşi, adevărul în politică (p.145). Şi în fotbal se driblează, argumenta el, dar aceasta nu înseamnă că jucătorul trebuie să trişeze.
Helmut Schmidt a constatat pe cont propriu că mass-media au schimbat profund politica – şi nu doar în bine (p.146). Pe de altă parte, spunea el, oamenii se lasă uşor înşelaţi prin mediatizare (p.147). El insista asupra efectelor perverse ale talk show-urilor – cărora le-a preferat totdeauna interviurile în doi, cel mult trei. Talk show-ul, spunea Helmut Schmidt, a subminat Parlamentul (p. 37-39) mutând interesul pe prezentare (înfăţişare, îmbrăcăminte, coafură etc.), în dauna viziunilor şi argumentelor, şi nu este decât “circul” din deviza panem et circenses (p.79), care călăuzeşte politica cinică.
Helmut Schmidt s-a pronunţat mereu critic la adresa proliferării “aranjistului (Macher)” în viaţa publică, preferând politicieni care rămân fideli principiilor. Păstrează-ţi principiile, chiar dacă este să-ţi pierzi mandatul! (p.32) era deviza sa, iar Willy Brandt, exemplul la îndemână (p.131-133). A considerat mereu că partidele au nevoie de lideri, preşedinţii acestora nefiind niciodată destul (p.30), şi de lămurirea principiilor. Aceasta şi în situaţia în care, cu cât un partid este mai fără principii, cu atât este mai puţin periclitat de sciziuni (p.31).
Helmut Schmidt s-a împotrivit măririi salariilor politicienilor (p.108) şi îmbogăţirii pe seama funcţiilor publice. El spunea că a avut ipotecă pe casa pe care şi-a construit-o şi după ce nu a mai fost cancelar (p.110). Când Gerd Bucerius l-a invitat să devină coeditor al prestigiosului săptămânal Die Zeit şi i-a cerut să-şi stabilească singur salariul, l-a fixat egal cu cel al altui ocupant al unei asemenea funcţii (p.164). Nu a mers niciodată în sauna potentaţilor care l-au invitat să-i viziteze (p.87).
Supravegherea convorbirilor cetăţenilor, ce se extinde chiar în statele democratice din zilele noastre, Helmut Schmidt a socotit-o efect imparabil al tehnologiei (p.236). În opinia sa, anticiparea de către George Orwell a extinderii controlului din partea instituţiilor se confirmă şi nu avem deocamdată alternativă.Cât priveşte imigraţia în Germania, el spune că a oprit-o, spre a nu provoca xenofobie înăuntru (p.135). Apelul său a fost la luciditate – acceptând că nu se pot integra populaţii de străini, de orice mărime, fără a avea reacţii interne. Cel mai mare succes politic al său îl socotea decizia de a merge la Shanghai imediat după Tienanmen (p.212-213), când s-a prevenit un “război rece” cu China şi s-a păstrat un curs pozitiv al cooperării internaţionale.
Helmut Schmidt avea pregătire în economie şi a fost totdeauna respectat pentru elaboratele sale vederi asupra economiei. El considera că “toate prognozele economice sunt nesigure, precum previziunile vremii de afară (alle ökonomischen Prognosen sind unzuverlässig – genauso wie Wetterprognosen)” (p.20). A fost adept al “statului social (Sozialstaat)”, pe care îl socotea o mare realizare culturală (p.225), şi a pledat pentru sporiri de salarii ce nu antrenează creşterea inflaţiei (p.174).Una dintre problemele lumii actuale vine, potrivit opiniei sale, din lipsa unei coordonări a finanţelor mondiale (p.21). “Economia lumii are nevoie de reguli valabile global şi supraveghere a circulaţiei monetare şi a capitalurilor, pentru toţi participanţii la circulaţie şi pentru toate instrumentele financiare folosite de aceştia” (p.242). În acest moment este indispensabil, spre a preveni noi crize, un acord global între Uniunea Europeană, SUA, China, Rusia, India, Japonia, OPEC şi alte ţări.
În calitate de ministru federal al apărării şi, cu atât mai mult, în cea de cancelar federal, Helmut Schmidt a participat la decizii cruciale (p.92-93) de consolidare a Alianţei Nord-Atlantice. Solidaritatea cu SUA şi democratizarea în profunzime a Germaniei au fost axiome ale concepţiei sale politice. El a privit mereu înfrângerea din1945 aGermaniei naziste, de către coaliţia multor naţiuni, ca o “eliberare” pentru Germania (p.25) şi a exprimat îndatorarea profundă a acestei ţări faţă de americani. Aceasta nu l-a împiedicat să exprime, de asemenea, rezerve faţă de evoluţii ulterioare (p.23) şi să-şi declare dezacordul cu ceea ce a intervenit după 2000 (p.102). El a fost un critic sever al administraţiei lui George Bush Jr., inclusiv pentru tratamentul minimizant aplicat Europei (p.104).
Format în cadrele unei social-democraţii ce a respins de la început comunismul şi venind din cercurile succesiunii lui Fritz Erler, Helmut Schmidt a pledat pentru o politică temeinic gândită faţă de Rusia. El a cerut luarea în considerare a ponderii tradiţiei autocratice în evaluarea politicii Rusiei, dar şi a schimbărilor ce au loc inevitabil (p.85). A pledat pentru detensionarea relaţiilor luând în seamă, în mod realist, raporturile strategice, inclusiv militare, dar şi “sentimentele politice” (p.231) ale tuturor părţilor. El a spus mereu că “recursul la boicot nu aduce nimic” (p.153) şi a criticat improvizaţiile.
Helmut Schmidt mărturisea că citeşte zilnic zece ziare, nu ascultă radioul şi nu se uită la televizor (p.168). Odată devenit editor al unei publicaţii de referinţă mondială, el a consacrat reflecţii mai ample şi deosebit de precise impactului şi rolului presei. Este un fapt care dă de gândit, spunea el, că terorismul actual, care este esenţial de provenienţă islamică (p.73-74), profită de deschiderea fără reţineri a presei diferitelor democraţii spre discutarea a ceea ce se petrece în jur (p.74).
Presa, observa Helmut Schmidt pe de altă parte, s-a schimbat însă în societăţile deschise, odată cu apariţia concernelor şi mărirea puterii celor care le conduc (p.75). Pe suprafaţa multor publicaţii, se observă “alinierea” viziunilor şi evaluărilor. La timpul său, Axel Springer, bunăoară, a impus pe scară mare „unilateralităţile“ unei viziuni proprii, formată la un moment dat. Ceea ce este de semnalat însă astăzi este alunecarea presei în analiza psihologică a politicienilor. În opinia sa, aici este o eroare gravă, căci “psihologia nu explică politica” (p.169), aceasta din urmă fiind mult mai mult decât trăire personală.
Politicianul veritabil, argumenta Helmut Schmidt, trebuie să se poată susţine în faţa presei. O poate face, însă, numai câştigînd cursa mediatizării la televiziune (p.76). Opinia presei nu ai cum să o iei decât aşa cum luăm vremea de afară: nu o putem schimba singuri (p.77). Helmut Schmidt mărturisea că a recurs de multe ori, spre a reacţiona la relatări incorecte, la acele scrisori din partea cititorilor (Leserbriefe), care sunt folosite în presa germană ca mijloc de publicare, totuşi, a opiniei alternative la articole. La întrebarea dacă se simte jurnalist, după un sfert de secol petrecut ca editor la Die Zeit, Helmut Schmidt a răspuns: “nu, căci, simplu spus, eu nu pot să mă dezobişnuiesc să lucrez temeinic!” (p.78).
Dintre arte, Helmut Schmidt a iubit pictura – El Greco fiind preferatul său – şi muzica. El vorbea de “incredibila claritate a muzicii lui Bach” (p.94) şi-şi declara preferinţa, de asemenea, pentru Brahms şi Mahler (p.96), precum şi pentru jazz (p.100). Considera că von Karajan, Celibidache şi Bernstein sunt, împreună, cei mai mari dirijori care au fost. Când cânta la pian, Helmut Schmidt se adâncea în partitură şi în muzică, încât orice altceva era suspendat. Aspira şi aici, de fapt, la temeinicie, asumându-şi că, atunci când întreprinzi ceva, e firesc să cauţi să o faci cât mai aproape de ireproşabil.

luni, 28 martie 2016

FOTOGRAFIA DE ADIO

Traian Ungureanu   Traian Ungureanu – europarlamentar
Elita politică occidentală e inutilizabilă. În afară de semnătura pe vraful de demisii scadente, nu mai putem aştepta nimic de la aceşti lideri pierduţi în catastrofa propriei aroganţe. Cîndva, înainte de Bruxelles, exista o speranţă. Puteam crede că transa interminabilă a păstorilor de cîrduri de vorbe goale se va risipi la contactul cu violenţa bestială şi răul absolut. Nu e aşa, iar asta contează. Căci miza e peste tot ce îşi închipuie cei ce transformă carnea străpunsă de schije în aperitiv birocratic pentru summit-uri.Miza nu mai e Uniunea Europeană – fosta formă de organizare a Europei. Miza e chiar Europa – lumea care ne-a creştinat, ne-a învăţat să scriem de la stînga la dreapta, ne-a pus furculiţa în mînă şi ne-a lăsat în pază umanismul.
După Bruxelles şi bucăţile de morţi lăsate în urmă islamic, la aeroport şi metrou, trebuia să vină altceva. Trebuia să izbucnească, din toate părţile, forţa bunului simţ. Realitatea cere răcnind blocarea graniţelor de pe mările Europei, controlul strict al ghetto-urilor arabe şi tăcerea gurilor care îşi laudă asasinii.
În locul acestor fapte simple: încă o tură de laşităţi. Prim-miniştri şi tot soiul de euro-grofi declară că numai o minoritate năbădăioasă de musulmani sînt – bătu-i-ar vina de ghiduşi! – terorişti. Şi asta pentru că n-au avut de ales. I-am marginalizat, i-am oprimat şi acum au tot dreptul să ne taie capul în faţa Comisiei Europene sau să pună bombe sub copii, în curtea Parlamentului European.
Dar n-au ieşit, oare, mulţimile în stradă? Ba da, dar nu pentru a protesta în faţa Comisiei Europene, cerîndu-i să revină pe pămînt. Nu! Mulţimile au reluat kitschul galeş-hipiot, cu flori şi cîntece ofilite, cu hashtag-uri je suis cretin şi pianişti hip care lălăie Imagine a lui Lennon.
Următoarea decizie UE trebuie să oblige staţiile de metrou şi aeroporturile să se doteze cu piane în stare de funcţionare. Umorul englezesc, ultima formă vie de conştiinţă europeană, a definit bine situaţia. O glumă recentă spune că: musulmanii se tem de pe acum de valul de rasism ce va urma atacului cu bombe pe care îl pregătesc pentru miercurea viitoare!Mesajul european e clar şi definitiv ca un giulgiu apretat.
Elitele au pus piciorul în prag şi capul sub ghilotină şi transmit de acolo un ultimatum fioros căzăturilor islamice din oraşele Europei: pînă aici! să vă intre bine în cap! oricîte bombe veţi pune, noi nu vom face nimic! nu vom mişca un deget! vom semna hîrtiile pe care le-am mai semnat şi le vom mai semna după fiecare atentat! atît! s-a înţeles? victoria e a noastră! O, de-ar fi numai atît!
Liderii Europei au gînduri încă mai înalte. Cel mai îmbietor e adaptarea. Asta înseamnă că Bruxelles n-a fost un capăt de drum, ci un punct de realimentare pe drumul care duce la subjugare consimţită. Aceleaşi voci care ne explică unde greşim faţă de inocenţa Islam-ului şoptesc discret către potopul arăbesc: nu vă pierdeţi cu firea! aşteptaţi! curînd, veţi da prim-miniştri în Belgia şi Franţa, apoi miniştri în Germania şi, într-o bună zi, cînd noi vom fi la pensie grasă sau sub iarbă tot aşa, veţi conduce Occidentul!
Parcă asta am auzit în pantomima jucată de liderii Europei după Bruxelles. Sau nu? Să privim pînă nu ne cade burka pe ochi.
Iat-o pe dna Merkel, Uber Islamizatoarea Europei! Foarte ocupată cu tăcerea, dna Merkel ne-a anunţat, totuşi, că „au fost atacate valorile Europei“. Şocant! Cine ar fi bănuit aşa ceva? Păcat că dna Merkel s-a oprit aici şi nu ne-a spus şi cine va apăra valorile Europei.
Urmează, în ordinea confuziei, dna Mogherini, Şefa Politicii Externe UE. Doamna a înţeles să plîngă în public, la auzul veştilor venite de la Bruxelles. Doamna ar trebui să lase locul gol pentru că tocmai a luat cu brio examenul pentru Scala din Milano. Aria Traviata-Mogherini a reuşit să îi încredinţeze pe monştrii ucigaşi de la Bruxelles şi pe colegii lor prinşi cu lucrul la următoarele atentate că sîntem moi, sentimentali şi gata de tăiere.
Mogherini poate studia cazul Thatcher. În 1984, hotelul în care se afla fostul premeir britanic a fost aruncat în aer de terorişti irlandezi. Au fost ucişi cinci oameni. În aceeaşi seară, Thatcher a apărut din moloz şi a anunţat că îi va termina pe măcelari. Aşa a şi făcut. Fără emoţii şi fără lacrimi.
Şi, în acest timp, unde e, oare, liderul şi protectorul lumii libere, Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama? Păzea! În Cuba, la meci, cu prietenii lui comunişti şi, pe urmă, în Argentina unde dansează tango, la dineul oficial. Istoria e neiertătoare cu impostorii. Îi face măscărici de canal tv în faliment.
Replica defensivă standard a elitelor spune că toţi cei ce au ceva de reproşat şi înjurat pe teme UE fac jocul Rusiei. Curios! Pentru că, dacă Uniunea Europeană a ajuns slabă şi pe placul Rusiei, vina e a celor ce au adus-o în această poziţie. Slăbiciunea UE e rodul deciziilor politice ale liderilor UE şi nu al criticilor aduse acestor decizii. Oricum, vorbim toţi fără rost.
După ani de palavre, am lăsat în urmă argumentele cu miez şi am ajuns altundeva. Am ajuns la Bruxelles, pe 22 martie 2016. Acolo au apărut ultimul argument şi sfîrşitul cuvintelor. Am ajuns la imaginea care închide tot. O pot descrie pentru că am trecut pe acolo de zeci de ori. Locul e la cîţiva metri de intrarea în aeroport. Cum laşi cafeneaua pe stînga şi mergi să predai bagajul, se deschide un spaţiu de cîţiva metri pătraţi. Acolo era de văzut, după explozie, o fetiţă de trei-patru ani. În rochie albă. Stătea pe jos, încercînd să afle ceva despre cineva doborît lîngă săndăluţele ei mînjite de sînge. Din cînd în cînd ridica ochii goi aşteptînd un răspuns. Apoi se întorcea plîngînd la lucrul acela nemişcat de la picioarele ei. Mama.
E fotografia de adio a Europei.