De ce sunt homofob
După experimentul comunist cu
economia și cu statul, survine era experimentării cu cultura. Omul ar
trebui să respingă corsetul modelelor, virtuților și obligațiilor și să
se realizeze într-un trecător paradis lumesc al împlinirilor hedoniste.
Nu sunt homofob.
Homosexualii nu-mi trezesc panică, nici vreun alt fel de teamă, și nu-mi
provocă acele reacții fiziologice necontrolate ce constituie simptomele
medicale ale fobiei. Doar că, astăzi, în cazul homosexualității,
cuvântul „fobie” și-a pierdut semnificația inițială, iar
limbajul în care se vorbește despre chestiune a fost atât de puternic
ideologizat, încât împiedică, în loc să faciliteze înțelegerea acesteia.
Acest limbaj, care, de fapt, ar trebui numit jargon, a fost
însușit de către grupuri contraculturale agresive și transformat într-un
instrument al luptei pentru putere. Așa-numitele grupuri gay fac parte din acest front și, prin reversiune, vorbesc în numele tuturor homosexualilor.
Se poate considera că, în cazul lor, ca și în cazul organizațiilor feministe cărora le place să fie numite „feminine”
și să-și atribuie dreptul de a reprezenta femeile în general, avem de-a
face cu o dialectică tipică pentru reprezentarea politică a
minorităților. Reprezentanții autodesemnați ai acestora nu sunt
interesați de integrarea minorității în societate, lucru ce se înțelegea
în mod tradițional prin obținerea drepturilor depline, ci, dimpotrivă,
tind spre o tensiune maximă între grupul pe care vor să-l reprezinte și
toți ceilalți. O astfel de situaţie le consolidează rolul în mod
radical. Într-o societate integrată, aceştia ar fi de-a dreptul inutili.
Subliniind anatagonismele, ei se fac indispensabili, în scopul luptei,
nu atât pentru drepturi, cât pentru o anume poziție în comunitatea
considerată ca un agregat de grupuri și minorități. Fiindcă grupările
care vorbesc astăzi în Occident în numele drepturilor minorităților,
luptă, de fapt, în mare măsură, împotriva ordinii civilizației, și atacă
ideea însăși de bine comun, care stă la baza concepției tradiționale
asupra politicii.
Unul dintre fronturile acestei lupte
este tentativa – tipică pentru mișcările ideologice – de a pune
stăpânire pe limbaj. Consecințele acesteia le-am cunoscut foarte bine în
timpul dominației comunismului. Adoptarea limbajului marxist înlătura
de fapt posibilitatea de a polemiza cu ideologia care stătea la baza
acestuia. La fel este și astăzi în cazul jargonului stângist-liberal.
Din el face parte termenul „homofob”, menit să-i stigmatizeze pe toți
cei care nu se aliniază lobby-ului gay. Faptul că trebuie să dea de
fiecare dată explicații, cum că nu este homofob, îl împinge polemist în
defensivă și face imposibilă discuția. Prin urmare, poate, ar fi mai
bine să ne asumăm această distincție. Dacă homofob desemnează o persoană
rezistentă la presiunea grupului gay, ar trebui să acceptăm această
denumire.
Unul dintre fronturile acestei lupte
este tentativa – tipică pentru mișcările ideologice – de a pune
stăpânire pe limbaj. Consecințele acesteia le-am cunoscut foarte bine în
timpul dominației comunismului în țara noastră. Adoptarea limbajului
marxist înlătura de fapt posibilitatea de a polemiza cu ideologia care
stătea la baza acestuia. La fel este și astăzi în cazul jargonului
stângist-liberal. Din el face parte termenul „homofob”, menit
să-i stigmatizeze pe toți cei care nu se aliniază lobby-ului gay. Faptul
că trebuie să dea de fiecare dată explicații, cum că nu este homofob,
îl împinge polemist în defensivă și face imposibilă discuția. Prin
urmare, poate, ar fi mai bine să ne asumăm această distincție. Dacă
homofob desemnează o persoană rezistentă la presiunea grupului gay, ar
trebui să acceptăm această denumire.
În acest caz, eu sunt homofob și sunt mândru de asta.
Chestiune privată sau publică
Cu o jumătate de secol în urmă, în multe
țări occidentale, homosexualitatea încă era pedepsită. Susținătorii
drepturilor egale pentru homosexuali ridicau de obicei argumentul că
opțiunile sexuale se manifestă în domeniului privat al individului și,
dacă ele privesc persoane responsabile, și nu încalcă libertatea
nimănui, nu ar trebui să facă obiectul unor sancțiuni legale.
„Suntem la fel ca și voi” – spuneau homosexualii – „și singurul lucru care ne diferențiază sunt preferințele noastre erotice, care constituie o chestiune privată.”
De-a lungul acestor decenii, totul s-a
schimbat. Homosexualitatea a devenit o chestiune publică, iar grupurile
gay o consideră drept un factor determinant al atitudinii omului.
Termeni cum ar fi „cultura” sau „sensibilitatea” gay
trebuie să conducă la concluzia că homosexualitatea creează un tip anume
de umanitate. Punctul culminant al unei astfel de abordări este
revendicarea parităților după modelul parităților gender –
care, potrivit feministelor, ar trebui să fie remediul față de
nedreptățirea femeilor -, de unde rezultă că avem de a face cu o
diferență și o specificitate de esență a grupului homosexual.
Aceasta subliniază unul dintre paradoxurile
contraculturii contemporane, constând în faptul că, respingând
identitățile tradiționale, naturale, susținătorii ei apelează la
substitute ideologice ale acestora. Nu este vorba, deci, de un act de
eliberare a omului de orice constrângeri – lucru, de altfel, imposibil
-, ci de a crea forme artificiale ale acestora. Faptul că aceste forme
de constrângere sunt noi nu înseamnă că ele sunt mai puțin restrictive.
„Suntem la fel ca voi, și, prin urmare, nu puteți să ne tratați altfel!” – accentuau susținătorii grupurilor homosexuale cu câteva decenii în urmă.
„Suntem altfel decât voi, și, ca atare, dorim să avem aceleași drepturi!” – cer succesorii lor de azi.
„Suntem altfel decât voi, și, ca atare, dorim să avem aceleași drepturi!” – cer succesorii lor de azi.
„Preferințele noastre sexuale sunt o chestiune privată și nu ar trebui să vă ocupați de ele!” – susțineau cei dintâi.
„Orientarea noastră sexuală ar trebui să fie acceptată public ca esența diferenței noastre. Atitudinea față de ea este măsura toleranței și deschiderii voastre!” – pretind cei din urmă.
„Orientarea noastră sexuală ar trebui să fie acceptată public ca esența diferenței noastre. Atitudinea față de ea este măsura toleranței și deschiderii voastre!” – pretind cei din urmă.
Dacă totuși aceste opțiuni sexuale trebuie
să devină o chestiune publică și principiul existenței unei noi
minorități, prin aceasta, ele ar trebui să facă obiectul dezbaterii
generale. Încercările de a li se închide gura tuturor celor care ar dori
să ia parte la aceasta și stigmatizarea discuției propriu-zise, ca pe o
manifestare de intoleranță, sunt tipice pentru teroarea politică
utilizată de către grupările corectitudinii politice contra-culturale.
Fiindcă noua abordare a homosexualității ridică unele întrebări de
principiu. Cea fundamentală privește chestiunea naturii.
Dacă
totuși aceste opțiuni sexuale trebuie să devină o chestiune publică și
principiul existenței unei noi minorități, prin aceasta, ele ar trebui
să facă obiectul dezbaterii generale. Încercările de a li se închide
gura tuturor celor care ar dori să ia parte la aceasta și stigmatizarea
discuției propriu-zise, ca pe o manifestare de intoleranță, sunt tipice
pentru teroarea politică utilizată de către grupările corectitudinii
politice contra-culturale.
Erotismul ca problemă
Tratarea homosexualității ca orientare de rang egal și egal îndreptățită față de relațiile heterosexuale schimbă fundamental modul de abordare a erotismului. Consecință a acestui fapt este revendicarea așa-numitei căsătorii homosexuale, care, la rândul său, duce la metamorfozarea atitudinii noastre față de instituția socială fundamentală, care este familia, și deci și față de societate ca întreg. În urma acestora trebuie să survină o răsturnare antropologică, deci o schimbare esențială a concepției despre om.
Tratarea homosexualității ca orientare de rang egal și egal îndreptățită față de relațiile heterosexuale schimbă fundamental modul de abordare a erotismului. Consecință a acestui fapt este revendicarea așa-numitei căsătorii homosexuale, care, la rândul său, duce la metamorfozarea atitudinii noastre față de instituția socială fundamentală, care este familia, și deci și față de societate ca întreg. În urma acestora trebuie să survină o răsturnare antropologică, deci o schimbare esențială a concepției despre om.
Se poate spune că secularizarea
societăților occidentale, și în special inventarea pilulei
anticoncepționale, au condus la transformarea modului de abordare a
sexualității. Tabu-ul asociat acesteia a fost respins, iar erotismul
trebuia să devină sursa unei fericiri fără probleme. Dreptul la orgasm a
fost recunoscut ca un drept fundamental și el trebuia să conducă la
crearea paradisului pe pământ.
Contracultura anilor ’60 și ’70 a promovat
revoluția sexuală în locul revoluției proletare. Teoreticienii ei, în
frunte cu Herbert Marcuse, au vestit transformarea fundamentală a lumii
după eliberarea acestui element al naturii, care este erotismul. „Faceți dragoste, nu război” chemau sloganele din acei ani. În această perspectivă, „dragostea”
era înțeleasă ca act fizic. Acest lucru a condus la contestarea
abordării civilizaționale a erotismului, și, în cele din urmă, a
culturii ca atare. Locul culturii tradiționale, „patriarhale”, „opresive” trebuia ocupat de bucuria neîngrădită de nimic a copulației.
Această abordare era extrem de puerilă și
trivială. Chiar și unul dintre părinții modernității, Sigmund Freud,
care s-a luptat cu atitudinea represivă, complexogenă față de
sexualitate, era totuși conștient de necesitatea unor restricții pe care
le aduce cu sine civilizația. Lucrarea sa Disconfort în cultură nu lasă nicio îndoială. Limitarea, renunțarea și suferința rezultată din acestea este fundamentul culturii.
Impărăția
orgasmului fără griji s-a transformat în singurătatea unor obsedați,
aflați în căutarea unor experiențe sexuale tot mai efemere, ce rup orice
legături de loialitate. Armonia sexuală se dovedește a fi domnia
egoismului, iar existența umană a fost redusă la căutarea plăcerii
imediate, pe care o însoțește o mahmureală tot mai adâncă.
Ca fenomen natural elementar și puternic,
erotismul a constituit întotdeauna o problemă culturală. El este în
același timp un impuls indispensabil și o amenințare mortală, un element
pe cât de creator, pe atât de distructiv. Formele culturii l-au
civilizat și l-au înnobilat. Eliberat de cătușele acestora, a reușit să
distrugă totul.
Înecarea veselă și infantilă în
sexualitatea eliberată a adus imediat consecințe sumbre. Creatorii mai
raționali au început să vadă latura întunecată a acestei distracții deja
în anii ’70. Filme cum ar fi În căutarea Domnului Goodbar de Richard Brooks, Șoferul de taxi de Martin Scorsese, precum și cele ulterioare, Luna amară de Roman Polanski (bazat pe romanul lui Pascal Bruckner din 1981) au arătat unele consecințe sumbre ale eliberării sexuale.
Dar, probabil, cea mai completă și mai
șocantă imagine a distrugerii provocate de acest taifun contracultural o
dă celebrul roman al lui Michel Houellbecq Particulele elementare
apărut în 1998. O mărturie sumbră a nebuniei contraculturale sunt și
jurnalele copiiilor acelei generații, astăzi deveniți adulți.
S-a dovedit că împărăția orgasmului fără
griji s-a transformat în singurătatea unor obsedați, aflați în căutarea
unor experiențe sexuale tot mai efemere, ce rup orice legături de
loialitate. Armonia sexuală se dovedește a fi domnia egoismului, iar
existența umană a fost redusă la căutarea plăcerii imediate, pe care o
însoțește o mahmureală tot mai adâncă.
Instituția
căsătoriei trăieşte o criză. Din ce în ce mai des este privită ca o
legătură ce are drept unic scop producerea satisfacției erotice. Când
pasiunea slăbeşte, soții se despart şi merg să caute excitaţie în altă
parte. Aceasta se face în detrimentul copiilor. De altfel, cuplurile
căsătorite se hotărăsc să aibă copii tot mai târziu și mai rar.
Rezultatul este criza demografică. Aceasta este o consecință a
concentrării narcisiste şi infantile asupra propriilor plăceri.
Sex și căsătorie
Aceste consecințe sunt evidente pentru oricine care, măcar la nivel elementar, cunoaște textele clasice ale culturii noastre. Faptul că, în zilele noastre, ele suferă o grotescă aplatizare este o altă poveste. Este suficient să menționăm doar mitul lui Tristan și Isolda, care, la origine, este o poveste despre nebunia oarbă, despre patima care răpeşte libertatea și distruge totul în calea sa, iar astăzi este transpusă în nenumărate adaptări despre istorioara melodramatică a unor tineri pe care bătrânii nu-i lasă să se iubească.
Aceste consecințe sunt evidente pentru oricine care, măcar la nivel elementar, cunoaște textele clasice ale culturii noastre. Faptul că, în zilele noastre, ele suferă o grotescă aplatizare este o altă poveste. Este suficient să menționăm doar mitul lui Tristan și Isolda, care, la origine, este o poveste despre nebunia oarbă, despre patima care răpeşte libertatea și distruge totul în calea sa, iar astăzi este transpusă în nenumărate adaptări despre istorioara melodramatică a unor tineri pe care bătrânii nu-i lasă să se iubească.
Pasiunea, ca element al naturii, a fost
cuprinsă în tradiția culturală în cadrul legăturii căsătoriei. Trăinicia
acesteia era garantată de presiunea socială, iar soarta descendenţilor
îi determina perspectiva. În acest sens, familia nu era doar instituția
socială fundamentală, ci şi modelul de funcţionare al comunității, care
avea să se manifeste deplin în stat. O astfel de comunitate constituie
legătura dintre părinți și copii, moșteneşte și transmite mai departe,
şi astfel permite oamenilor să se smulgă din efemeritatea şi contingenţa
lor muritoare.
De aceea, familia și căsătoria, ca
fundament al acesteia, trebuie să se bucure de ocrotire din partea
statului și de drepturi speciale, adică de privilegii. Soţii iau asupra
lor angajamentul de a creşte noi cetăţeni și nicio instituție nu este în
măsură să îi înlocuiască în acest sens.
Copiii au nevoie de mamă și de tată.
Dezbinarea familiei este întotdeauna în detrimentul lor. Astăzi, sunt
adesea accentuate patologiile care apar în familii, ca şi în orice
întreprindere umană. Trebuie luptat împotriva acestora, dar ele nu pot
duce la contestarea instituțiilor umane, aşa cum riscul ca cineva să
facă abuz de lege nu poate duce la respingerea legii ca atare.
Experiența americană a familiilor fără
tată, observată în anumite medii din rândul negrilor, oferă o imagine
statistică a manifestărilor asociate acestui tip de patologie. Scriu
despre asta toți specialiștii. Este, de altfel, suficient bunul simț și
simpla observație pentru a înțelege că cel mai bine pentru copiii este
să fie crescuţi în familia naturală.
Astăzi, în Occident, instituția căsătoriei
trăieşte o criză. Din ce în ce mai des este privită ca o legătură ce are
drept unic scop producerea satisfacției erotice. Când pasiunea
slăbeşte, soții se despart şi merg să caute excitaţie în altă parte.
Aceasta se face în detrimentul copiilor. De altfel, cuplurile căsătorite
se hotărăsc să aibă copii tot mai târziu și mai rar. Rezultatul este
criza demografică. Aceasta este o consecință a concentrării narcisiste
şi infantile asupra propriilor plăceri.
Acest lucru nu înseamnă totuşi că ar trebui
să demontăm definitiv instituța căsătoriei. Aşa cum leacul pentru boală
nu este sinuciderea.
Drepturile copiiilor – drepturile homosexualilor
Homosexualitatea a existat dintotdeauna. Au fost perioade când era tratată într-un mod destul de tolerant. Cu toate acestea, relațiile homosexuale nu au fost niciodată până în prezent considerate ca fiind echivalente căsătoriei. Nici chiar în Grecia clasică, la care grupurile gay fac referire atât de des, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să le pună la egalitate. Maturitatea însemna căsătorie și grija pentru urmași.
Homosexualitatea a existat dintotdeauna. Au fost perioade când era tratată într-un mod destul de tolerant. Cu toate acestea, relațiile homosexuale nu au fost niciodată până în prezent considerate ca fiind echivalente căsătoriei. Nici chiar în Grecia clasică, la care grupurile gay fac referire atât de des, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să le pună la egalitate. Maturitatea însemna căsătorie și grija pentru urmași.
Homosexualitatea
a existat dintotdeauna. Au fost perioade când era tratată într-un mod
destul de tolerant. Cu toate acestea, relațiile homosexuale nu au fost
niciodată până în prezent considerate ca fiind echivalente căsătoriei.
Nici chiar în Grecia clasică, la care grupurile gay fac referire atât de
des, nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să le pună la egalitate.
Maturitatea însemna căsătorie și grija pentru urmași.
Relația homosexuală are drept unic scop
satisfacția partenerilor. Există relații heterosexuale similare. Nimeni
nu interzice în ziua de astăzi acest tip de relație. Dar încercarea de a
reduce căsătoria la o astfel de relație o distruge.
Este semnificativ faptul că susținătorii
relațiilor homosexuale fac referire doar la confortul participanților.
Întrebarea de ce nu se bucură de aceleași privilegii ca și căsătoria
este absurdă și arată infantilizarea culturii noastre. Beneficiile
pentru soți sunt consecința obligațiilor lor faţă de descendenţi, fie ei
și numai potențiali.
În schimb, „cultura gay” se
bazează în întregime pe modelul hedonist. Totul trebuie să fie plăcere.
Nu întâmplător creatorii ei s-au identificat cu denumirea gay, de la
englezescul „gay” – vesel, glumeţ. Chiar dreptul la adopție
este justificat de aceştia în acelaşi fel ca dreptul de a avea un animal
domestic. Acest lucru se reflectă în întrebarea, pusă adesea de
susţinătorii grupurilor gay, de ce homosexualii să nu aibă dreptul de a
adopta, ca toţi ceilalţi? Răspunsul este evident. Pentru că aceasta ar
constitui un experiment scandalos asupra copiilor și, în acest caz, nu
aşa-numitele drepturi ale homosexualilor sunt importante, ci grija
pentru cei mai vulnerabili, adică pentru copiii.
Este semnificativ faptul că în perspectiva
mișcării gay nu figurează societatea sau ţara, obiectul acțiunilor lor
rămâne individul egoist în căutarea plăcerii. De altfel, nu este vorba,
de fapt, de nevoia homosexualilor de a se căsători, nici, cu atât mai
puţin, de dorinţa de adopţie din partea lor. În sens statistic, acestea
sunt cazuri marginale.
E vorba de demontarea căsătoriei și
schimbarea abordării în privinţa omului. După experimentul comunist cu
economia și cu statul, survine era experimentării cu cultura. Omul ar
trebui să respingă corsetul modelelor, virtuților și obligațiilor și să
se realizeze într-un trecător paradis lumesc al împlinirilor hedoniste.
Decadența Europei contemporane, care-şi
iroseşte capitalul acumulat de generații, se afundă în criza culturală
și demografică şi nu mai ține pasul cu viteza concurenței globale, arată
unde duce acest experiment. Desigur, aceasta nu-i opreşte pe
susţinătorii săi. Ei sunt, de altfel, reprezentanții elitelor
occidentale, care încearcă să impună tuturor drept model felul lor
propriu de viață, iar lupta împotriva culturii tradiționale este pentru
ei, în acelaşi timp, o luptă pentru putere.
Am oare dreptul să judec?
În decursul unei mari părţi a vieții mele, de departe cea mai îndelungată, nu m-am ocupat de preferințele erotice ale oamenilor pe care i-am întâlnit. Așa cum nu am aprofundat întrebarea, care dintre modalitățile de a face sex îi satisfac cel mai mult, tot astfel, nu m-a interesat în mod special ce sex prezintă. Acum încep, încet, încet, să mi se ivească în această chestiune îndoieli. Homosexualitatea apare în natură, ceea ce nu înseamnă că este concordantă cu natura. Conceptul de natură are, totuşi, în limbile europene, şi o nuanţă normativă. În acest sens, există deviaţii în natură, dar ele nu sunt naturale. Creșterea homosexualității ar duce la punerea în pericol a speciei.
În decursul unei mari părţi a vieții mele, de departe cea mai îndelungată, nu m-am ocupat de preferințele erotice ale oamenilor pe care i-am întâlnit. Așa cum nu am aprofundat întrebarea, care dintre modalitățile de a face sex îi satisfac cel mai mult, tot astfel, nu m-a interesat în mod special ce sex prezintă. Acum încep, încet, încet, să mi se ivească în această chestiune îndoieli. Homosexualitatea apare în natură, ceea ce nu înseamnă că este concordantă cu natura. Conceptul de natură are, totuşi, în limbile europene, şi o nuanţă normativă. În acest sens, există deviaţii în natură, dar ele nu sunt naturale. Creșterea homosexualității ar duce la punerea în pericol a speciei.
De asemenea, este greu să închizi ochii
faţă de o altă problemă: revendicările agresive ale grupurilor gay au în
mod clar un substrat resentimentar, adică rezultă din complexe, deci
dintr-un sentiment al inferiorităţii acestora. Revendicarea deplinei
egalităţi, deci eliminarea din cultură a ideii de ordine naturală, este o
chemare la o profundă revoluție contraculturală. Totul în numele
îmbunătățirii – de fapt iluzorii – a stării de spirit a grupurilor gay.
De altfel, nu e vorba, până la urmă, numai de acea îmbunătăţire, ci de
distrugerea ordinii tradiționale. Iar acesteia ar trebui să i se opună
orice om raţional.
Există homosexuali care nu doresc să fie „respectaţi”
pentru faptul că sunt homosexuali, ci pentru ceea ce fac. Ei rămân la
vechiul principiu, că preferințele lor sexuale sunt chestiunea lor
privată. Au tot dreptul la asta.
Dar când cineva îmi cere totuşi să mă ocup
de viața lui sexuală și să-mi exprim aprobarea faţă de aceasta şi, în
plus, face din ea nucleul umanității sale – nu numai că nu îmi exprim
acordul, ci răspund în mod clar că întotdeauna voi considera un astfel
de comportament ca fiind mai prejos şi mai prost decât modelele de viață
mai înalte. Omul este prins în biologia sa, dar poate să o depășească
și prin aceasta este o fiinţă superioară. În prezent nu numai grupurile
gay par a nu înțelege asta.
articol publicat în săptămânalul Do Rzeczy
Nr. 5 / 25 feb – 3 mar 2013
traducere Anca Maria Cernea
Nr. 5 / 25 feb – 3 mar 2013
traducere Anca Maria Cernea
Sursa : http://inliniedreapta.net
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu