Poziția Casei Regale în problema Roșia Montană: Vom
sprijini, în orice fel posibil, salvgardarea şi înflorirea virtuţilor şi
valorilor Roşiei Montană
Casa Regală va sprijini, în orice fel posibil, salvgardarea şi
înflorirea virtuţilor şi valorilor de la Roşia Montană, afirmă
principesa Margareta.
"Casa Regală a României,
care a fost martora directă a prăbuşirilor identitare, instituţionale şi
economico-sociale din a doua jumătate a secolului trecut, nu are cum să
fie indiferentă la drumul Roşiei Montană în viitor. Alături de Academia
Română, de Bisericile Ortodoxă şi Catolică şi de societatea civilă,
Familia noastră va sprijini, în orice fel posibil, salvgardarea şi
înflorirea virtuţilor şi valorilor Roşiei Montană, aşa cum s-au dăltuit
ele timp de două mii de ani", se precizează într-un comunicat al Biroul
de Presă al Regelui Mihai I, transmis, miercuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu