E timpul sa ne intoarcem la NATIONALISM

Romania NU are prieteni, ci doar relatii cu state manate de interese. E timpul sa ne intoarcem la NATIONALISM

     

Poziţia Franţei referitoare la neaderarea ţării noastre la spaţiul Schengen face dovada unei celebre sintagme pe care aş parafraza-o spunând că România nu are prieteni, are doar relaţii cu state mânate de propriile lor interese. Toată povestea aceasta cu fraţii din Uniunea Europeană e o fantasmă ideologică. Atunci când au nevoie să ne folosească pe post de sperietoare, ţările europene nu au nicio ezitare.

Pentru cei care au crezut că clubul select al Uniunii Europene este democratic şi prietenos, iată proba de foc: cum are o ţară europeană campanie electorală, cum se uită urât spre România, spre aderarea noastră la Spaţiul Schengen sau la orice avantaj ar fi atunci în discuţie pentru ţara noastră. Nu spun că ar trebui să ne mirăm de acest lucru, statele nu au prieteni, au interese. Dar ar fi timpul ca şi noi să fim un stat care are doar interese, nu şi prietenii sau speranţe false. Acestea spunând, a nu se înţelege iar că sunt anti-european sau braţul înarmat al nu ştiu cui. Şi mie, şi nouă tuturor ne-ar fi plăcut ca UE să fie un grup de state prietene care se ajută între ele, nu o competiţie în care nu ratăm niciun moment să îi călcăm pe ceilalţi în picioare atunci când interesele o cer. Dar e devenit evident că politica noastră externă trebuie să fie mai fermă în relaţia cu statele interesate doar de binele lor, adică să fim şi noi interesaţi doar de binele nostru. Individualismul acerb a câştigat competiţia în UE, despre acest lucru bănuiesc că nimeni nu-şi mai face iluzii.

Aşadar suntem noi şi restul, o spun cu regret. E timpul să ne întoarcem la un naţionalism inteligent şi modern, prin care să ne apărăm drepturile în faţa celorlalţi, în care să ne punem problema mereu ce dăm şi ce primim în schimb, în care să ne protejăm interesele, resursele, capitalul, dar şi tradiţiile şi identitatea. Un alt pas important ar fi să căutăm alternative economice în afara UE, pentru a arăta că nu suntem la mâna nimănui şi pentru a putea răspunde cu aceeaşi monedă atunci când ni se întoarce spatele. Dacă e pe bază de concurenţă şi competiţie, atunci să practicăm şi regulile acestora şi să căutăm relaţii pentru România care să convină şi interesului naţional românesc, nu doar intereselor ţărilor care ne sunt ”prietene” când au ele nevoie, dar ne uită când avem noi nevoie de sprijin, de fapt, nici măcar de asta, ci doar de a primi ceea ce ni se cuvine.

România trebuie să se centreze pe sine şi să joace pentru sine, să-şi cunoască interesele şi să şi le apere renunţând la idealurile care le convin altora ca să ne ţină captivi. Dacă fiecare e liber să-şi joace atuurile, atunci suntem şi noi. Respectul altora nu se câştigă stând cu capul plecat şi prefăcându-ne că nu vedem cum suntem păcăliţi de fiecare dată când e vorba de interesul nostru. Noi nu suntem o ţară corectă politic, dar Ungaria care îşi va băga la închisoare cetăţenii homeless este. Noi nu le acordăm destule drepturi minorităţilor, dar ţările europene care îi înregistrează şi-i supraveghează pe romi sau care fac caz de ei ca să ţină România departe de Schengen, le respectă. Şi exemplele pot continua.

România trebuie să se trezească din iluzia romantică a iluminismului european, a prieteniei dintre popoare şi a ideologiei comunitare în care toţi suntem egali, dar în fapt se dovedeşte că unii sunt cu mult mai egali decât alţii. Să judecăm realist situaţia: nu avem prieteni, toţi vor să câştige de pe urma noastră dar nimeni nu vrea să ne acorde nimic. Şi aici nu e vorba nici de teorie conspiraţionistă, nici de anti-europenism (principiul interesului se aplică tuturor ţărilor, nu doar celor din UE), nici de xenofobia atât de plastic sintetizată prin sintagma ”străinii sunt de vină”. Nu e nimeni de vină decât cel care acceptă să fie tratat aşa. Restul nu fac decât să profite. E timpul să învăţăm să ne apărăm drepturile şi să le impunem, pentru că nimeni nu ne va da niciodată nimic decât dacă va fi obligat şi pus la respect. 

De Bogdan Diaconu – Adevarul