Erori în serie

de Andrei Marga

 

Românii s-au obişnuit, din păcate, cu erori în serie ale celor care îi conduc acum. Premoniţia cunoscutei publicaţii „The Economist", care, deja la sfârşitul anului 2008, scria că România va suferi mai mult în criza ce vine, din cauza „incompetenţei decidenţilor", pare mai curând să-i fi acomodat, paradoxal, cu şirul de erori ce avea să urmeze. O insensibilitate faţă de prostii s-a instalat până şi în presa specializată: se evocă măsuri dar, lipsind cultura comparaţiei, nu se mai sesizează eroarea şi nu se întrevăd consecinţele grave.

Să luăm câteva exemple. „Monitorul Oficial" nr. 551, din 3 august 2011, publică Hotărârea Guvernului nr. 681, „Codul studiilor universitare de doctorat". Aceasta înlocuieşte hotărârea nr. 567 din 2005, care a birocratizat mai mult decât orice altă hotărâre în materie şi a subminat studiile doctorale în România. Aşa cum am arătat, la timpul potrivit, devenise posibil ca un doctorand să parcurgă examene şi referate cu brio, fără să facă vreo cercetare ştiinţifică, şi să devină doctor în ştiinţe fără rezultate de cercetare. Numai că Hotărârea de Guvern nr. 681, din 2011, aduce erori şi mai mari.

Prima constă în birocratizarea studiilor doctorale pe o scară fără precedent în România şi în Europa. Bunăoară, conducătorul ştiinţific al doctorandului este asistat (inutil!) de „comisia de îndrumare" a doctorandului (art. 30), şcoala doctorală are un „consiliu" (art. 14), iar instituţia organizatoare de studii doctorale are alt „consiliu" (art. 9). Se calcă, evident, pe picioare consilierii de pe capul sărmanului doctorand!

A doua constă în preluarea superficială a unui sistem (din Germania, de pildă), în cadrul căruia pentru bursa doctorandului concurează nu doctorandul însuşi, cum este normal, ci conducătorul de doctorat (cum nu se petrec lucrurile nicăieri!) sau şcoala doctorală (art. 52). O nouă sursă de corupţie se instalează astfel pe faţă!

A treia constă în prevederea „prezenţei efective" în facultate a doctoranzilor (art. 43), care face ca, de pildă, un economist dintr-o bancă, un profesor de liceu, un inginer dintr-o firmă, un procuror sau judecător activ şi mulţi alţii să nu mai poată face studii doctorale, fiind angajaţi. În plus, doctoranzii din străinătate, care sunt deja angajaţi de firme, instituţii, companii, nu mai sunt îngăduiţi.

A patra eroare rezidă în aceea că reglementarea de guvern pretinde formarea de „competenţe" ale doctoranzilor, lăsând în afară ceea ce constituie scopul major al studiilor doctorale: creaţia în forma descoperirii experimentale, conceptualizării, inovaţiei tehnologice, elaborării metodologice etc. Or, un sistem de studii doctorale care nu stimulează creaţia este doar o şcoală de alt nivel.

Monitorul Oficial" nr. 448, din 27 iunie 2011, a publicat ordinul privind „standardele minimale necesare şi obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice" de conferenţiar şi profesor universitar. Trec peste cvasitautologia din titlu („necesar şi obligatoriu"), căci, evident, logica nu-i caracterizează pe responsabilii textului. Trec şi peste cercul vicios de la articolul 3: pot concura pentru posturi doar cei care satisfac „standardele", după ce este clar că satisfacerea se stabileşte abia prin concurs. Nu insist asupra faptului că autorităţile din alte ţări lasă „standardele" în seama competiţiei candidaţilor, ocupându-se de atragerea de candidaţi valoroşi, mai curând decât de blocarea unor candidaţi (restricţionând în parte un drept - acela de a te înscrie la un concurs). Acest ordin are alte hibe majore. Voi aminti aici doar două.

Prima constă în discrepanţele dintre titlurile universitare pe domenii. De pildă, la Matematică se pretind „contribuţii originale", în vreme ce la Fizică, Chimie, Ştiinţele pământului, Biologie etc. se pretind nu atât „contribuţii originale", cât publicaţii în anumite reviste. Oare n-ar trebui apropiate aceste pretenţii, fiind vorba de titlul de „profesor universitar", indiferent de domeniu? În plus, la inginerie şi medicină pretenţiile slăbesc, încât, de exemplu, biologul de universitate este taxat exigent, totul relaxându-se când este vorba de medicina umană şi de medicina veterinară.

A doua hibă majoră este aceea că nicăieri nu se pune problema descoperirii ştiinţifice, a noutăţii conceptuale, a inovaţiei tehnologice, a înnoirii metodologice, a creaţiei artistice. Problema creaţiei este înlocuită în reglementările autohtone, aproape pretutindeni (cu uşoara excepţie a Matematicii), cu publicarea în reviste. Şi aici se petrec o mistificare şi o inducere în eroare a publicului: în loc să se încurajeze creaţia, se stimulează publicarea ca scop în sine, trecând sub tăcere fapte alarmante. De pildă, avem în România autori de articole ISI, dar industria chimică dispare treptat, avem autori de publicaţii, dar inovaţia tehnologică stagnează, avem texte tipărite, dar operele propriu-zise sunt rare ş.a.m.d. Nu ar trebui ca cei responsabili să se alarmeze observând în ce direcţie stearpă şi înfundată împing această ţară? Ar fi destul ca ei să citească recentele documente ale European University Association pentru a-şi da seama de izolarea la care duce optica lor greşită.

„Monitorul Oficial" nr. 569 din 10 august 2011 publică hotărârea de guvern privind metodologia clasificării universităţilor şi ierarhizarea programelor de studii. Nu insist asupra împrejurării că în materie sunt deja practici elocvente (în Germania, Rusia, China etc.), care puteau fi folosite. Nu mă opresc asupra faptului că acea clasificare şi acea ierarhizare s-au făcut deja de minister, doar că acum s-a dat hotărârea de guvern care să acopere o operaţiune deja făcută. O operaţiune făcută - trebuie spus - cam după ureche şi politizată până la exces: dovadă este chiar ezitarea vădită şi întârzierea în a comunica rezultatele. După cum se observă bine în hotărârea de guvern (art. 4, art. 7), bazele de date sunt de la început nesigure şi accesibile falsificatorilor pe care autorităţile îi menajează din considerente politice. Pe deasupra, hotărârea de guvern are prevederi nerealiste. De pildă, se prevede (art. 13) evaluarea anuală a programelor de studii. În plus, cercetarea ştiinţifică care este considerată în criteriile de clasificare şi ierarhizare este redusă la publicaţii, inovaţia fiind lăsată în afară. Nu avem oare, chiar în publicaţiile ISI etalate de tot felul de nulităţi intelectuale, o cantitate de trivialităţi care ar trebui să pună pe gânduri? Peste toate, şi această hotărâre de guvern atestă că, în condiţiile actualei administraţii a ţării, România nu are priorităţi şi nu face decât să se plieze, cu nepricepere şi politizare agresivă, la o tendinţă europeană de salutat.

Atunci când s-a discutat funesta lege a educaţiei din 2011, mulţi au spus că nu au încredere în calificarea şi morala autorilor legii şi, prin implicaţie, în articolele lor. Astăzi vedem confirmată premoniţia. Încă o dată se învederează un fapt: fără competenţă, fără cultură, fără disponibilitatea de a învăţa, fără bun-simţ nu iese nimic durabil. Acum unii dintre cei care au indus prostii nenumărate în documentele incompetentei puteri de astăzi mimează că se dau la o parte. Oamenii de bună credinţă speră că va veni ora la care cineva va trebui să răspundă pentru erorile în serie care împovărează această ţară în învăţământ şi în restul activităţilor.

Un film cenzurat de autoritatile române: "Portretul luptătorului la tinereţe" (România)

Aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor ce vor să vie
Testament

Alcătuit de Grupul Carpatin-Făgărăşan în primăvara anului 1954, în muntele Buzdugan (ciorna acestui testament a fost găsită de Securitate la profesorul Remus Budac)

Pe potecile munţilor, acest grup de tineri n-a purtat numai arme. Alături de onoarea, mândria şi conştiinţa libertăţii neamului nostru, alături de durerea ceasului de faţă, în inima şi creierul nostru, am purtat ca o povară scumpă: visuri, doruri şi gânduri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri şi gânduri, izvorâte şi călite în dragoste pentru neamul nostru.

Şi aşa am înţeles noi, neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremurilor, în care din loc în loc strălucesc sori şi luceferi, într-o ploaie de stele, şi care izvorăşte din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noastră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeaşi dâră de lumină, din ce în ce mai puternică, terminată în visul nostru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare.

Şi-n această dâră de foc, din urma şi dinaintea noastră, noi, câţiva fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem aportul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră.

Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi mai bun în slaba noastră fiinţă pământeană: libertatea noastră, tinereţea noastră, renunţările la o viaţă tihnită. Şi de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăşi viaţa noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiţii deşarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni.

Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme materiale, de pofta de îmbogăţire în viitor. Nici unul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinţii noştri, nu am exploatat munca şi viaţa nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viaţă au cunoscut mai mult foamea şi lipsurile, decât tihna şi belşugul.

Ceea ce ne-a mânat aici, a fost dragostea de acest neam, liberă de orice meschinărie. Am învăţat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. EXIŞTI ÎN MĂSURA ÎN CARE IUBEŞTI; ŞI TE ÎNALŢI ÎN MĂSURA ÎN CARE TE JERTFEŞTI PENTRU ACEASTĂ IUBIRE.

Noi nu admirăm neamul nostru, nici nu căutăm să-l înţelegem şi să-l studiem în virtutea nu ştiu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Aşa cum e. Aşa cum îşi iubeşte copilul părinţii lui. Şi nu l-am schimba cu oricare altul, nici în gând, cum nici o mamă din lume nu şi-ar schimba copilul ei. În inima şi mintea noastră, n-au încolţit niciodată visuri şi gânduri de emigrare prin nu ştiu ce ţări fericite. Voim să rămânem aici părtaşi ai durerilor şi bucuriilor neamului, al destinului său, în valul căruia voim şi noi să ne contopim soarta noastră.

Noi nu admirăm şi nu lăudăm în cuvinte deşarte pe Ştefan cel Mare. Nici nu-i folosim numele ca soclu, pe care să înălţăm statuia nimicniciei noastre, noi îl iubim cu iubirea oşteanului care s-a jertfit sub comanda domnului, pentru libertatea Moldovei, la Valea Albă. Şi ne plecăm spinarea alături de aprodul Purice, ca domnul să încalece. Auzim ca o adiere dulce cuvintele de mulţumire ale lui Ştefan. Întindem o mână de frate peste veacuri, apărătorilor Sarmizegetusei, arcaşului lui Ştefan, oşteanului în opinci de la Rovine, pandurului lui Tudor şi moţilor lui Horea şi Iancu. Comunicăm de la suflet la suflet cu orice român de totdeauna, focul sfânt şi cald al familiei româneşti.

În aceşti ani am găsit în suflete de români, adesea umili şi nebăgaţi în seamă, atâta nobleţe şi atâta frumuseţe, încât nu o viaţă, dar şi o mie de vieţi de ai avea, merită să le jertfeşti. Ne-am lovit însă şi de atâta răutate, ipocrizie, interese, ambiţie prostească, zgârcenie şi mai ales nepăsare, încât ni s-a umplut sufletul de durere, amărăciune şi dezgust. A trebuit să primim pe obrazul nostru, nu odată, sărutul scârbos a lui Iuda şi, nu odată, otrăviţi cu roadele amare ale josniciei omeneşti, am ajuns în pragul deznădejdii. Ne-am coborât atunci în adâncuri şi din istorie ne-am luat din nou seva dătătoare de viaţă. Ne-am cuminecat din jertfa tuturor câtor şi-au dat viaţa pentru acest neam. Iar voi dragi camarazi căzuţi din rânduri, ne-aţi legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieşim decât biruitori sau morţi.

Şi mai ales am simţit în ceasurile negre mâna lui Dumnezeu, atunci când slabele noastre puteri omeneşti ne-ar fi dus la moarte şi deznădejde. Aici, pe crestele munţilor, am simţit cuvintele Domnului, care ne-a spus că fără El nu putem face nimic. Şi noi, prin suferinţa noastră, am învăţat să-L iubim. Căci până nu vei suferi tu însuţi, măcar o palmă sau o înjurătură pe nedrept, până atunci nu vei putea înţelege, drama de pe Golgota. Aceste gânduri, adânc frământate în nopţi lungi de iarnă, îngropaţi în zăpezi pe crestele Carpaţilor sau în ceasurile de veghe cu arma-n mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate şi oraşe, ca semn al dragostei ce v-o purtăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să vadă şi să desăvârşească marea şi strălucita biruinţă românească.

Grupul carpatin-făgărăşan, muntele Buzduganu, Săptămâna Mare, anul 1954.

CENZURAT în ROMÂNIA: Portretul luptătorului la tinereţe

SURSE : Agentia.org ; SOIM Press

Desteapta-te Române !

Oare până când vom suporta să mai fim călcați în picioare în propria țară?!


Laszlo Tokes spune că oraşul Cluj este modelat de fostul dictator comunist, Nicolae Ceauşescu, si a criticat iniţiativele primarului PDL Sorin Apostu, care a decis să amplaseze lângă soclul grupului statuar al regelui Matia Corvin o plăcuţă considerată drept ofensatoare de către maghiari.
"Sionul Transilvaniei"
"La Cluj, în Sionul Transilvaniei, nu avem pace, nu putem avea pace în locul în care nu există adevăr şi dreptate, când mă gândesc la evenimentele legate de statuia lui Matia Corvin. Acea inscripţie scrisă de istoricul Iorga lezează identitatea naţională a regelui nostru. Mâ gândesc apoi la pângărirea mormintelor din cimitirul Hajongard (n.r. - pronunţia deformată a cimitirului Hansengarten, actualul Cimitir Central) şi la problemele legate de biserica cu două turnuri din Cluj", a spus Laszlo Tokes. El s-a referit la faptul că pe mai multe morminte din Cimitirul Central, persoane necunoscute au aruncat ulei ars, precum şi la faptul că a fost deschis un şantier arheologic în spatele bisericii reformate cu două turnuri, din zona Regionalei CFR. El a mai criticat situaţia de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş, unde senatul universitar a respins proiectul acordării unei autonomii extinse pentru linia de studiu maghiară, dar şi proiectul minier Roşia Montană.
"Să continuăm prin a spune la Cluj că acesta nu este acel oraş al comorilor, nu este acea Transilvania despre care Kos Karoly a scris cu atât ardoare în anul 1930, când a spus că pietrele din Ardeal vorbesc sau că am avut 1.000 de ani, o perioadă imensă în viaţa unor popoare şi ţări, s-a produs miracolul contopirii unor culturi, iar fiecare cultură şi-a păstrat caracterul aparte: cultura română, maghiară şi săsească", a mai spus vicepreşedintele Parlamentului European.
"Clujul este mai degrabă oraşul lui Ceauşescu, nu al regelui Matia: mă gândesc la acelaşi lucru şi atunci când au sărbătoarea Varadinum din Oradea: a mai rămas doar o străduţă care poartă numele regelui sfânt Ladislau. Am dori să ne simţim din nou acasă la Cluj, să stam cu vertebra dreapta, ar dori să se întoarcă acest oraş în Europa, noi, maghiarii, ca cetăţeni parteneri, să ne simţim egali.Este o situaţie schizofrenică cea în care, de 90 de ani, comunitatea maghiară din Ardeal trebuie să existe. Este adecvat să ne simţim bine ca maghiari în Cluj, în Ardeal. (...) Ardealul aparţine tuturor celor care îl locuiesc", a adăugat Laszlo Tokes. (Romania Libera)

Un proiect, autentic liberal, pentru România

Ce punem în loc? (II) - libertate şi siguranţă

Dinu PATRICIU   

Învăţământul ar deveni eficient şi competitiv internaţional dacă am finanţa elevul, şi nu instituţiile.

Nu există pe lume două locuri la fel. Suntem diferiţi. Comunităţi cu moduri de viaţă şi tradiţii proprii îşi modelează instituţiile potrivite. Te poţi uita împrejur în căutarea unor modele, dar nu le poţi prelua cu totul. Viziunile unificatoare, cu cât merg mai departe în căutarea unui numitor comun, cu atât devin mai abstracte. Se transformă în utopii. Europa unită s-a născut din ideile liberalismului clasic privind libertatea individuală ca fiind cea mai importantă valoare culturală a locuitorilor ei şi a creştinătăţii în general. Astfel, statele europene ar fi trebuit să apere dreptul de proprietate şi economia pieţei libere într-un spaţiu al graniţelor deschise şi al schimbului liber de bunuri, servicii şi idei.

Tratatul de la Roma din 1957 nu făcea decât să restaureze aceste valori după o lungă perioadă, în care naţionalismul şi socialismul au dus la două războaie mondiale. Sub ameninţarea utopiei comuniste, Europa se unea în spiritul propriei tradiţii. Nimic altceva decât libertatea nu era necesar. Din frenezia căutării idealului s-au născut însă organisme birocratice de reglementare, s-a ivit ideea superstatului. Din zorii Evului Mediu şi până în secolul al XIX-lea, Europa a fost un spaţiu al diversităţii şi al pluralismului. Existau, concomitent, cele mai diverse sisteme de organizare politică, de la oraşele-state ale Italiei de nord sau cele independente din Ţările de Jos sau Germania de nord până la regatele şi principatele mari sau mici. Competiţia aducea coerenţă, standarde comune şi convergenţă. Din această idee s-a născut Europa unită a lui Konrad Adenauer şi Maurice Schuman. În contradicţie cu ea, din creşterea necontrolată a birocraţiei şi din ideea statului-părinte s-a dezvoltat canceros superstatul lui François Mitterrand, Helmut Kohl (în ciuda subsidiarităţii clamate) şi Jaques Delors. Generoasei idei liberale i-a luat locul un imperiu protecţionist în exterior, intervenţionist în interior, în care centrul dictează periferiei.

Ne dădea fiori în anii '70 doctrina suveranităţii limitate, clocite la Kremlin. Nu e mare deosebire faţă de fraza nervoasă de acum câteva zile a ministrului german de Finanţe, privind „renunţarea temporară şi parţială la suveranitate a ţărilor datornice". Înfruntarea dintre aceste două viziuni opuse, Europa liberală şi Europa imperială, ne-a prins la mijloc în situaţia de a alege.

Problema noastră, a românilor, este cum folosim oportunităţile unei conjuncturi ostile în fond, ştiind să ne punem în valoare propria personalitate. Scopul trece dincolo de păruiala politică internă, de ţâfnele egocentrice ale unuia sau altuia, de lupta pentru o putere iluzorie sau pentru ciubucurile din afaceri cu statul. De multe ori, liberalismul este denumit „sălbatic", este folosită sperietoarea „ultraliberalismului", care ar duce, pasămite, la diferenţe inacceptabile între oameni, i-ar strivi pe unii şi i-ar îmbogăţi pe alţii. Egalitatea şanselor şi competiţia creează însă premizele redistribuţiei naturale, fără intermedierea statului. Un program liberal porneşte de la proiectarea cadrului în care toate acestea să se şi întâmple. Statul social a inventat sistemul pensiilor de stat, prelevarea forţată a unei părţi a veniturilor celor care produc, pentru a-i susţine pe cei în vârstă. Exproprierea acestor sume folosite apoi arbitrar fără a produce o rentă, duce inexorabil la faliment. Odată cu modificarea piramidei vârstelor şi creşterea speranţei de viaţă, bugetul „consolidat al statului" (adică bani care nu se multiplică şi sunt folosiţi în alte scopuri) nu mai poate suporta costul pensiilor. Soluţia este cea a fondurilor de pensii cu depunere voluntară. Managementul banilor în aceste instituţii se face în scopul profitului. Astfel, cineva care a economisit 30.000 de dolari timp de 30 de ani (adica cca. 80 de dolari pe lună), ajunge la sfârşitul perioadei să posede peste 350.000 de dolari (la un randament mediu propriu acestui tip de instituţii de 7-8% pe an), pe care îi poate ridica deodată sau îi poate păstra, obţinând un venit de cca.1.200-1.500 de dolari pe lună, până la sfârşitul vieţii. Suma principală (350.000 de dolari) rămâne evident urmaşilor. Acesta este un exemplu simplificator, desigur. El relevă însă diferenţa uriaşă între furtul practicat de stat şi un sistem de acumulare raţional. Trecerea de la unul la celălalt se poate face prin intermediul unui fond de solidaritate socială, cu durată de existenţă limitată, astfel încât generaţia de tranziţie să nu aibă de suferit.

Astăzi, România împrăştie bani către zece milioane de asistaţi social. Este de necrezut că jumătate din populaţia ţării are nevoie de redistribuţia haiducească asigurată de birocraţi care iau ca să dea şi vămuiesc prin corupţie.

De ce să nu le scad oamenilor din impozite direct sumele donate pentru învăţământ, sănătate, artă, cultură şi alte scopuri de interes public. Bunul-simţ se manifestă şi statistic. Banii vor fi bine folosiţi, cu siguranţă. Asigurările de sănătate se află în aceeaşi situaţie ca şi pensiile, în loc să se multiplice, banii contribuabililor umplu găurile bugetului şi buzunarele birocraţilor şi ne plângem că sistemul este subfinanţat. Privatizaţi spitalele, treceţi-le în proprietatea unor fundaţii de interes comunitar, faceţi din casele de asigurări de sănătate instituţii având drept scop profitul şi vom avea rapid un sistem de asigurare a sănătăţii viabil. Totodată, ar trebui desfiinţate restricţiile la care este supus importul de medicamente. Dacă orice produs farmaceutic utilizabil într-o ţară OECD ar fi declarat folosibil şi în România, preţurile ar scădea considerabil şi ar dispărea birocraţia coruptă ocupată cu avizele şi aprobările.

Învăţământul ar deveni eficient şi competitiv internaţional dacă am finanţa elevul, şi nu instituţiile. Şcolile ar intra în competiţie pentru atragerea beneficiarilor. Profesorii n-ar mai fi remuneraţi conform unor grile, cu salarii de mizerie, ci ele ar fi stabilite de piaţă, conform cu atractivitatea programelor şi utilitatea studiilor.Cele trei funcţii sociale - pensiile, sănătatea şi învăţământul - ar fi satisfăcute astfel, pe baza unei legislaţii simple, reducând rolul statului şi punând în mişcare motorul competiţiei.

P.S. Săptămâna viitoare voi continua, cu credinţa că nu sunt nici sălbatic şi nici nu doresc intrarea în jungla capitalistă, dacă vă invit să discutăm despre aceste idei.

SURSA : ADEVĂRUL

Iese la lumina o noua grupare mafiota institutionalizata?!

Iata ce spune Tudor TATU despre actualul Consiliu de Mediere, despre practicile sale si mai ales despre influenta nefasta pe care o are asupra evolutiei acesteii ocupatii in România:

ANUNT IMPORTANT

Biroul de mediator Tudor TATU si-a suspendat activitatea pe perioada nelimitata intrucat:

1.Medierea in Romania este un fel de Fata Morgana care, intrezarita la orizont dispare instantaneu, ramanand decat un fel de iluzie optica

2. Acordurile de mediere nu sunt inscrisuri autentice avand de-cat puterea unui inceput de proba, iar unele dintre acestea nu sunt recunoscute de catre instantele de judecata si nu doresc sa incasez banii de la cetateni pe vanzare de vant,

3. Membrii Consiliului de mediere sunt ilegal in consiliu, pana in data de 06.01.2010 acestia erau obligati de art. III din L 370/2009 sa organizeze alegeri pentru constituirea unui nou Consiliu de mediere, insa acestia, demonstrandu-si reaua credinta si dorinta de a-si pastra fotoliile de unde au posibilitatea sa-si mentina scolile de formare a mediatorilor in viata, constituind un ,,CARTELde tip MAFIOT", au fabricat un proces pe rolul Curtii de Apel Bucuresti aruncand in lupta Centru de Solutionare a Disputelor prin Mediere Cluj, asociatie patronata de Popoviciu Daniela si Fiscucu Irina membre in consiliu, cu scopul de a solicita CCR constatarea neconstitutionalitatii acestui articol.

Curtea Constitutionala prin Decizia 447/07.04.2011 a statuat ca acest articol nu contravine legii fundamantale aruncand membrii Consiliului de mediere langa infractori care, situandu-se in afara legii nu mai pot organiza alegeri, emite decizii si hotarari.

Toate deciziile si hotararile luate de catre acestia dupa ianuarie 2010 sunt lovite de nulitate absoluta, asa ca si autorizarile mediatorilor si al scolilor de formare dupa aceasta data sunt nule.

Cu toate ca CCR i-a scos in afara legii, membrii Cdm refuza nemotivat sa paraseasca consiliul si sa lase mediatorii sa organizeze alegeri libere continuand a schia printre articolele Codului Penal, mintand mediatorii si opinia publica cu tot felul de aberatii

5. Scolile de formare a mediatorilor nu ofera suficiente cunostinte de specialitate iar unele dintre acestea sunt autorizate in conditii ilegale de functionare(cele autorizate dupa data de 06.01.2010 cum ar fi Mediedierearo.Ro SRL, Formare Mugur Mitroi SRL, Uzamint Brasov SRL etc)

6.Formatorii si evaluatorii sunt autorizati ilegal fara indeplinirea condiilor prevazute in Standardul de formare al mediatorului,

7. Certificatele emise de scolile de formare nu sunt recunoscute pe plan european, intrucat aceste scoli nu sunt autorizate de CNFPA,

8. Cursurile de formare a mediatorilor costa nejustificat de mult(1000 euro) in comparatie cu alte cursuri de aceiasi durata si care sunt autorizate de CNFPA iar diplomele eliberate de acestea avand recunoastere internationala,

9. Autoritatile statului sunt in curs de finalizare a anchetelor penale privind pe membrii Consiliului de mediere, acestia fiind deferiti justitiei

10. Persoana mediatorului nu doresc sa fie confundata cu cea a membrilor Consiliului de mediere care au savarsit si care savarsesc in mod continuu fapte de natura penala.

Biroul de mediator isi va relua activitatea in momentul in care toate aceste anomalii , unele dintre ele penale, vor disparea.

Pana atunci voi milita pentru promovarea unei medierii in sistemul financiar bancar, ce sa profite cetateanului asa cum Comisia europeana impune statelor membre.

 Tudor TATU
Avocat, mediator autorizat
Presedinte al Uniunii Mediatorilor Bancari
Presedinte al Oficiului National de Mediere
Membru EUCON - Institutul pentru Managementul Conflictului - Germania
Membru al Asociatiei Internationale de Arbitraj - Belgia  

Trebuie să fim capabili să învățăm din lecțiile istoriei !

Ion Antonescu catre C.I.C. Brătianu: În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta şi suferinţele îndurate de poporul roman

• ii

In 1942, pe 29 octombrie, maresalul Ion Antonescu ii trimite o scrisoare lui C.I.C. Brătianu in care isi exprima dezamagirea fata de politica dezastruoasa practicata in acele timpuri. Va supunem lecturii textul de mai jos ca pe un document istoric ce ar trebui analizat indiferent de doctrinele politice pe care le imbratiseaza unii sau altii.

“Am lăsat fără răspuns scrisorile dumneavoastră anterioare. Am făcut-o din înţelepciune, fiindcă urmăream unirea, şi nu vrajba. Puteam să vă răspund, aducând justiţiei pe toţi vinovaţii de catastrofa morală şi politică a ţării, printre care sunteţi, în primul rând, şi dumneavoastră. Naţia o doreşte şi o aşteaptă de la mine. Nu am făcut-o totuşi, fiindcă nu am voit să aţâţ şi mai mult spiritele şi, mai ales, nu am voit să dau un spectacol care ar fi fost speculat de inamicii noştri.

Am lăsat ziua acestor răfuieli mai târziu. Abuzaţi, însă, de răbdarea, de tăcerea şi de înţelepciunea mea şi, rând pe rând, la scurte intervale de timp, îmi trimiteţi, când dumneavoastră, când dl. Maniu, avertismente, sfaturi şi acuzaţiuni. În virtutea cărui drept? Ce reprezentaţi în această ţară, dumneavoastră, toţi foştii oameni politici, în afară de interesele dumneavoastră egoiste şi un trecut politic total compromis şi dureros?! Uitaţi, domnule Brătianu, că eu sunt omul muncii mele şi martirul greşelilor acelora care au primit în 1918 România Mare şi au dus-o, după 22 de ani de conducere, în prăpastia de unde am luat-o eu în 1940, pe când dumneavoastră sunteţi din profitorii şi dărâmătorii unei moşteniri mari. În mai puţin de un sfert de secol, fiecare în parte şi toţi la un loc, aţi prăbuşit lupta, sacrificiile şi suferinţele duse şi îndurate, 20 de secole, de poporul nostru, pentru a face unitatea sa politică. Orice apărare încercaţi şi orice diversiune faceţi dumneavoastră, conducătorii politici de ieri, purtaţi pe umeri această răspundere.

V-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite 

Dumneavoastră, liberalii, mai mult ca alţii, fiindcă şi din opoziţie şi de la guvern, prin acţiunea dumneavoastră de dirijare şi de îndrumare a vieţii noastre politice, economice, morale şi spirituale, exercitată direct şi indirect, de pe băncile ministeriale, din birourile băncilor şi din culisele politice, aţi dus ţara la catastrofa din 1940. Staţi faţă în faţă cu conştiinţa dumneavoastră, depănaţi cu corectitudine, pas cu pas, atât actele dumneavoastră, cât şi pe ale acelora cu care, rând pe rând, v-aţi întovărăşit şi v-aţi acuzat, în faţa naţiei dezolate, scandalizate şi înmărmurite; răsfoiţi toată colecţia ziarelor din ultimii 40 de ani, începând cu Universul şi terminând cu Viitorul şi cu ziarele jidoveşti pe care se sprijinea naţionalistul domn Maniu şi vă reamintiţi: cine sunteţi dumneavoastră şi dumnealui; câte păcate aţi făcut; cum v-aţi calificat singuri şi cum v-a calificat naţia; câte răspunsuri aveţi.

Pentru a vă uşura munca, vă reamintesc, domnule Brătianu, că, împreună cu dl. Maniu, v-aţi acuzat public şi zilnic, în presă, în întruniri, în parlament, de: „incapacitate”; „tâlhărie”; „falsificări” şi „furturi de urne”, în Bucureşti, pentru obţinerea puterii; „demisii în alb”; „bătăi şi omoruri”; „călcarea legilor şi Constituţiei”; luări de comisioane” la toate furniturile statului; „traficările de influenţă” practicate de partizanii, deputaţii, miniştrii şi preşedinţii corpurilor dumneavoastră legiutoare; „scandalurile cu contingentările” cu „grâul britanic”; modul cum aţi făcut reforma agrară şi cum „aţi profitat de ea”; risipa avutului public; „concesionările oneroase ale bunurilor statului”; „demagogie”; incorectitudine civică, provocată de faptul că atunci când eraţi în opoziţie dirijaţi ocult statul, în profitul intereselor d-umneavoastră şi ale jidanilor din ale căror consilii de administraţie – mari şi mici – făceaţi parte, iar de pe fotoliile ministeriale încurajaţi şi favorizaţi, acopereaţi şi muşamalizaţi afacerile lor şi ale d-stră, în detrimentul statului.

Ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor

Adăugaţi, la acest bogat şi concludent stat de serviciu al partizanilor şi al adversarilor dumneavoastră de ieri, cu care – ca totdeauna când vă găsiţi în opoziţie – sunteţi azi prieteni: cazurile, pe care naţia le ţine numai în dormitoare, ale domnilor Tătărescu, Bârsan, Boilă, Aristide Blank şi afacerea Skoda; ruinarea poporului, prin dobânzile oneroase care au prăbuşit economiile, avutul şi munca tuturor, de la ţăran la marele proprietar, de la micul până la marele negustor român; ravagiile făcute de conversiune şi de concesionarea bunurilor statului, pe care am început să le răscumpăr eu; împrumuturile externe, oneroase şi umilitoare; introducerea controlului străin laBanca Naţională şi Căile Ferate, comisioanele scandaloase etc. etc. şi veţi avea, domnule Brătianu, imaginea unui trecut tragic, pe care l-am plătit atât de scump şi pe care naţia întreagă o are permanent în faţa ochilor săi.

Incercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia

Totuşi, domnule Brătianu, cu toţii credeţi că toate acestea au fost uitate şi, cu perfidia politicianistă de altă dată – de totdeauna – atât de bine cunoscută, vă aşezaţi cu cinism pe acest trecut şi – de la cel dintâi dintre dumneavoastră, până la cel din urmă – încercaţi să acuzaţi şi să sabotaţi, pe sub mână, opera de îndreptare şi consolidare la care s-a antrenat toată naţia şi să tăiaţi elanul unui om care nu a avut, nu are şi nu va avea nici moşii, nici vii, nici pivniţi de desfacere, nici bani depuşi, nici industrii, nici consilii de administraţie, nici safeuri, în ţară şi străinătate, nici cupoane de tăiat, nici timp de pierdut la club şi care nu şi-a pricopsit nici cumnaţii, nici nepoţii, nici prietenii, nici partizanii, nici adversarii.

Chiar dacă am greşit, greşesc sau voi greşi, nu pot fi acuzat, domnule Brătianu, de nici unul dintre dumneavoastră. Fiţi încredinţaţi, sunteţi înfieraţi şi puşi chiar de generaţia actuală pe banca acuzaţilor. Dacă va fi să fiu şi eu pe această bancă, pentru că fac tot ceea ce un om putea să facă, nu numai pentru a slava un neam de la dezunire şi de la prăbuşire, dar şi pentru a-l întregi şi a-i asigura o viaţă nouă, în onoare şi în muncă, atunci în nici un caz nu veţi fi dumneavoastră acuzatorii şi în nici un caz nu voi fi pus alături de dumneavoastră şi acuzat de aceleaşi greşeli ca dumneavoastră.

Fac această afirmare nu pentru că mă simt vinovat cu ceva faţă de ţară, dar pentru că ştiu ce au suferit, din antichitate şi până azi, de la Socrate şi Demostene, până la Clemenceanu, atâţia nenumăraţi – mici şi mari – oameni care şi-au servit poporul cu credinţă, cu devotament şi cu folos şi, mai ales, pentru că nu au uitat că în Iaşi, în tragica primăvară din 1918, şi chiar la Bucureşti, după Unire, s-a cerut trimiterea în judecată şi condamnarea fratelui dumneavoastră, atât pentru că făcuse războiul, cât şi pentru dezmăţul creat de nepriceperea dumneavoastră a tuturor, chiar de către aceia care ceruseră intrarea în luptă; care îl acuzaseră în 1914–1915 de lunga şi dezmăţata perioadă de neutralitate; care au aplaudat cu frenezie intrarea în război şi care, ca culme a cinismului lor, erau ei înşişi vinovaţi de modul cum fusese administrată şi ruinată ţara. Eu şi mulţi alţii încă nu am uitat ridicolul acestei îndrăzneli pe care istoria l-a înregistrat.

Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra

Oricum ar fi însă eu nu voi putea fi acuzat de dumneavoastră şi nici pus pe aceiaşi bancă cu dumneavoastră, pentru că nu sunt nici profitorul meritelor predecesorilor mei şi nici şeful unei bande de corbi odioşi, care au ajuns la conducere prin „minciună”, „promisiuni”, „furt de urne” sau prin „sprijin ocult masonic şi iudaic”, ci sunt omul adus de un trecut onest şi de voinţa unanimă a unei naţii care, pentru a se slava, a făcut apel la mine, iar nu la dumneavoastră sau la dl. Maniu, şi nici la domnii care stau în jurul dumneavoastră şi cu care aţi făcut şi faceţi sistem. Niciodată, pentru a fi salvată, naţiunea, armata şi corpurile constituite nu au indicat numele dumneavoastră sau al d-lui Maniu, în ultimii ani ai tragicei guvernări, care s-a sfârşit la 6 septembrie 1940. Dumneavoastră v-aţi strecurat şi v-aţi alăturat acestei mulţimi, cu discreţia impusă de instinctul răspunderii pe care o aveţi şi a dorinţei legitime de a vă salva şi nu aţi făcut nici un gest pentru a vă valorifica drepturile la conducere, când această mulţime spulberă un regim care era de fapt al dumneavoastră şi când aclama un om nou, care eram eu.

Când am intrat în război, cu prudenţă caracteristică a politicienilor valoroşi nu v-aţi manifestat nici pentru, nici contra. După ce am reluat Basarabia şi Bucovina , v-aţi grăbit să-mi cereţi, şi dumneavoastră, şi domnul Maniu, să mă opresc la Nistru. V-am arătat consideraţiunile militare, politice, economice şi morale pentru care nu puteam să o fac şi v-am invitat, pentru a treia oară, să luaţi conducerea, răspunderea şi riscurile unei asemenea acţiuni. Bineînţeles, aţi refuzat. După omorurile de la Jilava şi imediat după rebeliune, mi-aţi trimis memorii prin care îmi arătaţi situaţia şi-mi dădeaţi noi sfaturi. V-am oferit să luaţi conducerea şi să faceţi cum credeţi că este mai bine. Şi unul, şi altul v-aţi scuturat. Luându-vă după câţiva ofiţeri, fără prestigiu militar, care au deraiat după linia principiilor sănătoase strategice, morale şi politice, pe care poate că nici nu le-au avut vreodată, mi-aţi cerut să retrag armata din Rusia şi m-aţi îndemnat să mă „aranjez” cu Anglia şi cu America.

Ar fi o greşeală şi o felonie, iar greşelile şi feloniile se plătesc scump. Suntem la peste 1.500 km de ţară, drumurile sunt cum sunt, iarna bate la uşă, depozitele sunt ale germanilor, căile ferate sunt în mâna lor, aviaţia are forţa de distrugere pe care ar trebui s-o cunoaşteţi. Retragerea forţelor din situaţia lor actuală ar însemna părăsirea frontului. Exact ceea ce au făcut ruşii în Moldova în 1917-1918. Vă întrebaţi ce s-ar întâmpla dacă germanii ar face cu noi astăzi în caz de părăsirea frontului, ceea ce am făcut noi, atunci, cu ruşii? Vă daţi seama ce s-ar alege de armata noastră de disciplina noastră, de soldaţii şi caii noştri, de tunurile noastre, dacă am încerca, în condiţiile arătate mai sus, să părăsim frontul fără asentimentul Comandantului german?

Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului

Situaţia aceasta, a oamenilor care la cea dintâi greutate se descurajează, ar denota uşurinţă totală nepricepere militară şi prostie. Soluţia ar fi criminală, domnule Brătianu, fiindcă nu s-ar prăbuşi numai armata, s-ar prăbuşi însăşi ţara , deoarece germanii ar ocupa-o imediat şi am ajunge în situaţia Serbiei şi Greciei. Poftiţi, domnule Brătianu, vă ofer din nou conducerea statului şi a guvernului. Retrageţi dumneavoastră armata şi „aranjaţi-vă” cu Anglia . Numai că trebuie să întreb şi armata şi poporul. Sunt gata să le pun această întrebare, deschis şi categoric, dacă şi dumneavoastră sunteţi gata să vă luaţi răspunderea. A mă fi „oprit la Nistru” şi a „retrage astăzi forţele din Rusia” înseamnă, pentru un om care mai poate încă judeca, a anihila dintr-odată totul, sacrificiile făcute de la trecerea Prutului, acţiune în contra căreia nu v-aţi pronunţat public; însemnează a ne dezonora pentru vecie ca popor; însemnează a crea ţării, în cazul victoriei germane, condiţii dezastruoase, fără a ne asigura, în cazul victoriei ruse, nici provinciile pentru care luptăm, nici graniţele care vor voi să ni le lase ruşii, nici libertăţile noastre şi nici măcar viaţa familiilor şi a copiilor noştri; în sfârşit, însemnează, din cauza nestabilităţii şi a feloniei pe care mă sfătuiţi să o practic – şi aceasta este cea mai mare crimă – a asigura ţării în viitoarea comunitate europeană o poziţie morală care îi va ridica drepturile idealurilor sale şi ar putea să-i fie chiar fatală.

Gestul pe care-l cereţi să-l fac, domnule Brătianu, va face din neamul românesc o victimă a tuturor, fiindcă concomitent cu dezorganizarea, prăbuşirea şi distrugerea armatei, ar începe instaurarea anarhiei în ţară. Comuniştii, legionarii, jandarmii, ungurii, saşii ar începe agitaţiile, lupta, distrugerea ordinei, a liniştei, pentru a profita de ocazie, pentru a da ultima lovitură de picior unui neam care cu adevărat ar merita calificativul de netrebnic. Ungurii ar ocupa imediat restul Ardealului.

Iată, domnule Brătianu, la ce ar da naştere gestul pe care mi-l cereţi să-l fac. Ar fi gestul nefericit al unui soldat lipsit de onoare şi al unui om de stat, nu numai inconştient, dar nebun. Conducătorul nefericit al Franţei – şi mai nefericite de azi – a declarat, într-o recentă chemare la realitatea a unui popor, care a căzut şi el victimă josnică a unei guvernări venale, iudeo-democratice şi masonice, că are convingerea că dacă „Germania ar fi înfrântă, Sovietele ar impune mâine legea în Europa şi s-ar termina astfel cu independenţa şi patriotismul naţiunilor”. Am avut şi am această convingere. Rămân la această convingere, fiindcă noi, mai curând ca alţii, mai total ca alţii, vom fi zdrobiţi: pentru că suntem punte între slavi şi zăgazul care le stă de secole în calea expansiunii lor, către vestul şi sud-vestul Europei; pentru că avem bogăţiile pe care le avem; şi pentru că vom fi trambulina salturilor lor viitoare. Trăgând învăţăminte din trecut, cunoscând tendinţele slave, plecând de la consideraţiunile făcute mai sus şi îndrumat de instinctul de conservare şi de logica bunului-simţ, nu puteam, domnule Brătianu, ca un conducător responsabil, să mă „opresc la Nistru” şi nici nu pot „să retrag armata din Rusia”.

Ar fi o prostie din partea mea. Este cu neputinţă să o facă cineva şi ar fi o greşeală ireparabilă pe care nu eu şi dumneavoastră, ci neamul ar plăti-o scump. Mareşalul Petain, într-una din valoroasele sale cuvântări, a dat speculatorilor situaţiunile grele lecţia care li se cuvenea şi care a fost aplaudată de toţi oamenii cu conştiinţă clară şi nepătată. Răspunzând unor critici ale acţiunii sale, el a spus: „Când Franţa este în nenorocire, nu mai este loc pentru minciuni şi himere”. Nici la noi, domnule Brătianu, nu mai este loc pentru „minciuni şi himere” şi, mai ales, nu mai putem să ne plătim luxul de a face şi prostii. V-am răspuns, domnule Brătianu, punct cu punct, nu numai la scrisoarea dumneavoastră de la 24 septembrie, dar şi la cele anterioare. Este răspunsul unui soldat, care nu are nimic de ascuns şi care este conştient de greutăţile şi pericolele ceasului de faţă, precum şi de îndatoririle şi de răspunderile lui.

V-am răspuns, cum v-am răspuns, fiindcă nu aţi înţeles nici ţinuta şi nici înţelegerea cu care am voit să trec atât peste greşelile trecutului, cât şi peste marii vinovaţi de ele. Ca oamenii cei mai lipsiţi de păcat, marile şi numeroasele greşeli politice care s-au comis sub dumneavoastră, continuând a considera comunitatea românească ca pe o turmă de sclavi, pe care – împreună cu celelalte organizaţii politice, cu firmă naţionalistă, însă în acord cu oculta iudeo-masonică, cu care numai pe faţă eraţi în luptă – aţi exploatat-o, aţi minţit-o, aţi demoralizat-o, aţi exasperat-o şi, în cele din urmă, din neputinţă, aţi dus-o, mână în mână cu trinitatea Tătărescu – Urdăreanu – Lupeasca, la catastrofa din 1940 şi la rebeliunea din 1941, îndrăzniţi astăzi, când s-a pus regulă în ţară şi viaţa nimănui nu mai este în pericol, să ridicaţi capul, de după saltarele consiliilor de administraţie, ale industriilor şi ale multiplelor afaceri, pentru a mă acuza. Ei bine, domnule Brătianu, când cineva a fost şeful unui partid care, de la mare la mic, de la primăria din sat până la cabinetul miniştrilor, are răspunderea destrăbălării administrative, dezmăţul moral, a iudeo-masonizării ţării, a venalităţii, a compromiterii viitorului neamului şi a catastrofei graniţelor, nu mai are calitatea să vorbească şi în numele comunităţii româneşti, să dea sfaturi de conducere altora şi mai ales să-i acuze că lucrurile nu merg cum trebuie.”

29 octombrie 1942

(Arhiva Istorică Centrală; fond Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Cabinet I. Antonescu, dos. 61/1940, f. 88-221)

SURSA : www.agentia.org (Agenția de Investigații Media)

IATĂ CĂ AM AVUT DREPTATE

Se dovedeste, cu varf si indesat, ca am avut dreptate cand am vorbit de „baietii destepti” din Educație. Stefan Vlaston confirma afirmatiile mele chiar daca i-ar fi placut ca vocile critice din PDL sa fie „reduse la tacere”. Respectarea stricta a legii, mai ales atunci cand clamezi a fi campionul luptei impotriva coruptiei din sistem, ar fi fost de natura sa inlature orice suspiciuni. Asa dupa cum o dovedeste chiar admiratorul perpetuu al ministrului Funeriu (S.Vlaston) lucrurile stau cu totul altfel decat prevede legea :

Cine face prima evaluare în scopul ierarhizării programelor de studii și a clasificării universităților?

Stefan Vlaston august 3, 2011 Sursa : HOT NEWS

A aparut, sub imperiul transparentei decizionale, proiectul de HG privind aprobarea metodologiei de evaluare în scopul clasificării universităţilor şi ierarhizării programelor de studii, posibil a intra in sedinta de guvern de astazi.
Pe 10 august expira cele sase luni prevazute de Legea Educatiei Nationale (LEN), pentru elaborarea si aprobarea HG-ului in discutie.
(Art 193(3) „Evaluarea în scopul ierarhizării programelor de studii și a clasificării universităților se realizează pe baza unei metodologii de evaluare propuse de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și aprobate prin hotărâre a Guvernului, în maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aplicarea acestei metodologii intră în răspunderea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Evaluarea este realizată periodic”.)
Prima obiectie, proiectul nu a stat pe site 30 de zile, asa cum cere imperios legea transparentei decizionale, Legea 52/2003.
A doua obiectie, activitatile de colectare a datelor si verificare a acestora s-au facut in baza a doua ordine de ministru, anterioare elaborarii  HG-ului specific, asa cum cere LEN. HG in discutie apare cumva post-factum, dupa ce clasificarea este, probabil, realizata deja.
Cea mai importanta obiectie este nerespectarea alin 6 din art. 193.
„(5) Evaluarea prevăzută la alin. (3) se face de către un consorțiu format din: ARACIS, incluzând reprezentanți ai studenților, CNCS, CNATDCU și un organism internațional cu competențe în domeniul ierarhizării și clasificării instituțiilor de învățământ selectat pe bază de concurs.
(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5), prima evaluare de după intrarea în vigoare a prezentei legi, făcută conform prevederilor alin. (3), se face numai de către un organism internațional cu competență în domeniul ierarhizării și clasificării instituțiilor de învățământ superior sau de către o agenție de asigurare a calității înregistrată în EQAR, din străinătate.”
Ce spune alin 6?
Doua sunt sintagmele cheie: „prin exceptie” si „numai”. Oricine intelege limba romana isi da seama ca prima evaluare a universitatilor, in vederea clasificarii sau ierarhizarii programelor de studii, se face NUMAI de catre o entitate internationala,  FARA aplicarea alin 5, aliniat care prevede un consortiu alcatuit din entitati straine si romane.
Ori tocmai asta s-a intamplat. Iata ce prevede proiectul de HG:
Art. 4 Evaluarea în scopul clasificării universităţilor are următoarele componente:
a) evaluarea pe baza unor date şi informaţii structurate pe criteriile prevăzute la art.3, pe standarde şi pe indicatori, denumită în continuare evaluarea primară;
b) evaluarea prin vizite realizate în universități de către echipe de experţi evaluatori, denumită în continuare evaluarea instituţională
Art. 7
(1) Evaluarea primară se realizează prin desfăşurarea următoarelor activităţi:
a) constituirea de către MECTS a unei baze de date cuprinzând datele şi informaţiilor relevante, structurate pe criterii, standarde şi indicatori, inclusiv prin rapoarte furnizate de universităţile supuse evaluării;
b) verificarea datelor şi informaţiilor furnizate de universităţi, cu respectarea prevederilor art. 192 alin. (1)-(3) din Legea educației naționale nr. 1/2011; această verificare are caracter continuu;
c) prelucrarea datelor şi informațiilor colectate, în conformitate cu aplicarea unor formule de calcul şi statistice propuse de organismul de evaluare şi aprobate prin ordin
Art. 8 (3) Echipele de experţi evaluatori sunt constituite din persoane care îndeplinesc criterii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.
(4) Echipele de experţi evaluatori vizitează universităţile evaluate şi identifică punctele tari și punctele slabe cu privire la diferitele dimensiuni ale activităţii universităţilor.
Activitatile prevazute la art 4 s-au realizat EXCLUSIV de catre experti romani, chiar nominalizati prin OM. E drept ca si-au facut corect jobul, din cate s-a auzit. Dar nu apartin unei agentii sau organism international.
La dispozitiile tranzitorii  ale HG se  specifica:
Art. 15 Prima evaluare în scopul ierarhizării programelor de studii şi clasificării universităţilor, care este realizată de către organismul internaţional sau agenţia din străinătate prevăzută la art. 193 alin. (6) din Legea nr. 1/2011, este constituită din:
a) evaluările primare din cadrul evaluării în scopul clasificării universităţilor şi evaluările în scopul ierarhizării programelor de studii ale căror rezultate sunt valabile pentru anii universitari 2011-2012, 2012-2013, 2013-2014 şi 2014-2015;
A existat un Comunicat de presa comun, Ministerul Educatiei si EUA, Asociatia Europeana  a Universitatilor, prin care se anunta colaborarea celor doua institutii in vederea realizarii primei evaluari. Acela a fost si primul si ultimul semnal in privinta acestei colaborari. Ulterior, au aparut informatii,  pe surse, ca EUA s-ar fi retras din proiect, pentru ca nu are in obiectul de activitate evaluarile universitatilor.  Mai mult, circa 37 de universitati romanesti sunt si membre ale EUA, situatie care ar fi pus sub semnul intrebarii neutralitatea Asociatiei, fata de toate universitatile romanesti.
Mai multe semne de intrebare s-au ridicat la acel moment:

• Va primi EUA bani publici, contravaloarea prestatiei realizate? Daca da, cati bani si cu ce procedura legala a fost selectata, licitatie, incredintare, sau cum?
• Care sunt persoanele nominalizate de EUA pentru  a participa la prima evaluare?
• In ce a constat participarea EUA la colectarea si verificarea datelor necesare clasificarii, ordinele de ministru nominalizeaza doar persoane din institutii romane?
• De ce participa institutii si persoane romane la aceasta clasificare, daca LEN spune „prin exceptie de la alin 5)” si „numai” de catre organisme externe?

Care este miza?

Miza este enorma. In functie de aceasta clasificare, universitatile primesc, sau nu, dreptul de a organiza masterate si doctorate. Dupa lovitura de la bacalaureat 2011, lipsirea unor universitati, indeosebi private, de a organiza masterate si doctorate ar fi lovitura de gratie. Cu atat mai mult totul trebuia organizat ca la lege. Fara nicio abatere care ar permite actionarea in instanta a procedurilor si HG, pentru neconformitate cu LEN.
In plus, apar deja voci, inclusiv din PDL, conform carora clasificarea aceasta s-ar face in folosul „baietilor destepti” din educatie. Lasarea intregului proces de clasificare, strict in „bratele” unui organism international, ar fi redus la tacere aceste voci. Nu mai vorbesc de atacurile furibunde ale opozitiei.
Este pacat ca o actiune de asa mare anvergura si importanta sa fie vulnerabilizata si/sau compromisa de nerespectarea intocmai a LEN.
Ar fi un prim esec de rasunet in aplicarea Legii Educatiei Nationale.