103 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon

 

4 iunie 1920: 103 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon

DE IOANA IVAN  /   CULTURĂ, ISTORIE   /   Publicat: Duminică, 04 iunie 2023, 01:10   /   7 comentarii

  

Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat Ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Tratatul de la Trianon a făcut parte din seria tratatelor încheiate la finalul Primului Război Mondial, celelalte fiind tratatele de pace încheiate de Puterile Aliate cu Germania (la Versailles, în 28 iunie 1919), Austria (la Saint Germain en Laye, în 10 septembrie 1919), Bulgaria (la Neuilly, în 27 noiembrie 1919) și cu Turcia (la Sèvres, semnat la 4 iunie 1920 și repudiat apoi, fiind înlocuit cu tratatul de la Lausanne). Ziarul Făclia explică:

CONTEXT

  

În raportul prezentat în cadrul Conferinței de Pace, la 1 februarie 1919, I.I.C. Brătianu a relevat faptul că intrarea țării noastre în primul război mondial alături de Puterile Antantei a avut ca scop fundamental eliberarea Transilvaniei și Bucovinei de sub dominația Austro-Ungariei și a demonstrat totodată aportul său economic, politic și militar la obținerea victoriei Aliaților asupra Puterilor Centrale.

De asemenea, el a probat cu argumentele istorice și etno-demografice că Transilvania și Banatul sînt teritorii românești, reamintind că statisticile ungare, deși totdeauna falsificate, îi menționau, totuși, pe români ca fiind populația majoritară a acestor ținuturi. „Populația română din aceste teritorii, sublinia raportul, reprezintă mult peste două treimi din întreaga populație”. I.I.C. Brătianu a ținut să pună în relief faptul că „înainte ca armata română să pătrundă în Transilvania, deputații români din toate județele acestei provincii, în virtutea dreptului la autodeterminare, s-au întrunit la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia,  unde au hotărît unirea definitivă a Transilvaniei și a regiunilor (românești) din Ungaria cu România”.

Consiliul Suprem Interaliat a hotărât, în cadrul ședințelor din 1 și 18 februarie 1919, formarea unei Comisii de experți (francezi, englezi, americani și italieni) care să studieze problemele teritoriale expuse de primul ministru al guvernului român în Raportul prezentat în 1 februarie  și să prezinte propuneri pentru delimitarea frontierele cu Ungaria „pe terenul etnic, geografic și al necesității economice.” Pe baza acestor criterii, Comisia de experți a supus discuției Consiliului miniștrilor de externe ai Conferinței, întruniți în ședința din 11 iunie 1919, linia de frontieră româno-ungară. La rândul său, Consiliul Suprem  a analizat la 21 iunie 1919 și frontierele dintre România și Iugoslavia în zona Banatului.

La 11 iunie 1919, Consiliul Miniștrilor de Externe ai Conferinței de la Paris  i-a convocat pe reprezentanții României și Cehoslovaciei pentru a le comunica frontierele lor cu Ungaria, care urmau să fie introduse în Tratatul de Pace. Frontiera dintre România și Ungaria indicată de Consiliu era, în esență, frontiera actuală și a fost acceptată de guvernul României. Dar nu era cea promisă prin Tratatul de Alianță din 1916, adică de-a lungul întregului curs al Tisei, de la Szeged, la sud, la Vasaros-Nameny, în nord. La Trianon s-a stabilit României un teritoriu mai mic decât acela la care avea dreptul, conform principiului autodeterminării, formulat de președintele SUA, Wilson.

Toate hărțile etnografice elaborate de geografi, indiferent dacă erau unguri, germani, francezi, englezi sau italieni, pun în evidență faptul că granițele etnicității românești spre Apus depășesc frontiera trasată prin Tratatul de la Trianon.

Ion I.C. Brătianu explică de ce guvernul României a acceptat frontiera cu Ungaria stabilită la Conferința de Pace de la Paris. Pentru dezamorsarea lucrărilor Conferinței de Pace, blocate la un moment dat de protestele și obstrucția delegației ungare, delegația română, în interesul păcii, a renunțat să mai revendice teritoriile locuite de români la sud de Dunăre, precum și cele din regiunea Tisei. La stabilirea frontierelor României, Conferința de Pace de la Paris a luat de bază Tratatul din 17 august 1916, încheiat între România și Antantă, în care nu se specifică nimic privind frontiera nordică a țării, a Maramureșului.

În condițiile destrămării Imperiului austro-ungar, la 28 noiembrie 1918 se ține la Sighet o impunătoare Adunare națională, la care participă peste 10.000 de țărani maramureșeni, în frunte cu intelectualii lor, unde s-a cerut unirea cu România a întregului Maramureș istoric, inclusiv cel din dreapta râului Tisa. Același deziderat național s-a cerut de către delegații maramureșeni și la istorica Adunare națională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Aici, la Alba Iulia, când bătrânul Ștefan Cicio-Pop și-a terminat cuvântarea, strigând „Trăiască România Mare, de la Nistru până la Tisa”, maramureșenii au protestat, spunând că ei nu au venit la Alba Iulia pentru a pune hotar pe Tisa, ci au venit să-l împingă până la granița Galiției, ca România să cuprindă între hotarele sale și Maramureșul românesc de peste Tisa.

În preajma Crăciunului din 1919, Maramureșul a fost invadat și ocupat de trupele ucrainiene și de grupări bolșevice înarmate, formate din ucrainieni și ungurii lui Béla Kun. În 1920, la cererile repetate ale maramureșenilor, Consiliul Dirigent, de comun acord, a hotărât ca Armata a 8-a română, condusă de generalul Avramescu, să ocupe întregul Maramureș istoric (din dreapta și stânga râului Tisa). După ce a fost zdrobită rezistența ucrainiano-ungară, s-a instaurat administrația românească în toate localitățile, astfel realizându-se un mare ideal și o mare dreptate istorică.

În vara anului 1920, guvernul Averescu, în loc să continue tratativele, să ducă la bun sfârșit demersurile guvernului anterior, condus de Alexandru Vaida-Voevod, la finele lunii iulie a ordonat, cu o grabă nejustificată, retragerea trupelor române dincoace de Tisa. Această dispoziție a fost considerată de cercurile internaționale ca o renunțare de bună voie a României la teritoriul Maramureșului de peste Tisa, care la scurt timp a fost ocupat de trupele cehe.

În noua situație, s-a stabilit frontiera României cu Cehoslovacia prin vechiul Maramureș ce cuprindea, în 1920, un teritoriu de 10.354 km2, cu o populație de 400 mii de locuitori, iar României i-a revenit abia o treime, 3381km2, cu orașul Sighetul Marmației și împrejurimile sale locuite în majoritate de români, iar restul de două treimi, adică întreg Maramureșul din drepta Tisei, a fost atribuit de Conferința de Pace Cehoslovaciei, cu toate că aveau acolo 40.000 – 50.000 de români și circa alți 80 mii frați care au fost rutenizați de vitregia vremurilor. Mai multe localități pur românești (Apșa de Sus, Apșa de Mijloc, Apșa de Jos, Biserica Albă și Slatina) au rămas la Cehoslovacia pe malul drept al Tisei.

Delimitarea graniței dintre România și Iugoslavia, în zona Banatului, a întâmpinat numeroase dificultăți. Ion I.C. Brătianu cerea ca întreg Banatul să fie încorporat în Regatul României, promis de Aliați în 1916, considerând că existența unei granițe naturale puternice cu statele slave, Dunărea și Nistrul, era o necesitate strategică pentru România. Ulterior, în urma demersurilor diplomatice ale Serbiei și ale altor cercuri politice occidentale care o sprijineau, Conferința de pace a impus României renunțarea la Banatul de sud pentru a fi cedat Iugoslaviei, îndeosebi din rațiuni strategico-militare.

Șeful guvernului român, Ion. I. C. Brătianu, nu a acceptat niciun compromis în problema cedării Banatului de sud. În imposibilitatea de a face acceptată poziția României, Brătianu a părăsit Parisul și s-a angajat în politica de rezistență față de cei „Patru mari”, până la 12 septembrie 1919, când a demisionat.

În cele din urmă, semnarea Tratatului între puterile aliate și asociate, printre care și România, pe de o parte, și Ungaria, pe de altă parte, a avut loc la 4 iunie 1920, ora 16:30, în clădirea Marelui (palat) Trianon din Versailles, prin el recunoscându-se valabilitatea juridică internațională a Unirii Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România. El a fost parafat din partea României de dr. Ioan Cantacuzino și Nicolae Titulescu. Ungaria a fost reprezentată de G. de Benard și A. Torda.

Tratatul de la Trianon a fost întărit prin 37 de semnături ale președinților de consiliu de miniștri, miniștrilor de externe, ambasadorilor, înalților comisari, miniștrilor plenipotențiari, reprezentând 23 de țări din Europa, Asia, America Latină, America de Nord, Africa și Australia. Aceste semnături confereau Tratatului temeiuri de nezdruncinat, pecetluind drepturile istorice și etno-demografice ale poporului român și anume, Unirea Transilvaniei pe veci cu Patria Mamă, România.

Referindu-ne la Tratatul de la Trianon, trebuie reținut că el nu a avut numai menirea de a trasa frontierele dintre Ungaria și țările vecine (România, Cehoslovacia, Iugoslavia și Austria), cum apare simplificat în publicistica interesată în a sugera că el a fost o „reglare de conturi” impusă de țările vecine Ungariei, dornice să beneficieze de pe urma înfrângerii ei în primul război mondial și de pe urma „nedreptăților istorice” a cărei victimă ar fi fost ea.

Tratatul de la Trianon a fost un act complex, care, în cele 14 părți și 364 de articole, a reglementat mult mai multe probleme. El a fost un tratat între Ungaria și peste 20 de state din Europa și alte continente, cu care, în timpul războiului, ea ajunsese într-un conflict declarat oficial. Fiecare dintre aceștia s-a folosit de poziția lui de partener la victorie pentru a formula pretenții specifice față de cel învins. Tratatul de la Trianon a fost un inventar complex și detaliat al tuturor acestora.

Tratatul de la Trianon a confirmat dezmembrarea „Ungariei Mari” și alipirea părților locuite de alte naționalități decât cea maghiară la statele care s-au format ori și-au desăvârșit unitatea națională la finele Primului Război Mondial. Articolele 27-35 ale Tratatului consfințesc includerea teritoriului Croației și Sloveniei (partea de nord a Republicii Croația) și Voivodina (inclusiv o treime din vestul Banatului) în cadrul Regatului Sîrbilor, Croaților și Slovenilor, a Slovaciei și Ruteniei (azi Republica Slovaciei și Regiunea Transcarpatia din Ucraina) în cadrul Cehoslovaciei, a Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și părții răsăritene a Banatului în cadrul României și a Burgenlandului în cadrul Republicii Austria. 71% din teritoriul Transleithaniei (partea ungară a Dublei Monarhii) și 63% din populație, aceasta din urmă în majoritate zdrobitoare fiind alcătuită din etnici ne-maghiari, au trecut către statele succesoare. Trianonul a consfințit existența unui stat ungar independent, în care, pentru prima dată în istoria sa, poporul ungur devenea majoritar și stăpân pe propria sa țară.

Cu toate acestea, Tratatul a fost și continuă să fie perceput, în mentalul colectiv maghiar, drept o mare catastrofă. Adepții hungarismului refuză să accepte că Tratatul de la Trianon reprezintă doar actul care a consfințit sfârșitul regatului Sfântului rege Ștefan, regat care de facto dispăruse în sec. al XVI-lea, prin înfrângerea de la Mohács și divizarea teritoriilor sale între Imperiul otoman și Sfântul Imperiu Roman (devenit ulterior Austria și, din 1867, Dubla Monarhie Austro-Ungaria), dar care, formal, a continuat să existe, împărații de la Viena purtând până la sfârșit titlul de regi apostolici ai Ungariei.

Participanții la Conferința de Pace de la Paris erau, în mare parte, conștienți de faptul că Imperiul Austro-Ungar încetase să mai existe, cu mult înainte de deschiderea lucrărilor Conferinței, și că popoarele oprimate își hotărâseră singure destinul. Charles Seymour, expert al Comisiei americane pentru Austro-Ungaria, arăta că, atunci când s-a deschis Conferința de Pace, „Monarhia habsburgică nu mai era decât o instituție ce aparținea trecutului, așa încât cea mai mare parte a sarcinii pacificatorilor a constat în determinarea, pur și simplu, a detaliilor frontierelor”.

Chiar și premierul britanic, Llyod George , aprecia că „înainte ca puterile să ajungă să examineze pacea austriacă, ele erau confruntate cu fapte săvârșite și ireversibile. Ceea ce prevăzuse cu multă vreme înainte prăbușirea Imperiului jefuitor austro-ungar se realizase în practică, dar într-un ritm neașteptat de rapid și într-un mod complet imprevizibil și ireparabil”.

Harmworth, secretar de stat în Ministerul de Externe al Marii Britanii în 1920, declara: „Regatul Ungariei s-a descompus într-o largă măsură în părțile sale componente, înaintea începerii Conferinței de Pace, căci această țară nu a fost decât un conglomerat artificial și forțat de rase neasemănătoare și, în unele cazuri, ostile”.

Numai că, pentru regimul revizionisto-horthyst de la Budapesta, Istoria nu a însemnat niciodată „magistra vitae”. Tocmai în ziua ratificării în Parlament a Tratatului de la Trianon, deputații revizioniști jurau că nu-l vor respecta niciodată, că vor lupta prin toate mijloacele pentru refacerea Ungariei Mari. Ei depuneau următorul jurământ: „Cred în Dumnezeu. Cred în patrie. Cred în reînvierea Ungariei milenare”. Sloganul „Nem! Nem! Soha! (Nu! Nu! Niciodată), scandat cu obstinație de parlamentarii unguri și reluat ulterior de întreaga propagandă revizionistă, exprima hotărârea de nerecunoaștere și nerespectare a Tratatului de la Trianon, ca și a celorlalte tratate adoptate pe cale democratică de către Conferința de Pace  de la Paris.

Începând cu acest moment, al ratificării formale a Tratatului de la Trianon, cercurile revizioniste maghiare au pus bazele unei ample mișcări anti-Trianon, care acționează și în zilele noastre, pe plan intern și internațional, folosind un veritabil arsenal de mijloace politico-diplomatice și propagandistice pentru convingerea opiniei publice și a forurilor de decizie mondiale, asupra pretinsului caracter inechitabil, „dictatorial”, „imperialist” al tratatului susmenționat, adoptat în 1920 și reconfirmat prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947, prin Actul final al Conferinței de la Helsinki din 1975 și alte acte și tratate internaționale din perioada postbelică.

Mișcarea anti-Trianon, inițiată și propulsată de revizionismul maghiar, timp de peste trei sferturi de veac, nu a cunoscut niciun moment de pauză, fiind îndreptată fără reticențe împotriva statului național unitar român. Ea vizează rectificarea graniței de Vest a României, prin încorporarea la Ungaria a Transilvaniei.

 

 

Vasile Bănescu – O DEMITERE IGIENICĂ necesară!

DE IONUȚ ȚENE  /   OPINII   /   Publicat: Sâmbătă, 22 aprilie 2023, 22:00   /   8 comentarii

  Clovnul Vasile Bănescu a transformat Patriarhia Română în Circul Civililor

Poate nu întâmplător este faptul că cei care au pornit zavistia și dezbinarea în spațiul public s-au exprimat împotriva Paștilor celebrate de ortodocși, tocmai în Săptămâna Patimilor.

În general la marile praznice cel ”rău” lucrează prin veriga slabă. ”Teologii de budoar” și ”intelectualii de salon”, care au crescut și s-au afirmat în jurul sistemului marinarului Petrov au găsit de cuvință ca tocmai în Săptămâna Mare, când creștinii români se roagă și postesc, să vină cu propunerea schismatică, ca ortodocșii români să celebreze Paștile când dorește Vaticanul.

Până la urmă acești intelectuali de salon promovați de sistem în diverse funcții de-a lungul timpului, care de mai mulți ani se afirmă ecumenic și cu simpatii ”protestante”, au considerat că Săptămâna Mare este cea mai bună perioadă de a tulbura apele ortodoxiei prin mutarea datei Paștilor ortodoxe. Paleologu, Papahagi sau Baconschi par că au mai mult meritul de a fi ”băieții lui tata”, decât să se afirme prin operele lor și care de fiecare dată au acționat conform discursului oficial al sistemului, fiind beneficiarii ministeriali sau de deputății din partea marinarului care semna la securitate cu numele de Petrov.

Baconschi s-ar fi visat patriarh în ianuarie 1990, când ca foarte tânăr mirean teolog conducea Patriarhia, atunci când Patriarhul Teoctist era retras din scaun la mănăstirea Sinaia? Cel mai bun răspuns la propunerea schismatică a ”intelectualilor lui Petrov” l-a dat însă părintele Calistrat într-o înregistrare video, în care spunea că această propunere de mutare a datei Paștilor trebuie să vină din cadrul membrilor Sfântului Sinod sau din partea Patriarhului, iar propunerea intelectualilor de salon, fiind doar o simplă opinie de oameni care nu mai par că sunt creștini practicanți și nu înțeleg mare lucru despre Lumina Sfântă de la Ierusalim sau despre credința creștin-ortodoxă în general.

Mai gravă este ”sminteala” din Săptămâna Luminată a lui Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care nu este doar un simplu intelectual de sistem – pus să fie ”trompeta” pseudo-progresismului – ci vocea instituției religioase instituționale care reprezintă BOR.

Sunt extrem de grave acuzele, într-un limbaj gregar și nedemn la adresa lui IPS Teodosie, arhiepiscopului Tomisului, care este membru al Sfântului Sinod. Aceste derapaje jurnalistice, ca purtător de cuvânt patriarhal, la adresa unui membru al Sfântului Sinod, creează ”sminteală” în rândul creștinilor ortodocși, dar și încalcă codul deontologic și de etică al instituției în care lucrează și o repărezintă, atacând un ierarh BOR la cel mai josnic nivel. Credincioșii ortodocși ce să mai creadă sau spună, când văd un mirean care jignește un arhiepiscop, membru al Sfântului Sinod, fără să fie sancționat de către Patriarh?

Ultimele postări publice ale lui Vasile Bănescu la adresa arhiepiscopului Tomisului sunt de un limbaj suburban și jignesc nu numai ierarhul Sfântului Sinod al BOR, dar și milioane de credincioși creștin-ortodocși care îl prețuiesc pe episcopul tomitan.

Să afirmi că ierarhul celui mai vechi scaun episcopal de pe teritoriul României este „o persoană care s-a compromis personal până la creșterea stufoasă în jurul ei a unui bogat folclor public/ infrabisericesc deloc favorabil, care a polarizat major comunitatea eclezială, sfidând în formă continuată Patriarhia Română, legea, binele comun și interesul național, persoană asociată azi cu simpatia declarată pentru un dictator declarat criminal de război și în timp cu alte lucruri tenebroase care compromit grav inclusiv instituția pe care o reprezintă, într-un asemenea nesfârșit de trist și scandalos caz”…

Apoi Vasile Bănescu revine ca ne-purtător de cuvânt al Patriarhiei și jignește inclusiv pe milioanele de români din poporul ortodox, că ”ce-i unește…impostura prost camuflată,/gregarismul zgomotos,/putinismul mărturisit sau nu, viguros admirat pentru autoritarism viril și gesturi ctitoricești,/antioccidentalismul analfabet și vulgar,/ignoranța funciară ca fundament indestructibil al inculturii,/populismul aurit sau nu,/șmecheria și aflarea în treabă,/parazitarea vechilor simboluri și partide, a postumității realelor personalități agățate la butonieră sau la profilul virtual,/resemnarea mioritică, deloc poetică,/cârtirea lașă,/credința ritualistă, căldicică, festivistă”.

Cu un așa limbaj de gazetă de perete și cancan, Vasile Bănescu nu mai poate vorbi în numele Patriarhiei Române și a BOR, el nu mai reprezintă milioanele de români ortodocși, care în Săptămâna Luminată se roagă și se bucură de Învierea Domnului.

Vasile Bănescu a devenit portavocea schismei, dezbinării și zavistiei în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, un reprezentant al celor care au pierdut rațiunea și bunul simț în comunicarea intra-bisericească.

Nu sunt un fan al lui IPS Teodosie, dar în pandemie a fost singurul ierarh care a luptat împotriva închiderii bisericilor și în care românii s-au identificat, când statul și sistemul le-au închis lăcașurile de cult de Paști și credincioșii luau Lumina Sfântă pe ogrăzi, pe la porți și de pe balcoane.

Românii nu au uitat când teologii de salon vorbeau la Trinitas să nu mergem la Slujba de Înviere.

Milioanele de români creștin-ortodocși se simt jigniți azi, fiind făcuți ”gregari” de un ”jurnalist” care pare că nu mai este, așa cum vorbește public, nici măcar un mirean creștin ortodox practicant, ci parcă doar trompeta frustrărilor unora care luptă împotriva bisericii creștine.

Vasile Bănescu în postura purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române nu poate vorbi și nu are voie să vorbească într-un așa limbaj suburban și de dezbinare a Bisericii.

Bănescu al cui purtător de cuvânt a ajuns? Demiterea lui Vasile Bănescu este acum o măsură igienică necesară pe dealul Mitropoliei, de eliminare a celor care propagă ”sminteală”, discordia și dezbinarea în sânul Bisericii Ortodoxe Române.

Unitatea, pacea și rugăciunea în duhul Sfinților Părinți și tradiției este calea BOR.

Hristos a Înviat!

Ca istoric, sunt absolut sigur că, mai devreme sau mai târziu, legitimitatea istorica a României Mari, în frontierele ei de la sfârșitul lui 1918, va triumfa.

 

Acad. Florin Constantiniu: Avem un contencios nu numai cu Republica Moldova, ci și cu Ucraina! Ca istoric, sunt absolut sigur că, mai devreme sau mai târziu, legitimitatea istorica a României Mari, în frontierele ei de la sfârșitul lui 1918, va triumfa  

In Memoriam Florin Constantiniu la 90 de ani de la naștere (8 Aprilie 1933 – 13/14 Aprilie 2012): „Datoria cea mai sfânta a clasei politice este să readuca Basarabia în frontierele românești”

„Ca istoric, sunt absolut sigur că, mai devreme sau mai târziu, legitimitatea istorica a României Mari, în frontierele ei de la sfârșitul lui 1918, va triumfa.”

Un interviu de Ion Longin Popescu

– La prea scurta vreme de la explozia ei, extraordinara revolta anti-comunista a tinerilor din Basarabia e uratita in mod dramatic, pusa la indoiala, suspectata de manipulari. Ne punem toata nadejdea in calitatea dvs. de istoric cu mare experienta analitica si culturala. Cum interpretati evenimentele de la Chisinau? De ce au iesit tinerii basarabeni in strada?

– M-am asteptat ca, la alegerile din Republica Moldova, comunistii sa fie castigatori. Mai intai, detineau puterea si aveau experienta falsificarilor din perioada sovietica, dupa cunoscuta formula a lui Stalin: "Nu conteaza cine si cum voteaza, ci cine numara voturile”.
In al doilea rand, erau acele categorii conservatoare, speriate de orice inovatie: taranii si pensionarii. In al treilea rand, erau grupurile minoritare (rusii, ucrainenii, gagauzii), tematoare ca Basarabia se va reuni cu Romania. In aceasta configuratie a electoratului, comunistii trebuiau sa castige. Victoria lor a fost asigurata si de faramitarea opozitiei, care, intr-o adevarata si funesta traditie romaneasca – dezunirea! – nu a stiut sa-si reuneasca fortele si sa ofere alegatorilor un program credibil si atragator. Daca rezultatul alegerilor nu a fost pentru mine o surpriza, in schimb, reactia tinerilor moldoveni a fost o surpriza, si inca o surpriza de proportii. Marturisesc a nu fi banuit ca tineretul din Basarabia uneste maturitatea politica si vointa de actiune.
Un coleg istoric ii compara cu "bonjuristii” pasoptisti de la noi si avea dreptate: multi din ei au "vazut lumea”, au facut o elementara comparatie cu situatia din Republica Moldova si au tras concluzia corecta: atat timp cat comunistii de tip stalinist raman la putere, tara lor este condamnata la inapoiere. Disperarea lor de a-i vedea in continuare la putere pe exponentii unui conservatorism rudimentar, in esenta de tip sovietic, explica explozia de manie si violenta. Nu este insa suficient sa spargi geamuri intr-o zi si apoi sa te resemnezi. Spiritul combativ trebuie mentinut si amplificat. Cand i-am vazut pe tinerii basarabeni atacand Parlamentul si Presedintia, mi-am repetat vorbele mamei lui Napoleon I: "Numai de-ar tine”. Chiar daca, temporar, autoritatile comuniste au izbutit sa-si impuna vointa, inceputul a fost facut, iar prabusirea puterii comuniste este inevitabila, mai devreme sau mai tarziu, dupa cum inevitabila este si revenirea Basarabiei in frontierele Romaniei.

– Televiziunea si presa acuza puterea politica de la Bucuresti ca fiind ezitanta fata de evenimentele din Basarabia. Se impune un ton de sustinere mai energic?

– Am inteles pozitia autoritatilor de la Bucuresti, dar nu am fost intrutotul de acord cu ea. As repeta cuvintele lui Iorga de la Consiliul de Coroana din 6 septembrie 1939, cand s-a hotarat neutralitatea Romaniei in razboiul care tocmai izbucnise: "Facem astazi o alta politica decat aceea pe care o avem in inima”. In inima, am fi vrut sa trecem Prutul, sa fim alaturi de tinerii din Chisinau si sa ardem portretele lui Lenin. Ratiunea ne spunea insa ca, in contextul politic international, o astfel de atitudine este imposibila. Autoritatile romane au vrut, prin moderatia lor, sa arate ca factorul perturbator al relatiilor bilaterale este puterea de la Chisinau si ca acuzatiile privitoare la imixtiunea Romaniei in tulburarile de la Chisinau sunt rodul unei fantezii cu finalitate politica precisa.
Intelegand ratiunile acestei atitudini, cred insa ca guvernul roman s-a purtat prea "cu manusi” cu Voronin. In fond, se putea, in virtutea reciprocitatii, sa fie declarata "persona non grata” si doamna ambasadoare a Republicii Moldova la Bucuresti. Apoi, nu am inteles graba de a numi un nou ambasador al Romaniei la Chisinau. In relatiile internationale, una din modalitatile de a semnala celeilalte parti nemultumirea este de a lasa fara titular reprezentanta diplomatica proprie. Bucurestiul ar fi putut exprima si pe aceasta cale protestul sau fata de declaratiile mincinoase si de sicanele facute cetatenilor romani, precum si fata de propaganda antiromaneasca, desfasurata de regimul comunist de la Chisinau. Cred ca, in viitor, guvernul roman trebuie sa denunte in cadrul ONU, UE, OSCE si NATO caracterul represiv al regimului comunist de la Chisinau si sa utilizeze toate mijloacele pentru a-l izola pe plan international. Dupa ce i-am auzit pe presedintele Vladimir Voronin si pe d-na prim-ministru Zinaida Greceanii (mai ales ea, vorbind despre "jartfili omenesti” pe care le pregatea!) mi-am dat seama ca, atat timp cat comunistii se mentin la putere, Republica Moldova trebuie sa fie considerata, asa cum se spune astazi, un rogue state, un stat-derbedeu, un stat-paria, care nu are ce cauta in Uniunea Europeana. Este fundamental gresit sa se creada ca, odata admisa in UE, Republica Moldova – daca la putere raman comunistii – va deveni un stat european. Fals! O apasa mostenirea stalinista, de sorginte mongola (Stalin a fost intruchiparea unui nou Genghis-han) si ea nu va fi inlaturata decat atunci cand toate "resturile menajere” ale stapanirii sovietice vor fi varsate in tomberoane si arse in crematoriu, altfel spus, cand oameni de speta lui Voronin si Greceanii vor disparea definitiv de pe scena politica din Republica Moldova.

– Evenimentele recente din Basarabia ne-au apropiat de unirea la care visam, cu fratii de peste Prut?

– Istoric fiind, incerc sa valorific experienta istorica. Unirea Basarabiei cu Romania (27 martie/9 aprilie 1918) s-a facut printr-un efort de vointa politica de pe ambele maluri ale Prutului: au vrut si romanii din Vechiul Regat (inca o data, omagiu basarabeanului Constantin Stere, stabilit in Romania, dar care a avut un rol decisiv in convingerea Sfatului Tarii de la Chisinau sa voteze unirea cu Romania) sa fie uniti cu fratii lor din Basarabia, au vrut si basarabenii sa fie uniti cu fratii lor din Romania. Unirea se va face cand, intocmai ca in 1918, va exista aceasta vointa – i-as zice bilaterala – de unire. Nu putem interveni in nici un fel in Republica Moldova, pentru a-i determina pe basarabeni sa se uneasca acum cu noi. Trebuie sa devenim atractivi (asta este, din pacate, legea economiei de piata), daca vrem ca "moldovenii” sa vina spre noi. Pana atunci sunt de indeplinit cateva conditii prealabile:

a) Romania trebuie sa declare raspicat ca nu are nici o pretentie asupra Transnistriei. Stapanirea lui Gheorghe Duca, domnul Moldovei, dincolo de Nistru a existat (1681-1683) doar in calitatea lui de dregator al Portii Otomane (spre deosebire de domnii din Tara Romaneasca si Moldova, echivalati cu un pasa cu doua tuiuri, el a avut trei tuiuri – cozi de cal). Desigur, si dincolo de Nistru exista romani care au vrut, in 1918, sa intre in frontierele statului roman, dar basarabenii au avut intelepciunea sa spuna ca Romania se intinde numai pana la Nistru. Maresalul Ion Antonescu a facut o greseala – dupa parerea mea – cand a vrut sa anexeze teritoriul dintre Nistru si Bug. Frontiera noastra rasariteana este Nistrul.

b) Clasa politica din Romania trebuie sa inteleaga ca datoria ei cea mai importanta – as spune cea mai sfanta – este sa readuca Basarabia, asa cum a ciuntit-o Stalin in 1940, dand parti din ea Ucrainei, in frontierele romanesti. Clasa politica romaneasca, in totalitatea ei, este vinovata ca, in 1990-1991, cand au existat conditii pentru unirea Republicii Moldova cu Romania, s-a lasat antrenata in dispute interne, in loc sa inteleaga ca, deasupra conflictelor, exista un interes national: unirea Basarabiei cu Romania. A fost ratata, in 1990-1991, o sansa pe care istoria, din nou generoasa (la fel ca in 1918), ne-a oferit-o, dar pe care noi am ratat-o. Nenorocirea Romaniei a fost ca in ultimii 20 de ani a avut la conducere nu oameni politici devotati interesului national, ci niste pigmei, pusi pe chiverniseala personala. Nu au fost interesati de interesul national, ci de interesul personal, un interes tradus – rusinos – in vile si masini.

c) Autoritatile romane trebuie sa manifeste maxima intelegere fata de cetatenii moldoveni. Cunosc numeroase cazuri de astfel de cetateni care asteapta de ani de zile sa primeasca si ei cetatenia romana. Daca sunt romani, cetatenia ar trebui sa le fie acordata imediat: sunt romani de-ai nostri, de ce sa-i supunem la toate formalitatile unui stat birocratic, asa cum, din pacate, este Romania?

d) Trebuie desfasurata o intensa activitate de lamurire a forurilor internationale, despre caracterul nociv al regimului comunist (azi progresist - n.n.) de la Chisinau si despre drepturile legitime ale Romaniei asupra Basarabiei, nordului Bucovinei si tinutului Herta (avem un contencios nu numai cu Republica Moldova, ci si cu Ucraina!). Ca istoric, sunt absolut sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, legitimitatea istorica a Romaniei Mari, in frontierele ei de la sfarsitul lui 1918, va triumfa.

Interviu realizat pentru Formula As in 2009 si reprodus de Basarabia-Bucovina.Info In Memoriam Profesorul Florin Constantiniu

 

Ce să faci ca să nu mănânci Gândaci în Orașul de 15 minute

DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ  /   OPINII   /   Publicat: Marţi, 04 aprilie 2023, ActiveNews

După ce și-a înfrânt inamicii externi - Fascismul și Comunismul -, Capitalismului nu i-a mai rămas altceva decât să se extindă nestingherit la nivel planetar. Și să își lichideze dușmanii interni.

Un editorial de referință al lui C.J. Hopkins în Consent Factory pe care l-am tradus pentru cititorii ActiveNews.*

Am mers la Londra să discut cu Stânga... Nu, nu cu „Stânga” la care vă gândiți.

Nu Stânga purtătoare de mască și de steag ucrainean. Nu Stânga care folosește pronume neutre și e segregaționistă. Nu Stânga iubitoare de FEM, OMS, FBI, CIA, CDC și MI6. Nu Stânga Noii Normalități globo-capitaliste.

Cealaltă Stânga. Stânga de școală veche. Stânga „negaționistă a COVID-ului, conspiraționistă, putinistă, extremistă de dreapta”.

Ne-am adunat vreo 150 de oameni și ne-am strâns într-o „biserică homofobă” din Islington. Da, Islington, care este – mai mult sau mai puțin – cartierul general al Stângii Nou-Normale britanice

Nu ne-am făcut griji.

„N-au decât să vină peste noi”, ne-am zis.

Nu au venit. Era sâmbătă. Pasămite făceau shopping sau urmăreau niște antisemiți închipuiți.

Deci, ne-am văzut de treabă.

„Treaba” a fost o conferință având ca subiect opoziția Stângii față de Forumul Economic Mondial și viziunile sale distopice despre viitor... Știți voi: mâncatul gândacilor, să nu ai nimic și să fii fericit, din astea!

Am fost invitat de grupul numit Real Left să vorbesc într-o secțiune alături de Fabio Vighi, profesor de Teorie Critică la Universitatea din Cardiff.

Nu am vorbit prea multe despre Forumul Economic Mondial. Am discutat mai degrabă despre capitalismul global, totalitarism și „Stânga Nou-Normală”.

Iată, în linii mari ce am spus la conferință.

* * *

Pentru a înțelege se s-a petrecut cu Stânga (cum a devenit ea „Stânga Nou-Normală”), trebuie să înțelegem istoria capitalismului mondial din ultimii circa 30 de ani.

De fapt, trebuie să mergem chiar mai mult înapoi timp, la începutul secolului XX, când Marele Joc Ideologic se afla încă în plină dispută.

La acea vreme, capitalismul, după ce răsturnase aristocrațiile, se afla pe val, transformând lumea într-o mare piață.

El era contestat de două ideologii opuse, Fascismul și Comunismul. S-au războit. Capitalismul a câștigat.

Așa s-a născut capitalismul global – „GloboCap”. Trăim acum într-o mare lume globo-capitalistă. Debutul său a fost la începutul anilor 1990.

GloboCap nu avea inamici în exterior. Singurul lucru care îi rămânea de făcut era să aplice strategia „Clear and Hold”, adică să lichideze grupurile de rezistență interne și să implementeze uniformitatea ideologică.

Lucru pe care l-a și făcut în ultimii 30 de ani: mai întâi, în fostul bloc sovietic, apoi prin „Războiul Global împotriva Terorismului” și, în fine, în așa-numitele „democrații occidentale”.

Am trăit pe pielea noastră perioada de șoc și groază a implementării Noii Normalități (în timpul COVID) și continuăm să o experimentăm și acum, chiar dacă mai puțin dramatic.

Cu alte cuvinte, GloboCap devine totalitarist. Aceasta este Noua Normalitate. Nu e totalitarismul din vremea bunicilor. Este o nouă formă de totalitarism globo-capitalist.

Are câteva caracteristici familiare:

-       suspendarea drepturilor constituționale,

-       propaganda oficială,

-       comandourile de cretini,

-       cenzura,

-       omniprezența simbolurilor conformismului ideologic,

-       restricțiile stupide ale libertății de mișcare și ale altor aspecte ale vieții cotidiene,

-       ura și persecuțiile față de cei decretați oficial „Untermenschen” (suboameni),

-       violența bandelor îndoctrinate,

-       arderea cărților,

-       procesele-spectacol etc.

Totuși, nimic asemănător cu paradele cu cizme înalte, mărșăluit în pas de gâscă și răcnete despre „rasa superioară”. Nu e vorba de ACEL gen de totalitarism.

Pentru a-l înțelege, trebuie să înțelegem ideologia capitalismului globalist. Lucru care nu e atât de ușor cum poate părea.

Capitalismul globalist nu are o ideologie. Sau, mai degrabă, ideologia sa este „realitatea”.

Când nu ai adversari ideologici, nu ai nevoie de o ideologie. Practic, ești Dumnezeu.

„Realitate” este tot ceea ce spui tu. Iar oricine nu este de acord, este un „negaționist al științei”, sau un adept al „teoriilor conspirației”, sau un „dezinformaționist”, sau orice alt tip de „extremist” ticălos.

Nu ești obligat să discuți despre ideologie cu nimeni, pentru că nu ai adversari ideologici.

Societatea este divizată în două grupuri fundamentale:

-       „normalii”, care acceptă „realitatea”;

-       „devianții” și „extremiștii”, care nu o acceptă.

Adversarii tăi politici și ideologici sunt patologizați și delegitimați în mod preventiv.

La urma urmei, cine ar nega „realitatea”, în afara mincinoșilor și a nebunilor clinici?

Desigur, există un conflict politic și ideologic intra-muros, în limitele așa-zisei „normalități”. După cum există și o concurență intra-muros între companiile mondiale.

Însă contestarea sistemului ideologic însuși este imposibilă, deoarece în afara lui nu există o bază de pe care să lansezi un atac.

Acesta este probabil aspectul cel mai dificil de acceptat pentru majoritatea dintre noi.

Nu există un teritoriu ideologic în afara capitalismului globalist. Nu există „exterior”. Nu există adversari externi.

Nu există decât revolte și operațiuni speciale împotriva revoltelor.

Restul este concurență intra-muros.

Și iată un alt aspect pe care trebuie să îl înțelegem în legătură cu ideologia capitalistă globalistă, iar acesta nu îi va încânta pe cititorii mei conservatori, libertarieni sau stângiști.

Însă este un aspect esențial pentru a înțelege Stânga Nou-Normală și peisajul ideologic actual.

Voi încerca să explic cât de simplu se poate și să nu mă pierd în chițibușuri post-structuraliste.

Gata? Atunci, să purcedem.

Capitalismul este o mașină de epurat valori. Epurează societatea de valorile despotice (i.e. valorile religioase, valorile socialiste, valorile tradiționale și orice alte valori care ar putea împiedica fluxurile libere de capital – capitalismul nu face distincție).

Acesta este modul în care capitalismul (sau democrația, dacă doriți) ne-a eliberat de o „realitate” despotică, în care izvoarele valorilor erau aristocrațiile, regii, Biserica etc.

Practic, a transferat izvorul valorilor și implementarea lor de la structurile despotice la Piață. Acolo unde totul este o marfă.

Ura! Capitalismul ne-a eliberat de Despotism! Sunt recunoscător pentru asta. Nu sunt un mare fan al despotismului. Problema este că vorbim de o Mașină. Care nu are buton de oprire.

Și care acum domină întreaga planetă fără opoziție sau îngrădiri.

Deci execută operațiunea pentru care a fost creată: epurează societatea de valorile despotice, transformă totul și pe toți într-o marfă, stabilește și impune respectarea uniformității ideologice, neutralizează nucleele de rezistență internă.

Cea mai mare parte a acestei rezistențe este reacționară. Nu o spun într-un sens peiorativ.

Cea mai mare parte a opoziției la Noua Normalitate a venit dinspre Dreapta politică tradițională. Persoane care încearcă să își salveze și păstreze valorile. Adică să împiedice ca ele să fie epurate de Mașina Globo-Cap.

Multe dintre aceste persoane nu văd lucrurile în acest fel, pentru că refuză să accepte că lucrul căruia i se opun este Capitalismul Mondial. Așa că folosesc alte denumiri: „capitalism de cumetrie”, „corporatism”, sau „marxism cultural”.

Puțin importă cum îl numesc, cu excepția denumirii de „comunism”, care este o prostie.

Problema este că oamenii aceștia constituie o forță reacționară care se opune extinderii capitalismului globalist și ideologiei sale, indiferent că sunt conștienți sau nu de acest lucru.

Rusia este o altă astfel de forță reacționară, cel puțin în măsura în care încearcă să apere ce a mai rămas din suveranitatea sa națională. Siria și Iranul sunt alte două exemple.

Toate aceste forțe reacționare sunt integrate în sistemul GloboCap, dar, în același timp se opun absorbției lor de către acesta.

Dinamica este complexă. Nu vorbim despre un desen animat sau depre un film hollywoodian, cu „buni” și „răi”.

Pe scurt, câmpul de luptă se poate descrie astfel: de o parte, GloboCap, care duce o operațiune „Clear & Hold”, de cealaltă, opoziția reacționară („populistă”) împotriva lui. Și gata.

Acestea sunt singurele forțe importante de pe câmpul de luptă, în prezent.

Și ajungem la situația jalnică a Stângii.

Stânga – și mă refer la „Stânga” în sens general, de la liberali la stângiștii serioși de Brooklin – se află într-o dilemă ideologică.

Fie se aliniază cu GloboCap-ul din ce în ce mai totalitar, fie se aliniază cu forțele reacționare împotriva acestuia.

Nu se poate alinia cu reacționarii, pentru că mulți dintre ei sunt – ei bine – cam bigoți sau cred în Dumnezeu sau nu sunt de acord ca travestiții să se dea pe lângă copiii lor.

Mulți dintre acești reacționari dețin arme de foc și arborează în fața casei steagul țării lor.

Mulți dintre ei au votat cu Donald Trump, cu Brexit, cu AfD în Germania, cu Le Pen în Franța sau cu Frații Italiei.

Tipii ăștia nu se uită la BBC și CNN. Nu folosesc pronume neutre.

Acești tipi îngrozitori fac parte din clasa muncitoare.

Așa că Stânga s-a aliniat cu GloboCap care continuă să epureze toate aceste ticăloase valori despotice și să se opună dictatorilor și fanaticilor religioși, răspândind „democrația” pe toată planeta.

Ați putea spune că glumesc. Nu glumesc. Capitalismul global asta face acum. Sprijinit de toți liberalii și stângiștii.

Problema este că, în timp ce capitalismul global continuă să facă acest lucru – cu mare tam-tam –, devine tot mai totalitar.

Nu identifică valorile despotice după bunătatea inimii sale. GloboCap execută o unformizare ideologică.

Neavând însă o ideologie adevărată, tot ce știe să facă este să epureze valorile, să transforme societatea în piață și tot ce se află în societate în mărfuri fără valoare.

Naziștii numeau acest proces „Gleichschaltung” – sincronizarea tuturor elementelor societății potrivit ideologiei oficiale.

Este ceea ce se petrece acum la scară mondială.

GloboCap a început tranziția de la o realitate cu ideologii concurente, cu state-națiuni suverane, cu culturi și valori proprii spre o nouă „realitate” supra-națională, post-ideologică și în cele din urmă transumană și globalizată.

Mesajul GloboCap este: „ori sunteți cu noi, ori împotriva noastră”.

Stânga Nou-Normală este în mod evident aliniată cu GloboCap.

Stângiștii nou-normali vor nega cu furie acest lucru, în timp ce strigă cerând mai multă cenzură împotriva disidenților și îi ovaționează pe naziștii veritabili.

Așa cum Dreapta „populistă” nu poate accepta că se opune unei forme de Capitalism, la fel Stânga Nou-Normală refuză să accepte că se aliniază unei noi forme de Totalitarism.

Dacă le arăți capturi de ecran cu mesajele în care cereau închiderea „nevaccinaților” în lagăre, sau imagini de când se adunau în mulțimi fanatice și îi amenințau pe toți cei care nu le scandau lozincile, te privesc ca pe un nebun.

***

Ne aflăm deci într-un mare impas. Lucru pe care l-am și spus în conferința de la Londra.

Mi-aș fi dorit să vin cu un plan ingenios de ieșire din ananghie. Din păcate, nu am nici unul. Probabil că, în această fază, nimeni nu are.

Noua Normalitatea este de-abia la început.

Însă de un lucru sunt sigur: dacă nu doriți să sfârșiți mâncând gândaci, să nu aveți nimic și să fiți fericiți în orașul vostru de 15 minute monitorizat de IA, în timp ce așteptați ca aplicația de Credit Social să fie actualizată cu istoricul de vaccinare, pentru a vă putea accesa contul cu monedă digitală de stat și să faceți o altă plată minimă cu cardul de credit care se tot mărește, poate ar fi o idee bună să pricepeți ce se întâmplă acum.

 Sau poate că nu. Cine sunt eu să dau sfaturi? Sunt doar un bătrân„stângist de extremă dreapta”.

 

COMUNICAT către poporul român   

Pașii realizării Agendei 2030

  „Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători, nu este victimă, ci complice.” (George Orwell)…

DA, COMPLICE la uzurparea, distrugerea și trădarea vieții proprii, ca om, iar ca un efect firesc, acest act se extinde la neam și țară!!!

PLx-143/2023 – Proiect de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.proiect?cam=2…
…Acesta este proiectul legislativ care va permite privatizarea tuturor instituțiilor publice din România. ADICĂ, orice a mai rămas în „avuția” statului român va fi dat la străini, va intra în proprietate privată, iar NOI TOȚI, NOI-POPORUL ROMÂN, NU VOM MAI AVEA NIMIC!!!…..

Mai mult decât atât, orice companie străină poate veni să ne execute individual, ca cetățeni, indiferent de legile țării noastre. Adică dacă nu plătim facturi la timp, dacă pune vreun „încoțopenit”ochii pe casă, teren, mașină, bunuri, etc., ei măresc taxele, creditele, tot ce înseamnă bani până nu mai putem plăti și…. ne iau bunurile….și uite așa ne trezim expropiați și cu imense probleme etc., etc., etc….este o discuție amplă… de aici, lanțul continuă, se întețește haosul organizat, apar revoltele, au motiv să schimbe legile penale în sens și mai aspru pentru popor, nu pentru ei… de aia vrea Ministrul Justiției ca până în 2024 să modifice codurile penale…

Vă informez că mizeria asta a fost votată de Senat (PSD-PNL-UDMR), iar din data de 13 martie a intrat la Camera Deputaților… Am pus link mai sus.

Dragi români de aici din România și de pretutindeni, oriunde vă aflați, vă reamintesc că noi toți suntem cei care i-am împuternicit pe acești parlamentari, prin mandatul acordat, oferindu-le posibilitatea și onoarea de a deveni înalți demnitari ai statului trimiși în Parlamentul României pentru a sluji nevoilor și intereselor poporului român.
Noi suntem cei care le plătim salariile și indemnizațiile, noi din munca fiecăruia, noi cei care ne nevoim din greu pentru aceasta.

 TREZIȚI-VĂ ROMÂNI de aici din România și de pretutindeni, de oriunde vă aflați, deoarece numai noi putem schimba situația în care ne-au adus pentru că le-am permis….
Vă rog să observați cum acești „aleși” promovează și legiferează într-un mod conspiraționist, legi absolut antinaționale și anticonstituționale venite dinafara țării, fără nici o dezbatere și consultare publică, legi care duc practic la dizolvarea statului român.
Toate acestea sunt inițiate de un guvern care reprezintă orice alceva și pe oricine altcineva, numai interesele României și ale poporului român, NU.

A se vedea lista cu o parte dintre nesfărșitele umilințe la care suntem supuși continuu, de 33 de ani încoace, umilințe nemaiauzite în istoria României, fapt de neacceptat pentru nici un motiv:
    1 – umilința prețurilor exorbitante la utilități,
    2 – umilința despuierii de toate resursele naturale, a cedării pe nimic a tuturor bogățiilor date de DUMNEZEU României, respectiv sare, gaz, petrol, cărbune, metale rare și alte minereuri, pământ agricol, ape, păduri, munți, câmpii, proprietăți imobiliare publice și private (Fondul Proprietatea, etc.), etc.,
    3 – umilința de a fi coșul de gunoi al Europei pentru tot felul de deșeuri,
    4 – umilința distrugerii infrastructurii industriale și de transport (feroviar, maritim, aerian și terestru),
    5 – umilința deposedării de companiile naționale de distribuție de telecomunicații, apă, curent electric, gaz, termoficare, salubritate, poștă, transport (feroviar, maritim, aerian și terestru),
    6 – umilința Schengen,
    7 – umilința OMV (redevențe, lipsa taxării profitului real, lipsa controlului cantității de resusă exploatată, producerea de risc seismic prin exploatarea nelegală și pe șest a gazelor de șist prin fracturarea hidraulică, încercarea de constituire ilegală de depozite de dioxid de carbon în subsol, practicarea de prețuri exorbitante la pompele din benzinării comparativ cu prețul tranzacționat la bursă, etc.)
    8 – umilința Bâstroie care implică și dispariția treptată a Deltei Dunării, subminarea autorității românești cu privire la traficul fluvial pe Dunăre, sărăcirea localnicilor prin subminarea economiei și a autosustenabilității din zona Dunării,
    9 – umilința lipsei unor bănci românești de stat care să ofere credite avantajoase pentru micii întreprinzători și pentru nevoile curente ale cetățenilor români,
    10 – umilința de a nu putea accesa eficient fonduri europene pentru facilitarea consolidării capitalului autohton,
    11 – umilința aplicării suprataxelor la capitalul mic și mijlociu național, adică pentru români,
    12 – umilința netaxării corespunzătoare a corporațiilor (ex: taxa de solidaritate OMV)
    13 – umilința împrumuturilor făcute de către Guvern, cu dobânzi exorbitante creditate cu bunăstarea și prosperitatea noastră, fără ca noi, poporul să știm unde se duc acei bani,
    14 – umilința folosirii monedei euro ca monedă de referință la încheierea oricărui contract în sectorul de stat și privat, prin care astfel se introduce o inflație suplimentară și artificială datorată cursului de schimb, în condițiile în care numai LEUL este moneda oficială, deci constituțional, doar leul este moneda legală în care pot fi încheiate contractele,
    15 – umilința de a avea o Bancă Națională care se comportă ca o Bancă Centrală și care NU reprezintă interesele politicii monetare românești, ci servește interesele băncilor străine (este banca Rothschild, n.b.).
    16 – umilința diferențelor halucinante dintre salariile, pensiile și indemnizațiile românului de rând și cele ale „elitei” oligarhic-nomenclaturiste,
    17 – umilința gonirii românilor din patria mamă,
    18 – umilința modului în care sunt tratați românii din străinătate de către statul român,
    19 – umilința lipsei oricărei perspective și proiect din partea statului de a-i aduce pe românii din diaspora înapoi acasă,
    20 – umilința lipsei oricărei politici a statului român de a susține interesele și nevoile comunităților românești dimprejurul granițelor României,
    21 – umilința spolierii armatei române de orice dotare eficientă și modernă,
    22 – umilința înghițită de la Organizația Mondială a Sănătății cu abuzurile și crimele din pandemie, în mod expres prin încercarea impunerii vaccinării obligatorii, manipulând prin toate mijloacele viclene discernământul românilor,
    23 – umilința morților de nozocomiale de atâția amar de ani,
    24 – umilința de a nu avea acces la tratamentele eficiente pentru cancer și alte boli cronice și incurabile,
    25 – umilința morțior subite la persoane fără afecțiuni cunoscute și lipsa oricărei reacții din partea statului prin autopsii și investigații criminalistice, etc.,
    26 – umilința de a nu mai fi lăsați să dispunem de propria persoană,
    27 – umilința lipsei unui sistem de sănătate viabil,
    28 – umilința intoxicării cu substanțe toxice pulverizate în spațiul nostru atmospheric (chemtrails);
    29 – umilința desconsiderării valorilor spirituale, tradiționale și naționale și impunerea unei culturi, spirirualități și valori complet străine de neamul românesc,
    30 – umilința lipsei unui sistem de educație și învațământ în spiritul tradițiilor, spiritualității și valorilor naționale,
    31 – umilința subminării autorității părintești,
    32 – umilința pervertirii copiilor prin toate mijloacele viclene,
    33 – umilința uciderii copiilor nenăscuți prin propaganda de avort și nu numai,
    34 – umilința lipsei unui sistem viabil pentru protecția copiilor din România,
    35 – umilința agricultorului, fermierului, micului întreprinzător român,
    36 – umilința uciderii animalelor din gospodării,
    37 – umilința aruncării hranei sănătoase de proveniență autohtonă și impunerea unor alimente modificate venite de la import la prețuri exorbitante,
    38 – umilința de a nu fi folosite instrumentele de care dispune România ca membru deplin UE pentru ași impune interesele naționale legitime și urgente și a contracara tactica de șantaj folosită de UE pentru a forța națiunile să adopte hotărâri împotriva intereselor lor, ceea ce declanșează asasinatul economic (recent s-a votat portofelul digital);
    39 – umilința minciunilor electorale ce ne-au fost furnizate de 33 de ani încoace, „promisiuni” făcute în vânt, rezultatul fiind dezastrul în care România se află în acest moment,
    40 – umilința căderii în deznădejde și neputință a poporului român,
ETC., ETC., ETC….

La toate aceste umilințe se adaugă umilința supremă, UMILINȚA LIPSEI JUSTIȚIEI ÎN INTERESUL NAȚIONAL prin aservirea acesteia la foruri străine de statul român, care nu au jurisprudență asupra statului și cetățenilor români și prin tentativa de abolire de fapt a Constituției României garantul suveranității, independenței, unității și indivizibilității României și a cetățenilor ei.

 Toate aceste acțiuni arată fără putință de tăgadă că această clasă politică are un dezinteres total față de impactul electoral al acestor legi și se comportă deja ca și când statul român a încetat să mai existe.

 Astfel, conform planurilor acestei clase politice, alegerile din 2024 nu vor mai avea niciun efect, ei crezând că vor rămâne definitiv la putere, aceasta crezând ei că va fi plata pe care o primesc ca recompensă pentru înalta trădare de neam și țară, sugerându-ne totodată că până atunci România va ajunge să fie condusă complet de alte entități dinafara țării, deciziile luîndu-se în altă parte.

DECI, ceasul al 12-lea bate de fix… cumpăna este acum la Deputați (PLx-143/2023)!!!

SOLUȚIA este una singură #REFERENDUMPOPULAR…
adică amendarea actului politic prin punerea concretă în aplicare a suveranității noastre ca popor, nu numai atunci când ieșim la vot, ci și acum prin #REFERENDUM, pentru că reprezentanții noștri, prin faptele lor și efectele acestor fapte, dovedesc trădarea interesului național și al țării.
Să cerem clar și concret, referendum popular, „bombardând” Președinția României și Camera Deputaților împreună cu Birourile locale din teritoriu ale deputaților, cu NOTIFICAREA pe care o voi publica în curând, pentru toată lumea…

NOTIFICAREA în cauză este un document juridic, prin care vom cere, cu temei de drept clar, ELABORAREA unui proiect de lege specială, prin care se stabilesc amplu modalitățile prin care poporul român, ca titular natural și de drept al puterii politice (conform art.2 pct.1 din Constituția României), își exercită concret suveranitatea prin #REFERENDUMPOPULAR, putând să controleze actul politic și politicienii, având în vedere că prin abuzurile și nelegalitățile adoptate premeditat și continuu împotriva Constituției României aceștia din urmă, prin încălcarea jurământului depus la investire, au dat dovadă de rea-credință și/sau lipsă de discernământ.
ELABORAREA proiectului de lege specială mai sus menționat se va face cu participare amplă de specialiști din rândul societății civile autentice, asigurându-se transparența decizională prin dezbateri ample, informare corectă, completă, etică și morală, în condiții de neutralitate și imparțialitate și fără discriminări.

Prin notificarea #REFERENDUMPOPULAR, vom cere totodată parlamentarilor să se poziționeze clar cu privire la acest act, iar cei care refuză sau se opun prin orice argument acestui proiect de lege, practic se autodenunță ca uzurpator, distrugător și trădător de neam și țară, complice la asasinatul economic al României.

 Până atunci, vă îndemn pe toți să nu vă pierdeți nădejdea, ba din contră, să vă gândiți și să conștientizați că avem drept, autoritate și putere și că a venit vremea să ne asumăm cu responsabilitate actul politic controlându-l pentru a avea garanția primatului interesului național al României și al nostru ca popor, având credința că DUMNEZEU abia așteaptă să ne ajute și să ne susțină, dacă vom fi suficient de mulți care să-I cerem și care să credem în acest ajutor.

   Video: Două proiecte de lege trecute fără dezbatere publică

Vă îmbrățișez pe toți cu mult drag! Pe curând!

     https://www.roexit.ro/ – semnați Petiția ieșirii Românniei din UE.

Avocat Marina-Ioana Alexandru