duminică, 9 octombrie 2011

TOPUL PROGRAMELOR DE STUDIU. Andrei Marga, ministrul Educaţiei din Guvernul din umbră al USL, atacă dur "aberaţiile" din clasamentul ministrului în funcţie Daniel Funeriu


Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga, a criticat ierarhizarea programelor de studii şi a universităţilor realizată de Ministerul Educaţiei, acuzând că metodologia a fost intenţionat vagă şi că rezultatele au fost influenţate de secretarii de stat şi de anumiţi „demnitari mediocri”.
Rectorul Universităţii Babeş-Bolyai, Andrei Marga, a criticat ierarhizarea programelor de studii şi a universităţilor realizată de Ministerul Educaţiei, acuzând că metodologia a fost intenţionat vagă şi că rezultatele au fost influenţate de secretarii de stat şi de anumiţi "demnitari mediocri".
Ministru în guvernul alternativ al PNL, Andrei Marga, a contestat modul în care a fost realizată ierarhizarea universităţilor. "În unele cazuri din ţară, aceste cifre au fost umflate - de exemplu Pedagogia de la Cluj nu poate fi surclasată de Pedagogia de la Universitatea din Alba Iulia, Educaţia fizică de la Cluj de cea de la Arad şi multe altele. Se observă uşor, de pildă, că secretari de stat şi alţi demnitari mediocri şi-au plasat universitatea proprie, cunoscută prin slaba ei calitate, între primele clasate în domeniu", a precizat pentru Agerpres Andrei Marga.

El a criticat metodologia "vagă" care a stat la bază acestei ierarhizări. "Este regretabil şi condamnabil că nici de această dată autorităţile române actuale nu reuşesc să dea o metodologie curată şi să o aplice corect. Prestigiul unei instituţii - fie catedră, facultate sau universitate - este ceva important şi delicat, încât nimeni nu ar trebui să se joace cu acesta. Or, metodologia pusă în lucru de Ministerul Educaţiei este vagă, intenţionat vagă, începând cu diviziunea adesea arbitrară pe domenii, continuând cu imprecizia criteriilor şi încheind cu şansa de umflare a cifrelor raportate de către facultăţile din ţară. Metodologia a lăsat loc vizibil intervenţiilor blamabile. De aceea, clasamentul este plin de aberaţii", a adăugat rectorul UBB.
Acesta susţine că s-au cheltuit milioane de euro din bani europeni, dar rezultatul a fost "unul mediocru". "Acest fapt nu ne împiedică, însă, să spunem adevărul în ceea ce priveşte clasamentele care se fac astăzi în România, mai ales în situaţia în care persoane fără relevanţă profesională se bat în piept cu locul fruntaş, persoane slab pregătite sau inculte în fapt se consideră deasupra celorlalţi, persoane care au plagiat trec drept savanţi, iar persoane care au fraudat dau lecţii de morală şi revendică poziţii pe care nu le merită", afirmă Andrei Marga.
Liberalul a menţionat că nu s-a făcut o ierarhizare a facultăţilor ci doar "o grupare în categorii valorice a programelor de studii, luate pe domenii".

SURSA : GANDUL.INFO

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu