joi, 16 iunie 2011

Apel pentru apărarea unităţii şi integrităţii teritoriale a României

Comunicat
Sorin Ilieşiu - membru de onoare al Asociaţiei 21 Decembrie 1989
Apel pentru apărarea unităţii
şi integrităţii teritoriale a României


Domnului Traian Băsescu – Preşedintele României


Domnule Preşedinte,

Acum câteva zile s-au împlinit 91 de ani de la semnarea de către Ungaria şi Puterile Aliate printre care şi România, a Tratatului de la Trianon din 1920 care a consfinţit România Mare creată în 1918 prin voinţa populară exprimată democratic în Transilvania (1 Decembrie 1918), în Basarabia (27 Martie 1918) şi în Bucovina (28 Noiembrie 1918).

Având în vedere:

(a) necesitatea ca maghiarii şi românii, împreună cu celelalte popoare din Uniunea Eurpeană, să adopte la nivel statal şi comunitar o politică de coexistenţă în Uniunea Eurpeană în spiritul respectării legitimităţii, legalităţii, valorilor creştinismului şi civilizaţiei europene, antişovinsmului şi antixenofobiei,
(b) contestarea – de către lideri maghiari şi de către organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale din România şi Ungaria – a legitimităţii Tratatelor de pace semnate inclusiv de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, precum şi contestarea consecinţelor acestor tratate,
(c) acţiunile cu conotaţie iredentistă şi revizionistă ale respectivilor lideri şi organizaţii,
(d) pericolul apariţiei în Transilvania a unor diversiuni şi a unor conflicte violente interetnice româno-maghiare,
(e) pericolul izbucnirii unui conflict între România şi Ungaria, state membre ale UE şi NATO,
(f) pericolul destrămării teritoriale a României după modelul Dictatului de la Viena din 1940 instrumentat de Hitler, Mussolini şi Horthy, sau după alte modele,
(g) pericolul degenerării conflictelor interetnice şi a reeditării masacrelor bestiale antiromâneşti înfăptuite în Transilvania în 1940-1944 de autorităţi maghiare horthyste cu implicarea unei părţi a populaţiei locale maghiare, în localităţile Trăznea, Ip, Sărmaşu, Moisei, Nuşfalău, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie, Mihai Bravu, Ciumărna, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmăşd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireş, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiş, Şincai, Turda, Ozd, Gădălin,

în numele celor care s-au sacrificat pentru unirea legitimă şi legală a Transilvaniei cu România, vă cerem imperativ următoarele:

1). Să solicitaţi autorităţilor de stat din Ungaria şi reprezentanţilor minorităţii maghiare din România să adopte cât mai curând posibil declaraţii oficiale:  (a) de adoptare la nivel statal şi comunitar a unei politici de coexistenţă în Uniunea Eurpeană în spiritul respectării legitimităţii, legalităţii, valorilor creştinismului şi civilizaţiei europene, antişovinsmului şi antixenofobiei, (b) de dezavuare a contestării – de către lideri maghiari şi de către organizaţii guvernamentale sau non-guvernamentale din România şi Ungaria – a legitimităţii Tratatelor de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, precum şi a legitimităţii consecinţelor lor,  (c) de dezavuare a acţiunilor cu conotaţie iredentistă şi revizionistă ale respectivilor lideri şi organizaţii, având ca posibil scop destrămarea teritorială a României după modelul Dictatului de la Viena din 1940 instrumentat de Hitler, Mussolini şi Horthy, sau după alte modele, (d) de angajare pentru prevenirea eficientă a oricăror forme de contestare a legitimităţii tratatelor de pace semnate de Ungaria la Trianon în 1920 şi la Paris în 1947, precum şi împotriva manifestărilor şi atitudinilor cu conotaţie iredentistă şi revizionistă, (e) de regret şi de dezavuare a masacrelor bestiale antiromâneşti înfăptuite în Transilvania în 1940-1944 de autorităţi maghiare horthyste cu implicarea unei părţi a populaţiei maghiare din Transilvania, (f) de angajare pentru prevenirea eficientă şi responsabilă a oricăror forme de violenţă interetnică care ar putea reedita masacrele de acum 70 de ani.

2). Să cereţi conducerii Uniunii Europene şi NATO, să solicite, solidar cu România, Ungariei şi reprezentanţilor minorităţii maghiare din România, să adopte cât mai curând posibil declaraţii oficiale precum cele menţionate mai sus.

O pace durabilă în Transilvania şi în Uniunea Europeană este posibilă numai după adoptarea unor asemenea declaraţii care sunt în consens cu toate normele şi principiile Uniunii Europene. De altfel, asemenea declaraţii trebuiau făcute imediat după căderea comunismului. Ele ar fi evitat violenţele interetnice de la Târgu-Mureş din martie 1990.

Liderul maghiar din România Laszlo Tokes, vicepreşedintele Parlamentului European, a afirmat într-un comunicat din 15 Martie a.c.: „La cea de a 90-a aniversare de la semnarea Tratatului de la Trianon - care a dus la ruperea naţiunii noastre - ne-am propus demararea unui proces de vindecare - Vindecarea Trianonului. (...) Acum a venit şi momentul înfăptuirii unităţii maghiare într-un spirit demn de secolul XXI, o unitate maghiară în Uniunea Europeană.”

Conform Constituţiei, “preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării”.
Domnule Preşedinte, aţi jurat pe Biblie “să apăraţi unitatea şi integritatea teritorială a României”. “Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” - aţi spus.
Respectaţi-vă jurământul, domnule Preşedinte!

Bucureşti, 16 Iunie 2011

Sorin Ilieşiu - autorul apelurilor pentru condamnarea naţională şi internaţională a comunismului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu