Victor Ponta a reușit deblocarea POSDRU
Premierul Victor Ponta va
anunța, în mod oficial, deblocarea a circa 140 de milioane de euro din
Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane
(POSDRU), blocate de aproape un an, în urma mai multor anchete făcute de
Comisia Europeană în România.
Vizita
premierului Victor Ponta la Bruxelles se pare ca își arată primele
efecte. Circa 140 de milioane din Programului Operaţional Sectorial
pentru Dezvoltarea Resurselor Umane se pare că au fost deblocate de
către Comisia Europeană. Pe agenda întâlnirii dintre Ponta cu
președintele CE, Manuel Barroso, se pare că a fost și acest punct
fierbinte.
Plățile POSDRU au fost blocate anul
trecut, când nimeni nu a mai avut acces la aceste fonduri, fapt ce a
dus ca peste un milion de români să fie afectați de măsura
Bruxelles-ului inclusiv beneficiarii finali ai programului, respectiv
şomeri, persoane cu dizabilităţi şi în situaţii de risc social, tineri
absolvenţi, angajaţi, antreprenori şi doctoranzi.
Comisia Europeană a blocat aceste
fonduri din cauza unor nereguli constatate în derularea programelor,
fapt ce a dus la întârzierea plăților cu lunile, au fost dosare care au
așteptat, dar au fost și proiecte care așteptau să fie propuse pentru a
fi aprobate în POSDRU, care nu aveau nici cea mai mică șansă pentru a
intra în derularea programului.
Față de aceste aspecte, în cursul anului
trecut, circa 150 de ONG-uri au semnalat riscurile blocării plăților
către beneficiarii proiectelor POSDRU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu