Maniera intransigentă, corectă şi europeană în care Slovacia a rezolvat
problema neorevizionismului maghiar intern – care ameninţă siguranţa sa
naţională – mi-a generat un sentiment de admiraţie totală şi de respect sincer
faţă de această ţară. Slovacia dovedeşte Europei şi lumii întregi că, deşi este
un stat mic ca teritoriu şi populaţie, posedă o splendidă calitate, specifică
numai statelor puternic consolidate ca democraţii, anume aceea a unei
impresionante demnităţi naţionale şi prin aceasta că este un stat mare.
Principiul
care a generat o asemenea atitudine politică şi naţională a Slovaciei nu
este o invenţie a acestei ţări, nici nu a fost descoperit acum după îndelungi
căutări, necunoscut zilelor noastre, ci este unul vechi decând lumea şi la
îndemâna oricărei ţări care doreşte cu adevărat să-şi apere interesele
naţionale fundamentale. A fost şi este un principiu axat pe patriotism, demnitate
naţională şi apărarea cu fermitate a intereselor supreme de stat.
Rememorarea câtorva acţiuni întreprinse de statul slovac împotriva
neorevizionismului revanşard, şovin şi exclusivist etnic, practicat tenace de
Ungaria, se impune pentru noi românii. România este, la fel, o ţintă permanentă
a politicii extremist – revanşarde a Budapestei iar atitudinea Slovaciei ne
oferă modul în care această ţară a ştiut să contracareze acţiunile respective
şi să se protejeze. Un exemplu elocvent în acest sens l-a reprezentat refuzul
autorităţilor slovace de a permite, în august 2009, intrarea în ţară a
preşedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, cu intenţia de a inaugura o statuie a
„Sf.Stefan”, în localitatea Komarno, cu concentraţie de etnici maghiari.
Refuzul Slovaciei a avut o motivare inatacabilă anume că vizita preconizată
coincidea cu împlinirea a 41 de ani de la invazia trupelor Tratatului de la
Varşovia, între care şi cele ale Ungariei, în Cehoslovacia. Întrucât nu
s-a ţinut seama de anunţul făcut pe canale diplomatice că „vizita
nu este binevenită”, Laszlo Solyom a fost oprit la graniţa statului slovac fiind
nevoit să facă cale întoarsă; a fost declarat „persona non grata”! Prin această
decizie autorităţile slovace au preîntâmpinat organizarea pe teritoriu slovac a
unor manifestări cu caracter revizionist, revanşard şi şovin maghiare ce erau
preconizate a se desfăşura cu prilejul vizitei lui Slyom. De asemenea, Slovacia
a făcut faţă cu succes intenţiei Ungariei de a acorda cetăţenia ungară
etnicilor minoritari maghiari de pe teritoriul naţional slovac prin adoptarea
de către parlamentul ungar a unei legi în acest sens (mai 2010). Reacţia a fost
una la fel de fermă, neezitantă şi perfect legală prin adoptarea legii care
prevede că se interzice dubla cetăţenie iar etnicii maghiari care deţin
cetăţenia ungară nu pot ocupa funcţii publice în Slovacia. Atitudinea statului
slovac, în acest caz, a fost una logică fiind arhicunoscut faptul, probat nu de
puţine ori de-a lungul istoriei, că loialitatea nu poate fi împărţită, ea poate
fi doar una şi faţă de o singură ţară. Cu atât mai mult cu cât politica
Ungariei faţă de Slovacia este una revanşardă, de revizuire a tratatelor
de pace, de după Primul Război Mondial, care au consfiinţit crearea statului
Cehoslovac şi de realizare a iluzoriei Ungarii Mari! Semnificativă în această
situaţie a fost solidarizarea cu Slovacia a lui Vaclav Klaus, preşedintele
Cehiei. La fel, în baza aceluiaşi principiu al primordialităţii interesului
naţional, autorităţile slovace au implementat regionalizarea respingând
organizarea administrativ-teritorială pe criterii etnice, evitând astfel
apariţia acelei „mici Ungarii” pe teritoriul său, atât de mult dorite de
Ungaria şi subordonate total intereselor acesteia, nu numai în cazul de faţă
dar şi în cel al României, Ucrainei, Serbiei, etc., peste tot unde există o
minoritate maghiară. Deosebit de consecvent în planul contracarării acţiunilor
neorevizioniste, extremiste, revanşarde şi de amestec în problemele sale interne,
iniţiate în prezent de Ungaria, statul slovac a interzis desfăşurarea pe
teritoriul său, la Komarno, în ziua de 27 iunie 2012, a şedinţei unei comisii a
Parlamentului Ungariei. Şi în acest caz, ca şi în altele, Ungaria fidelă
„principiului” care guvernează politica sa externă în raport cu ţările pe
teritoriul cărora există etnici minoritari maghiari, respectiv amestecul în
treburile interne ale acestor state, a intenţionat organizarea şedinţei
menţionate fără a consulta, în prealabil, autorităţile slovace. În acest
context, mai amintim de faptul că trupa rock Karpatia, din Ungaria, este interzisă
pe teritoriul Slovaciei,datorită mesajelor extremiste, şovine, xenofobe,
rasiste şi de susţinere a refacerii aşa zisei Ungarii Mari,cuprinse în
repertoriul ei. O menţiune se impune, anume că măsurile aplicate de Slovacia,
la care am făcut referire, nu au fost criticate de ţările membre ale Uniunii
Europene, ele nefiind considerate nici nelegale, nici antidemocrate, nici
antieuropene, nici antimaghiare!
Fie şi la o simplă privire este evidentă asemănarea izbitoare a
modului de acţiune practicat de Ungaria, în virtutea doctrinei hungariste a
neorevizionismului, extremismului, exclusivismului etnic, separatismului
teritorial şi şovinismului, în cazul Slovaciei şi României! Toate situaţiile
din Slovacia, enumerate mai sus, s-au petrecut copie la indigo în
România. Trebuie spus, însă, că în timp ce Slovacia a rezolvat, ferm,
logic, fără ezitare, în favoarea sa această situaţie, România, datorită
atitudinii de espectativă şi ezitante a autorităţilor statului, a fost umilită
şi sfidată de Ungaria! Din această perspectivă, comparativ, vorbim de un stat
slovac puternic apărat printr-o demnitate naţională impresionantă
şi de un stat român vulnerabil în care această calitate esenţială pare să nu
mai existe. Autorităţile ţării mele, România, nu au considerat până în prezent
necesar să găsească şi să aplice soluţii la aceaşi problemă. Cu siguranţă că
nici nu au fost interesate, în acest sens, dacă este să ţinem seama numai şi
de faptul că modelul slovac era aproape şi la îndemână!
Colonel (r) prof.
Claudiu Aiudeanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu