Zoe Dantes: Descreștinații.
Vine vremea când se aleg „apele”. Vine o vreme când cad măștile! Vine vremea, aceea, în care fiecare alege unde și de care parte a baricadei se poziționează!
O alegere în urma căreia o sa ne ducă Calea! La un final. Finalul la care vom ajunge toți, este același. Doar Calea este diferită. În funcție de ce alegem sa ne însoțească. Lumina cu îngerii Ei sau întunericul cu demonii săi!
Când alegi întunericul, trebuie să știi că tot la Judecata Luminii vei ajunge, doar destinația finală o sa fie alta! Întunericul și demonii săi, au o armată "în trup", fiindcă Satana are multe fețe, înșelătoare și viclene, ca însuși stăpânul întunericului.
Cum îi recunoști!? Simplu! Dorința de putere nemărginită, care a dus la prima Cădere, care a mânat omenirea de mii de ani, fără să țină cont de nimic. Întunecații sau descreștinații sunt și acum aceeași! Aici! Nu vor decât putere, bani și stăpânire! Împroașcă venin și vrajbă oriunde apar. Îi vezi cum sunt desfigurați de mânie și ură pe stradă, îi vezi cum scrâșnesc din dinți pe la tv, îi vezi ținând discursuri prin parlament și mai ales îi vezi "îmbrăcați în oameni de stat și specialiști" peste tot!
Nu aduc decât pustiire pe unde calcă și viclenia este atributul lor de bază! Urăsc tot ce înseamnă bine, lumină, adevăr, blândețe și iubire de aproape!
Acești descreștinați sunt cei care vor cădea cu adevărat, pentru totdeauna! E vremea!
Pentru că da, probabil trăim "vremurile de pe urmă", dar nu așa cum ne imaginam noi! Nu! "Vremurile de pe urmă" înseamnă să alegi al "cui ești" și pe "cine slujești", la un moment dat.
Pentru că nu poți sluji la doi stăpâni în același timp! Viața te obligă să alegi. În funcție de ce ai ales acum, o să fie destinația finală. Doar că ei, "armata întunecată" nu pot sa înțeleagă că "și că trăim și că murim, ai Lui Hristos suntem"!
Și mai ales, nu au înțeles niciodată că nu te poți lupta cu Lumina fără să te arzi!
Și te arzi ca un șarpe veninos, care negăsind prada, încearcă să vadă dacă îi pot crește aripi!
Nu vă vor mai crește niciodată aripi, pentru că din întunericul în care sunteți, și pe care-l aduceți peste lume, zborul nu există! Exista doar "urâciunea pustiirii" și blestemul Domnului către șarpe! Atât!

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu