joi, 13 iulie 2023

 

Fantoma „Pensiilor speciale“ și violarea Constituției (II)

O fantomă bântuie viața politică și socială românească. Este fantoma „pensiilor speciale”. Dezindustrializarea României, nu ne preocupă. Polarizarea averilor și dezechilibrele grave privind veniturile persoanelor fizice, nu interesează. Ocuparea militară a țării (fie ea și de către armatele aliate) și plonjarea într-un război care nu este al ei, ne lasă indiferenți. Degradarea învățământului până în punctul în care viitorul națiunii este pus în pericol de moarte, face cel mult obiectul retoricii de cafenea. Criza demografică subsecventă nu atât scăderii nașterilor, ci „tributului de sânge” plătit astăzi benevol „Înaltei Porți” euro-atlantice prin emigrarea celor mai capabile minți, celor mai puternice brațe și celor mai întreprinzătoare caractere ale poporului român, nu face decât obiect al unei îngrijorări marginale. Transformarea națiunii române în teritoriu, a poporului român în populație, a statului român în colonie, a cetățeanului român în șerb și a democrației române în impostură, nu trezesc decât reacții defetiste și fataliste. În schimb, „moartea caprei” pensionarilor „speciali” a devenit prim punct în toate programele politice ale partidelor – cele globalist-populiste, cele justițiar-populiste și cele național-populiste, deopotrivă, de unde au contaminat revendicările de masă. Sacrificiul amintitei capre este, pentru cei cu mintea cât a salvatoarelor Capitoliului (gâștele), panaceul care vindecă de toate bolile și ne scapă de toate durerile. Pentru asta merită și lepădarea de Constituția României. O Constituție udată cu sângele celor care în decembrie 1989 și-au dăruit viața strigând „vom muri și vom fi liberi!”

CINE NU VIOLEAZĂ CONSTITUȚIA NU PAPĂ BANI EUROPENI

Faimosul Plan Național pentru Redresare și Reziliență trebuia să fie un program politic românesc, similar celor pe care le-au întocmit celelalte state membre ale UE, care, împreună cu acestea din urmă, ar fi trebuit să fundamenteze un program al Comisiei europene menit a sprijini respectivele state să repare prejudiciile aduse de inepta politică europeană comună privind combaterea Pandemiei Covid 19. După ce pandemia dispăruse peste noapte pentru a face loc războiului din Ucraina, se punea acum problema cum pot fi tratate rănile economice, financiare și sociale produse de „covidocrația” pandemistă bruxelleză.

Alături de alții, România acceptase „terapia de șoc” anti-SARS CoV 2 concepută de Ursula von der Layen & Co. Această „terapie” în sine fusese o calamitate. Acum se punea problema reparării prin efort comun a ceea ce se mai putea repara din efectele sale. În acest scop, desigur, eforturile naționale trebuiau coordonate cu cele la nivel comunitar.

Un guvern român patriot, demn și competent ar fi purtat negocierile în forță, după ce se va fi coordonat cu alte (cât mai multe) state membre. În toate aceste negocieri, PNRR ar fi fost componenta secundară. Nu ceea ce voia să facă România pentru a minimiza urmele dezastrului produs de UE trebuia discutat în primul rând, ci ceea ce putea și trebuia să facă UE pentru repararea propriilor greșeli. Și mai mult decât atât: pentru repararea propriilor escrocherii prilejuite de dorința șefilor Comisiei de a ieși personal îmbogățiți din dezastrul provocat (parțial) chiar de ei. În concret, România trebuia să își ridice glasul alături de Parlamentul european pentru a cere desecretizarea contractelor oneroase privind achiziționarea de vaccinuri, încheiate și gestionate de însăși doamna von der Leyen. Simpla formulare a acestei probleme i-ar fi făcut pe eurocrați să abandoneze ideea ieșirii din criză pe seama salariilor și pensiilor (fie ele și pensii speciale).

În paranteză fie spus, cum ar fi putut cere Comisia europeană României renunțarea la sistemul de calcul al pensiei parlamentarilor români când acesta a fost preluat literă cu literă după sistemul Parlamentului european? De fapt, nici nu a cerut. Ciolacu, Ciucă, Simonis și tinerii lupi moraliști ai parlamentarismului de pradă, pentru care Parlamentul nu este templul democrației, ci o peșteră de tâlhari ai cărei ocupanți, strecurați acolo prin înșelarea electoratului și alte fapte nedemne, nu dau doi bani pe democrația parlamentară, și care nu se simt (pentru că, de fapt, nu sunt) reprezentanți ai poporului și nu trăiesc nici din salarii nici din pensii, ci din tot felul de afaceri urât mirositoare, au desființat cu totul sistemul indemnizațiilor de vechime ale parlamentarilor. Cu magistrații au procedat mai prudent. De militari și de serviciile secrete le-a fost teamă. Foștii parlamentari nu pot nici organiza puciuri, nici trimite în pușcărie.

Judecătorii români aveau pensiile calculate altfel decât pensiile celor de la Curtea de Justiție a UE, dar nici celor din urmă nu li se aplică regula contributivității. La fel cum este și cazul comisarilor europeni.

Oricum, UE nu are competențe în materia salarizării, pensiilor și asigurărilor sociale. Acesta este un domeniu în care nu există o politică europeană comună. De aceea, instituțiile europene nu pot impune reguli și politici statelor membre cu privire la calculul pensiilor.

Revenind la PNRR, acesta ar fi trebuit să fie platforma de pe care România să spună UE că, după ce am suferit exigențele politicii anti pandemice în comun, trebuie să ieșim din criză tot în comun. Desigur, fiecare trebuia să facă propriile economii (de pildă, reducând cheltuielile prilejuite de războiul Rusiei cu SUA în Ucraina), dar aceasta era o decizie suverană a fiecăruia. UE nu avea să ne impună de unde să tăiem, ci avea doar a ne întreba cum urmează să folosim banii pe care ni-i va transfera din fondurile comune strânse inclusiv cu contribuția României, adică tot din banii noștri, în așa fel încât acești bani să rămână la noi, asigurând coeziunea socială, economică și teritorială a Uniunii; respectiv o viață mai bună a cetățenilor europeni români, iar nu să se întoarcă la profitorii occidentali ai „solidarității europene”.

PNRR a fost întocmit, însă, sub egida USR, partidul antinațional și antidemocratic ajuns la guvernare sub pulpana falsului PNL, prin unul dintre cei mai incompetenți și impertinenți reprezentanți ai săi, Cristian Ghinea, în tăcerea ovină a „Noului PSD”, devenit astfel complice. (De altfel, strategia Noului PSD ciolacoșist este de a mima îndeplinirea programului USR pentru a fura electoratul userist.) Cum USR avea nevoie de ținte false pentru a contesta puterea obținută pe căi democratice de cei cu care, altminteri, în mod onest nu putea concura, și cum la loc de frunte în discursul său politic nu era mărirea pensiilor normale, ci tăierea „pensiilor speciale”, acest „măreț deziderat” a fost introdus ca angajament național față de UE în planul (anti)național de redresare. Faptul a fost primit și aplaudat de toți cei din afara țării care știau că astfel România va fi slăbită și mai mult prin dispute interne (și nu acelea cu foștii parlamentari erau vizate, ci cele cu armata, justiția și alte instituții împuternicite cu aplicarea legii), astfel încât să devină încă mai obedientă decât era. La vreme de război în Ucraina, numai de o societate românească unită și astfel capabilă să susțină un proiect național nu avea Occidentul colectiv nevoie. De altfel nici Rusia sau Orientul euro-asiatic.

Oare o reformă a pensiilor, bruscată și oarbă, merită prețul destabilizării statului român? Și pe mine mă calcă pe nervi veniturile absurde ale Liviei Stanciu, obținute dintr-o pensie dimensionată prin calcule care au luat-o razna, cumulată cu salariul aferent postului de judecător constituțional, la care a ajuns prin servilism politic. Nu cred, însă, că, pentru a mă răcori, merită să pun România cu josul în sus, deposedând de drepturile câștigate miile de magistrați corecți care nici pe departe nu au pensia celei pomenite anterior ori ale altor criminali în robă asemenea ei, precum odiosul Ionuț Matei. Aceasta cu atât mai mult cu cât există și alte căi, e drept, mai puțin spectaculoase, pentru a aduce lucrurile la nivelul rezonabilității. Guvernul Ciolacu / Ciucă nu dorește, însă, să rezolve problema, ci să impresioneze alegătorii pentru a le șterpeli votul.

Trecând, însă, și peste aceste observații, să notăm avertismentul dat de Noul PSD și Falsul PNL, potrivit căruia, dacă, analizând situația, Curtea Constituțională va anula legile privind „pensiile speciale” pe motivul neconstituționalității acestora, România va pierde fondurile europene obținute pe baza PNRR. Un PNRR, se admite, greșit conceput, dar care nu mai poate fi renegociat, întrucât Comisia europeană refuză modificarea acestuia. Mai exact, ca să fim sinceri, întrucât Guvernul Ciolacu / Ciucă (în apărarea căruia a sărit acum, în căutare de noi sinecuri, și fosta comisăreasă Corina Crețu) nu are forță de negociere la Bruxelles.

Așadar, pentru că USR, cu complicitatea PNL și PSD, a întocmit un PNRR care nu poate fi aplicat cu respectarea Constituției României, iar Guvernul Ciolacu / Ciucă nu este capabil să îl renegocieze, Curtea Constituțională a României ar trebui să accepte legi care violează Constituția României. (sic!)

După ce Guvernele PNL-USR și PNL-PSD au acceptat ca dreptul UE să prevaleze asupra Constituției României (astfel cum ea este interpretată, altminteri, cu putere obligatorie de CCR), acum trebuie mers mai departe și acceptat ca legea fundamentală care sintetizează identitatea juridică națională a statului român să fie încălcată cel puțin sub două aspecte fundamentale și anume: echilibrul democratic al puterilor statului (întrucât membrilor puterii legislative li se creează un statut inferior membrilor puterii judecătorești, iar acestora un statut inferior lucrătorilor instituțiilor de forță, deschizându-se astfel drumul către „statul polițienesc”) și neretroactivitatea legii. Cu alte cuvinte ordinea democrată și siguranța raporturilor juridice garantate de Constituție trebuie abandonată pentru a permite aberațiilor neconstituționale ale PNRR să supraviețuiască.

Pentru Ciolacu, Ciucă, Simonis, Vicol și alții ca ei, atât valorează Constituția României. Pentru un pumn de euro, și acela incert, din care ar mai putea rezulta, eventual, câteva contracte bănoase ale firmelor, românești și străine, beneficiare de protecție politică, cu sărmanul stat român, Constituția ar merita abandonată. Haideți să schimbăm regulile aritmeticii (constituționale) pentru că ospătarii (PSD și PNL) greșesc adunarea la nota de plată (națională)!

CURAT NECONSTITUȚIONAL, DAR VOTAȚI-O!

Admițând, implicit, că el cere Curții Constituționale a României să înceteze a fi … constituțională (sic!), Marcel Ciolacu declară că dacă legile sale vor fi anulate ca neconstituționale, va convoca o sesiune parlamentară extraordinară cu scopul de a găsi o altă soluție legislativă, de natură, se subînțelege, a rezolva situația.

De aici rezultă alte câteva întrebări.

De când Primul ministru convoacă Parlamentul? Parlamentul îi poate convoca pe membrii Guvernului și nu invers. Raporturile constituționale s-au răsturnat chiar cu totul?

Apoi, care este motivul extraordinar pentru care Parlamentul este convocat în perioada vacanței parlamentare, la rându-i prevăzută de Constituție? Incapacitatea premierului Ciolacu și a săgeții sale parlamentare Alfred Simonis de a produce acte normative constituționale?

De fapt, nu doar despre incapacitate este vorba, ci și despre lipsa voinței politice de a respecta Constituția. Atât Consiliul legislativ, în avizele sale, cât și CCR, prin deciziile sale anterioare, în mod public și oficial, precum și diverse personalități din mediul politic, judiciar și academic, în mod nepublic și în privat, le-au explicat pe înțeles domnilor respectivi că demersul lor este neconstituțional. Ei au părut a înțelege, dar au afirmat cu subiect și predicat că acceptă riscul neconstituționalității întrucât au calculat că măsura – fie ea și neconstituțională – va lua apă de la moara USR și le va aduce un plus de 5% la alegerile din 2024. Atât valorează Constituția noastră pentru ei. Atât este respectul lor pentru alegători.

În acest bâlci al deșertăciunilor electoraliste, incompetența a jucat rolul decisiv în momentul în care li s-a spus domnilor Ciolacu, Ciucă și Simonis că pot rezolva problema „pensiilor speciale” și în mod constituțional. Aceasta ar fi presupus adoptarea unui sistem coerent în care egalitatea și echilibrul puterilor statului să fie respectate, iar principiile de drept constituțional și european privind garantarea independenței celor mandatați să exercite puterea publică, predictibilitatea cadrului normativ și securitatea raporturilor juridice, neretroactivitatea legii și respectul dreptului câștigat să fie asigurate; printre altele, prin recurgere la metoda clasică a dispozițiilor tranzitorii.

Că pentru mintea celor amintiți și cunoștințele lor de drept aceste idei erau dincolo de puterea de înțelegere, sau că pentru intențiile lor populiste o lege prea complicată nu atingea țelul înșelării populației, nu se poate ști. Ceea ce se știe este că neconstituționalitatea legilor despre care vorbim a fost asumată în cunoștință de cauză. Or, acesta este un abuz patent în exercitarea atribuțiilor aferente funcției publice care, la prima vedere, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

În orice caz, cheltuielile pentru convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară, dacă va fi cazul, ar trebui imputate dlor Ciolacu, Ciucă și Simonis, precum și președinților Comisiilor juridice ale Parlamentului care, deși au știut că urmează să fie adoptate legi neconstituționale și că această neconstituționalitate, până la îndreptarea ei, va provoca dezordine socială, au instigat la adoptarea lor, au ascuns încălcările Constituției pe care acele proiecte legislative le presupuneau și au lăsat ca încălcarea să se consume. Nu contribuabilul trebuie să acopere costurile acestor fapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu