/ OPINII / Publicat: Marţi, 22 august 2023, 22:30 / Actualizat: Marţi, 22 august 2023, 23:25
Milioane de români ar trebui să fie acum în stradă și să urle că nu mai au aer.
Sau să apeleze la o formă de revoltă care să-i trezească pe conducători.
Da, nu trebuie să murim, dar rămânem fără aer când suntem umiliți în spitale, în instituțiile statului, când trăim nedreptăți în instanțe, doar pentru că unii au bani să cumpere dreptate. Da, toți știau de droguri. Toți. Și poliție, și părinți și profesori.
Știau și spuneau că nu-i chiar așa grav.
România, țara păcănelelor, țara farmaciilor și a băncilor, țara caselor de amanet, țara emisiunilor de rating și atât.
Puțini sunt cei care i-ar urma pe propăvăduitorii educației, culturii, pe cei care oferă o carte.
România e o țară șmecheră, guvernată de unul care a zis că orice s-ar întâmpla cu economia, cheltuielile pentru înarmare sunt prioritare.
România a eșuat și noi suntem sub o pungă imensă și simțim că nu mai avem aer. Dar râdem și ne distrăm ca niște nebuni fericiți.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu