Cea mai tare reformă. Rămân manualele de acum 14 ani şi mai bine

Autor: ALEXANDRU CALMACU • Categoria: Editorial • Publicat la: 2011-03-13 18:27:25 - www.puterea.ro

 

Seara târziu, o mamă, preşedintă a unui comitet de părinţi pe şcoală, s-a întors de la şedinţa consiliului de administraţie acasă şi a povestit soţului ce s-a discutat acolo.
„Dragă, a venit unul de la minister, îmbrăcat în costum şi cravată violet, ca să ne lămurească că vom fi martorii unor schimbări fundamentale în întreg învăţământul românesc, de la toate nivelurile, că se va aplica o reformă la sânge, adică ceva ce n-a mai văzut cerul şi pământul, şi că nimic nu mai rămâne din ce a fost. În continuare ne-a prelucrat câteva articole din noua lege, poreclită «legea funeristă», după care ne-a prezentat, pragmatic, un plan de acţiune imediată în două puncte. Primul constă în totala epurare politică de la nivelul conducerilor. La acest punct, povestea mama, omul în costum şi cravată violet s-a uitat şăgalnic la directorul şcolii, asigurându-l că este unul de-al nostru şi că nu se pune problema în cazul lui. Al doilea punct discutat, important pentru reformă şi care trebuie neapărat rezolvat, rămâne retipărirea manualelor după programele şcolare de acum 14 ani. Tu, soţule, ca să înţelegi mai bine cum stă treaba asta, trebuie să ştii că este vorba despre conservarea acelor conţinuturi tematice preluate la începutul anilor ’90 de către conducerile pesediste succesive, după modelul celor din deceniile şase şi şapte ale secolului trecut, cu mici modificări operate prin eliminarea poeziilor despre ţară şi partid. Domnul de la minister a motivat această acţiune prin faptul că cele mai multe manuale se află într-un stadiu avansat de uzură, deci copiii nu mai pot citi după ele. Iar treaba trebuie rezolvată până la începutul noului an şcolar”, aşa a povestit femeia soţului ei.

Ordinul 3.774 privind completarea stocurilor de manuale şcolare pentru învăţământul obligatoriu, pentru anul şcolar 2011-2012, document semnat recent de Funeriu, confirmă încă o dată că s-au aruncat mulţi bani pe fereastră pentru salariile unor ministeriabili care, la ora aceasta, trebuiau să anunţe finalizarea elaborării noilor programe şcolare. Reamintim cititorilor că în vara anului trecut ministrul a format cu mare pompă o comisie specială pentru aşa ceva, condusă de o profesoară despre care nimeni nu a auzit nimic de atunci şi până acum. Nici măcar nu ştim dacă această comisia a fost desfiinţată sau cel puţin modificată ca structură.

Un teolog ortodox se „autosuspendă“ din BOR pentru a nu-şi pierde credinţa în Dumnezeu

SURSA : CURENTUL - George Roncea


„Nu părăsesc Biserica Ortodoxă, ci instituţia BOR, ce îşi încalcă propriul Statut“

     Părinte Mitropolit şi Arhiepiscop Teofan

Eu, Vasilică Militaru, fiu al Arhiepiscopiei Iaşilor, licenţiat la Sibiu în teologie ortodoxă pastorală din anul 2007, absolvent al unui examen de capacitate preoţească din anul 2009, vă comunic oficial că mă autosuspend din Arhiepiscopia Iaşilor, din cadrul instituţiei Biserica Ortodoxă Română, pentru a nu-mi pierde credinţa ortodoxă în Dumnezeu.
În aceste condiţii voi rămâne un român cu credinţă în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, botezat creştin ortodox, mărturisitor al credinţei Sfinţilor Părinţi, aşa cum a fost stipulată în Mărturisirea de credinţă niceo-constantinopolitană. Dar rămân şi un român cu dragoste de neam, aşa cum au mărturisit-o cei care au suferit în temniţele comuniste. Rămân în comuniune şi unitate dogmatică, liturgică şi canonică cu Biserica Ortodoxă universală. Păstrez comuniunea duhovnicească şi frăţească cu membrii instituţiei BOR care vor să recunoască statutul meu de credincios în afara instituţiei. Accept săvârşirea Sfintelor Taine ale Ortodoxiei, dacă acestea sunt săvârşite conform Tradiţiei, chiar şi de clerici membri ai instituţiei. Nu părăsesc Biserica Ortodoxă, ci instituţia BOR, ce îşi încalcă propriul Statut de funcţionare, devenind anacronică şi depăşită de evenimente din punct de vedere teologic. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

Motivaţii privind decizia de autosuspendare

Am luat această hotărâre dureroasă, după o îndelungă perioadă de rugăciune şi cugetare, privitor la ceea ce este adevărata Biserică, întemeiată prin jertfa şi învierea Mântuitorului, dar şi pe credinţa apostolilor Săi. Am ajuns la concluzia că există o diferenţă majoră între Biserica Ortodoxă şi Instituţia BOR care îşi încalcă propriul statut.
1. Având în vedere atitudinea instituţiei Biserica Ortodoxă Română faţă de părintele Iustin Pârvu, un duhovnic al Bisericii, dar şi al neamului românesc, inclusiv comunicatul emis de Arhiepiscopia Iaşilor, sunt dezamăgit de modul în care vă desolidarizaţi de adevăraţii slujitori ai Bisericii Ortodoxe. În comunicat nu se specifică ce canoane a încălcat părintele Iustin Pârvu. De asemenea, instituţia BOR nu a cerut mai întâi celorlalte instituţii ale statului român, abilitate să stabilească legile încălcate de părintele. Biserica se bazează pe principiul milei şi al dragostei. Instituţia BOR s-a grăbit să accepte părerile neautorizate ale unor ziarişti şi reporteri. Astfel, lideri oficiali ai BOR au încălcat prezumţia de nevinovăţie. Iată cum instituţia BOR s-a grăbit să-l condamne pe părintele Iustin, înainte ca vreo instanţă judecătorească să se pronunţe asupra unei eventuale vinovăţii. Până şi Canoanele Bisericii interzic osândirea de două ori pentru aceeaşi faptă.
Este cunoscut faptul că părintele Iustin Pârvu a fost condamnat pentru acordarea ajutorului material unor legionari şi apartenenţa la Frăţiile de cruce. Urmare a acestui fapt, între anii 1948-1964, a suferit 16 ani de temniţe comuniste. Pe perioada detenţiei, comuniştii au încercat să-l determine să renunţe la credinţa sa legionară: credinţa în Dumnezeu unită cu dragostea de neamul românesc. După 1989, singura preocupare, a unor ierarhi ai instituţiei B.O.R., a fost ca părintele Iustin Pârvu să treacă sub tăcere crezul său. Asistăm la o nouă formă de reeducare, asemenea celor din închisorile comuniste, prin care părintele Iustin Pârvu este silit să se dezică de trecutul său. Locul lui Ţurcanu şi al colonelului Crăciun a fost luat de unii oficiali BOR.

„Liderii BOR uită istoria României“

2. Liderii BOR uită istoria României. Regretă faptul că părintele Iustin ascultă un cântec ce conţine şi versurile: Pentru cei viteji zidim altare şi-avem doar gloanţe pentru trădători. Atunci vă rog să explicaţi societăţii româneşti de ce a fost canonizat de către instituţia BOR, Sfântul Ştefan cel Mare. Şi el a tăiat, în mod criminal, turci şi boieri trădători şi a zidit altare.
Putem afirma că religia creştină este o religie criminală datorită miilor de războaie care s-au dat în cei două mii de ani de creştinism, atunci când, în numele lui Hristos, au fost omorâţi milioane de oameni? Cum justifică BOR participarea credincioşilor membri BOR la războaie şi uciderea adversarilor? De ce liderii religioşi fundamentalişti pacifişti ai instituţiei BOR nu s-au opus trimiterii militarilor credincioşi creştini în Afganistan şi Irak? De ce au trimis trupelor „criminale“ şi preoţi ortodocşi?
De ce nu s-au autosesizat oficialii BOR şi în ce priveşte imnul naţional „Deşteaptă-te Române“. Monahii nu au voie să cânte şi să asculte acest cântec „instigator“ la luptă pentru ţară?
Orice asociaţie din lumea civilizată şi democratică îşi consultă membrii în momente importante. Numai conducătorii asociaţiei BOR, conduc în ultimul timp dictatorial şi despotic destinele instituţiei. Personal detest orice formă de crimă şi condamn acest act barbar al omenirii, cu nădejdea că în curând el va fi abolit din practicile umane. Dar Instituţia BOR este depăşită din punct de vedere teologic, dacă nu poate explica aceste fapte şi doar le trece sub tăcere. Este o ruptură flagrantă între ceea ce propovăduieşte BOR şi ceea ce fac credincioşii ei. Dacă un neam ostil ne va ataca în curând, îi veţi condamna pe credincioşii ortodocşi dacă vor ucide adversarii sau trădătorii ţării?

Instituţia Biserica Ortodoxă Română s-a dezis de preoţii închişi de către comunişti

3. Ca cercetător al trăirilor din temniţele comuniste şi al credinţei care s-a manifestat în cadrul Mişcării Legionare, precum şi ca autor al lucrărilor „Biserica din temniţă“ şi „Credinţa neamului românesc“, pot să afirm faptul că reeducarea de la Piteşti din anii 1949-1951, condusă de Ţurcanu, şi reeducarea de la Aiud din anii 1960-1964, condusă de colonelul Crăciun, au fost făcute majoritar împotriva legionarilor. Însuşi Valeriu (mitropolit ortodox Bartolomeu) Anania, plecat recent dintre noi, recunoaşte în Memoriile sale că în reeducarea de la Aiud se cerea lepădarea de crezul legionar, de care, personal, s-a şi dezis în scris. Mişcarea Legionară din România a fost un fenomen complex care ar trebui cercetat, în profunzime şi fără prejudecăţi, de specialişti (istorici, teologi, psihologi, sociologi, jurişti, ş.a.). Numai aşa se va stabili adevărul istoric, cu bunele şi relele lui, privind fenomenul legionar din România.
Instituţia Biserica Ortodoxă Română s-a dezis, pe tot timpul detenţiei acestor oropsiţi, de toţi preoţii care, în majoritate pentru motive legionare, au fost condamnaţi şi închişi de către comunişti. După eliberare, mulţi au fost reprimiţi să slujească, dar fără să existe o declaraţie oficială de recunoaştere canonică a lor.
Sunt publice şi de netăgăduit caterisirea şi excluderea din monahism a ieromonahului Arsenie Boca din anul 1958 şi caterisirea preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa din 6 octombrie 1984. Primul a trăit cu acest stigmat 31 de ani, iar părintele Calciu 22 ani. Plecat în SUA, părintele Calciu a continuat să slujească ca preot. Nici până astăzi, nici un Sinod al BOR nu a emis o hotărâre prin care aceşti slujitori ai Bisericii să fie reabilitaţi şi recunoscuţi ca ieromonah şi respectiv ca preot cu drepturi depline. În istorie ei figurează oficial ca excluşi din instituţia B.O.R. Doar credincioşii evlavioşi îi cinstesc ca oameni cu viaţă sfântă. Poporul român dreptcredincios nu a ţinut cont de decizia unor sinoade ale BOR şi i-a considerat credincioşi ortodocşi şi preoţi cu har, iar după moarte îi cinsteşte ca sfinţi. În acest timp, instituţia BOR tace.

Fără Neam, instituţia B.O.R. nu poate exista

O instituţie ce are stipulat în art. 5 al Statutului: BOR este Biserica Neamului Românesc, dar nu vrea să apere fiii neamului, nu poate fi o Biserică a neamului. Neamul cuprinde instituţia B.O.R., pentru că fără Neam, instituţia B.O.R. nu poate exista. Deci Biserica trebuie să slujească Neamului şi fiilor neamului. Dar BOR nu vrea să recunoască jertfa fiilor neamului din temniţele comuniste româneşti.
Figuri reprezentative ale temniţelor comuniste: Valeriu Gafencu, Costache Oprişan, Gheorghe Jimboiu, Ioan Ianolide, Mihai Lungeanu, Grigore Caraza, Dumitru Bordeianu, Virgil Maxim, Liviu Brânzaş, Marin Naidim, Constantin Voicescu, Nicolae Grebenea, Iosub Mihai, Niţă Cornel, Ionică Pintilie, şi mulţi alţii au fost închişi şi persecutaţi pentru credinţa în Dumnezeu şi dragostea de neam. Cei citaţi, alături de mulţi alţii, nu s-au dezis nici un moment de crezul lor. Unii dintre cei pomeniţi au murit martiric în închisoare. Părintele Iustin Pârvu, părintele Arsenie Papacioc, părintele Mina Dobzeu, părintele Adrian Făgeţeanu, părintele Gherasim Iscu, părintele Ioan Negruţiu şi mii de preoţi ortodocşi din BOR au fost închişi, dar nu pentru apartenenţa lor la instituţia BOR, ci pentru apartenenţa sau simpatizarea cu Mişcarea Legionară. Dacă ar fi fost închişi doar pentru apartenenţa la BOR ar fi trebuit să asistăm la încarcerarea tuturor episcopilor şi preoţilor ortodocşi. în Rusia, Biserica a fost prigonită. Mii de preoţi şi episcopi au fost ucişi sau închişi pentru apartenenţa la Biserică. în România nu a fost închis nici un episcop ortodox, iar preoţii ortodocşi nu au fost încarceraţi doar pentru simpla apartenenţă la instituţia BOR.
Doar părintele Ioan Iovan de la Recea rămâne ca o figură singulară de opoziţie faţă de sistemul comunist, dar şi faţă de instituţia B.O.R. din acea vreme. Alături de maicile de la Vladimireşti, el a criticat în mod făţiş politica instituţiei BOR, de acceptare tacită a regimului comunist. Deducem că instituţia BOR nu a avut mărturisitori în temniţele comuniste. Toţi au fost mărturisitori ai credinţei ortodoxe, dar nu ca apartenenţi la instituţia BOR, ci pentru că aparţineau unei mişcări anticomuniste şi aparţineau Bisericii Ortodoxe universale.
Dacă instituţia BOR doreşte recunoaşterea unor mărturisitori ortodocşi, atunci ea trebuie să accepte că aceştia au aparţinut unor partide politice şi unei Mişcări care promova, pe lângă credinţa în Dumnezeu propovăduită şi de BOR, dragostea de neam ce  nu face parte din teologia oficială a instituţiei BOR.

Instituţia BOR a coabitat cu regimul ateu şi antihristic comunist

Instituţia Biserica Ortodoxă Română nu a stipulat în nici un act oficial poziţia, pe care trebuie să o aibă membrii ei, faţă de un regim ateu şi antihristic, aşa cum a fost regimul comunist. Nici după anul 1989 instituţia BOR nu are emis un act oficial de condamnare a comunismului şi a crimelor comunismului, dar se grăbeşte să condamne aşa zisele crime ale Mişcării Legionare şi pe membrii apartenenţi ai acestei Mişcări.
Mişcarea Legionară a fost o formă de manifestare care s-a întemeiat, încă de la înfiinţarea sa, şi pe lupta împotriva comunismului. Admitem că Biserica nu face politică. Atunci înseamnă că lupta împotriva comunismului nu a fost dusă de instituţia BOR, ci doar de unii dintre membrii ei, dar care făceau parte din Mişcarea Legionară şi din alte partide politice. Atunci înseamnă că instituţia BOR a coabitat cu regimul ateu şi antihristic comunist. înseamnă că credinţa acelor oameni nu era motivată de apartenenţa la instituţia BOR, ci de apartenenţa la o Mişcare care presupunea credinţă nelimitată în Dumnezeu a membrilor ei.

Voi reveni în instituţia BOR doar atunci când toate aceste adevăruri istorice vor fi recunoscute de oficialii BOR. Voi reveni în BOR când toţi aceşti oameni, blamaţi de societate şi de toate partidele politice româneşti, vor fi cinstiţi pentru jertfa lor. Voi reveni în instituţia BOR când părintele Arsenie Boca şi părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa vor fi recunoscuţi oficial că sunt preoţi cu har deplin în BOR, prin anularea caterisirii lor şi se va recunoaşte greşeala Sinoadelor BOR care i-au caterisit.

Voi reveni în BOR atunci când Sinodul şi Patriarhia Română îl vor cinsti cum se cuvine pe părintele Iustin Pârvu şi nu-i vor cere să se dezică de trecutul său, pentru care a pătimit atâţia ani.

4. Sute de mii de încarceraţi din temniţele comuniste au trăit creştineşte şi mulţi au dus viaţă sfântă, în timp ce oficialii instituţiei BOR s-au lepădat tacit de ei şi nu s-au preocupat să le trimită vreun preot sau episcop pentru a le sluji Sfintele Taine. Femeile închise n-au avut nici măcar privilegiul bărbaţilor, care aveau printre ei şi preoţi închişi. Dacă aceste sute de mii de încarceraţi şi încarcerate au reuşit zeci de ani să-şi păstreze credinţa ortodoxă fără sprijinul instituţiei BOR, consider că Dumnezeu se va milostivi şi de mine păcătosul. Amin!
    

Părinte Mitropolit şi Arhiepiscop Teofan

Sunt cetăţean român şi respect legile, Constituţia României precum şi hotărârile instanţelor româneşti şi internaţionale. în aceste condiţii nu pot să pun mai presus părerile personale ale unor reporteri şi reprezentanţi ai unor instituţii bisericeşti în raport cu hotărârile definitive şi irevocabile ale unor înalte instanţe judecătoreşti. Vă comunic faptul că Tribunalul Internaţional de la Nurnberg a condamnat pentru nazism, fascism, colaboraţionism şi crime împotriva umanităţii toate mişcările naţionaliste europene. Dar au fost exonerate de orice condamnare

Mişcarea Legionară din România şi mişcarea bulgară Straşnicii. Putem comenta decizia unei înalte curţi internaţionale?

Deasemenea vă pot informa că în România s-a emis Decizia nr. 745, pronunţată în şedinţa din 12.07.1995, de instanţa Curţii de Apel Suceava, din care citez: Nu s-a dovedit că reclamanta a desfăşurat o activitate cu caracter fascist, iar faptul că a făcut parte din Mişcarea Legionară nu conţine o probă în acest sens. Iată şi comentariul redactorului Cristian Munteanu publicat în ziarul Evenimentul zilei, nr.999, 4 octombrie 1995: De menţionat că în luarea acestei hotărâri, Curtea de Apel Suceava a studiat documentele prezentate în celebrul Proces de la Nurnberg, proces care a exclus Mişcarea Legionară din organizaţiile cu caracter fascist. Numele reclamantei este Rahila Gudinov. Iată o evreică, membră a Mişcării Legionare.  în cazul acesta putem vorbi de antisemitism?
Putem pune la îndoială decizia irevocabilă şi definitivă a unei instanţe româneşti? Cunoaşteţi hotărâri judecătoreşti privind condamnarea definitivă şi irevocabilă a unor legionari, în legătură cu crime asupra unor evrei din România? în România au fost ucişi evrei şi este regretabil. Dar alţii sunt autorii. Vedeţi procesele comuniştilor.
Personal am dedicat un capitol întreg atitudinii creştine a unor legionari, faţă de evrei, în timpul detenţiei comune din temniţele comuniste româneşti.
(pag. 43-53 din cartea CREDINŢA NEAMULUI ROM¬NESC, autori Vasilică şi Luminiţa Militaru).

Vă redau câteva pasaje dintr-o declaraţie a unei personalităţi a lumii contemporane. „Noi, liderii religioşi, suntem tradiţionalişti şi spunem că atâta vreme cât cei aflaţi la puterea politică în ţară nu vor acţiona împotriva tradiţionalismului, atunci totul va fi bine. Credem foarte puternic în tradiţie şi aceasta nu înseamnă că tradiţia trebuie înţeleasă automat ca credinţă numai în Biblie, ci vorbim de credinţa faţă de ţară“. Declaraţia nu este a unui legionar român tradiţionalist ca părintele Iustin Pârvu. Vorbim despre Yona Metzger - Marele Rabin al Israelului, un om respectabil având o personalitate şi inteligenţă remarcabile.
Dar vă mai dau un pasaj relevant: „ån acord cu legea noastră, fiecare poate să-şi aleagă religia, pentru că este democraţie. Dar în fiecare sector sunt condiţiile speciale. Dacă vrei să intri într-un club sau într-o organizaţie, trebuie să accepţi condiţiile lor. Le accepţi, intri; nu, rămâi pe dinafară.....şi în „clubul“ nostru lucrurile stau în acelaşi mod. Avem condiţii. Una din ele este că, dacă vrei să fii evreu, trebuie să simţi ca un evreu. Nu este vorba de naţionalitate, ci de religie“.
Putem acuza de separatism, naţionalism sau fundamentalism pe acest om? Eu îi apreciez afirmaţiile şi le însuşesc ca fiind valabile şi pentru neamul românesc şi pentru religia neamului meu.
Iată încă o afirmaţie a Marelui Rabin al Israelului, fost căpitan de tancuri: „Toţi în această ţară suntem chemaţi sub arme. Aşa spune legea...ån perioada războiului Yom Kippur, am stat, împreună cu colegii mei, şase luni de zile în tanc, respectiv acolo am mâncat, acolo am dormit, acolo am locuit, ca un prizonier“.
(Cotidianul ZIUA din 6 februarie 2006, interviu semnat de Sorin Roşca Stănescu).

Iată un exemplu de cum trebuie să ne apărăm valorile neamului în care ne-a dat viaţă Dumnezeu. Eu sunt întrutotul de acord cu afirmaţiile Marelui Rabin al Israelului. Mi-aş dori , ca român, un astfel de lider religios.
In final vă subliniez un pasaj din scrisoarea din 11 februarie 1937 semnată de Corneliu Zelea Codreanu şi adresată Rabinului David Şafran: „Un om care crede, cum cred eu, nu numai în judecata istoriei, ci şi a lui Dumnezeu, nu poate urå  alte neamuri, egale în faţa Lui. şi poporul meu şi poporul dumneavoastră a avut aceeaşi soartă tragică. După ce poporul evreu îşi va regăsi Patria pierdută, va trebui să facem împreună pasul decisiv pentru o reconciliere istorică între cele două popoare ale noastre“.
(pag. 35-36 din cartea CREDINţA NEAMULUI ROM¬NESC, autori Vasilică şi Luminiţa Militaru).

Personal iau ceea ce este bun de oriunde. Consider că atitudinea din comunicatul de presă este ostilă unui dialog real şi constructiv dintre poporul român şi poporul evreu. Niciodată nu vor uni mesajele de ură şi agresivitate şi nici catalogările ieftine şi nefondate. Cuvântul etnie este înjositor pentru un popor ca poporul evreu, ce aparţine unui neam ales de Dumnezeu pentru a purta mesajul divin între păgânii din timpul Vechiului Testament şi nu numai. Dacă veţi continua astfel, veţi aduce grave prejudicii relaţiei paşnice şi ecumenice dintre două religii complementare. Eu n-am venit să stric Legea sau proorocii, ci am venit să le plinesc, spunea Hristos. Prin comunicatul de presă, vă plasaţi împotriva unei reconcilieri istorice dintre neamul român şi neamul evreu, profeţită de C.Z.Codreanu. Prin mesajul dumneavoastră aţi stârnit mai multe reacţii negative decât pozitive şi aţi adus grave prejudicii imaginii Bisericii lui Hristos, pe care ar trebui s-o apăraţi până la mucenicie.

Vă rog să mă iertaţi dacă am fost  prea direct în câteva din afirmaţii. Dar Sf. Pavel afirma că din eresuri se vădeşte adevărul.
       Cu respect Vasilică Militaru

ANI îl anchetează pe inspectorul din Ministerul Educaţiei plătit de firma Melaniei Vergu

Autor: LAURENTIU MUSOIU • Categoria: Social • Publicat la: 2011-03-09 17:55:35

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a demarat o anchetă în cazul inspectorului general de biologie din Ministerul Educaţiei, Traian Şăitan, plătit de firma fostului consilier al lui Daniel Funeriu, Melania Mandas Vergu. Juriştii susţin că este o problemă de conflict de interese, iar inspectorul va trebui să opteze între postul ocupat în minister şi funcţia de expert coordonator în cadrul proiectului desfăşurat de firma familiei Vergu.

După ce ziarul “Puterea” a dezvăluit că inspectorul general de biologie din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) câştigă între 150 şi 300 de lei pe oră de la firma fostului consilier al lui Funeriu, Melania Mandas Vergu, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a demarat o anchetă în acest caz. Reprezentanţii Agenţiei susţin că nu pot oferi deocamdată mai multe detalii despre caz. “Bineînţeles că acest caz a ajuns în atenţia noastră şi că este verificat. Nu pot însă să vă ofer alte detalii pe timpul desfăşurării anchetei”, ne-a declarat un oficial al ANI. Totuşi, aceeaşi sursă susţinea pe 8.03.2011, în ziarul nostru, că în cazul inspectorului din MECTS ar putea fi vorba despre incompatibilitate sau de conflict de interes. “Inspectorul nu are cum să fie colaborator al acestei firme particulare. Nu are voie. Poate să fie şi incompatibilitate şi conflict de interes. Depinde cum s-a desfăşurat proiectul şi aşa mai departe. Este o problemă”, ne-a declarat un oficial al ANI, la acea dată.

Juriştii contactaţi de reporterii noştri susţin că legislaţia în vigoare nu permite unui inspector din Ministerul Educaţiei să câştige bani de la o firmă particulară, mai ales dacă aceasta desfăşoară proiecte pe învăţământ. “Este conflict de interese. Este încălcată Legea 161/2003. În această situaţie, inspectorul va trebui să opteze pentru una dintre cele două funcţii”, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea.

Inspectorul Traian Şăitan este retribuit, potrivit fostului consilier al ministrului Daniel Funeriu, cu până la 300 de lei pe oră, ca expert coordonator de activităţi de nivel regional din proiectul pe fonduri europene “Practică să înveţi, învaţă să practici”, desfăşurat de firma SC Edu-Tim Consultanţă Europeană SRL, deţinută şi administrată de Melania Mandas Vergu şi de fiul acesteia.

Alte venituri, pe lângă slariile mari de la MECTS

Sindicatele din învăţământ susţin că nu este normal ca un inspector din MECTS să fie plătit de o firmă privată. “Din câte ţin eu minte, şi doamna Vergu a fost nevoită să renunţe la funcţia de consilier al ministrului pentru respectivul proiect, pentru că era într-un conflict de interese sau pentru că solicitase anumite date de la universităţi, în interes propriu. Nu este normal ca un inspector, angajat cu carte de muncă de Ministerul Educaţiei, să aibă alte surse de venit. Dacă ANI a demarat o anchetă, înseamnă că ceva nu este în regulă. Este adevărat că şi profesorii se pot implica în astfel de proiecte, dar munca este enormă. Sumele pomenite în proiectul doamnei Vergu sunt fabuloase. Eu nu ştiu ce poate să facă un om ca să-l plăteşti cu 300 de lei pe oră. Dar, se pare că doamna Vergu a devenit expert pe proiecte europene, după ce şi-a demonstrat competenţele ca jurnalist sau consilier al ministrului”, ne-a declarat preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale, Constantin Ciosu.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hăncescu, susţine că este imoral faţă de dascăli ca un inspector din Ministerul Educaţiei, cu salarii mult mai mari decât cele ale profesorilor, să fie plătit şi de o firmă particulară. “Nu mă pot pronunţa din punct de vedere legal, dar este problemă de moralitate. Noi am prezentat salariile impresionante ale angajaţilor din minister. Cred că au salarii destul de mari încât să nu mai aibă nevoie de alte venituri”, ne-a declarat Hăncescu.

Melania Mandas Vergu recunoştea într-o declaraţie oferită ziarului “Puterea”, pe 8.03.2011, că inspectorul MECTS Traian Şăitan câştigă între 150 şi 300 de lei pe oră de la firma SC Edu-Tim Consultanţă Europeană SRL. “Câştigă cât prevede ghidul solicitantului. Nu poate să câştige mai mult şi nici mai puţin. Sunt tarife foarte clare. Eu nu înţeleg de ce aveţi asemenea mare interes. Domnul Şăitan Traian, ca şi alţi domni colaboratori la mine în proiect sunt plătiţi exact conform tarifelor din ghidul solicitantului. Nu trebuie să vă spun acest tarif, nu am obligaţia să vi-l spun. Acele tarife sunt maximale. Nu e obligatoriu să fie alea. Pot fi alea, sau pot fi mai mici… mai mari în nici un caz. Depinde de tipul de expert. Un expert de tip A are 300 de lei pe oră, un expert de tip B are 200 de lei pe oră, iar un expert de tip C are 150 de lei pe oră, cu taxe cu tot, evident. Nu ştiu exact dânsul din ce categorie face parte. Nici nu are importanţă”, ne-a declarat Melania Mandas Vergu.

Inutile limitări ale drepturilor la studii

Inutile limitări ale drepturilor la studii

de Andrei Marga

 

Aşa cum am anticipat (şi se poate anticipa de către oricare cetăţean care judecă cu precizie şi onestitate), fiecare dintre legile adoptate recent (prin cunoscutele proceduri neconstituţionale care se practică) de regimul actual din România - legea pensiilor, legea salarizării, legea educaţiei şi celelalte - este o grosieră improvizaţie. Punerea în aplicare a fiecăreia duce, în consecinţă cum se observă deja, la absurdităţi. Acestea ar fi doar retorice, dacă nu ar atinge soarta oamenilor. Mă refer aici la un singur exemplu: limitarea inutilă a drepturilor de studii prin legea educaţiei publicată deunăzi de „Monitorul Oficial" (18, 2011).

Sunt cel puţin patru articole, de gravitate variabilă, dar mare, care limitează dreptul la studii al cetăţenilor României. Iată, de pildă, articolul 140 (2) anulează studiile master la distanţă. Se poate discuta dacă studiile master la distanţă pot fi organizate în ştiinţele experimentale, inginerii, medicină; mai curând nu este cazul. Dar oprirea tuturor studiilor master la distanţă este o eroare, cel puţin din motivul că limitează dreptul la studii al unor tineri care locuiesc şi lucrează în alte localităţi şi care pot realiza „frecvenţă redusă" cu mijloacele electronicii de astăzi. Apoi, articolul 140 (4) anulează doctoratul la fără frecvenţă, împiedicând persoane care lucrează în afara localităţilor universitare să urmeze studii doctorale. Nu insist asupra faptului evident că mulţi profesori, medici, jurişti, economişti şi alţii vor fi opriţi să-şi completeze studiile, dar remarc împrejurarea că, cel puţin la Universitatea „Babeş-Bolyai", sute de candidaţi străini competitivi sunt respinşi inutil. Trebuie înţeles că este important să avem doctorate puternice, dar relevanţa doctoratelor nu este a priori subminată de forma doctoratului.
Diferite ţări nu fac distincţia dintre „frecvenţă" şi „fără frecvenţă", încât lasă în seama persoanei ce face cu timpul său şi cum se pregăteşte, dar nu conţin interdicţii în lege. Mai departe, articolul 150 (3) spune că doar 5% dintre studenţi au dreptul să promoveze doi ani într-un an. Cine stabileşte a priori câţi studenţi promovează doi ani într-un an? Poate fi 1%, pot fi 10%? Ce rost au astfel de prevederi într-o lege serioasă? În sfârşit, pentru a limita enumerarea de exemple, în articolul 157 nici nu se mai aduce vorba de „joint master" sau „master internaţional", care fac parte din chiar politica Uniunii Europene. Oare legea nu cunoaşte reglementările Uniunii Europene?

O lege gândită de oameni pricepuţi, cu scaun la cap, nu conţine limitări inutile, ci reglementări riguroase ale rutelor de studii. Reglementările riguroase sunt însă altceva decât nevrozele din lege, pe care, e adevărat, le mai putem citi, retroactiv, în documentele partidului lui Mussolini. Fără vreo fixaţie, trebuie spus că autorii legii au luat în braţe, obsedaţi, negaţiile şi interdicţiile, precum acele documente. Cât priveşte reforma, legea în cauză nu face nici o reformă, în primul rând din motivul, bine remarcat de un coleg din Iaşi: tot ceea ce este bun în lege este plagiat din reglementări vechi, iar ceea ce este nou este greşit.

ROSTUL

Bradut Florescu, unul din "vechii" presei romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda.

IATA CE ARTICOL  A  SCRIS, DUPA CE A PLECAT :

Rostul  Romaniei i-a disparut rostul. E o  tara  fara rost, în orice sens vreti voi. O  tara  cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.  Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.  Batranii.  Romania  îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.  Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.  Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în  tara  aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".  La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.  Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!  Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.  Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.  Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.  Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .  Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza.  Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la fund pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri. Suna-ti familia, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.  Sa traiesti! Bradut Florescu

Idila Vergu - MECTS continua

Cu încălcarea legii. Inspector din Ministerul Educaţiei, plătit de firma Melaniei Mandas Vergu. AUDIO

Autor: LAURENTIU MUSOIU • Categoria: Social • Publicat la: 2011-03-07 19:40:21

Un inspector din Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) câştigă între 150 şi 300 de lei pe oră de la firma Melaniei Mandas Vergu, potrivit declaraţiilor fostului consilier al lui Daniel Funeriu. Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) atrag atenţia că această colaborare nu respectă normele legale, putând fi vorba despre incompatibilitate sau conflict de interese. Melania Vergu este însă convinsă că inspectorul MECTS câştigă cât oricare al profesor implicat în proiecte asemănătoare.

Fostul consilier al ministrului educaţiei, Melania Mandas Vergu, a recunoscut pentru ziarul “Puterea” că, de pe urma proiectului pe fonduri europene desfăşurat de firma sa, un inspector din cadrul MECTS câştigă între 150 şi 300 de lei pe oră.

Inspectorul general la biologie din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), Traian Şăitan, este şi expert coordonator de activităţi de nivel regional din proiectul “Practică să înveţi, învaţă să practici”, desfăşurat de SC Edu - Tim Consultanţă Europeană SRL, firmă deţinută şi administrată de Melania Mandas Vergu şi de fiul acesteia. După cum recunoşte chiar fostul consilier al ministrului Daniel Funeriu, inspectorul Traian Şăitan înregistrează câştiguri băneşti de la firma particulară. Aserţiunile Melaniei Vergu sunt însă contradictorii, mai întâi fostul angajat al MECTS susţine că Traian Şăitan nu poate să câştige mai puţin decât suma prevăzută în acte, iar, ulterior, revine cu declaraţii diferite pe aceeaşi temă. “Câştigă cât prevede ghidul solicitantului. Nu poate să câştige mai mult şi nici mai puţin. Sunt tarife foarte clare. Eu nu înţeleg de ce aveţi asemenea mare interes. Domnul Şăitan Traian, ca şi alţi domni colaboratori la mine în proiect sunt plătiţi exact conform tarifelor din ghidul solicitantului. Nu trebuie să vă spun acest tarif, nu am obligaţia să vi-l spun. Acele tarife sunt maximale. Nu e obligatoriu să fie alea. Pot fi alea, sau pot fi mai mici … mai mari în nici un caz. Depinde de tipul de expert. Un expert de tip A are 300 de lei pe oră, un expert de tip B are 200 de lei pe oră, iar un expert de tip C are 150 de lei pe oră, cu taxe cu tot, evident. Nu ştiu exact dânsul din ce categorie face parte. Nici nu are importanţă”, ne-a declarat Melania Mandas Vergu. Deţinătoarea firmei SC Edu – Tim Consultanţă Europeană SRL spune că inspectorul Şăitan nu câştigă mai mult decât un profesor. “Contează ce număr de ore are. Nu are normă întreagă la mine, adică… Tarifele astea sunt şi la sindicalişti. Întrebaţi-i pe ei cu cât sunt plătiţi pentru proiectele lor. Toţi sindicaliştii au proiecte. Nu e nimic ilegal. Cât câştigă şi sindicaliştii, şi profesorii, şi inspectorii şcolari, şi oamenii din minister care lucrează în proiecte, atât câştigă şi domnul Şăitan”, ne-a mai spus Vergu.

ANI: „Incompatibilitate sau conflict de interes”

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) atrag atenţia că inspectorul Traian Şăitan ar putea fi în incompatibilitate. “Inspectorul nu are cum să fie colaborator al acestei firme particulare. Nu are voie. Poate să fie şi incompatibilitate şi conflict de interes. Depinde cum s-a desfăşurat proiectul şi aşa mai departe. Este o problemă”, ne-a declarat un oficial al ANI.

Inspectorul Traian Şăitan nu a putut fi contactat pentru a comenta subiectul.

Traian Şăitan nu este sigura persoană a cărei colaborare cu firma Melaniei Mandas Vergu este pusă sub semnul întrebării. Decanul Facultăţii de Biologie şi Geologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj este acuzat de rectoratul instituţiei de învăţământ superior că a ajutat la externalizarea serviciilor unităţii. Rectoratul universităţii clujene susţine că firma familiei Vergu nu a contactat conducerea instituţiei de învăţământ superior pentru a solicita o colaborare. “Rectoratul şi Consiliul de Administraţie al Universităţii «Babeş-Bolyai» iau act cu stupoare de faptul că pe site-ul firmei de familie Societatea Comercială Edu - Tim SRL, a familiei Melania Vergu şi fiul, Tudor Vergu, se pretinde că Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii «Babeş-Bolyai» şi Universitatea «Babeş-Bolyai» participă la cunoscutul program trucat al familiei, privind practica studenţilor. Precizăm că nici un consiliu profesoral de facultate şi nici o altă autoritate a Universităţii «Babeş-Bolyai» nu a aprobat vreodată participarea instituţiei la programul POSDRU al familiei Vergu. Faptul că pe site-ul Societăţii Comerciale EDU - TIM SRL apare numele Cristina Dobrotă nu angajează şi nu a angajat decât prin efracţie, Facultatea de Biologie şi Geologie a Universităţii «Babeş-Bolyai»  reprezintă un abuz al persoanelor implicate”, se arată într-un comunicat de presă al universităţii clujene, din 27.02.2011.

 Ascultaţi înregistrarea declaraţiilor doamnei Vergu

Schimbări fără reformă

Schimbări fără reformă

de Andrei Marga

În România ultimilor ani se anunţă zgomotos reforme pe care nimeni nu le-a gândit şi se plagiază în voie înfăptuiri ale guvernelor anterioare pentru a le prezenta drept lucruri noi. În rest, ţara este în evidentă derivă, sub tripla lovitură care vine dinspre incompetenţa guvernanţilor, dinspre grupurile de neisprăviţi care-i atacă pe profesioniştii care mai sunt în societate şi dinspre pasiva reacţie a oamenilor, care văd ceea ce se petrece, dar tac. Putem da multe exemple de reforme de mucava: „reforma" sistemului salarial, „reforma" pensiilor, „reforma statului" sunt eşecuri ale lunilor recente. Printre avortoni se află mult clamata lege a educaţiei naţionale şi reforma „statului social". Să le luăm pe rând:
1. Nu discut procedura ilegală (pentru o justiţie ce se respectă) de adoptare a legii (prin ocolirea dezbaterii publice şi a examinării parlamentare), care o face, într-o altă lume, nulă de drept. Mă opresc asupra a ceea ce promit suporterii legii, asupra a ceea ce este de fapt legea şi asupra a ceea ce rezultă din aplicarea ei.
Traian Băsescu opunea legea la ceea ce el numea „reforma Marga". Nu am orgoliul de a-mi da numele unei reforme, dar dacă preşedintele o spune atât de înverşunat, accept provocarea. Ei bine, toate măsurile acceptabile din lege (mă folosesc de inteligenta remarcă a unei personalităţi ieşene: „Tot ceea ce este bun în lege se află în reglementări vechi, iar ceea ce este nou este aberant"), repet: absolut toate măsurile acceptabile sunt luate (pastişate, copiate, cum vrem să spunem) din reglementările deja adoptate în 1996-2000, când s-a făcut reforma efectivă, care a permis închiderea cu succes a capitolului „Educaţie şi formare profesională" în negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană (deja în mai 2000). Să le enumerăm succint (pe cele mai importante, spre a nu obosi cititorul cu lucruri cunoscute sau care se pot citi în Andrei Marga, „Anii reformei 1996-2000", EFES, Cluj, 2007, 570 p., care listează măsurile reformatoare majore şi se află în bibliotecile principale ale lumii).
Curriculum la dispoziţia şcolii (vezi „Noul Curriculum Naţional", Bucureşti, 1999, editat de Dakmara Georgescu şi colab.), descongestionarea programelor şcolare, descentralizarea, reforma bacalaureatului, reforma evaluării cunoştinţelor, introducerea evaluării instituţionale, introducerea învăţământului la distanţă (vezi Legea învăţământului, 1999), educaţia antreprenorială, reforma învăţământului profesional (vezi Madlen Şerban, „Învăţământul profesional şi tehnic", 1998), discriminarea pozitivă pentru rromi, reabilitarea şcolilor, relansarea învăţământului rural, introducerea „clasei zero", extinderea autonomiei universitare (vezi Constantin Brătianu, „Planul strategic instituţional", 1999), introducerea echivalării diplomelor (vezi Daneila Gârbea, „Evoluţii recente...", 1999), finanţarea globală, transportul şcolar, depolitizarea şi multe altele sunt deja din 1996-2000. Se pot indica, cu precizie, legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru care au consacrat astfel de reglementări, toate împreună dând conţinut reformei din 1996-2000.
Aberaţiile? Sunt nenumărate într-o lege record, cu 365 articole, cum este legea educaţiei a lui Băsescu. Iată câteva, enumerate doar (căci m-am pronunţat repetat asupra lor, iar mulţi oameni le-au observat deja): transformarea „clasei zero" în clasă obligatorie (când, de pildă, în SUA, este facultativă pentru părinţi), subordonarea şcolilor şi liceelor faţă de autorităţile locale (când, spre exemplu, în Franţa se vorbeşte de deplina autonomie a şcolilor), demontarea autonomiei universitare (când aceasta este o valoare a lumii civilizate, nu o măsură politică a unui guvern), pensionarea forţată a profesorilor universitari de vârf (când în SUA şi Canada nu sunt limite de vârstă, când Italia, Polonia, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Israel şi numeroase alte ţări au ridicat vârsta activă a vârfurilor profesionale, iar Franţa şi alte ţări se pregătesc să o facă), politizarea făţişă a învăţământului (care nu are similitudini, oricât pare de ciudat, decât la Mussolini, Hitler, Stalin şi urmaşii lor). Reinstaurarea centralismului este anacronică.
Unde este reforma promisă de Traian Băsescu şi propagandiştii săi? Cei care au făcut vreodată reforme ştiu că o reformă presupune proiect discutat public, detalieri tehnice făcute competent, personal pregătit din timp, conducere pricepută, voinţă politică. Toate acestea lipsesc. În afară de încropelile unui grup - ce cuprinde şi unii plagiatori, carierişti trecuţi prin toate regimurile şi tineri fără cultură profesională -, nu există în puterea actuală vreun proiect de reformă a educaţiei demn de nume (să observăm, spre edificare, proiectele propriu-zise din SUA, Franţa, Germania, China şi din alte ţări). Specialiştii lipsesc - de la Cotroceni, trecând prin Palatul Victoria, la Ministerul Educaţiei: pretutindeni persoane insuficient cultivate, dar care pretind o valoare pe care nu o au. Efectivii specialişti ai ţării, evidenţiaţi şi distinşi de autorităţi şi jurii internaţionale, sunt împinşi la o parte de o adunătură care nu oferă mare lucru, afară de voinţa de a uzurpa funcţiile. Personalul chemat să execute reforma este activul partidelor ce guvernează. Conducerea reformei este pe mâna unor persoane care au cu cercetarea ştiinţifică ceea ce avem fiecare cu trecerea prin Dardanele şi care cunosc învăţământul precum cetăţeanul obişnuit cunoaşte Insulele Fiji! Voinţa politică nu este, evident, de reformă propriu-zisă, ci de exhibare de măsuri ale căror consecinţe rămân confuze.
Face legea educaţiei 2011 reformă? Putem răspunde concludent observând Ordinul nr. 3.753 din 9 februarie 2011, prin care ministrul Educaţiei aplică legea. Prima preocupare evidentă este schimbarea directorilor de şcoli: aceştia devin delegaţi şi, cu aceasta, dependenţi de cei care îi numesc. A doua preocupare este epurarea profesorilor de vârf (probabil peste 2.000) din universităţi. A treia este pregătirea preluării unor universităţi în dauna celor care au luat în serios autonomia universitară şi au refuzat încolonarea. A patra este aplicarea unor aşa-zise „incompatibilităţi", ignorând sursele majore de corupere şi fără a observa că din 2005 încoace s-a realizat, sub deviza luptei anticorupţie, cel mai corupt sistem din istoria recentă. Aşadar, schimbări fără reformă - acestea sunt realizările de astăzi în educaţia din România!
În „Le Monde" (9 februarie 2011, la p.9), fostul prim-ministru al Franţei Jean-Piere Raffarin vorbeşte de „la bataille de l'intelligence" în care sunt angajate ţările lumii. Cu ce vine România de astăzi în „bătălia inteligenţei"? Evident, vine cu o copiere a măsurilor reformei de acum peste zece ani, vine fără proiect şi cu o lege care politizează învăţământul, vine cu abordările cele mai diletante de la Aneta Spornic încoace, vine cu distrugerea specialiştilor şi, inevitabil, a programelor competitive. România vine, în alte cuvinte, cu autospolierea resurselor.
Cum va putea ţara noastră să facă faţă „bătăliei inteligenţelor" se poate anticipa. În 1999, România era invitată la Paris, Berlin, Washington DC, Beijing pentru a-şi prezenta reforma educaţiei, iar reprezentanţii ei au intrat în revistele şi editurile de prim-plan din lume. Astăzi ţara noastră abia dacă ţine pasul cu Bosnia-Herţegovina, Muntenegru şi alte ţări lovite de conflictele istoriei recente, iar ceea ce se face în România este privit cu condescendenţă.
2. Reforma „statului social" este altă vorbă goală în politica românească de azi. Pentru a dovedi că deja la conducerea ţării nu se înţelege problema să revenim la fapte, fie şi pe scurt.
„Statul social" este statul în care sistemul asigurărilor sociale (educaţie, sănătate, şomaj, pensionare) funcţionează astfel încât nici un cetăţean nu cade în afara plasei sociale. Este un stat care produce suficient de mult încât performanţa asigurării bazei vieţii fiecăruia să se atingă fără dificultăţi. Acest stat - numit în franceză „l'état providence", în germană „Wohlfahrtstaat", în engleză „Welfarestate" - a început, istoriceşte vorbind, cu Bismarck şi Keynes, care, fără a fi socialişti, au promovat ideea unei plase sociale asiguratorii. Pierre Rosanvallon a descris în detalii (în „La crise de l'Etat –providence", Seuil, Paris, 1992, şi „La nouvelle question sociale. Repenser l'Etat providence", Seuil, Paris, 1995) statul social. Conducerea actuală a României - necunoscând domeniul - nu ştie cum se pune problema „statului social" şi debitează idei care duc, în fapt, spre un trecut funest, ca gen proxim.
Nu este nicidecum vorba, în Europa, de a părăsi „statul social". Acesta este ancorat, pe urmele vestitei „soziale Marktwirtschaft" a lui Adenauer-Erhardt, în înseşi acordurile de la baza Uniunii Europene. Şefi de astăzi ai administraţiei de la Bucureşti, se vede bine, nu înţeleg în profunzime documentele pe care le-au semnat. Este vorba acum, în orice caz, cel puţin în ţări ale Europei, de a reconstrui „statul social". Nu fac în acest loc şi în acest moment teoria. Spun doar că este vorba de a lua în seamă două fapte de importanţă crucială. Pe de o parte, „statul social", pe care istoria ni l-a transmis, trebuie reconstruit (nu părăsit, cum cred autorităţile de la Bucureşti), căci sistemul de impozite existent nu-l poate susţine. Pe de altă parte, „statul social" trebuie refăcut pe un sistem nou de impozite selective şi universalizate, care nu are, însă, de a face cu impozitele ce strivesc iniţiativa. Este vorba, trebuie accentuat, de un nou sistem de impozite, nu neapărat de mărirea impozitelor existente.
Mai devreme decât de orice, discuţia serioasă din Europa de astăzi nu este despre „statul social", ci despre capacitatea unei administraţii de a pune în mişcare producerea de bunuri într-o societate. Numai după lămurirea acestei capacităţi se poate discuta fructuos despre „statul social". În România se discută astăzi cam după ureche chestiunea „statului social". Discuţia se face oricum înainte de a se observa că actuala administraţie a ţării nu numai că a dus la criza de subproducţie (în era supraproducţiei agricole şi industriale!), dar nu poate scoate ţara din criză. În schimb, administraţia taie nechibzuit şi inutil achiziţiile istorice ale „statului social".

	Andrei Marga