Expansiunea incompetenţei
de Andrei Marga
O probă a nevoii unei alte abordări a educaţiei în România oconstituie caracterul diletant şi anacronismul deciziiloractualului Minister al Educaţiei, cu toate efecteleinevitabile, extrem de costisitoare, în consecinţă.
Să amintim doar câteva dintre numeroasele exemple de eşec, ocazionate de ultimele examene de bacalaureat sau ţinând de starea de lucruri creată în universităţi.
Rezultatele bacalaureatului 2010 şi 2011 – cu efectivul mai redus de promovaţi, discrepanţele mari dintre judeţe şilocalităţi, caracterul neconcludent al notelor, numeroasele fraudări - nu denotă deloc vreo sporire a exigenţei, cum pretind propagandistic oficialii. Aceste rezultate atestă incapacitatea ministerului de a organiza examene valide (îndefinitiv, subiectele confuze, dogma uniformităţii subiectelor, supravegherea aleatorie ţin de decizii ministeriale). Ele oglindesc demotivarea cadrelor didactice şi a elevilor, lipsa de încredere şi de orizont ce s-a răspândit în învăţământul românesc actual. Frustrărilor create în rândul slujitorilor şcolii de promisiunile salariale mereu încălcate de către autorităţi li s-au adăugat frecventele măsuri diletante şi efortul de a antagoniza părinţi şiprofesori, elevi şi cadre didactice, societatea şi învăţământul. Desfiinţarea absurdă de şcolişi concedierile necugetate dispuse de Guvern, în situaţia în care educaţia din Româniatrebuie extinsă, măresc nesiguranţele şi debusolarea din învăţământ. Descurajarea exprimării opiniilor de către salariaţi prin noul Cod al muncii este, probabil, unică.
Ca urmare, preocuparea tot mai multor oameni (cadre didactice din şcoli, licee, studenţi, profesori universitari), în acest moment, este aceea de a găsi o cale de evitare a activităţilor dirijate de guvernanţi în învăţământ, fie şi cu preţul părăsirii sistemului şichiar al emigrării. În universităţi s-a creat cea mai negativă, mai nestimulativă şi mai nefructuoasă atmosferă de după 1989. Ministerul nu şi-a mai respectat contractele instituţionale, administrarea sistemului devenind contexuală. S-a reluat măsura lui Ceauşescu de oprire a concursurilor pe posturi didactice în universităţi, pentru prima oară după 1989, încălcându-se pe faţă legislaţia universitară în vigoare. O discreditare a şcolii româneşti se întreprinde sistematic chiar de minister. Resursele financiare ale Uniunii Europene au devenit greu accesibile pentru competitori serioşi datorită birocraţiei, politizării şi nepriceperii ministeriale, precum şi reducerii cofinanţărilor guvernamentale. Dezvoltarea programelor de formare universitară şi de cercetare ştiinţifică pe direcţia susţinerii economiei, administraţiei şi culturii ţării nici nu mai este tematizată în cadrul gestiunii fără competenţă a ţării. În vreme ce alte ţări, chiar în contextul recesiunii din ultimii ani, dezvoltă programe universitare şi cercetarea ştiinţifică, întăresc finanţarea şiîntreprind reforme axate pe valoarea profesorului, guvernarea actuală caută să distrugă autonomia universitară, diminuează finanţarea, încearcă să politizeze universităţile şi să învrăjbească instituţiile mari şi mici, studenţii şi profesorii, sindicatele şi angajatorii, generaţiile. Guvernarea prin antagonizare şi uzurpările legislative, caracteristiceactualului regim din ţară, îşi vădesc tot mai mult efectele în învăţământul românesc de astăzi, în care s-a ajuns, între altele, la cea mai puţin calificată şi mai coruptă ocupare a funcţiilor principale din Ministerul Educaţiei după 1989. Fruntaşii ministerului au devenit deja proverbiali prin agramatism, nepricepere, agresivitate, implicare în afaceri necurate. O degradare cuprinzătoare – instituţională, a calificării celor responsabili, a culturii profesionale, a motivaţiei – s-a aşternut în educaţie, ca şi în celelalte sectoare ale societăţii româneşti de astăzi.
Educaţia din România ultimilor trei ani permite un bilanţ şi tragerea unor concluzii profunde: „descentralizarea”, prin practicarea incompetentă a acesteia, a dus la un centralism tenace, fără precedent; „învăţământul centrat pe elev şi student” a dus la transformarea acestora în simple anexe ale unei birocraţii voluminoase; învăţământul orientat spre „formarea de competenţe” a dus, datorită îngustimii de concepţie şimăsurilor greşite, la scăderea nivelului de calificare; reforma curriculară a dus, din cauza nepriceperii şi politizării, la confuzii costisitoare în organizarea învăţământului şi la ineficienţă; pretenţia priorităţii educaţiei, emisă de către actuala guvernare, a dus la deteriorarea bazei financiare a învăţământului; aşa-zisa „întinerire a personalului” a dus, din cauza politizării agresive ce se practică, la preluarea funcţiilor de decizie de către persoane incompetente pe scară necunoscută înainte şi la renaşterea categoriei politrucilor; deviza intrării unor universităţi româneşti în topul internaţional a dus, înconsecinţa amatorismului decidenţilor, la reducerea finanţării, blocarea posturilor, efortul de eliminare a profesorilor performanţi; internaţionalizarea a dus, datorită caracterului eronat al deciziilor adoptate de guvernanţi, la degradarea şi deteriorarea programelor; folosirea resurselor financiare ale Uniunii Europene s-a acoperit deja de corupţie şi fraudă deschisă. Se poate spune că toate devizele utile şi nobile din învăţământul european de azi se trădează sau se malformează, datorită nepriceperii şi politizării, prin deciziile actualei guvernări.
