Slovacia – o ţară europeană demnă şi care trebuie respectată de noi românii

Maniera intransigentă, corectă şi europeană în care Slovacia a rezolvat problema neorevizionismului maghiar intern – care ameninţă siguranţa sa naţională – mi-a generat un sentiment de admiraţie totală şi de respect sincer faţă de această ţară. Slovacia dovedeşte Europei şi lumii întregi că, deşi este un stat mic ca teritoriu şi populaţie, posedă o splendidă calitate, specifică numai statelor puternic consolidate ca democraţii,  anume aceea a unei impresionante demnităţi naţionale şi prin aceasta că este un stat mare.

 Principiul care a generat o asemenea  atitudine politică şi naţională a Slovaciei nu este o invenţie a acestei ţări, nici nu a fost descoperit acum după îndelungi căutări, necunoscut zilelor noastre, ci este unul vechi decând lumea şi la îndemâna oricărei ţări care doreşte cu adevărat să-şi apere interesele naţionale fundamentale. A fost şi este un principiu axat pe patriotism, demnitate naţională şi apărarea cu fermitate a intereselor supreme de stat.

 Rememorarea câtorva acţiuni întreprinse de statul slovac împotriva neorevizionismului revanşard, şovin şi exclusivist etnic, practicat tenace de Ungaria, se impune pentru noi românii. România este, la fel, o ţintă permanentă a politicii extremist – revanşarde a Budapestei iar atitudinea Slovaciei ne oferă modul în care această ţară a ştiut să contracareze acţiunile respective şi să se protejeze. Un exemplu elocvent în acest sens l-a reprezentat refuzul autorităţilor slovace de a permite, în august 2009, intrarea în ţară a preşedintelui Ungariei, Laszlo Solyom, cu intenţia de a inaugura o statuie a „Sf.Stefan”, în localitatea Komarno, cu concentraţie de etnici maghiari. Refuzul Slovaciei a avut o motivare inatacabilă anume că vizita preconizată coincidea cu împlinirea a 41 de ani de la invazia trupelor Tratatului de la Varşovia, între care şi cele ale Ungariei, în Cehoslovacia. Întrucât  nu s-a ţinut seama de  anunţul făcut  pe canale diplomatice că „vizita nu este binevenită”, Laszlo Solyom a fost oprit la graniţa statului slovac fiind nevoit să facă cale întoarsă; a fost declarat „persona non grata”! Prin această decizie autorităţile slovace au preîntâmpinat organizarea pe teritoriu slovac a unor manifestări cu caracter revizionist, revanşard şi şovin maghiare ce erau preconizate a se desfăşura cu prilejul vizitei lui Slyom. De asemenea, Slovacia a făcut faţă cu succes intenţiei Ungariei de a acorda cetăţenia ungară etnicilor minoritari maghiari de pe teritoriul naţional slovac prin adoptarea de către parlamentul ungar a unei legi în acest sens (mai 2010). Reacţia a fost una la fel de fermă, neezitantă şi perfect legală prin adoptarea legii care prevede că se interzice dubla cetăţenie iar etnicii maghiari care deţin cetăţenia ungară nu pot ocupa funcţii publice în Slovacia. Atitudinea statului slovac, în acest caz, a fost una logică fiind arhicunoscut faptul, probat nu de puţine ori de-a lungul istoriei, că loialitatea nu poate fi împărţită, ea poate fi doar una şi faţă de o singură ţară. Cu atât mai mult cu cât politica Ungariei faţă de  Slovacia este una revanşardă, de revizuire a tratatelor de pace, de după Primul Război Mondial, care au consfiinţit crearea statului Cehoslovac şi de realizare a iluzoriei Ungarii Mari! Semnificativă în această situaţie a fost solidarizarea cu Slovacia a lui Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei. La fel, în baza aceluiaşi principiu al primordialităţii interesului naţional, autorităţile slovace au implementat regionalizarea respingând organizarea administrativ-teritorială pe criterii etnice, evitând astfel apariţia acelei „mici Ungarii” pe teritoriul său, atât de mult dorite de Ungaria şi subordonate total intereselor acesteia, nu numai în cazul de faţă dar şi în cel al României, Ucrainei, Serbiei, etc., peste tot unde există o minoritate maghiară. Deosebit de consecvent în planul contracarării acţiunilor neorevizioniste, extremiste, revanşarde şi de amestec în problemele sale interne, iniţiate în prezent de Ungaria, statul slovac a interzis desfăşurarea pe teritoriul său, la Komarno, în ziua de 27 iunie 2012, a şedinţei unei comisii a Parlamentului Ungariei. Şi în acest caz, ca şi în altele, Ungaria fidelă „principiului” care guvernează politica sa externă în raport cu ţările pe teritoriul cărora există etnici minoritari maghiari, respectiv amestecul în treburile interne ale acestor state, a intenţionat organizarea şedinţei menţionate fără a consulta, în prealabil, autorităţile slovace. În acest context, mai amintim de faptul că trupa rock Karpatia, din Ungaria, este interzisă pe teritoriul Slovaciei,datorită mesajelor extremiste, şovine, xenofobe, rasiste şi  de susţinere a refacerii aşa zisei Ungarii Mari,cuprinse în repertoriul ei. O menţiune se impune, anume că măsurile aplicate de Slovacia, la care am făcut referire, nu au fost criticate de ţările membre ale Uniunii Europene, ele nefiind considerate nici nelegale, nici antidemocrate, nici antieuropene, nici antimaghiare!

 Fie şi la o simplă privire este evidentă asemănarea izbitoare a modului de acţiune practicat de Ungaria, în virtutea doctrinei hungariste a neorevizionismului, extremismului, exclusivismului etnic, separatismului teritorial şi şovinismului, în cazul Slovaciei şi României! Toate situaţiile din Slovacia, enumerate mai sus, s-au petrecut copie la indigo în  România. Trebuie spus, însă, că în timp ce Slovacia a rezolvat, ferm, logic, fără ezitare, în favoarea sa această situaţie, România, datorită atitudinii de espectativă şi ezitante a autorităţilor statului, a fost umilită şi sfidată de Ungaria! Din această perspectivă, comparativ, vorbim de un stat slovac puternic apărat printr-o  demnitate naţională  impresionantă şi de un stat român vulnerabil în care această calitate esenţială pare să nu mai existe. Autorităţile ţării mele, România, nu au considerat până în prezent necesar să găsească şi să aplice soluţii la aceaşi problemă. Cu siguranţă că nici nu au fost interesate, în acest sens, dacă este să ţinem seama numai şi  de faptul că  modelul slovac era aproape şi la îndemână!

Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu

FMI confirmă tragicul experiment făcut în România

"Qui s'excuse s'accuse", spune de veacuri un proverb francez.

Se aplică mănuşă celor care se scuză înainte de a fi acuzaţi, precum şi acelora care reacţionează ca şi cum au fost prinşi cu musca pe căciulă.

"Qui s'excuse s'accuse" - asta s-a putut spune extrem de nimerit despre FMI, când agenţia Reuters' (piesa de frunte în mass-media economice mondiale) a acuzat cu subiect şi predicat FMI de folosirea unor standarde duble în programele stabilite pentru România faţă de cele pentru ţări considerate occidentale, precum Portugalia sau Irlanda.

FMI a sărit imediat ca ars. Agenţia Reuters a avut parte de o replică lungă şi împopoţonată cu explicaţii nenecesare faţă de subiectul incriminării, unele chiar false despre situaţia economică din România şi altele şi mai netemeinice despre strategiile concepute de FMI.

Cât despre rezultatele obţinute, au fost evocate aceleaşi poveşti răsuflate cu stabilitatea financiară recâştigată, fără a se preciza că operaţia poate a reuşit, numai că pacientul a murit!

Ceea ce spusese Reuters despre programul FMI în România, prin comparaţie cu programele pentru alte ţări europene, este însă mizilic în raport cu ceea ce specialişti sau analişti de specialitate din România observaseră de ani de zile.

Dar, bineînţeles, FMI, cel care se comportă precum stăpânul faţă de sclavi în relaţia cu ţările de la periferie, cum este şi România, s-a făcut că nici nu vede, nici nu aude aprecierile venite din România.

Nu era, desigur, ca stăpânul de sclavi să se coboare într-atât!

Când a spus însă ceva Reuters, pe care cei de la FMI n-o puteau plasa pe la periferia colonială, reacţia a venit imediat. Şi s-a dovedit că Reuters a lovit în moalele capului.

De ce însă Reuters s-a trezit abia acum, după ce s-a făcut ani de zile că nu vede ceea ce era de zărit şi de la o poştă ,este o altă problemă! Este foarte posibil însă ca, în contextul controverselor germano-anglo-americane asupra strategiilor de urmat în faţa crizei datoriilor suverane, tunurile anglo-americane, inclusiv cele mediatice, să fi fost puse, alături de euro, şi pe strategiile de tip colonialist franco-germane în Europa de Est şi pe rezultatele lor dezastruoase!

Interesează foarte puţin acest aspect în legatură cu problema cu pricina. Fapt este că Reuters pune punctul pe "i" şi FMI, în calitate de instrument al asupririi Europei de Est, răbufneşte de mânie că este prins cu mâţa-n sac!

Ce au însemnat de fapt politicile de dublu standard de care a fost acuzat FMI?

Cea mai precisă decriptare au folosit-o în România acei analişti care au formulat clar că, la cererea capitalului privat transnaţional vest-european, FMI a făcut în România şi cu România un experiment pe cât de dramatic pe atât de dezgustător.

Reacţia FMI la acuzaţiile Reuters confirmă că în România a avut şi are loc un experiment FMI!

Alegerea României pentru acest experiment este lesne explicabilă: stat slab, în disoluţie economică aproape completă şi în disoluţie politică în curs, clasă politică gata să facă orice, în faţa oricărei comenzi externe, dacă este lăsată în continuare să fure.

În ce a constat experimentul?

Înainte de toate

- în impunerea tezei: statul este de vină, statul să plătească!

Lucru cu atât mai caraghios în România, dar poate cu atât mai relevant pentru experiment, deoarece nu statul adusese ţara în situaţia economică nesustenabilă în care ajunsese în 2009.

Nu statul dăduse creditele de consum destabilizatoare, nu statul făcuse importurile halucinante anterioare, ci sectorul privat.

- Culpabilizarea statului însemna să platească salariaţii, pensionarii, contribuabilii, şi nu băncile şi debitorii lor! În consecinţă, după ce a fost schimbat forţat Codul Muncii pentru a lăsa munca la cheremul capitalului, au fost stabilite cele mai dure măsuri de austeritate din Europa:

- tăieri de salarii,

- îngheţări de pensii,

- amputări de programe sociale, toate combinate cu majorări de impozite.

Şi, corolarul experimentului, toate aceste ajustări cerute a fi făcute de către stat au fost puse de la început în cârca populaţiei!

Dacă FMI consideră cumva acest experiment un succes, cum vrea să demonstreze, înseamnă că această instituţie şi-a pierdut şi drumul, şi cărarea şi a ajuns doar un jalnic instrument la cheremul capitalului privat transnaţional ale cărui interese le reprezintă cu neruşinare, fără a mai încerca măcar de formă să afişeze că ar mai urmări şi o dezvoltare a ţărilor prinse în vizor!

Nivelul de trai din România s-a prăbuşit !

După trei ani de programe FMI, nivelul de trai în Romania s-a prăbuşit.

Dar, să zicem că nu acest aspect este importamt, în măsura în care era preţul pentru "câştigarea" echilibrelor şi stabilităţii.

Dar acestea sunt poveşti de adormit copiii, căci este vorba de echilibrul şi stabilitatea celui ajuns în nemişcare economică, stabil până în măduva oaselor şi pentru totdeauna!

Fundamental este că, prin programele aplicate, România a ajuns în imposibilitatea fizică de a creşte, ceea ce, pentru o ţară subdezvoltată, este un dezastru!

Acest program a consolidat în plină criză poziţia României de anexă bananieră a Vestului Europei, care s-a conturat şi articulat în perioada anterioară de creştere economică, bazată aproape exclusiv pe creditul de consum promovat de băncile occidentale.

De-acum, România are perpective de dezvoltare închise.

Ultimele redute ale capitalului autohton au fost lichidate în favoarea capitalului străin de către acest program de criză şi cu aceasta soarta României, ca ţară în extincţie, a fost pecetluită, ceea ce reprezintă cel mai mare rău pe care FMI l-a făcut unui năpăstuit din Est, printre mulţi alţii din lume.

Traducere din "Times"

DE LUAT AMINTE !

Vecine secui, vrei autonomie? Îți dau. Dar ce faci cu ea?

 

un articol de Valentin Roman

Uite ce-ți propun, dragă vecine secui: eu îți dau autonomie, nu doar culturală sau teritorială în cadrul Statului român, ci totală, fă-ți țara ta, îți dau eu din pământul meu și fă-ți tu țara ta în mijlocul României. Steag ai deja, îți mai trebuie țara, se pare că-n țara mea nu-ți place.Și pentru că-s generos și nu-mi place să te văd cum te zbați în chinurile unor frustrări dureroase, sunt dispus să fac ce-am zis mai sus.

Dar trebuie să fi conștient de niște lucruri, vecine, anume că, după ce vei avea țara ta, pe care ți-o dorești atâta, de la mine nu trebuie să mai ai așteptări, vei trăi într-o enclavă înconjurată de România, orice pleacă dinspre tine spre alte zări, trebuie să treacă prin teritoriul meu, la fel precum trebuie să treacă prin el orice vine spre tine. Iar eu voi avea dreptul să controlez aceste lucruri și să pun ce taxe de tranzit vreau. Nu ai cum să influențezi acest drept, că eu fac ce vreau în țara mea, tu faci ce poți în a ta.
Vei avea nevoie de hrană, la tine culturile, în mare, sunt doar de cartofi. Ai nevoie de grâu, porumb, legume și altele. Ți le voi furniza, ca un vecin bun ce voi fi, însă la prețurile dorite de mine. Ce zici de 50 de euro pe kilogramul de grâu sau 100 de euro pe kilogramul de roșii? Te asigur că sunt de cea mai bună calitate. Avem din belșug în Bărăgan, de pildă. Din păcate pentru tine, Baraganul va rămâne al meu...

Vei mai fi nevoit, evident, să-ți educi copiii. Te pot ajuta și la acest capitol. România are câteva centre universitare mari, la București, Cluj și Iași, de pildă. Îți voi accepta copiii la studii acolo în schimbul unor taxe anuale modice, cum ar fi 500.000 de euro de persoană. Sunt sigur că-ți vei permite, exporturile de cartofi îți vor asigura un PIB peste cel al Norvegiei probabil...

În cazul instituțiilor de învățământ, probabil că taxele mele ți se vor părea mari, așa că poate vei decide să-ți înființezi și tu câteva. Ar fi o idee excelentă, doar că eu, de pildă, nu voi recunoaște diplomele emise de acestea. Și chiar dacă le-aș recunoaște, probabil că școlile tale vor funcționa în limbă maghiară, așadar nu am cum să-ți anagajez absolvenții pe teritoriul meu.

Singura variantă pentru a avea ceva șanse, ar fi să folosești în școlile tale limba română, pentru ca absolvenții să-și găsească de lucru în România, dar asta nu ar însemna oare să te expui riscului de a te...româniza? De-asta zic, ai grijă ce decizii iei și în planul ăsta.

În mod clar, ca nouă entitate statală pe harta lumii, nu vei face parte încă de la început din organizațiile internaționale, nu vei fi nici în UE, nici în NATO, nici membră a vreunui tratat de comerț.

Iar eu voi avea dreptul să controlez cine îmi tranzitează teritoriul care tine și în ce scop sau dinspre tine către alte meleaguri. În cel de-al doilea caz, pot să-ți ofer vize de tranzit pentru tine în schimbul unei taxe de, să zicem, 100.000 de euro bucata valabilă pentru doar o pășire pe pământul românesc. Ce zici? Îți convine? Ți-am spus că sunt generos azi. E frumos afară, deci am toate motivele să fiu așa.

De asemenea, nu ai nici aeroporturi internaționale și nici porturi. Dacă vei dori, tot ca un vecin bun ce-ți voi fi, îți pot închiria câteva docuri la Constanța, să faci și tu comerț. Chiria o stabilim împreună, prețul de pornire, unul decent zic eu, ar fi de 500.000.000 de euro pe an. Acolo poți încărca vase cu cartofi pentru export.

Va trebui să ai bani pentru spitale, de pildă, și resurse indejuns pentru a plăti o forță de poliție, medici buni, chirurgi, soldați etc. De pildă, fără spitale și doctori buni, vei fi nevoit să-ți tratezi bolnavii în țara mea, unde, în mod cert, asigurările medicale emise de tine, nu vor avea acoperire. Însă nu te pot lasă la greu, îți voi prelua suferinzii, dacă ești de acord ca pentru o operație de apendicită să plătești 50.000 de euro.

Dacă eu sunt xenofob sau ultrantionalist, tu ce ești?

Din toate cele de mai sus rezultă că eu nu sunt nici xenofob, nici ultranatonalist, în schimba rezultă că tu, vecine, ești anti-european. Te întrebi cum așa.

Simplu: în timp ce Europa dorește o omogenizare culturală și economică (o fantezie, de altfel), tu vrei separatism și visezi la Ungaria Mare, o chestie la fel de utopică, imposibil de realizat, din pricina faptului că până și în acel stat medieval, tot o minoritate reprezentai.

Ți-aș putea reaminti diverse părți ale istoriei din care poate vei înțelege că te-am primit în țara MEA, ți-am dat pământ, apă și pâine, dar se pare că nu-ți este de ajuns.

Până și originea îți este neclară, în sensul că tu, secui, te dai drept maghiar, dar nici măcar istoricii Budapestei nu s-au pus de acord cine ești, de unde vii și dacă ești sau nu înrudit cu ei. În "Gesta Hungarorum", Simon de Keza, un preot de la curtea lui Ladislau al IV-lea (1278-1290), afirmă că "după cucerirea Panoniei de către unguri, secuii au primit o parte din țară, totuși nu în Câmpia Panoniei, ci au trăit aceeași soartă VECINI ÎN MUNȚI CU BLACKII, cu care s-au amestecat și dela cari au împrumutat alfabetul".

Iată cum, dragă vecine, un cronicar ungur face distincție clară între neamul tău, al secuilor, și cel maghiar. Iar un alt aspect interesant al afirmației sale este cel în urma căruia rezultă cum că ai avea ceva sânge românesc și de la ai mei ai învățat să scrii. Deranjant, nu?

 

Treaba de care vorbește nenea Keza mai sus se întâmpla undeva pe la sfârșitul secolului XI sau începutul secolului al XII-lea. Ghici câți ani de istorie aveau ai mei deja pe pământul ăsta când ai venit tu. Îți este greu să aproximezi,nu? Te înțeleg, pentru tine antichitatea nu există, e imposibil să faci referiri la istoria ta folosind teremenul "înainte de Hristos". Nu mai vorbesc de neolitic sau epoca fierului, deja pătrundem în zonă SF pentru tine și tăi. Și asta este la fel de deranjant, nu?

Nu îmi voi reaminti de 1.000 de ani în care drepturi în Ardeal ai avut doar tu și alți minoritari, în timp ce pe ai mei i-ai asuprit, le-ai interzis limba, numele românești, religia și orice drept elementar uman.

Nu-mi voi aminti de Ip și Trăznea, nu-mi voi aminti de ce spunea scriitorul Geza Kosztensky, decât așa, în treacăt, un singur pasaj din broșura "Politica Națională", care, la sfârșitul secolului XIX, spunea că "să lăsăm la o parte minciuna convențională conform căreia noi pretindem că nu vrem să ucidem naționalitățile nemaghiare. DA - NOI VREM SĂ LE SUPRIMĂM ȘI TREBUIE SĂ LE SUPRIMĂM". O astfel de atitudine era felicitată, la acea vreme, de ministrul de interne ungar Hyeronimy.

Ce ai putea face

Ai putea să-ți vezi de treaba ta, la fel cum își văd de treaba lor lipovenii, turcii, tătarii și bulgari din România, la fel cum își vede orice om de aici. România ți-a oferit TOTUL, pământ, adăpost, resurse, absolut TOT.

Ți-am asigurat, prin legi, dreptul de a-ți utiliza limba, de a avea școli în limba ta, de a-ți practica religia, de a călători liber, de a fi reprezentat în parlamentul de la București, dar și în cel european, a manifesta, celebra, comemora. Ar fi trebuit să ai aceleași drepturi precum toți ceilalți și nimic în plus sau în minus, dar eu ți-am dat mai mult, că te-am văzut necăjit.

Poți trăi asemeni mie aici, cu bune și cu rele, cu necazuri și bucurii, cu familie și prieteni alături, cu rate la bănci, uneori zâmbitor, alteori mai supărat. Ai țarina să-ți cultivi pământul dat de strămoșii mei. Și nu ți l-am dat cu chirie, ți l-am oferit pentru vecie pentru că erai pribeag, n-aveai casă și acareturi. Lasă prostiile și nu mai confirma, prin tot ce faci, caracterizarea de "bolnavul Europei", pe care nenea Churchill ți-a atribuit-o.

Mă rog, eu ți-am spus toate astea ca un bun vecin ce-ți sunt și pentru că-mi păsa de soarta ta și a urmașilor tăi. Dacă tu alegi să abuzezi deja de toată permisivitatea asta, e problema ta, dar NU FACE, TE ROG, SĂ DEVINĂ PROBLEMA NOASTRĂ, CĂ N-O FI BINE DELOC! RESPECTĂ DRAPELUL ROMÂNESC, CONSTITUȚIA SA ȘI POPORUL SĂU!

 

 

Vladimir Suciu
540095 nicolae grigorescu str
nr33/4
targu mures
romania

Stiți cine suntem noi? Cetățeni europeni... și nu avem drepturi

Germania nu a făcut niciun compromis, dar a compromis politica aderării la Schengen
Consiliul JAI de joi  nu a adus nicio formă de compromis în ceea ce privește poziția obstinată a actualei guvernări din Germania de a ne ține în afara spațiului Schengen. Prezent la Consiliul JAI de la Bruxelles, ministrul de interne Radu Stroe nu a făcut decât să constate acest lucru. «Ceea ce s-a decis astăzi este să se reia subiectul Schengen până la sfârşitului anului 2013 în vederea stabilirii căilor de urmat pe baza abordării în două etape. Această soluţie practic reconfirmă continuarea procedurilor privind aderarea României la Schengen. Aceasta a fost soluţia de compromis pe care a acceptat-o toată lumea şi ca urmare, cum se spune, mergem înainte», a anunțat Radu Stroe la conferinţă de presă.
De fapt, compromisul nici nu a existat. Deși au fost peste 15 state care au susținut România și Bulgaria, două state nu au făcut decât cum a vrut actuala guvernare din Germania. Și dacă un compromis din partea Germaniei un a existat, a existat totuși o compromitere din cauza ei: compromiterea procesului de aderare.
Germania, și niște mici vasali care îi cântă în strună, au făcut în așa fel încât acest proces să apară ca unul perfect compromis. Au oferit clar dovada că, deși un stat respectă aquis-ul Schengen, el poate fi ținut cu cinsim pe margine, după cum i se scoală unui partid sau altul din Europa, unui ministru sau unui cancelar, poate fi modificat după cum bat vânturile schimbărilor politice în cancelariile occidentale, să îl facă dependent de ciclurile electorale, de ifosele unor sinistre personaje politice populiste.
Radu Stroe ne-a adus vești deja știute. Trei țări (Germania, Olanda și Finlanda) insistă aberant să condiționeze aderarea la Schengen de un raport pozitiv MCV. Ministrului olandez pentru securitate şi justiţie, Fred Teeven, afirmase la începutul Consiliul JAI, că ţara sa se va opune unei decizii privind aderarea României la Schengen, înainte de raportul MCV din decembrie «A fost invocat MVC-ul de către Germania, Finlanda şi Olanda, dar cu acceptul total pozitiv ca, până la sfârşitul anului, să stabilim modalitatea de integrare în Schengen», a precizat Stroe. Surse de la Consiliu spun că este foarte posibil ca în martie 2014 să aderăm la spațiul Schengen la nivel martim și aerian, și undeva prin octombrie 2014 să ni se dea liber în Schengen pe cale terestră.
Anul aderării la Schengen (martie și octombrie 2014) trebuia să coincidă cu aanul ridicării restricțiilor de pe piața muncii (inaurie 2014).
Ne-au adus unde au vrut. Au reușit să facă să coincidă anul ridicării restricțiilor de pe piața muncii (2014) cu anul aderării la Schengen (2014). Ca să ajungă aici au invocat în mod pervers tot felul de argumente care nu aveau nimic de a face cu criteriile aquis-ului de aderare la Schengen.
Dar de ce au vrut ca cele două faze să coincidă? Pentru a păstra controlul asupra liberei noastre circulații. Dacă ne integrau în spațiul Schengen înainte de ridicare oficială a restricțiilor pe piața muncii (1 ianuarie 2014), exista riscul – zic ei – să asiste la un asalt incontrolabil românilor și bulgarilor pe piețele muncii din statele lor, înainte de anularea unor asemenea restricții.
Prin obstacole impuse cu de-a sila central și est-europenilor, statele puternice din UE au reușit, dacă nu să anuleze, cel puțin să amâne și să tempereze, potrivit intereselor lor politice de moment, aplicarea reală în practică a două principii fondatoare ale UE: principiul liberei circulații a persoanelor, dar și principiul liberei concurențe.
Nu vor de fapt nici liberă circulație, nici liberă concurență cu ei
Neprimindu-ne în Schengen, înainte de ridicarea restricțiilor pe piețele muncii de la ei, ci doar odată cu ridicarea restricțiilor sau chiar după eliminarea lor, elitele politice ale statelor vestice din UE s-au asigurat că pot controla totuși valurile de muncitori români și bulgari.
Odată lăsate România și Bulgaria să intre în Schengen, este extrem de dificil ulterior să le mai restricționezi libertatea de circulație. Aderarea la spatiul Schengen inseamna aderarea la un spatiu in care controalele la frontierele interne intre statele membre au fost eliminate. Aceasta este diferența majoră între statutul de stat Schengen și cel de stat membru al Uniunii Europene, din punctul de vedere al controalelor la frontierele interne.
Așa că Zidului istoric al Berlinului i-au luat locul alte sute de ziduri invizibile, compuse din norme și reguli inventate de la o zi la alta, schimbate de la o zi la alta, numai și numai pentru a evita ca Estul să își confrunte potențialul cu Vestul. Dacă nu invocau restricțiile, poveștile cu corupția și MCV-ul, cu regulile Schengen schimbate în timpul jocului politic cu plastelina, marota cu țiganii cerșetori, politicieni populiști din state importante și bogate UE, membre Schengen, ar fi fost obligați să accepte, încă din primul minut al aderării noastre, ca votanții lor să fire supuși unei presiuni competiționale extrem de dure.
Treziți din letargia comodităților lor, masele de votanți din statele occidentale ar fi reacționat, ca orice masă de asistați nevoită să intre în competiție cu o masă de cetățeni estici, egali cu ei în drepturi, dar care sunt de mii de ori mai determinați să le demonstreze că pot fi mai buni din punct de vedere profesional.
Dorința est-europenilor de a dovedi cu orice preț că sunt capabili de performanță profesională, tocmai în țările unde competența este mult clamată și bine plătită, ar putea genera o răsturnare a valorilor sociale. Te trezești că est-europenii veniți în Belgia sau Olanda devin forța de șoc ocupațională pe piețele muncii din aceste state. Prin impozitele pe care le plătesc, romanii, polonezii și bulgarii devin actorii principali ai sistemelor de asigurări sociale în locul autohtonilor. Drepturile postulate prin Tratatul de aderare și de apartenența la Schengen (dacă s-ar respecta cu adevărat) îți oferă șansa să te instalezi la ei acasă, și să îi concurezi pe propriul lor teren. Este tocmai ceea ce nu vor.
În Belgia, grație guvernelor socialiste din anii ’80 şi ’90, precum și a presiunilor sindicale, muncitorii belgieni beneficiază de aproape două ore pauză în timpul programului de lucru (între 12 și 13,45). Ajutorul de șomaj era garantat aproape pe viață. O importantă pătură de cetățeni belgieni practică șomajul ca pe un sport național. Fug practic de muncă. Doar criza a mai schimbat un pic regulile. Sistemul de servicii este la pământ. Ceea ce un instalator belgian face în patru ore pe o sumă de 50 de euro, un lucrător din România sau Polonia face într-o oră cu 25. Sindicatele se înfurie că muncitorilor li s-a redus cu 10% al treisperezecelea salariu. Când ceri să ți se instaleze o conexiune internet-telefon-tv, poți aștepta și două luni până să beneficiezi de ea. Când ai conexiune, ai o viteză de 10 ori mai mică decât cea din România, Bulgaria sua Polonia. Exemplele pot continua. Singurul lucru corect pe care am putea să îl mai facem ar fi să ne răzbunăm inteligent pe această alteptare nedreaptă la care am fost supuși, concurându-i, începând din 2014, chair la ei acasă, dovedindu-le că suntem mai buni ca ei și profesional și sufletește, nu cerșindu-le pe străzi. 

George Bogdan - Cotidianul.ro

De ce se opune Germania intrării României în Schengen? VEZI ce companii sunt vizate!

De pe acum e clar. Germanii își vor folosi dreptul de veto în Consiliul JAI pentru a se opune aderării României la Spațiul Schangen. Nu că nu am fi pregătiți din punct de vedere tehnic, nici că ar mai trebui ceva de genul acesta.

Surse din cadrul PPE susțin că de fapt problema este direct legată de marile privatizări care se pregătesc în România: privatizarea CFR Marfă și privatizarea Poștei Române.

Nemții ar dori să cumpere ambele companii pe nimica toată. Dacă frații lor din Austria au pus mâna pe Petrom la intrarea României în UE, iar la intrarea în NATO, francezii pe Dacia și distribuția de gaze, grecii pe Romtelecom, italienii pe Enel, iar americanii pe niște "mărunțișuri" (Bechtel și Chevron care vine tare din urmă), de ce nu ar vrea și guvernul lui Merkel să pună mâna pe cea mai mare companie de transport feroviar de marfă din sud-estul Europei și pe Poșta Română, o companie cu rețele în toată țara și nu numai?

Astfel, CFR Marfă ar trebui preluat de Deutsche Bahn, iar Poșta Română de DHL. Până acum, autoritățile române nu au dorit să comenteze aceste lucruri, dar nu va fi nicio surpriză dacă pe ultima sută de metri Germania se va suci, își va lua tainul și va accepta România în Schangen.

SURSA : Iuliana Knospe - pesurse.ro

Ar fi dorit Eminescu România în UE?

de Radu Golban

 

Cu impresionantul ei patrimoniu cultural cu tot, Europa traversează o criză economică al cărei sfârşit încă nu se arată. Nici zestrea culturală şi istoria popoarelor europene nu rămân scutite de asprimea crizei şi transformă bijuterii ale culturii universale în gaj pentru Fondul Monetar. Am putea aşadar chiar să ne considerăm fericiţi că, din patrimoniul nostru cultural, Eminescu nu este un Acropole clădit din piatră, ci din cuvinte şi idei, care, după ce a mai trecut şi tăvălugul lui Patapievici peste el, ar fi fost girat finanţei mondiale.
Expresia tocită de „intrare în Europa” redă un fenom politic mult mai vechi decât procesul actual de integrare a României în UE. Graţie preocupării eminesciene cu modelul şi consecinţele integrării României în structurile europene ale secolului al XIX-lea, comemorându-i ziua sa de naştere, dăm măcar dovadă de maturitate în dezbaterea subiectului „Europa”, chiar dacă suntem codaşii actualului clasament de integare.
Spre deosebire de subiectele universale din poezia sa, gazetarul Eminescu este, în privinţa gândirii economice, arhitectul uitat al unui răspuns românesc în plin asediu economic strain asupra tânărului stat român. Oarecum firesc ca frământările sentimentale ale acestui mult prea sensibil suflet al neamului puse în versuri să fie probleme nerezolvabile ale omenirii, însă de neconceput este ca România să revină astăzi în relaţie cu Europa, pe cale politică şi economică, la problemele de fond de acum mai bine de un secol. În opinia lui Eminescu, preţul plătit de către tânărul stat pentru suveranitatea dobândită la Conferinţa de la Berlin în 1878 a însemnat concesii economice păguboase şi renunţarea la dreptul naţional asupra Dunării. Replica lui Eminescu din vârf de condei la asaltul marilor puteri asupra economiei naţionale - similar de altfel cu destinul României din zilele noastre - este totodată şi o călăuză pentru a înţelege mai bine interesele Europei, dacă nu şi o obligaţie morală de a reformula în memoria sa azi un răspuns românesc. Născut, între altele, din ambiţia lui Bismarck şi mutilat pentru cerşit şi conceput pentru a servi penetraţiei industriale austro-ungare şi germane, statul naţional român a rămas cu handicapul subdezvoltării, numit în termeni tehnici „dezvoltare naturală”.
Diferit de alţi junimişti, Eminescu nu a popularizat cu insistenţă cultura, filozofia sau economia germană fără a ţine cont şi de particularităţile româneşti în asimilarea unor modele străine de dezvoltare economică. Şcoala veche germană şi întregul curent de idei de formaţiune germană se bazează pe principii evoluţioniste de dezvoltare organică şi respinge orice formulă naţională, care ar încălca mersul natural al istoriei prin acte arbitrare, precum revoluţii sau intervenţii ale statului în economie. Şi Eminescu este adeptul acestui model al dezvoltării societăţii moderne pe cale evolutivă, dar nu fără a-i da o conotaţie românească. Marea popularitate a principalilor autori germani ai vechii şcoli eonomice, contemporani ai lui Eminescu, precum Fridrich List, Karl Knies sau Gustav Schmoller, şi orientarea lor naţionalistă îi fac să fie printre autorii preferaţi ai gânditorului român. În rafinarea ideilor lui List, interesul naţional al românilor a stat desigur pentru Eminescu mai presus decât naţionalismul german, trecând cu vederea peste maliţiozitatea lui List faţă de România. Nici că Dunarea ar fi pentru nemţi precum Nilul pentru egipteni şi nici că spaţiul german se întinde de la Helgoland la gurile Dunării nu au dat curs unei polemici din partea lui Eminescu vizând conceptul de imperialism continental german propagat de List. A-l aplica însă pe List, Eminescu recomanda pentru propăşirea economiei româneşti un protecţionism economic la scară mai mică, la nivelul României, tocmai pentru a asigura meşteşugului autohton şi agriculturii o posibilitate de dezvoltare organică şi firească. Europa visată de List este astăzi un mare spaţiu economic structurat la nivel intern după principii de liber-schimb şi diviziune a muncii, dar şi protecţionism faţă de exterior. Ironia soartei însă este că ceea funcţioneazăpe scară europeană în favoarea Germaniei este identic cu ceea ce nu rezonează pentru România pe aceeaşi scară. Eminescu nu ar fi agreat nici astăzi integrarea României în UE în maniera unui import brut de principii şi „forme fără fond”, ci ar fi sugerat implementarea aceluiaşi mecanism de piaţă aplicat cu succes în cadrul Europei, în favoarea centrului şi în detrimentul periferiei. De ce nu ar fi valabil, în interiorul frontierelor României, sub protecţia unui zid vamal pentru dezvoltarea agriculturii şi industriei, ceea ce este valabil pentru List prin definirea teritorială a unui univers european german. Eminescu ne-ar fi avertizat să nu confundăm politica mercantilă a Bruxelles-ului cu liberalismul politic şi orientarea culturală a României spre Occident.
Ceea ce este şi astăzi un pivot al economiei de succes germane în concepte teleogice de subordonare a statului sub principii canonice şi propensiuni de universalitate se prezintă pe aceeaşi linie de continuitate cu privaţiunile austerităţii. Definirea unor obiective – fie prin pactul fiscal sau alte exigenţe ale Europei – duc după dogma Bruxelles-ului, în ultimă instanţă, la subdezvoltare.
A înţelege mesajul lui Eminescu înseamna a ne cunoaşte un interes naţional, articulat după o paradigmă de succes, fiind creatori ai unui drum românesc de propăşire în Europa şi mai puţin un ingredient în reţeta altora.

SURSA : COTIDIANUL.RO