Reputatul regizor Nicolae Mărgineanu, fiu de deținut politic și autorul a numeroase opere artistice despre jertfa românilor în perioada comunistă, inclusiv a unui film dedpre viața Sfântului Ardealului - Părintele Arsenie Boca, a adresat următoarea Scrisoare Deschisă figurantului Alexandru Solomon:
„Am lucrat împreună, în 1993, la filmul «Privește înainte cu mânie», la care ai semnat imaginea. În 2001, ca producător, te-am ajutat să realizezi docu-drama «Omul cu o mie de ochi», despre reputatul fotograf Iosif Berman. Ți-am urmărit apoi filmele și te-am felicitat pentru «Război pe calea undelor», despre Radio Europa Liberă. Am văzut de curând filmul «Arsenie. Viața de apoi» și am fost profund decepționat. Nu vorbesc despre calitățile tale ca regizor, ci de atitudinea ta blasfematoare față de Părintele Arsenie Boca, față de credincioșii lui și față de Biserica Ortodoxă Română.
Am pe birou fotografia Părintelui Arsenie, o am în mașină și o port în suflet. Fac parte dintre cei mulți pe care tu, în filmul tău, îi consideri neevoluați. Mă simt adânc jignit de acest film. Părintele Arsenie Boca este una din cele mai luminoase personalități ale românilor și nu trebuie să fie tratat astfel. Niciun om nu trebuie tratat astfel.
De unde vine aversiunea ta, dorința ta de batjocură față de un sfânt respectat și iubit de o mulțime mare de credincioși și față de Biserica Ortodoxă Română?
Ai fost nedreptățit în România? Nu ai avut condiții să studiezi, să lucrezi ceea ce ai vrut? Ți-au făcut românii vreun rău?
Am aflat că ai mers timp de trei ani în pelerinaje pe urmele Părintelui. Numai cu Fundația «Părintele Arsenie Boca» ai mers în 6 pelerinaje cu pelerini adevarați. Ai încercat să-i provoci, dar nu ai reușit decât să le strici dispoziția evlavioasă. Ai dorit să descoperi ceva compromițător sau provocator la adresa Părintelui Arsenie și nu ai reușit să găsești nimic care să folosească intenției tale.
Și atunci ce ai făcut? Ai apelat la câteva agenții de casting ca să alegi figuranți care să interpreteze grupul tău de «pelerini», cu care să faci propriul tău «pelerinaj». Ce ușor e să manipulezi figuranții plătiți de tine, care fac ceea ce le ceri tu! E ușor să le iei interviuri și să-i lași să spună ce le trece prin minte despre Părintele Arsenie, pentru ca apoi să alegi cu grijă ce vei selecta în film.
Însoțit de mașina cu costume, i-ai costumat în călugări, în maici, le-ai pus măști de lupi sau de oi, ca să pară din comuna primitivă, ba chiar pe unul dintre ei l-ai costumat în Părintele Arsenie Boca, pentru a-l ridiculiza pe sfânt. Alegerea citatelor din dosarele Securității despre Părinte și punerea lor în discuție cu acești bieți figuranți, nepregătiți pentru un asemenea dialog, fragmentele din emisiuni TV amatoare de senzațional, interviurile cu figuranții, în care le oferi șansa să-l defăimeze pe Părintele Arsenie – toate acestea construiesc o minciună prezentată cu nerușinare ca adevăr.
Prezinți acești figuranți ca și cum ar fi pelerini adevărați și îi excluzi din film pe adevarații pelerini! Prezența acestor falși credincioși este o minciună și o blasfemie la adresa românilor.
S-au scris în ultimii ani câteva cărți memorabile despre Părintele Arsenie Boca, despre darurile sale duhovnicești, despre caracterul lui neclintit și rezistența sa exemplară în perioada prigoanei comuniste, despre prezența sa în dosarele Securității, cărți foarte bine documentate, care au făcut lumină asupra vieții Parintelui.
Oare nu ar fi trebuit să te documentezi înainte de a te apuca de un astfel de film? Le desconsideri pe toate și arunci cu gunoi în semenii tăi fără să ai un motiv întemeiat. Întregul film este o blasfemie pentru orice creștin. Un sfânt rămâne însă un sfânt, oricâte lături ar arunca vreun răuvoitor.
Să împroști cu noroi e ușor. Mai greu e SĂ FII OM!
Ignorat total de Bănescu, Scandalul blasfemierii Sfântului Ardealului irumpe la Sibiu. Protest oficial al Arhiepiscopiei față de filmul lui Alexandru Solomon "Arsenie. Viața de apoi"
În contextul actual social și economic dificil prin care trece România, libertatea de exprimare câștigată atât de greu cu sângele eroilor Revoluției din 1989 este constant folosită pentru a denigra poporul român, valorile lui spirituale perene și, în mod special, Biserica Ortodoxă. Cu îngrijorare asistăm la o întoarcere periculoasă la metodele de dezinformare și denigrare consacrate de dictaturile bolșevice. Teoria critică a neomarxismului cultural a pătruns adânc în mass-media românească. Se critică instituțiile fundamentale pe care se bazează ființa poporului nostru, începând cu Biserica, cu familia și cu patria. În acest demers neomarxist se încadrează și recenta producție cinematografică a regizorului Alexandru Solomon. Încadrat fals în ciclul documentarelor, filmul este o nefericită încercare de a batjocori un popor și valorile lui spirituale. Viața părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare și jignire a mii și mii de credincioși ai Bisericii Ortodoxe.
Acest film, așa-zis documentar, caricaturizează și profanează memoria Părintelui Arsenie Boca, care încă din timpul vieții a fost numit în evlavia poporului nostru Sfântul Ardealului. Părintele Arsenie a fost un monah de vocație care a format în plan duhovnicesc generații întregi de credincioși. În contextul aridității sociale și spirituale a țării noastre dinaintea și după cel de-al Doilea Război Mondial, slujirea, propovăduirea și activitatea duhovnicească a Părintelui Arsenie de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus, iar apoi de la Prislop, au constituit un autentic izvor de hrană și învățătură spirituală pentru mii și mii de suflete însetate de har sau rănite de diferite suferințe și încercări. Sunt volume întregi de mărturii despre evlavia și cinstirea deosebită de care părintele Arsenie s-a bucurat și continuă să se bucure în rândul credincioșilor noștri; sutele de pelerini care zilnic merg la Mănăstirea Prislop și cer mijlocirea Părintelui fiind deosebit de expresive în acest sens.
Domnule director general al CNM Astra,
Domnule director al Festivalului Astra Film,
Solicităm prin această scrisoare deschisă ca proiecția acestui film să nu fie permisă în județul nostru, deoarece:
● Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator și jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezența Bisericii Ortodoxe în spațiul public și își propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simțit că mă sufoc; prezența Bisericii era peste tot în viața publică, și emblema acestei influențe era un călugăr chipeș, Arsenie Boca.” – min. 01:10).
● Într-un mod cu totul nesincer a fost obținută și aprobarea din partea Arhiepiscopiei Sibiului de a filma la Mănăstirea Sâmbătă de Sus, stipulându-se în cererea adresată nouă că se dorește „realizarea unui film documentar despre viața Părintelui Arsenie Boca….”, realizatorii fiind „însoțiți la filmare de circa 20 de pelerini (aceste persoane sunt alese de către noi, sunt enoriași care merg la pelerinaje în toată țara)”. Realitatea prezentată pe peliculă este cu totul diferită: filmul nu este documentar, ci o parodie ieftină în care pretinșii pelerini defăimă prin cuvinte și atitudini atât locurile acelea, cât și actul de pelerinaj în sine la mormântul părintelui Arsenie.
● Viața părintelui Arsenie este grosolan și jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie își permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini și cuvinte explicit ura și antipatia față de personalitatea marelui duhovnic. („Îmi e antipatic (părintele Arsenie, n.n.), lumea spune că a făcut minuni…” – min. 01:05:23). Aceeași atitudine ironică și jignitoare o au toate personajele care joacă în acest film: așa-zișii pelerini atent selectați de către regizor apar în diverse ipostaze purtând căciuli cu chipuri de animale (min. 10:40), schimonosindu-se, făcând lucruri caraghioase în incinta Mănăstirii Sâmbătă, ridiculizând și jignind mii și mii de pelerini care vin la mormântul părintelui Arsenie.
● Textele pe care acești pseudo-pelerini le citesc și le discută provin din diverse surse, unele fiind extrase din notele informative ale securității, iar comentariile ironice făcute pe marginea lor au același caracter jignitor și denigrator la adresa părintelui Arsenie (min. 33:45).
Batjocorirea Bisericii și a valorilor poporului nostru prin acest film fac ca proiectarea lui în spațiul public, la un festival organizat de instituții ale statului român, să aducă un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre.
Din toate aceste considerente credem că un astfel de demers artistic nu face cinste festivalului Astra Film, menit să ridice și să anime prin artă poporul nostru și să îl ancoreze și mai mult în valorile lui tradiționale care l-au consacrat, l-au definit pe parcursul întregii sale istorii.
Ne-am încurcat în politică și afaceri cum n-am mai făcut-o de mult. Adevărul este că am uitat să jucăm. Și, pentru că am numit la Externe numai figuranți, nu mai contăm pe nicăieri. În guvern, am lăsat loc de decizie unor amatori, unor hrăpăreți și unor aventurieri. Petrom-ul a fost privatizat cu o țară fără petrol și gaz și, fără să ne dăm seama, a devenit levierul extern cu care este controlată economia țării noastre. Și mai încoace, și politica ei încropită.
Refuzul Austriei de a vota favorabil aderarea României la spațiul Schengen nu este numai o decizie politică. Nu ține numai de numărul refugiaților și de permisivitatea granițelor țării noastre sau ale lor. Austria ne joacă în politica europeană urmărindu-și interesele sale economice cu un dispreț imperial, deși pe plan mondial Austria nu cîntărește mai mult decît o insulă din Oceania. Ne joacă în foi de viță, încercînd să obțină de la țara noastră avantaje economice, financiare și energetice, iar noi nu suntem capabili să răspundem. Fără să ne dăm seama și fără să avem o strategie politică, am căzut și ne zbatem într-o capcană uriașă. Implicarea OMV-ului în producția de energie a României, tolerarea unor interpretări aproximative ale legislației românești, concesiile cerute și mereu acceptate sau obligațiile post privatizare uitate sub preș au fost semne că OMV-ul și statul austriac își folosesc cu cinism controlul asupra resurselor noastre. Acum, după felul în care se poartă Austria și OMV în contractul de exploatare a gazului din Marea Neagră, arătăm ca un animal care este legat cu ștreangul de gît. OMV ne cere condiții financiare mai bune, în vreme ce cancelarul austriac se uită la lună și numără umbrele care i se pare că trec peste graniță.
N-are nici o legătură poziția guvernului austriac în dosarul Schengen cu ce vrea OMV de la premierul român și de la țara noastră? Numai un prost sau un nemernic ar putea răspunde cu un nu hotărît.
„Eu știu că a fost cerută de către cei de la Viena în încercarea de a modifica anumite articole din legea offshore. Eu sunt convins că oficialii români nu vor ceda și nu vor modifica, asta ar fi culmea culmilor să mai cedăm și chestiuni care țin de legea offshore prin care să permitem companiei care va exploata alături de Romgaz să vândă, cam asta e cererea austriecilor din informațiile mele, să le permitem să vândă pe bursă gazul extras din Marea Neagră. În legea offshore lucrurile stau diferit: statul român are prioritate să folosească gazul extras și să direcționeze spre vânzare în funcție de cerere, deci nu compania austriacă să decidă” (europarlamentar român PNL).
Pînă și primul-ministru Marcel Ciolacu avea să spună despre întîlnirea cu președintele OMV lucruri care trimit la înțelegeri dubioase.
”Este o solicitare din partea OMV să se întâlnească şi cu mine şi cu preşedintele Senatului. Eu ştiu că există o Lege Offshore, asumată de către noi. Există nişte litigii şi i-am solicitat preşedintelui OMV să le închidem pe cale amiabilă. Cred că va fi pe agenda de discuții. Eu cel puțin voi aborda acest subiect”.
Rezolvarea diferendumului legat de admiterea României în Spațiul Schengen în amestec cu condițiile economice și financiare ale OMV în țara noastră duc spre o situație extrem de complicată, periculoasă pentru economia țării noastre și pentru independența ei energetică. Partidul care inițiază naționalizarea OMV cu justă despăgubire are electoral vorbind România la picioare.
duminică, 17 septembrie 2023
Cum ar arăta lumea dacă Presa și-ar face Datoria?
DE REDACȚIA / OPINII / Publicat: Duminică, 17 septembrie 2023, 15:09 / 2 comentarii
Cum ar fi fost dacă, în toamna lui 2020, Washington Post ar fi acceptat o copie după conținutul laptopului lui Hunter Biden și ar fi investigat miile de e-mail-uri, imagini, SMS-uri și alte dovezi care îl implicau nu doar pe Hunter ci și pe tatăl său, Joe Biden, în diverse acțiune imorale și infracționale?
Dar CBS, NBC și ABC?
Nu era normal ca noi, în calitate de consumatori de informații, să ne așteptăm ca acești coloși de presă „să livreze informația de o manieră imparțială, fără teamă sau părtinire, indiferent de partide, grupuri sau interese aflate în joc”, așa cum noul proprietar al New York Times declara în 1896?
Cu toate acestea, în octombrie 2020, când New York Post a publicat o serie de articole în care descria corupția familiei Biden așa cum era ea dezvăluită de laptopul lui Hunter, foarte puține organe de presă mari au îndrăznit să preia subiectul.
Mai bine zis, nu „îndrăznit” ci „decis”. Deoarece nu e vorba de nici o îndrăzneală să îți faci treaba în mod corect.
Ai fi tentat să crezi că, atunci când marile rețele sociale, ca Facebook și Twitter, au blocat toate discuțiile despre articolele New York Post, trusturile de presă au sărit în ajutorul colegilor de la NY Post.
Dacă unul dintre acestea ar fi efectuat o anchetă proprie despre laptopul lui Hunter, ar fi continuat Twitter să cenzureze informațiile sub pretextul că este vorba de o dezinformare rusească? Greu de crezut.
Însă nici un mare trust de presă nu a fost dispus să își pună reputația la bătaie pentru a susține libertatea de exprimare – deoarece reputația lor se bazează în totalitate pe faptul că sunt Gardienii Stângii și că a-i proteja pe Hillary, Barack și familia Biden este mai important decât orice corectitudine și onoare.
Iar laptopul lui Hunter Biden nu este decât un simptom.
De la caz la caz, majoritatea presei fie închide ochii la subiectele în care sunt implicați liberali sau democrați în fapte imorale sau ilegale, fie pretind că astfel de subiecte sunt lipsite de importanță.
Exemplele sunt cu grămada, de la spălarea lui Hillary Clinton în plăsmuirea bazaconiei RussiaGate până la lipsa totală de curiozitate față de generosul acord oferit lui Hunter Biden de Departamentul de Justiție, așa-zis independent.
Nu e de mirare că majoritatea opiniei publice este convinsă că nu există nici o dovadă care să justifice o procedură de impeachment împotriva lui Joe Biden pentru mită sau trădare.
Așa se întâmplă atunci când depinzi de surse de informații părtinitoare pentru a-ți forma opiniile.
Mai rău: nu sunt doar surse părtinitoare, sunt și ignorante.
Să luăm de pildă cazul lui Philip Bump de la Washington Post.
Bump, un editorialist și analist prețuit, a fost pus recent în încurcăturăde animatorul de podcast Noam Dworman.
Bump a afirmat că nu există nici o dovadă că președintele Biden ar fi săvârșit ceva nepotrivit în legătură cu afacerile fiului său cu parteneri externi.
Când Dworman a citat câteva dovezi importante, dovedind contrariul, Bump s-a ridicat și a plecat.
Interviul s-a terminat când Dworman l-a întrebat pe Bump:
Ce spui despre SMS-ul (lui Hunter) către fiica sa adultă: „Trebuie să îi dau 50% din veniturile mele Tatii”?
Bump, individul familiarizat cu culisele Washingtonului, care modelează opinia spunându-ne ce trebuie să gândim, a răspuns cu voce joasă:
„Nu am nici o idee ce înseamnă asta. Nu știu. Nu am nici o idee ce înseamnă.”
Să fim foarte clari: NU VREA să știe ce înseamnă.
Pentru că Bump nu este un ziarist adevărat: este un propagandist al Democraților, al ideilor și politicilor lor.
Mai mult, când Dworman l-a provocat pe Bump să răspundă cum ar fi procedat un ziarist adevărat – adică să o ia la întrebări pe fiica lui Hunter Biden – ziaristul de la Washington Post a plecat.
Dworman: A întrebat-o cineva?
Bump: Nu știu... Nu știu...
Dworman: Nu crezi că cineva ar trebui să o întrebe?
Drace, nu! Pentru că asta ar însemna că marile trusturi de presă ar sluji interesului public american în loc să îl slugărească pe Joe Biden.
Probabil, însă, că ceva mai nefast decât să protejeze familia Biden a făcut presa alimentând în mod constant opinia publică cu minciuni despre Donald Trump.
În timp ce fostul președinte se confruntă cu 91 de capete de acuzare și 4 dosare penale, cele mai flagrante au fost insistența de a pretinde că Trump a condus o insurecție împotriva guvernului federal sau că a mințit intenționat în privința fraudei electorale.
Încă o dată: la fel ca în cazul laptopului lui Hunter Biden, se presupune că cetățeanul de rând trebuie să accepte cu docilitate relatările pe care i le oferă presa despre neregularitățile electorale, asumând că acesta este purul adevăr.
Iar orice îndepărtare de la „adevărul oficial” este tratată cu tăcere sau cu dispreț.
Avem un exemplu perfect în cazulreportajului-anchetă al The Gateway Punditde luna trecută, care dezvăluia o fraudă electorală de mari proporții în Michigan , la alegerile din 2020.
Dacă vă scărpinați nedumeriți în cap și vă întrebați despre ce naiba vorbesc, explicația este că sunteți victimele refuzului presei de a aborda orice subiect care i-ar putea fi favorabil președintelui Trump.
Sunt mari șanse să nu fi auzit niciodată despre Gateway Pundit, afară de cazul în care sunteți un conservator convins, care caută surse alternative de informații, contrare narațiunii „mainstream”.
Oricine altcineva ar fi probabil oripilat de caracterizările publice făcute de instituțiile de stânga, cum este Wikipedia, care aplică Gateway Pundit eticheta de „site american de fake news de extremă dreaptă... cunoscut pentru publicarea de minciuni, falsuri și teorii ale conspirației”.
Dar dacă dorești să afli adevărul despre o investigație a poliției care a început în octombrie 2020 și a descoperit că peste 10.000 de identități de alegători – marea lor majoritate false - au fost expediate oficialilor electorali din districtul Muskegon, statul Michigan, atunci trebuie să citești Gateway Pundit.
Sau unul dintre site-urile conservatoare de internet care au preluat acest subiect.
Pentru că era imposibil ca New York Times sau NBC să relateze despre această dezvăluire incendiară.
Și contează prea puțin dacă Gateway Pundit este un site militant conservator sau nu.
Este adevărat, site-ul nu are acreditare de presă, însă cui îi pasă?
Jurnalismul este o instituție în ruină. Nimănui nu îi pasă de acreditare: importantă e credibilitatea.
Ceea ce contează sunt dovezile prezentate de ziariștii site-ului în sprijinul afirmației lor, că mecanismul unei fraude electorale a fost descoperit în Michigan și în alte state americane, înainte de alegerile din 2020, dar a fost mușamalizat.
Iar dovezile sunt numeroase.
Mai mult, ziariștii de la Gateway Pundit au obținut raportul Poliției din Michigan care oferea detalii despre o anchetă preliminară aprofundată, oferind dovezi credibile despre existența unei scheme care urmărea crearea de identități false de alegători.
Din multe puncte de vedere, reprimarea anchetei privind frauda electorală din Michigan seamănă cu tehnicile de reprimare a dezvăluirilor făcute de New York Post despre laptopul lui Hunter Biden.
Căutând pe Google: „Muskegon voter registration police report” („raportul poliției despre înregistrările alegătorilor din Muskegon”), fără ghilimele, veți sesiza ceva interesant.
Mai întâi, absența Gateway Pundit din lista de rezultate Google.
În al doilea rând, tăcerea totală a elitei presei despre un asemenea subiect de o uriașă importanță.
În al treilea rând, un număr de așa-ziși „fact-checkeri” („verificatori de știri”) care minimalizează veridicitatea subiectului.
Din toată presa „mainstream”, cel mai mult s-a apropiat de subiect Detroit News, care a publicat o șocantă recunoaștere a Procurorului General din Michigan, Dana Nessel, că faptele sunt reale și că frauda electorală a fost raportată la FBI:
Secretarul de presă al lui Nessel, Danny Wimmer, a declarat că numărul total de formulare frauduloase suspecte expediate funcționarilor (electorali) din Muskegon a fost între 8.000 și 10.000, înaintea alegerilor prezidențiale din 3 noiembrie 2020.
„Funcționarii din Muskegon au depistat materialele frauduloase și au alertat autoritățile în drept”, a arătat Wimmer într-o declarație.
Mai multe agenții au desfășurat o anchetă atentă în interiorul statului și a stabilit că nu a avut loc nici o fraudă reușită în procesul electoral al statului.
Cu alte cuvinte, pentru că cele 10.000 de înregistrări false au fost descoperite de un oficial electoral, nu există nici un motiv de îngrijorare? Zău?
Mai întâi, o tentativă de fraudă electorală de o asemenea amploare ar trebui să ne îngrijoreze pe toți.
Dar, mai important, nu există nici un motiv să credem că a fost descoperită TOATĂ frauda electorală, doar pentru că a fost descoperit UN escroc electoral.
Raportul Poliției din Michigandespre anchetă a fost amplu redactat. Totuși, la pagina 14, autoritățile au omis să acopere numele GBI Strategies, o companie specializată în scoaterea alegătorilor la vot, apropiată de Partidul Democrat, despre care s-a confirmat că a activat în mai multe state, în 2020.
La percheziția cu mandat a sediului GBI Strategies s-au descoperit 19 vehicule folosite de angajații companiei, cu mult mai mult decât ar fi avut nevoie un angajat solitar.
În plus, femeia care a încercat să depună cele 10.000 de identități electorale false, a declarat poliției că „a lucrat” nu doar în Muskegon, ci și în districtele Detroit, Ypsilanti, Southfield, Flint și Lansing.
În ciuda entuziasmului lui Nessel legat de modul în care au fost descoperite cele 10.000 de înregistrări false de către un funcționar vigilent, nu există nici un motiv să credem că nu au existat alte mii de înregistrări false – nedescoperite – în alte orașe unde GBI Strategies a operat.
Concluzia?
Victoria lui Joe Biden cu 154.000 de voturi în Michigan a fost poate mai puțin detașată decât s-a crezut.
De fapt, poate că nici nu a fost o victorie.
Singurul mijloc de a afla ar fi să se ceară un audit legal al înregistrărilor electorale depuse cu o lună sau două înainte de alegeri.
Dar acest lucru nu se va întâmpla dacă singura voce care o cere este Gateway Pundit.
Pentru că, așa cum a avut loc o campanie concertată pentru discreditatea New York Post, atunci când a dezvăluit amploarea corupției din sânul familiei Biden, conform laptopului lui Hunter, a existat o campanie la fel de necinstită pentru a discredita Gateway Pundit.
Deși nu veți găsi nici măcar un singur articol publicat de Gateway Pundit atunci când citiți primele 100 de rezultate ale unei căutări pe Google despre raportul poliției din Muskegon privind frauda electorală, nu veți fi surprinși să descoperiți trei „verificări de fapte” care afirmă că e vorba de un fake news.
PolitFact, LeadStories și Newsweek au reușit să își facă loc între primele 100 de rezultate ale căutării pentru a demistifica o dezvăluire despre care Google pretinde că nu există.
Fiecare dintre aceste „verificări de fapte” a urmat aceeași schemă: a repetat dovezile conținute de raportul poliției din Michigan, pe care Gateway Pundit și-a bazat articolul, după care a spus: „Nu are importanță”, pentru că Procurorul General al statului a afirmat că nu a avut loc nici o fraudă.
Serios? Asta se numește în zilele noastre „verificarea faptelor”?
Dar dacă New York Times, CBS, Washington Post și NBC și-ar trimite cei mai buni reporteri de investigații să caute prin înregistrările electorale din Michigan?
De ce nu este căutat CEO-ul GBI Strategies și luat la întrebări despre metodele folosite de compania sa pentru a mări prezența la vot, în ce state a activat în alegerile din 2020 și ce legătură există între GBI Strategies și Partidul Democrat sau echipa electorală a lui Joe Biden?
Dar așa ceva nu se va întâmpla niciodată. De aceea, Gateway Pundit și alte organizații de ziariști-cetățeni sunt necesare.
Poate că nu sunt perfecte, dar oferă un serviciu pe care nu îl putem primi de la majoritatea presei de astăzi. Nu sunt niște papagali care repetă narațiunea oficială pe care ne-o servesc Statul Paralel, Partidul Democrat sau marii donatori.
Și, până când marile trusturi de presă își vor redescoperi interesul de a relata informația „fără teamă și părtinire”, mă voi baza pe Gateway Pundit, Breitbart News sau Citizen Free Press pentru furnizarea informațiilor pe care Puterea vrea să mi le ascundă.
România drogaților! România reală este imaginea falimentului total al educației actuale. La fiecare pas, în orice cătun, în orice contact cu această realitate devastatoare, oricine, cu minte în cap, poate constata cât de educată este populația numită activă. Numai imbecilii cocoțați în funcțiile statului criminal nu văd cât de jos s-a ajuns. În timp ce și ciobanul fără școală, dar educat de familie și comunitate observă dezastrul, ei, potentații văd totul în roz ca și când ar fi cu toții niște drogați. În această euforie în care băltesc cei din fruntea statului, întărindu-i caracteristicile statului criminal, devine evident că educația invocată de mulți reprezintă „un moft”, acești mulți fiind considerați de ei minoritari.
Ce nevoie e de educație din moment ce funcțiile sunt ocupate de jos până la cel mai înalt nivel de neșcoliții analfabeți? Ați urmărit, așa numitul, discurs silabisit al lui Ciolacu, primul ministru, care din 60 de secunde, 55 trăgea cu coada ochiului spre foaia încredințată de ciraci, de unde să citească? Un discurs, la modă azi, silabisist, identic până la suprapunere cu silabisismele lui Iohannes, neamțul promotor al „României educate”, Bode cel școlit întocmai ca PLG, Ciucă generalul avansat la apelul de noapte, Deca școlită, chipurile, în străinătate, Gorghiu cea galonată de o universitate de valoarea celei ce l-a galonat și pe Ciolacul ș.a.m.d.
Cum spuneam, România educată este România pe care și-o râvnesc ei, ei neștiutorii cronici de carte, analfabeții consacrați și slugarnici, o Românie a proștilor, prostită după chipul și asemănarea lor. Dacă nu ar fi jalnic, Ciolacul stăruind în mârlănia specifică analfabeților cărora le îngroașă rândurile, ar fi demn de comediile lui Caragiale. El, neșcolitul se dă gurul național: viteaz, neînfricat, gata „să-și pună pe masă mandatul de prim-ministru, pe motiv că unii mai cârtesc la programele lui de așa zisă reformare a statului”. Ce conține acest program? Taxe și impozite pentru fraierii de serviciu, adică pentru cei ce respectă legea, soluții mafiote pentru ai lui – traficanții și consumatorii de droguri, beneficiarii pensiilor de 25.000 mii euro pe lună, ai unor salarii și de peste 40 de ori mai babane decât cele ale profesorilor și muncitorilor încă rămași în țară, perpetuarea înaltei protecții a mafioților prin perpetuarea sistemului statului ticăloșit gen Caracal, Vama Veche, Botoșani, Urziceni, Gorj ș.a.m.d. O întrebare retorică de altfel rămâne semnificativă: Care partid se află în fruntea județului Olt, Ciolacule, de peste 3 decenii împărțind dreptatea, inclusiv în cazul Caracal, unde interlopul Dincă a făcut legea, răpind copilele oamenilor și nenorocindu-i pe viață? Oare susținătorii acestui partid cum s-ar manifesta dacă le-ar răpi propriile copile mafioții susținuți de exact partidul ce guvernează Oltul? Dincă este după gratii, însă omerta îi protejează pe susținătorii din tenebrele grotelor lumii actuale. Expresia românească „o mână o spală pe cealaltă și ambele fața” este concludentă, numai că, mâinile murdare, mizerabile, vor năclăi mereu în mocirlă fața afișată lumii de fiecare.
De ce spun că Ciolacu și gașca lui pesedisto-penelistă joacă bambilici cu românii? Foarte simplu! Pentru că acești impostori luând poziția surdo-muților și orbilor simulează că nu văd. Ce nu văd? Dezastrul și nu-i intuiesc într-un fel cauzele. Acest dezastru pe care l-au girat în România. Ei vor, chipurile, reformă cu orice preț. Din nou, vorba lui nenea Iancu „să nu se schimbe nimic sau să se schimbe pe ici pe colo doar în punctele esențiale”. Spus altfel, câteva schimbări cu rol de praf în ochi pentru români care au menirea de a-i împovăra tot pe ei, dar și de a-și salva clientela. Ciolacu se dă dârz, hotărât, român adevărat, susținător al economiei naționale, însă prin tot ce face și dovedește factual, la fel ca Ciucă și liberalii vopsiți, întărește impostura. Ei, vorbesc despre reforma statului. Care reformă impostorilor și nesimțiților, care prin tot ce faceți îngropați satul românesc și mențineți sate, comune, orașe, municipii, județe care supuse dezastrului demografic, economic și administrativ produc găuri în buget fără a aduce nimic la acest buget? Nu sunt adeptul desfințării comunităților locale, mai ales de tip rural, dar, după ce le-ați distrus ființa, de ce mai mențineți cadavrele, impostorilor? Am spus mereu: statul român dispune de bani, însă acești bani tezaurizați doar prin efortul unora, cinstiți și onești sunt aruncați în găruile negre create de rechinii ce gravitează în jurul arcului guvernamental actual. Fie că e vorba de PNL, fie că e vorba de PSD sau invers. Discursurile populiste și sforăitoare la care apelează Ciolacul provoacă greață, el comportându-se ca și când de peste douăzeci de ani ar fi fost în afara scenei politice. Acum, atât el cât și Tudose și alți ciraci din juru-i, după ce au căpușat PNL-iștii îi învinuiesc de dezastrul în care au dus țara. Am intuit- postările anterioare stau mărturie- această mârșăvie, iar PNL-iștii, slugile lor jegoase își merită soarta. Însă revenind din nou la realitatea politică, de ani buni ea poartă amprenta PSDNL, altfel spus, dezastrul e creat în concubinaj de PSD și PNL, dar răspunderea în această situație este solidară. Și iarăși o întrebare: Măi Ciolacule, patriotule, românule neaoș, judecător și distribuitor al dreptății, nu tu ești cel ce l-ai slugărit pe Hayssam? Nu tu în bărbița-ți neigienizată trebuie să recunoaștem ai stat pitit pe lângă Ponta, Dragnea, Viorica Dăncilă? Nu i-ai „populat” tu, bărbiță neigienizată, pe toți în partea… dorsală, încurajându-i? Populat și pupat! Ei, la care se alătură Năstase, Iliescu, Geoană, Grindeanu, Tudose, dar mai ales românii, îți spun fără jenă: „Hai sictir!”. Pentru că tu, anonimule, îi depășești în demagogie, îi depășești în șarlatanii, dar ca minte, ești surclasat!
Coborând până la rădăcina tuturor lucrurilor, iar rădăcina stă în sistemul mafiot,politic, administrativ, decizional, juridic, polițienesc ș.a.m.d., toate cu profunde reverberații în opinia publică, dar mai toate mizând pe memoria scurtă a românilor nu putem face abstracție de fundamentele acestui stat mafiot. Stat adânc înfipt în starea actuală a societății, la rândul ei creată cu bună știință de partidele aflate chiar vremelnic în actul guvernamental. Cu toții au urmărit crearea unui stat polițienesc, un stat al procurorilor, judecătorilor, milițienilor- protejat la cel mai înalt nivel de politruci- și al serviciilor. Într-un asemenea stat deja impus, un judecător prins încă din perioada studenției la Drept în haznaua consumatorilor și traficanților de droguri, el însuși, conform Constituției, girant al democrației, dar captiv în plasa interlopilor, el însuși cercetat de mascați, de poliția română și judecat într-un proces aflat sub auspiciile droguri de Tribunalul Deva, tare în mămică, depășește, aidoma drogatului criminal de la Vama Veche, momentul și devine magistrat, calitate în care nu doar că nu se dezminte de trecutul impregnat de mafiotisme, ci continuă chiar a se bălăcări printre interlopi. Un judecător susținut politic întru’ restabilirea legalității și împărțirea dreptății.
Ei bine, imaginați-vă că acest judecător e pus să-l investigheze și condamne pe criminalul drogat de la Vama Veche. Ce hotărâre va lua el aflat în fața colegului obișnuit exact cu ceea ce practica judecătorul? O hotărâre corectă? Ei, aș! I se va arăta dosarul stufos ce-l face incompatibil cu funcția dacă îndrăznește a cârti. Așa că, antentul anilor 90 de pe frontiscipiul jurnalului „Dreptatea” prezentată ca făptură cu chip uman, dar cu capul spart „Dreptate, ochii triști vor să te vadă!” rămâne mereu actual. Iar ca judecătorul trăit printre mafioți pot fi ușor detectați procurori, polițiști, politicieni la toate nivelurile. Nu generalizăm, dar sunt destui. Ei, în spiritul omertei își dau mâna acționând împotriva oamenilor cinstiți, nesusținuți de cineva și protejându-și faliții chiar dacă toată lumea știe bandiți.
Cine o susține pe PLG, rectorul pirat care a încălecat U.C.B., aducând-o într-un singur an pe ultimul loc între universitățile românești? Vom analiza și cine stă în spatele impostoarei și de ce o femeie ușoară, cum o califică peste 75% dintre cei ce o cunosc, s-a trezit nu doar în fruntea U.C.B., ci și a CEO. Are merite!
DE CORA MUNTEAN / OPINII / Publicat: Marţi, 22 august 2023, 22:30 / Actualizat: Marţi, 22 august 2023, 23:25
Milioane de români ar trebui să fie acum în stradă și să urle că nu mai au aer. Sau să apeleze la o formă de revoltă care să-i trezească pe conducători.
Da, nu trebuie să murim, dar rămânem fără aer când suntem umiliți în spitale, în instituțiile statului, când trăim nedreptăți în instanțe, doar pentru că unii au bani să cumpere dreptate. Da, toți știau de droguri. Toți. Și poliție, și părinți și profesori.
Știau și spuneau că nu-i chiar așa grav. România, țara păcănelelor, țara farmaciilor și a băncilor, țara caselor de amanet, țara emisiunilor de rating și atât.
Puțini sunt cei care i-ar urma pe propăvăduitorii educației, culturii, pe cei care oferă o carte.
România e o țară șmecheră, guvernată de unul care a zis că orice s-ar întâmpla cu economia, cheltuielile pentru înarmare sunt prioritare. România a eșuat și noi suntem sub o pungă imensă și simțim că nu mai avem aer. Dar râdem și ne distrăm ca niște nebuni fericiți.
vineri, 11 august 2023
„Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești”
Jos cizma ucraineană de pe teritoriile românești ilegal ocupate în anul 1944: nordul Bucovinei, Ținutul Herța,nordul și sudul Basarabiei !
Cernăuți, România (10 Mai 1929). Soldați grăniceri ai Armatei Române defilând în zona Pieței Unirii. Astăzi orașul Cernăuți cu nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nord-vestul Basarabiei (cu cetatea Hotin), tot sudul său (Bugeacul) cu județele Cetatea Albă și Ismail, se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ucraineană iar Brațul Chilia al Dunării impus ca frontieră României a fost declarat de haholi în februarie 2022 „cale navigabilă interioară” și l-au adâncit distrugând Delta Dunării!
Molotov afirmase despre Cernăuți și nordul Bucovinei: „Ucrainenii îl cer. Sunt ucraineni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta ! Ucrainenii trebuie să se unească!” (din răspunsul său către Friederich von der Schulenburg ambasadorul german la Moscova, în iunie 1940!) dovadă clară că Ucraina, inamic al României, prin Hrusciov, pe atunci Secretar al R.S. Ucrainene a comandat anexarea de teritorii din România sfâșiată. Hrusciov a făcut presiuni asupra lui Stalin să fie date Ucrainei toate teritoriile pe care împreună i le-au răpit României la 28 iunie 1940, dar nu a primit decât nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei. După ce devenise lider la Kremlin în anul 1953, Hrusciov va dărui după numai un an Crimeea Ucrainei… În cartea de amintiri a lui Viaceslav Molotov „Molotov remembers. Inside Kremlin Politics” sunt relatate circumstanțele în care România a pierdut nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în anul 1940, odată cu Basarabia. Molotov relatează: „Nu cunoșteam bine geografia la data vizitei lui Ribbentrop. Nu știam geografia granițelor dintre Rusia, Germania și Austro-Ungaria. Am cerut să trasăm granițele în așa fel încât orașul Cernăuți să ne aparțină nouă. Germanii mi-au spus: – Dar voi n-ați avut niciodată Cernăuțiul. El a aparținut întotdeauna Austriei. Cum puteți să-l cereți? – Ucrainenii îl cer! Sunt ucraineni care trăiesc acolo, ei ne-au ordonat să facem asta!” – Dar Cernăuți n-a fost niciodată oraș rusesc, a fost întotdeauna parte a Austriei și apoi a României, a răspuns ambasadorul german la Moscova, Friederich von der Schulenburg. – Da, dar ucrainenii trebuie să se unească! …Schulenburg…a oftat și apoi a zis: – Voi raporta guvernului meu. A raportat și Hitler a aceptat”. Textul ultimatumului din 26 iunie afirma, în mod incorect, că Basarabia era populată, în principal, cu ucraineni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană. „Guvernul sovietic cerea partea de nord a Bucovinei care «ar reprezenta, este drept că numai într-o măsură neînsemnată, un mijloc de despăgubire a acelei mari pierderi care a fost pricinuită U.R.S.S. și populației Basarabiei prin dominația de 22 de ani a României în Basarabia»”.
Bucovina de nord avea unele legături istorice cu Galiția, care fusese anexată de U.R.S.S. în 1939 ca urmare a invaziei germano-sovietice din 1939, doar prin faptul că ambele regiuni fuseseră parte a Imperiului Austro-Ungar din a doua parte a secolului al XVIII-lea până în 1918.
Pe 28 iunie 1940 Basarabia și nordul Bucovinei și Ținutul Herța vor fi răpite României în urma ultimatumului dat de satrapul stalin. Pe 2 august 1940 Basarabia va fi și ea sfâșiată la cererea Ucrainei care a primit cadou și ocupă încă ilegal nordul și sudul Moldovei dintre Prut și Nistru unde ca și în nordul Bucovinei și Ținutul Herța pe care le anexase imediat după ultimatum, comite un feroce genocid etnic și cultural asupra românilor. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! În prezent sudul Basarabiei cu Cetatea Albă de la Limanul Nistrului, ieșirea la mare și brațul Chilia al Dunării, Nordul Bucovinei și al Basarabiei cu cetatea Hotin de strajă la Nistru, Ținutul Herța se află sub ocupație ilegală ucraineană din anul 1944.
Ucraina – inamic al idealului național românesc a sfâșiat Basarabia și i-a răpit partea de nord și de sud (10.579 km²) pe 2 august 1940, teritorii pe care le deține ilegal din anul 1944. A fost părtașă la răpirea Basarabiei (44.422 km², 3.200.000 de locuitori) și nordului Bucovinei cu Ținutul Herța (5.713 km², peste 500.000 de locuitori) de la Patria lor Mamă România în 28 iunie 1940 și prin faptul că le-a cerut imperios și a primit de la Stalin o parte din aceste teritorii românești se poate spune că Ucraina a răpit României nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei (16.292 km²)! La 28 iunie 1940 ruso-malorușii/ucrainenii sovietici au răpit României Basarabia și nordul Bucovinei, ultimatumul stalinist și invadarea acestor teritorii românești purtând pecetea revizionismului ucrainean. Ucraina în calitate de respublikă sovetică mocnea de pretenții imperiale încă înainte de Primul Război Mondial și după ce a pretins nordul Bucovinei și l-a primit chiar după ultimatum, a cerut insistent lui Stalin și toată Basarabia făcând presiuni în cercurile puterii de la Kremlin, dar nehalitul malorus Hrusciov, pe atunci prim secretar al Ucrainei nu a reușit să obțină pe 2 august decât sudul și nordul jumătății de răsărit a Moldovei (10.579 km²).
Naționalismul de grotă ucrainean sfidează România.
Recent, autoritățile de la Kiev au instalat la intrarea în Odesa, un banner uriaș cu mesajul: „Basarabia este Ucraina”. Republica Moldova colcăie de agenți ucraineni care pe diferite căi, inclusiv de la tarabele lor online încă înainte de război făceau propagandă agresivă încercând să atragă prostimea într-un cor de „slavă” pentru Ucraina, inamicul idealului național românesc. Nu Rusia și rusificarea este marele pericol actual pentru românii din teritoriile răpite României la 28 iunie 1940, ci Ucraina șovină și ucrainizarea prin spălarea pe creiere a românilor din r.m., cu intenția de a anexa și acest teritoriu, de a-i îndepărta de România și de a-i aduce în aceeași stare de înstrăinare în care au fost aduși cei din nordul Bucovinei, Ținutul Herța, nordul și sudul Basarabiei, ilegal ocupate de Ucraina după 1944 și până astăzi.
Să nu uităm că pe 27 aprilie 2022 bannerul din Cernăuți care amintea de Alexandru cel Bun, a fost scos și înlocuit de autoritățile ucrainene de ocupație cu drapelul Ucrainei, ca „recunoștință” pentru ajutorul uriaș pe care România îl acordă după începerea războiului, acestei țări înexistente pe harta lumii înainte de anul 1991.
În timpul Războiului din Transnistria din anul 1992, membrii „Adunarii Naționale Ucrainene” – „Autoapărarea Poporului Ucrainean” (U.N.A.-U.N.S.O.) au luptat alături de separatiștii transnistreni împotriva forțelor guvernamentale ale românilor moldoveni pentru apărarea de „romanizare” a minorității etnice ucrainene din Transnistria. Peste 50 de membri U.N.S.O. au primit Ordinul „Apărătorul Transnistriei”. U.N.A.-U.N.S.O. este o organizație ucraineană de extremă dreaptă creată la 30 iunie 1990 la Lvov, condusă pe atunci de naționalistul Dmytri Korchynsky. La Odesa, U.N.S.O. a oprit o inițiativă de a se crea o Republică Novorossiysk, influențând mișcările separatiste din Bucovina și Zakarpattia. La 7 iunie 1992, un grup UNSO din Lvov a destrămat un congres român la Cernăuți care pleda pentru unificarea Bucovinei de nord cu România!
Jumătatea de răsărit (cuprinsă între Prut, Nistru, Dunăre și Mare) a principatului românesc Moldova fusese răpită de ruși în anul 1812. Reprezentanții legitimi ai acestui străvechi rământ românesc, întruniți în „Sfatul Țării”, vor vota Unirea cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918.
Tot sudul și nordul Basarabiei, nordul Bucovinei și Ținutul Herța se află din anul 1944 sub ocupație ilegală ucraineană, românii fiind supuși unui feroce genocid etnic și cultural. Este interzisă limba română în școli, pentru distrugerea deliberată a moștenirii culturale a poporului român, scopul fiind desigur dispariția totală a românilor! Ucraina parte a Rusiei care nu a existat ca stat ridica chiar mai înainte de Primul Război Mondial pretenții insolente asupra Bucovinei și asupra Basarabiei – jumătatea dintre Prut și Nistru a Principatului Românesc Moldova. La o sută de ani de la răpirea sa de către țariști în anul 1812 care au denumit-o de atunci Basarabia, timp în care românii din acest teritoriu au fost supuși unei feroce denaționalizări prin biserică, școală și administrație și au venit sau au fost colonizați aici ucraineni, ei românii rămăseseră totuși peste 70% din populație (Ion Pelivan: Unirea Basarabiei cu Patria-Mamă România la 27 Martie 1918 – Harta Basarabiei, procentajul populației Basarabiei. București 1919, „Cartea Românească”).
Printr-o propagandă mincinoasă, falsificând date etnice și istorice, Ucraina va pretinde nordul Bucovinei și Basarabia conform apetitului său anexionist susținut de patronii săi germano-austrieci. Malorușii revendicau zone mari din Galiția, Volânia, Transcarpatia, Maramureș, Caucaz și Crimeea. Nu ne facem deci iluzii că Unirea Basarabiei cu România ar fi durat prea mult sub puterea pumnului german! Malorușii deja dezertau masiv în Primul Război Mondial din armata țaristă și erau pregătiți în Germania și Austria pentru a-și face o țară pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși. În America au scos o hartă în anul 1920 cu pretențiile teritoriale ale Ucrainei anexate la memorandumul adresat guvernului Statelor Unite pentru recunoașterea republicii populare ucrainene, prezentat de „misiunea ucraineană”. Solicitau ruperea și anexarea din România Mare a mari părți din Basarabia (cu accesul la Marea Neagră și Dunăre), a Bucovinei și a Maramureșului! Cu această hartă Ucraina se prezenta Americii a fi o „țară” cu 330.000 mile pătrate adică… 854.700 km² (azi după toate împroprietăririle masive de după război cu teritorii străine are numai 603.628 km²!) și o populație de 45 milioane locuitori, cu forma de guvernământ „republică”, stabilită în anul 1917 (sub patronaj germano-austriac) și capitala la Kiev… Poate-i mai prezintă și azi o astfel de hartă Americii… are de „recuperat” diferența de 250.000 km² de la Rusia pe care nu i-a căpătat încă…
După ce au trădat Antanta trecând în tabăra patronilor lor tradiționali germano-austrieci care i-au recunoscut ca stat și le promiteau teritorii vaste pe seama vecinilor lor români, polonezi și ruși, au schimbat barca când s-a scufundat și au mers la Conferința de Pace de la Paris a Aliaților cu aceleași hărți și revendicări… Din România, ucrainenii revendicau mari părți din Basarabia – jumătatea de est a principatului românesc Moldova răpită de țariști la 1812, „Țara de Sus” a Moldovei răpită de Imperiul Habsburgic la 1775, denumită apoi de austrieci Bucovina în care acestia au dus o politică de deznaționalizare feroce a românilor, favorizând infiltrarea din nord a malorușilor în special și Maramureșul întreg. Aceste teritorii românești se reuniseră cu Patria-Mamă România la 27 Martie, 28 Noiembrie și respectiv 1 Decembrie 1918 prin voința reprezentanților lor aleși. Ucraina mai revendica mari părți din Polonia și Rusia la Conferința de Pace de la Paris din anul 1919. Pe acea hartă confecționată de ucraineni, la vest luau din teritoriul Poloniei până aproape de Varșovia. La nord, est și sud-est se rotunjeau bine pe seama rușilor și te întrebi ce căutau în Crimeea și Caucaz?
Românii adevărați nu se vor resemna niciodată cu schilodirea Patriei lor pusă la cale de sovieto-germani prin pactul criminal ribbentrop-molotov din 23 august 1939. În baza lui, sovieticii au răpit României Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța în 26-28 iunie 1940 și apoi prin Convenţia de armistiţiu, semnată în noaptea de 12/13 septembrie 1944… După sfârtecarea României în anul 1940 și în anul 1944, sovieticii au organizat un adevărat genocid contra românilor basarabeni și bucovineni, au sfâșiat și Basarabia pe 2 august 1940 oferind cadou Ucrainei alături de nordul Bucovinei și Ținutul Herța, nordul și sudul României dintre Prut și Nistru – Pământ Românesc pe care îl ocupă ilegal până în ziua de azi! La ceea ce a mai rămas din Basarabia, după ce i-a fost confiscată de Ucraina ieșirea la mare și accesul la Dunăre, precum și fortărețele Cetatea Albă și Hotin ale gloriosului domnitor Ștefan cel Mare, stalin a adăugat o fâșie de-a lungul Nistrului din pomenita R.S.S.A.M. , rezultând țarcul care a rămas până azi…
Cum a fost hăcuită Basarabia pe 2 august 1940 de către Ucraina.
Doar după o săptămână de la intrarea Armatei Roşii pe teritoriul Basarabiei şi al Bucovinei de Nord (consecinţele Pactului Ribbentrop-Molotov), deja la 3-4 iulie 1940, Biroul C.C. al P.C. (b) şi Prezidiul Sovietului Suprem ale Ucrainei emit un şir de hotărâri cu privire la formarea pe teritoriul Bucovinei de Nord şi al Basarabiei a organelor puterii locale, a comitetelor judeţene executive şi ale P.C.(b) din Ucraina. E greu de înţeles, ce drept juridic avea Ucraina de a-şi forma organele puterii locale în teritoriile care nu se aflau sub jurisdicţia ei. Poate, în atmosfera euforiei legate de alipirea unor noi teritorii, Moscova nu a observat o asemenea depăşire de împuterniciri din partea Kievului? Lucru greu de închipuit. Cu certitudine „centrul” i-a delegat conducerii Ucrainei aceste împuterniciri. Dar deocamdată nu este cunoscut documentul care ar fi legitimat acest act şi, în acest caz, hotărârile menţionate mai sus par a fi ilegale.
După ce Stalin răpise Basarabia de la sânul Patriei Mamă România pe 28 iunie 1940, invocându-se tendinţa arzătoare de reunire a moldovenilor de pe ambele maluri ale Nistrului și că ea nu mai putea fi neglijată, ajungând la apogeu, la 10 iulie 1940 şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a Sovietului Komisarilor Norodnici (S.K.N.) din U.R.S.S. la care au asistat I.Stalin, V.Molotov, K.Voroşilov, M.Kalinin, Gh.Malenkov, A.Andreev, A.Mikoian, L.Beria, I.Şvernic ş.a., a susţinut ideea „reunirii populaţiei (!) moldoveneşti a Basarabiei cu populaţia (!) moldovenească a R.A.S.S.M.”. În aceeaşi zi ştirea a fost difuzată de radioul unional pe întreg teritoriul U.R.S.S. şi preluată de presa de partid Pravda, Izvestia, Sovetskaia Ucraina, Moldova Socialistă ş.a. Mitinguri de susţinere a „politicii naţionale leniniste, promovate de către partid şi Guvernul Sovietic” au fost de urgenţă organizate la Moscova, Kiev, Tiraspol, Bender, Soroca, Orhei, Chişinău, Akerman, Ismail. Ziarul Pravda din 11 iulie 1940 publică articolul de fond întitulat „Trăiască poporul moldovenesc, liber şi reunit”, în care se scria: „R.S.S.M. Unională va avea o suprafaţă de circa 50 mii kilometri pătraţi (adică 45.638 km. pătraţi – suprafaţa Basarabiei şi 8,1 mii – a RASSM), iar populaţia ei va constitui circa 3,7 mil. de locuitori. Astfel, viitoarea RSS Moldovenească va avea un teritoriu mult mai vast decât unele state europene: Belgia, Olanda, Elveţia”. Neintenţionat, prin aceste cifre grăitoare, Pravda a presupus reunirea întregii Basarabii cu întreaga R.A.S.S.M.
„În jurul problemei teritoriilor… anumite contraziceri (între conducerea autonomiei moldoveneşti de peste Nistru şi Kiev) existau încă din momentul formării R.A.S.S.M. în anul 1924″, se spune în unul dintre documentele de arhivă. La insistenţa populaţiei băştinaşe, în iulie 1940, după 16 ani de aflare a R.A.S.S. Moldoveneşti în componenţa Ucrainei, conducerea autonomiei s-a adresat Sovietului Komisarilor Norodnici (S.K.N.) al U.R.S.S. cu rugămintea „reunirii Basarabiei cu R.A.S.S. Moldovenească” (Ziarul „Pravda”, 10 iulie 1940). S.K.N. a acceptat această propunere şi, conform hotărârii Sovietului Suprem al U.R.S.S. „cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti” din 2 august 1940, s-a procedat la „repartiţia populaţiei Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a R.S.S. Moldoveneşti între R.S.S. Ucraineană şi R.S.S. Moldovenească”. Însă, în stilul autoritar bolşevic de atunci, deciziile cruciale în această problemă vitală pentru moldoveni, au fost luate de Moscova şi Kiev, argumentele părţii moldoveneşti fiind trecute pe ultimul plan.
„Calul troian” ruso-ucrainean. Evenimentele următoare au demonstrat însă că prin formularea „reunirea populaţiei moldoveneşti” hotărârea Moscovei cu privire la formarea RSS Moldoveneşti conţinea un şiretlic, pe care îndată l-a şi pus în aplicare partea ucraineană.
Profitând de faptul că Ucraina a fost obligată să procedeze la „reunirea populaţiei moldoveneşti” şi nu neapărat la „reunirea teritoriilor moldoveneşti”, Nikita Hruşciov cu ceilalţi conducători de atunci ai R.S.S. Ucrainene au pus la cale un plan de deznaţionalizare a populaţiei băştinaşe, adică de „ucrainizare peste noapte” a moldovenilor. Presa Ucrainei şi cea centrală a început să publice un şir de „materiale ştiinţifice”, în care se tratau preconceput, doar de pe anumite poziţii, procesele istorice de formare a componenţei naţionale a populaţiei Basarabiei şi a R.A.S.S.M.
Bunăoară Izvestia, din 3 iulie 1940, în articolul de proporţii „Istoria Basarabiei şi a Moldovei” susţinea că „există probe ce demonstrează că slavii locuiesc aici (adică în Basarabia şi R.A.S.S.M.) din cele mai străvechi timpuri. Conform surselor greceşti, pe timpul Împărăţiei Dacilor, triburile slave locuiau nu numai în Basarabia, dar şi pe teritoriul cnezatelor dunărene”. Până şi titlul denotă cunoştinţele aproximative ale autorului în domeniile istoriei şi ale geografiei (precum scriu unii şi în zilele noastre – „Moldavia i Pridnestrovie”). Însă bate la ochi data apariţiei acestei publicaţii – 3 iulie 1940, adică cu o săptămînă până la şedinţa comună a Biroului Politic al C.C. al P.C. (b) unional şi a S.K.N. din U.R.S.S., unde a fost discutată şi susţinută ideea cu privire la formarea R.S.S.M.. Cu alte cuvinte, „calul troian” a fost pregătit din timp, văzîndu-i-se de la o poştă „urechile” ucrainene…
Moscova acceptă scenariul Kievului. După o mulţime de răsturnări de fapte istorice sub care nu şi-ar fi pus semnătura nici un savant onest, Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S. Ucrainene M.Greciuha i-a expediat, pe data de 22 iulie 1940, la Moscova, secretarului C.C. al P.C.(b) din U.R.S.S. Gh.Malenkov „Nota informativă cu privire la proiectarea frontierei de stat a R.S.S. Moldoveneşti cu Ucraina”. În ea se afirma că: „Bucovina de Nord (474.617 locuitori) e populată majoritar de ucraineni, sau cum li se mai spune – rusini, şi de guţuli, precum şi de o parte neînsemnată a popoarelor de alte naţionalităţi, care nu au nimic comun cu originea moldovenilor. De aceea nu trezeşte nici un fel de îndoieli faptul că toată Bucovina de Nord trebuie să fie inclusă în componenţa R.S.S. Ucrainene”. Deşi în susţinerea acestei afirmaţii nu au fost aduse nici un fel de cifre concrete, ea totuşi a fost luată în consideraţie de Gh. Malenkov, adept fidel al poziţiei Ucrainei. Datele expuse de partea moldovenească au fost ignorate.
Peste 5 săptămâni după aceasta, când Bucovina de Nord a fost deja alipită la Ucraina, noile autorităţi au efectuat un recensământ al populaţiei din regiune. Conform chiar surselor ucrainene („Date oficiale ale Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Ucrainene” din 31 august 1940), 136.184 persoane (28,6% din întreaga populaţie) au insistat că sunt de naţionalitate moldoveni, iar 121.265 (26,48%) – că sunt români. În aşa mod, cei care, potrivit lui M. Greciuha, nu aveau „nimic comun cu originea moldovenilor”, constituiau în realitate cifra de 55,8% din întreaga populaţie a Bucovinei de Nord.
Într-un mod similar, a fost argumentată de M.Greciuha şi necesitatea alipirii judeţului Hotin. Conform aceleeaşi Note informative, acolo locuiau „…în marea majoritate ucraineni (adică rusini şi chiar guţuli), cu excepţia unui număr neînsemnat de moldoveni, împrăştiaţi prin tot judeţul, cu o concentrare doar în 16 localităţi ale plasei Briceni şi în 7 localităţi ale plasei Secureni…”. Datele statistice denotă că acest „număr neînsemnat” de moldoveni constituia pe atunci circa 47%, ucrainenii – circa 25%, (ruşii – 13,6%, evreii – 9,2%, alte naţionalităţi – circa 5%). Mai mult ca atât, în vara lui 1940 cei 1.589 de bielaruşi şi 2.193 de polonezi din judeţ au fost reînregistraţi ca ucraineni, iar 22 de sate moldo-ucrainene au fost înregistrate ca pur-ucrainene.
„În judeţul Akerman/Cetatea Albă locuiesc 368.252 persoane, inclusiv 39.1% ucraineni şi ruşi… iar moldoveni – doar 19,6%. Reieşind din aceasta, – scria lui Malenkov Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al Ucrainei, socot că judeţul Akerman la fel trebuie alipit în întregime la RSS Ucraineană”.
Deoarece datele ultimului recensămînt (1930) indicau aici aflarea a numai 20,5% de ucraineni, conducerea de la Kiev a mai recurs la un fals, adăugând la acest indice şi cele 17,3% de ruşi. Astfel, ponderea „ruso-ucrainenilor” s-a majorat până la 37,8 % (dar nu până la 39,1%, cum era scris în Notă). Cu siguranță, în caz de necesitate, partea ucraineană ar fi găsit o modalitate să-şi „alipească” şi o altă etnie slavă – bulgarii, ce constituiau în judeţ 17,3% din populaţie.
Conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti (secretarul Comitetului regional al P.C. (b) Borodin, Preşedintele S.K.N. Constantinov şi Preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem Brovco) a propus ca frontiera de sud a R.S.S. Moldoveneşti să fie demarcată cu includerea în componenţa Moldovei a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail, a judeţului Akerman, toate cu o populaţie majoritară moldovenească. Bunăoară, oraşul Ismail era caracterizat ca „un centru de atracţie culturală şi economică a plaselor Reni, Bolgrad, Ismail şi a unor plase din judeţul Cahul”. Însă Moscova şi în acest caz a luat în consideraţie doar „argumentele” lui M. Greciuha. Vizavi de judeţul Ismail, Kievul din nou a „contopit” procentul populaţiei ucrainene cu cel al ruşilor , obţinînd în total 34,7%. „Socot (din nou declară autoritar M. Greciuha) că judeţul Ismail trebuie transmis RSS Ucraineane, reieşind din următoarele considerente”:
– însuşi oraşul Ismail e populat aproape în exclusivitate de ucraineni şi parţial de ruşi;
– bulgarii şi găgăuzii, care formează 33,3% din populaţia judeţului, în calitate de triburi slave, au mai mult comun cu ucrainenii, decît cu moldovenii” (de fapt găgăuzii sunt o etnie de provenienţă turcă);
– Dunărea, ca magistrală acvatică nesupusă îngheţului, e legată cu Marea Neagră şi poate fi folosită efectiv de către flota fluvială şi cea maritimă ale RSS Ucrainene. Nu are sens dispersarea Dunării în sfere de influenţă – atât din punct de vedere economic, cât şi strategic”.
Precum se vede, Kievul nici nu-şi voalează cumva tendinţa de acaparare totală a acestui însemnat port maritim al Basarabiei, motivând că dispune de „flotă fluvială şi maritimă”. Scopul scuză mijloacele? Argumentele reprezentanţilor Ucrainei – atunci când acest lucru le era convenabil – se bazau pe datele statistice ale recensământului din anul 1927, nepublicate oficial, şi deci, puteau fi tratate în mod arbitrar. Pe când conducerea R.A.S.S. Moldoveneşti în Nota sa informativă a folosit cele mai proaspete, la acel moment, materiale oficiale – ale recensământului populaţiei Basarabiei, efectuat în anul 1930. Bunăoară, cifrele oficiale indicau că în judeţul Ismail moldovenii constituiau 37,9% din întreaga populaţie, ruşii – 29.7%, ucrainenii – 4,7%, bulgarii – 19,2%, găgăuzii – 0,9%, alte naţionalităţi – 7,6%. Cu toate acestea, Ucraina (care în Nota ei, precum se vede mai sus, intenţionat nu a indicat procentul moldovenilor) şi-a alipit şi acest judeţ.
Îngrijorarea Kievului pentru soarta limbii ucraineane ca motiv pentru acaparare de teritorii! Potrivit tov. Greciuha, „În R.A.S.S. Moldovenească sunt înregistraţi 572.339 locuitori, dintre care: 30,2% moldoveni, 12,8% alte naţionalităţi şi 57% – ucraineni, ultimii populând masiv raioanele Kodîma, Pesceanca, Ananiev, Valea-Guţulului, Ocna-Roşie, Cerneanca, Balta, Kotovsk”.
Dacă Ucraina a reuşit (prin falsificări de date statistice) alipirea Bucovinei de Nord şi a judeţelor basarabene, populate majoritar de români (moldoveni), atunci în cazul de faţă ea n-a avut probleme cu… restituirea acestor raioane pur-ucraineşti… reieşind şi din faptul, că la formarea R.S.S. Moldoveneşti… toate şcolile vor trece, în mod obligatoriu, la „limba moldovenească” şi acolo poate dispare limba ucraineană, iar raioanele menţionate se învecinează nemijlocit cu R.S.S. Ucraineană. Astfel, viitoarea R.S.S. Moldovenească a mai pierdut şi 8 (!) raioane din componenţa R.A.S.S.M., situate pe malul stâng al Nistrului. Iar zecile de mii de moldoveni de acolo, în opinia noilor autorităţi, nu posedau acelaşi drept la limba lor maternă, astăzi ei fiind complet ucrainizaţi.
Iată cum a procedat Ucraina în cazuri similare. În total, la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşi a avut de câştigat: Republica Sovietică Socialistă Ucraineană, care şi-a alipit pământuri populate de 1,7 mil locuitori. Pentru a scădea ponderea moldovenilor, pe parcursul lunii octombrie 1940, în judeţele Ismail şi Akerman au fost strămutate circa 10 mii de familii din regiunile Sumî, Viniţa, Lvov, Volîn şi Kameneţ-Podolsk.
Primind diferite înlesniri din partea statului, ucrainenii sosiţi aveau misiunea să „absoarbă” şi să „dilueze” băştinaşii, transformându-i (la ei acasă!) într-o minoritate naţională. Misiune, pe care, se pare, au şi dus-o la bun sfîrşit… 2 august, 1940: tăiere „pe viu” din trupul Moldovei! La 2 august 1940 Sesiunea VII a Sovietului Suprem al URSS a abordat chestiunea „Cu privire la formarea Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti Unionale şi includerea Bucovinei de Nord, a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene”.
Trebuie menţionat că o asemenea formulare a chestiunii trezeşte multe nedumeriri printre istorici. Dacă prima parte a ei este clară, fiind vorba despre formarea RSSM în baza reunirii Basarabiei cu R.A.S.S.M, atunci cealaltă trezeşte multe dubii. În primul rând, la această dată încă nu era determinată definitiv componenţa naţională a populaţiei din judeţele sus-pomenite, desprinderea lor din componenţa Basarabiei neavând nici un motiv sau suport statistic. Transmiterea în jurisdicţia Ucrainei a celor 8 raioane transnistrene nici nu şi-a găsit vreo formulare în ordinea de zi. Iar problema Bucovinei de Nord, ocupate de URSS doar în baza notei nejustificate a lui Molotov, în genere prezenta un caz aparte. Însă toată această grabă era în favoarea părţii ucrainene.
Bătea la ochi şi metamorfoza stranie a lui T. Konstantinov, Preşedintele S.K.N. al R.A.S.S.M. Luând cuvântul în numele delegaţiei moldoveneşti, dânsul a propus formarea RSSM în baza raioanelor „cu populaţie preponderent moldovenească” din componenţa actualei R.A.S.S.M. şi a 6 judeţe ale Basarabiei: Bălţi, Bender, Cahul, Chişinău, Orhei şi Soroca. Nu aveau vreo argumentare nici cele declarate de el în continuare, precum că 3 judeţe basarabene: Akerman, Ismail şi Hotin – „sunt preponderent populate de ucraineni”. Plus la aceasta, omologului său din Ucraina, L.Kornieţ, a menţionat la sesiune că „în problema graniţelor dintre Moldova şi Ucraina Sovietică… între noi există o înţelegere totală”. Rămâne o taină cum a fost atinsă această „înţelegere”. Cert e însă una: la Moscova moldovenii şi-au schimbat poziţiile expuse anterior în propria Notă informativă.
În anul 1940 populaţia judeţelor Akerman, Ismail şi Hotin era formată în proporţie de 28,6% de moldoveni şi 25,4% ucraineni. În judeţul Ismail, moldovenii formau 31,9% din populaţie, iar ucrainenii doar 4,7%. În regiunea Ismail, ulterior formată în cadrul RSS Ucrainen în baza judeţelor Akerman şi Ismail, moldovenii constituiau 18,3 %, iar ucrainenii 11%.
Interesele populaţiei de origine bulgară şi găgăuză deloc n-au fost luate în consideraţie în procesul delimitării teritoriilor între Ucraina şi Moldova. În consecinţă, ca rezultat al demarcării în anul 1940 a noilor frontiere între R.S.S .Moldovenească şi R.S.S. Ucraineană, Basarabia a pierdut: porturile de la Dunăre şi Marea Neagră (Bugaz, Cetatea Albă, Chilia, Ismail, Reni), 30% suprafețe de vii, 40% din producţia globală de grâne, 23% din şeptelul de ovine, 18% din extragerea materialelor de construcţie, întreaga industrie piscicolă etc.
Basarabia pe lângă faptul că a fost fărâmiţată, a avut de suferit şi de pe urma ruperii legăturilor economice şi culturale dintre judeţele de sud, de nord şi cele centrale. Lipsite de tradiţionalele căi de comunicație, unele raioane de sud ale actualei r.m. nici până în prezent nu au atins nivelul mediu de dezvoltare economică şi socială. Nu au existat nici un fel de motive etnografice, economice, politice, culturale sau sociale în stare să îndreptăţească alipirea judeţelor Hotin, Ismail şi Akerman la Ucraina.
Transmiterea de către Moscova în jurisdicţia Ucrainei a teritoriilor românești din Basarabia nu s-a produs în mod spontan, ci constituie rezultatul unei politici intense, propagate în perioada interbelică de adepţii expansionismului ucrainean. Formarea R.S.S. Moldoveneşti a fost doar un prilej prielnic pentru realizarea acestor planuri susţinute de Moscova. Protestele moldovenilor rămaşi fără patrie. Populaţia moldovenească din judeţele Hotin (circa 137 mii de oameni), Ismail ( circa 72 mii), Akerman (circa 63 mii) şi Bucovina de Nord ( circa 138 mii) n-a fost de acord cu o asemenea delimitare a teritoriilor. În adresa instanţelor de vârf, personal lui Stalin şi Kalinin, au pornit sute de scrisori şi telegrame colective cu cererea de revenire în componenţa R.S.S. Moldoveneşti.
Protestele s-au mai domolit o dată cu dezlănţuirea războiului, însă la 29 iunie 1946 conducerea R.S. .S Moldoveneşti s-a văzut nevoită să-i expedieze personal lui I.Stalin o interpelare oficială cu următorul conţinut: „C.C. al P.C. (b) din Moldova, Prezidiul Sovietului Suprem şi Sovietul de Miniştri ai R.S.S. Moldoveneşti Vă roagă să examinaţi problema readucerii în componenţa R.S.S. Moldoveneşti a judeţelor Hotin, Akerman şi Ismail ale Basarabiei, actualmente incluse în R.S.S. Ucraineană”. Au avut curajul să semneze acest document secretarul II al C.C. al P.C. (b) din R.S.S.M. M. Salogor şi Preşedintele Sovietului de Miniştri al R.S.S.M. – N.Coval. În ianuarie 1954, A .Lazarev, în calitate de ministru al culturii din R.S.S.M. şi membru al Biroului C.C. al P.C.M., a făcut o încercare (nereuşită, însă) de a se întâlni cu N.Hruşciov, pentru a-i înmâna personal o interpelare similară. În 1958 A.Lazarev a făcut o interpelare conducătorilor de atunci ai R.S.S.M.: Z. Serdiuc, I. Codiţa şi A. Diordiţa, privind „petele albe” din istoria Moldovei şi, în special, problema fostelor teritorii moldoveneşti.
Chiar şi în anul 1986 un grup de veterani din Republica Moldova s-a adresat cu o scrisoare oficială Prezidiului Sovietului Suprem al U.R.S.S., în care era pusă problema sudului Basarabiei. Toate aceste adresări însă au fost lăsate fără nici un răspuns din partea autorităţilor de la Moscova. Nimeni nu s-a încumetat cel puţin să recunoască oficial marea nelegiuire comisă în vara anului 1940.
În perioada sovietică, Ucraina şi-a lărgit hotarele din contul statelor învecinate, cu circa 150 mii km pătraţi. Acest lucru a devenit posibil atât în virtutea politicii expansioniste a U.R.S.S., cât şi graţie unor „daruri” generoase din partea Moscovei.
Conform recensământului populaţiei din anul 1926, Ucraina stăpânea un teritoriu de 451,7 mii km pătraţi, populat de 29 mil. de locuitori. Astăzi teritoriul ei constituie 603,7 mii km pătraţi, cu 52 mil. de locuitori.
Cele mai valoroase „achiziţii” ale Ucrainei în anii totalitarismului comunist le-au constituit Crimeea (1954) – în calitate de „cadou” din partea lui Nikita Hruşciov cu prilejul aniversării de 300 ani de la unirea Ucrainei cu Rusia şi o parte din teritoriile moldoveneşti (1940). După dezmembrarea vertiginoasă a U.R.S.S., avea să conteze fiecare metru de teritoriu, vecinii argumentând unul altuia, cu hărţi şi documente în Uneori, din păcate, se recurgea şi la ultimul „argument” – zăngănitul armelor.
