Răspunsul la delocalizarea companiilor este educaţia, nu reglementarea, a declarat vineri, economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, la o conferinţă la Reprezentanţa din România a Comisiei Europene.
"Dacă suntem de acord că pieţele trebuie să fie libere atunci capitalurile se duc unde forţa de muncă este mai ieftină şi mai educată. În Europa, forţa de muncă a încetat să mai fie ieftină şi educată", a spus Lazea. El a făcut aceste declaraţii regferindu-se la strategia companiei Nokia de a-şi transfera mare parte din activităţile sale din Europa spre Asia.
Declaraţia oficialului BNR vine la câteva zile după ce preşedintele Traian Băsesciu a declarat că statele UE ar trebui să-şi protejeze forţa de muncă şi să găsească soluţii pentru a determina companiile mari să nu se mai delocalizeze spre Asia.
"Eu am convingerea că Europa are probleme de creştere şi probleme de muncă neangajată, în primul rând datorită proceselor severe de delocalizare a marilor industrii către alte zone din afara UE", a spus Băsescu. "Poate că ar trebui să găsim stimulente fiscale pentru ca marile industrii să nu se mai delocalizeze către Asia, lăsând un gol imens şi în forţa de muncă direct angajată, dar şi în colaborările pe care le aveau pe orizontală cu întreprinderi mici şi mijlocii" a mai declarat preşedintele.
SURSA : Cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu