Un profesor se întoarce acasă după opt ore de stat în şcoală. Soţia îl întreabă dacă a cumpărat ceva de mâncare. Răspunsul a fost acelaşi: „Iubito, cu ce să cumpăr dacă nu am primit salariul de două luni?”. „Eşti un nenorocit şi nu mă mai lua cu iubita în sus şi în jos. Nu am lapte pentru copil, carne şi legume pentru a prepara o mâncare, facturile sunt neplătite, iar tu te întorci senin de la şcoală ca şi când nimic nu s-a întâmplat”, a ripostat soţia. Cu o geană de speranţă, dascălul a încercat să-i explice: „Am intrat în grevă generală, pe o perioadă nelimitată, copiii au fost trimişi acasă şi cu toţii sperăm să se rezolve mai repede situaţia”. „Eşti la fel de nenorocit ca şi toţi profesorii tăi. Tu ai impresia că părinţii mei mai vor să-mi dea bani şi alimente ca tu să te dai intelectualul familiei. Nu vezi în ce hal ai ajuns! Am impresia că nu ştii pe ce lume trăieşti. Dacă ministerul şi primăria nu v-au plătit salariile pentru orele făcute, tu crezi că veţi primi marafeţi pentru orele de grevă? La copil nu te mai gândeşti. De două săptămâni odrasla nu mai învaţă nimic, stă în casă ca o lăuză, nu face teme, fiindcă voi, profesorii, îi trimiteţi acasă în semn de protest”, a motivat soţia dispreţuitoare.
În faţa grevei generale a profesorilor din Suceava şi Botoşani, declanşată spontan, pentru că salariile nu au mai venit de câteva luni, ministrul Funeriu a avut următoarea reacţie, declarând: „Căutăm soluţii ca să rezolvăm situaţia”. Nu am crezut până acum că dispreţul omului faţă de om poate atinge cote atât de înalte. Mai exact, nu înţelegem cum poţi spune „voi căuta soluţii” într-o situaţie extremă, mai mult decât tragică, şi care a fost creată voluntar de acoliţii aceluiaşi partid de guvernământ, adică de cei aflaţi în frunte la finanţe, primării şi Ministerul Educaţiei. Multă lume înţelege ce înseamnă a nu primi la timp salariul (şi aşa destul de mizer), dar mai ales pe o perioadă de mai multe luni. Dialogul mai sus relatat este utopic pentru ministrul Funeriu, deoarece, dacă ar fi fost el personajul principal, ar fi fugit repede în Franţa, la familia soţiei sale de acolo, şi ar da repede uitării moartea lentă pe care a împins-o în apartamentele modeste ale profesorilor români.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu