Magistrații acuză presiuni din partea Puterii: Încălcați Constituția și principiul independenţei justiţiei
Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României (CCR) în privința legii privind activitatea Consiliului Superior al Magistraturii şi a legii privind statutul judecătorilor şi procurorilor, înainte de promulgarea acestora. Cele două legi au fost adoptate de parlamentarii Puterii în această săptămână.
Potrivit unui comunicat postat pe site-ul ÎCCJ, convocarea Secţiilor Unite, prin care s-a luat decizia de sesizare a Curții Constituționale, s-a făcut de către preşedintele instanţei supreme, după consultarea Colegiului de conducere al ÎCCJ, care a luat în discuţie situaţia ivită prin adoptarea de către Plenul Senatului a legilor menţionate, fără luarea în considerare a amendamentelor transmise de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Hotărârea preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de convocare a Secţiilor Unite a fost în consens şi cu solicitările CSM, Asociaţiei Magistraţilor din România şi Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România.
"Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, legal constituite, au hotărât în unanimitate sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 99 lit. r), s) şi ş) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, astfel cum sunt prevăzute în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) şi art. 129 din Constituţia României, precum şi cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 44, art. 45, art. 461 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004, astfel cum sunt prevăzute în Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 124 alin. (3) şi art. 133 alin. (1) din Constituţia României", se arată în comunicatul postat pe site-ul ÎCCJ.
Membrii CSM consideră că proiectele cuprind prevederi care aduc atingere independenței judecătorilor, reprezintă un regres extraordinar al statului de drept și subminează autoritatea judecătorească, una dintre cele trei puteri ale statului. De exemplu, prin faptul ca ministrul Justitiei va putea porni cercetarea disciplinară a magistraților, se încalcă un principiu constituțional, al independenței justiției, cât și principiul separației puterilor în stat, spun magistrații.
"Aceste prevederi încalcă principiul independenţei justiţiei şi principiul separaţiei puterilor în stat, consacrate constituţional, dar şi prevederile Legii fundamentale privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte cariera magistraţilor", se arată într-un comunicat al CSM.
Plenul Senatului a aprobat, joi, proiectul de lege al Guvernului care dă prerogative ministrului Justitiei, președintelui Înaltei Curți de Casatie și Justiție (ICCJ) și procurorului general să sesizeze Inspecția Judiciară și să pornească acțiuni disciplinare împotriva judecătorilor și procurorilor. Proiectul a fost puternic criticat de către asociațiile magistraților și de către președintele CSM, Horațius Dumbravă, pe motiv că încalcă principiul separării puterilor în stat, lăsând posibilitatea șicanării magistraților.
Marieta Visan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu